11,393 matches
-
rapid tronul și a fugit prin Sevilla la Eduard Prințul Negru, care se afla la curtea sa din Aquitania. Eduard avea un motiv serios pentru a-l sprijini pe Petru, în caz de victorie acesta ar fi obținut un puternic aliat în regiune, atragerea Castiliei pe orbita politicii externe engleze părea tentantă, precum și o eventuală slăbirea capacității militare franceze. În timp ce infanteria ușoară și jineții distrăgeau atenția arcașilor englezi, infanterie grea franceză a pornit rapid în marș și a intrat în luptă
Bătălia de la Nájera () [Corola-website/Science/328759_a_330088]
-
importantă bătălie Războiului de 100 de Ani, care a avut loc pe 31 iulie 1423 între forțele anglo-burgunde pe de-o parte și cele franco-scoțiene pe de altă parte. Bătălia este considerată drept una dintre cele mai mari realizări ale aliaților englezi și burgunzi. Capturarea și menținerea Cravant-ului era vital necesară Angliei, pentru consolidarea influenței în nord-estul Franței, care, și așa era precară. Cravant și alte orașe din zonă, astfel cum era scris în cronicile timpului, „țineau parte Regelui”, precum și mereu
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
la o reuniune la Amiens pe ducii de Burgundia și Bretania, pentru a dezvolta un plan comun de război împotriva Franței. Acordul a fost atins, ambii duci recunoscând regentul englez drept „regent al Franței”. Au fost discutate condițiile în care aliații trebuiau să se ajute reciproc. Simțindu-se mai încrezători, englezii erau gata pentru a continua expansiunea. În data de 31 iulie, pe la aprox. ora 10, englezii au părăsit Vinsele și au continuat să se miște într-o direcție diferită, alegând
Bătălia de la Cravant () [Corola-website/Science/328768_a_330097]
-
XVII-lea conduc la un război îndelungat pentru domnie în care sunt atrase statele vecine. Tronul Moldovei este câștigat periodic de uzurpatori care sosesc în țară cu gânduri de răzbunare. Uzurpatorii confiscă pământurile boierilor inamici pentru a le dărui boierilor aliați, iar încălcarea rânduielilor țării devine o practică frecventă. Luând exemplul domnitorilor, boierimea începe să ocupe sub diferite motive pământurile răzeșilor, generând revolte mai mici sau mai mari. Boierul Stroe Orheianu este un răzvrătit la adresa domniei, susținându-i pe Movileștii filopoloni
Neamul Șoimăreștilor (roman) () [Corola-website/Science/328742_a_330071]
-
Stephen Tomašević, la Ključ, si a obținut de la el cedarea țării către Imperiul Otoman. Angelović l-a însoțit pe Mahomed al II-lea, când acesta din urmă a atacat Albania Veneta în vara anului 1467. Skanderbeg, care era pe atunci aliat cu venețienii, s-a retras în munți în timp ce Angelović l-a urmărit, dar nu a reușit să-l găsească, deoarece Skanderbeg a reușit să fugă pe coasta. Potrivit lui Tursun Beg și Ibn Kemal, Angelović a înotat prin Bojana, a atacat
Mahmud Pașa () [Corola-website/Science/328767_a_330096]
-
dar de Armagnac au rămas loiali, fiului lui Carol al VI-lea, care a fost recunoscut drept rege în sudul Franței, în legătură cu care războiul a continuat. În aceste condiții dificile, Franța, în nevoie disperată de întăriri, a apelat la vechii aliați, scoțienii. Primul contingent important scoțian (6.000 soldați) sub conducerea lui Ioan Stewart, conte de Buchan, a debarcat în Franța în 1419 și în curând a devenit o parte importantă și integrantă a armatei franceze, obținând o reputație excelentă în
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
Comandanții erau indeciși cu privire la continuarea ostilităților. Scoțienii și unii comandanți inferiori francezi insistau la darea luptei imediat. În contrast cu vicontele de Narbonne și alții comandanți superiori, care nu uitaseră "lecția de la Azincourt", aceștia fără tragere de inimă răspundzând apelurilor conaționalilor și aliaților. În cele din urmă, aliații au ajuns la compromis, decizând să atace cetatea engleză de la frontiera din Normandia. De curând francezii prin înșelăciune au capturat cetatea. Pe 15 august Bedford a primit vestea alarmantă despre capturea Verneuil-ului și imediat
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
ostilităților. Scoțienii și unii comandanți inferiori francezi insistau la darea luptei imediat. În contrast cu vicontele de Narbonne și alții comandanți superiori, care nu uitaseră "lecția de la Azincourt", aceștia fără tragere de inimă răspundzând apelurilor conaționalilor și aliaților. În cele din urmă, aliații au ajuns la compromis, decizând să atace cetatea engleză de la frontiera din Normandia. De curând francezii prin înșelăciune au capturat cetatea. Pe 15 august Bedford a primit vestea alarmantă despre capturea Verneuil-ului și imediat au purces în drum. Două
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
august Bedford a primit vestea alarmantă despre capturea Verneuil-ului și imediat au purces în drum. Două zile mai târziu, Bedford cu trupele sale se apropia de oraș. Scoțienii deciși, uitând experiența tristă de la Halidon Hill, i-au convins pe aliații săi să lupte. De la începutul luptei, ambele armate se deplasau una spre celălaltă. Arcașii englezi, odată cu apropierea inamicului, au început să sape în pământ pentru a fixa țepușele împotriva cavaleriei inamice; deoarece solul uscat nu permitea acest lucru, de acest
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
să-i atragă pe greci într-o zonă de câmpie, favorabilă cavaleriei persane, superioară din punct de vedere numeric celei grecești. S-a oprit pe malul nordic al râului "Asopos" din Beoția, unde și-a fortificat tabăra așteptând atacul inamic. Aliații greci, care reușiseră să adune o armată foarte mare (după standardele acelei epoci), erau grupați în jurul nucleului format din experimentații războinici spartani conduți de regele Pausanias; acestora li s-au alăturat 8.000 de hopliți atenieni, 600 de exilați plateeni
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
o colină în stânga frontului, iar celelalte contingente grecești au avansat pe terenul situat între aceste două înălțimi. Un nou atac al călăreților persani le-a permis acestora să captureze izvorul "Gargaphos", care era singura sursă de apă pentru armata greacă (aliații nu puteau folosi râul Asopos din cauza amenințării reprezentate de arcașii persani). Din acest motiv grecii s-au decis să se retragă pe o poziție în fața cetății Plateea, de unde puteau să controleze căile de acces din zonă și unde aveau acces
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
ascultat și s-au retras direct spre Plataea, lăsând astfel fragmentată linia de apărare împotriva perșilor. Mardonius a crezut că asistă la o retragere completă a grecilor și, crezând că lupta s-a terminat deja, s-a lansat în urmărirea aliaților greci. Cum nu se aștepta să întâlnească o opoziție consistentă, considerațiile tactice nu au mai fost o problemă pentru el, și a încercat să exploateze situația strategică pe care credea că a modificat-o deja în favoarea sa. Grecii au suportat
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
lor virtuți războinice, șarjând la rândul lor și semănând deruta în rândurile trupelor persane. Însuși Mardonius a fost ucis în cursul bătăliei. La aripa stângă, atenienii i-au silit pe beoțieni să se retragă. Tabăra persană a căzut în mâinile aliaților greci, care i-au masacrat pe toți cei ce se mai aflau acolo. Rămășițele armatei de invazie s-au retras spre nord, protejate de cavalerie. În memoria victoriei de la Plateea și a eroilor căzuți în bătălie, la templul lui Apollo
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
lui Mardonius. Pe coloană erau inscripționate numele cetăților grecești care au luat parte la bătălie. Bătălia de la Plateea a fost ultima bătălie terestră din cadrul Războaielor medice. În aceeași zi în care Pausanias îl zdrobea pe Mardonius în câmpia Beoției, flota aliaților greci repurta o victorie decisivă împotriva flotei persane în bătălia de la Mycale. În 478 î.Hr. atenienii alungă din Sestos ultima garnizoană persană aflată în Europa. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
o victorie decisivă împotriva flotei persane în bătălia de la Mycale. În 478 î.Hr. atenienii alungă din Sestos ultima garnizoană persană aflată în Europa. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală, aliații greci reluând apoi ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică - începea astfel o nouă fază a războaielor greco-persane.
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
șase ani armele moderne erau avioanele cu reacție, rachetele balistice și chiar bomba atomică. Forțele Axei aveau probleme serioase din cauza lipsei de combustibil petrolier. Germania a dezvoltat un procedeu tehnologic prin care se obținea un înlocuitor al petrolului din cărbune. Aliații aveau producție petrolieră mult mai mare. Americanii adăugau tetraetil de plumb combustibililor folosite pentru avioane, astfel se obțineau pentru avioanele aliaților un combustibil care permitea o compresie mai mare a combustibilului, randament mai mare, crescând astfel viteza și raza de
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
a lungul războiului, atât în operațiuni tactice (pe câmpul de luptă) cât și cele strategice (acțiuni la mare distanță-bombardamente). Introducerea unor inovații, invenții și noi tehnologii au permis germanilor dezvoltarea în 1940 a unor avioane care depășeau în viteză avioanele aliaților, la care se adăuga și numărul insuficient de avioanele aliate. Ca urmare, în anul 1940, Forțele Aeriene Franceze aveau doar 1562 avioane, care, împreună cu 1070 avioane ale RAF înfruntau cele 5638 avioane de vânătoare și vânătoare-bombardament ale Luftwaffe. Cele mai multe aerodromuri
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
foarte eficient de a distruge trupele inamice terestre concentrate, și astfel eforturile au fost îndreptate spre dezvoltarea și construcția bombardierelor de dimensiuni mai mici. Mai târziu, au devenit victime sigure ale avioanelor de vânătoare mai manevrabile și mai rapide ale aliaților. Ca urmare, în 1940 Luftwaffe a fost forțat să atace Londra cu bombardiere medii Heinkel și Dornier puternic supraîncărcate și chiar cu bombardierele în picaj Junkers Ju 87 (Stuka), nepotrivite acestui scop. Aceste bombardiere erau extrem de lente, inginerii nu au
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
1930. Producătorii germani de arme și Wehrmacht-ului au început dezvoltare în secret a tancurilor. Deoarece aceste vehicule au fost fabricate în secret, specificațiile tehnice ale acestora și potențialul lor pe câmpul de luptă au fost în mare parte necunoscute aliaților europeni până la începutul războiului. Atunci, când trupele germane au invadat națiunile Benelux și Franța în mai 1940, tehnologia militară germană, dar în special tactica și modul de folosire al acestor arme s-au dovedit a fi superioară celei a aliaților
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
aliaților europeni până la începutul războiului. Atunci, când trupele germane au invadat națiunile Benelux și Franța în mai 1940, tehnologia militară germană, dar în special tactica și modul de folosire al acestor arme s-au dovedit a fi superioară celei a aliaților. În 1918, tancul Renault FT-17 al Franței era cel mai avansat tanc din lume. Deși mai mică, era capabilă să depășească omologii săi lenți și greoi britanici, germani sau americani. Generalii francezi și britanici credeau că într-un viitor război
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
dar Germania Nazistă a capitulat înainte ca bomba să fie finalizată. Bomba atomică a fost în cele din urmă folosită împotriva japonezilor și a obligat Japonia Imperială să capituleze, salvând astfel multe vieți americane, care ar fi pierit în timpul debarcării aliaților în Japonia unde se preconiza că fanatismul japonezilor va fi extrem. După război, existența bombei atomice în Războiul Rece ce a urmat a declanșat cursa înarmării. S-au făcut progrese aproape în toate aspectele războiului maritim, dar progresele cele mai
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
târziu și după ce aproape toate echipajele cu experiență au pierit. Submarinele germane (U-boot) au fost utilizate în principal pentru oprirea / distrugerea ajutorului american și canadian peste Atlantic. În prima perioadă a războiului submarinele germane au repurtat mari succese, dar după ce Aliații au dezvoltat tactici eficiente împotriva lor, pierderile submarinelor erau tot mai mari cu scăderea drastică a numărului de nave aliate scufundate. Submarinele americane acționau eficient împotriva proviziilor japoneze de petrol și alimente, care erau îndreptate spre arhipelagul japonez, astfel că
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
Fleming în 1928. Această invenție a avut importanță enormă în tratarea rănilor prin acțiunea penicilinei în cazul infecțiilor care aveau loc chiar și în cazul unor răniri ușoare. Descoperirile în medicină și aplicarea acestora a făcut o diferențiere dramatică dintre aliați și germani, șansele vindecării în cazul unei răni fiind și mai reduse în cazul militarilor japonezi. Intervenția rapidă juca de asemenea rol mare. Harrison considera că un infanterist britanic rănit grav avea șanse de 25 de ori mai mari să
Noi tehnologii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/328781_a_330110]
-
pe sultan. în final, Hŭrrem îi răpește nu numai statutul de primă-cadână a sultanului, ci chiar dreptul de a rămâne în harem, Gülbehar fiind exilata (fără însă să i se retragă averea și privilegiile). Prin intrigă, Hŭrrem care avea mulți "aliați" și "obligați" (cei mai multi ajutând-o pentru că ea știa foarte multe despre ei) obținea aproape tot ce dorea. Ea știa să găsească și să exploateze slăbiciunile oricui (și în cazul Sultanului, a dat roade). Ca sa-si ocrotească fiii de soarta multor
Roxelana () [Corola-website/Science/328812_a_330141]
-
coasta ioniană, perșii au traversat Marea Egee în direcția insulei Eubeea și, în trecere, au cucerit insulele Naxos și Delos. Odată ajunși pe insula Eubeea, perșii au distrus cetatea Carystos, care refuzase să se predea, apoi au cucerit Eretria, abandonată de aliații săi atenieni. A fost prima etapă a răzbunării lui Darius pentru intervenția Atenei și Eretriei în revolta ioniană: Eretria a fost complet distrusă, iar populația care a mai scăpat cu viață a fost deportată tocmai în interiorul Persiei (la Arderika, în
Plateea () [Corola-website/Science/328827_a_330156]