13,496 matches
-
spune prințul. Mai înainte s-au rostit cuvintele „caz particular“. Această expresie este, la noi, semnificativă, o auzim adeseori. Nu demult toți vorbeau și scriau despre o crimă îngrozitoare, când șase oameni au fost uciși de un... tânăr, și despre ciudata pledoarie a avocatului, în care se spunea că, în situația de sărăcie în care se afla criminalul, era firesc să-i vină în minte să-i ucidă pe cei șase oameni. N-am redat cuvânt cu cuvânt, însă sensul, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
discuție Lizaveta Prokofievna. Îl crezi mai prost decât dumneata, pentru că judecă altfel? Nu, nu la asta mă gândeam, spuse Evgheni Pavlovici. Atunci, prințe (scuzați-mi întrebarea), dacă așa vedeți și observați lucrurile, cum de (scuzați-mă din nou), în această ciudată tărășenie... cea care s-a întâmplat acum câteva zile... Burdovski parcă îi zice... Cum de n-ați remarcat aceeași denaturare a ideilor și a convingerilor morale? Doar e exact aceeași situație! Mi s-a părut atunci că n-ați remarcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Știu că... sunt nedreptățit de natură. Douăzeci și patru de ani am fost bolnav, până la vârsta de douăzeci și patru de ani, de la naștere. Luați-mă și acum drept bolnav. Plec imediat, pe loc, puteți fi sigură de asta. Nu roșesc, căci ar fi ciudat să roșesc din pricina asta, nu-i așa? Însă în societatea domniilor voastre sunt de prisos... N-o spun din vanitate... În răstimpul acestor trei zile am chibzuit și mi-am zis că trebuie să vă aduc acest lucru la cunoștință, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu-i așa? Părea să aștepte un răspuns și o hotărâre, uitându-se împrejur. Toți stăteau cuprinși de o adâncă nedumerire provocată de această ieșire neașteptată, bolnăvicioasă și, parcă, în orice caz, nemotivată. Dar ieșirea servi drept pretext unui episod ciudat. — De ce vorbești așa aici? strigă deodată Aglaia. De ce le vorbești lor? Lor! Lor! Părea înfuriată în ultimul hal: ochii ei scăpărau scântei. Prințul stătea mut și fără grai în fața ei și deodată păli. — Aici nu există nimeni care să merite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să mergem, o să mergem înaintea tuturor; vrei să mergem înaintea tuturor, tête-à-tête *? Vorbea încontinuu, izbucnind din când în când în hohote de râs. — Slavă Domnului! Slavă Domnului! repeta Lizaveta Prokofievna, neștiind nici ea de ce se bucură. „Sunt niște oameni extrem de ciudați!“ gândi prințul Ș. poate pentru a suta oară de când făcuse cunoștință cu ei, dar... lui îi plăceau acești oameni ciudați. Cât despre prinț, poate că acesta nu-i prea plăcea; când ieșiră la plimbare, prințul Ș. era puțin posomorât și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
hohote de râs. — Slavă Domnului! Slavă Domnului! repeta Lizaveta Prokofievna, neștiind nici ea de ce se bucură. „Sunt niște oameni extrem de ciudați!“ gândi prințul Ș. poate pentru a suta oară de când făcuse cunoștință cu ei, dar... lui îi plăceau acești oameni ciudați. Cât despre prinț, poate că acesta nu-i prea plăcea; când ieșiră la plimbare, prințul Ș. era puțin posomorât și parcă îngrijorat. Evgheni Pavlovici părea să se afle în cea mai bună stare de spirit, tot drumul până la gară le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în vis. Dar parcă nu-i totuna dacă-i în vis sau aievea! Câteodată, brusc, începea s-o studieze pe Aglaia și câte cinci minute în șir nu-și mai lua ochii de la chipul ei; însă privirea lui era prea ciudată; se părea că o privește ca pe un obiect aflat la două verste depărtare de el sau că are în fața ochilor portretul ei, nu pe ea însăși. — De ce mă privești așa, prințe? întrebă ea deodată, întrerupând conversația veselă și râsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul era atât de distrat, încât mai întâi nu auzi nimic și, când generalul se opri în fața lui cu o întrebare arzătoare, fu nevoit să recunoască, jenat, că nu înțelege nimic. Generalul ridică din umeri. Ați ajuns cu toții niște oameni ciudați, din toate punctele de vedere, începu el din nou să vorbească. Îți zic că nu înțeleg deloc ideile și îngrijorările Lizavetei Prokofievna. A apucat-o isteria și plânge și zice că am fost dezonorați și făcuți de rușine. De cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-i lase lui toată averea! E îngrozitor! Îngrozitor! De altfel, înțelege că nu-l învinuiesc cu nimic pe Evgheni Pavlovici și mă grăbesc să-ți explic; totuși, e ceva suspect aici. Prințul Ș. este stupefiat. Totul a luat o întorsătură ciudată. — Dar ce motiv de suspiciune există în comportamentul lui Evgheni Pavlovici? Nici un motiv! S-a purtat cu cea mai mare distincție posibilă. N-am făcut nici o aluzie. Cred că averea lui e întreagă și neatinsă. Desigur, Lizaveta Prokofievna nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
noaptea asta? — Ca în toate nopțile, prințe. Atunci, vise plăcute! Ha-ha! Prințul traversă strada și dispăru în parc, lăsându-l nedumerit pe Keller, care era întrucâtva intrigat. Nu-l mai văzuse pe prinț într-o stare de spirit atât de ciudată, nici nu-și imaginase vreodată că e posibil așa ceva. „Cred că are fierbințeală, pentru că-i un om care suferă cu nervii și toate astea l-au marcat, dar cu siguranță n-o să se poarte ca un laș. Tocmai alde el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
începând cu această zi“. Apoi o zbughi la bucătărie; acolo pregătea gustările; și înaintea venirii prințului, de cum se putea desprinde de treburi pentru câteva minute, apărea pe terasă și asculta cu toată atenția polemicile asupra lucrurilor celor mai abstracte și ciudate pentru ea, pe care oaspeții amețiți le susțineau tot timpul. Sora ei mai mică, cu gura căscată, adormise în camera de alături, pe un cufăr, însă băiatul, fiul lui Lebedev, stătea în picioare lângă Kolea și Ippolit, și chipul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uită la sigiliul meu și când te gândești că, dacă n-aș fi sigilat plicul, n-aș fi avut parte de nici un efect! Ha-ha! Iată ce înseamnă misterul! Să rup sau nu sigiliul, domnilor? strigă el, izbucnind în râsul lui ciudat și fulgerând din priviri. E un mister! Un mister! Dar, prințe, vă mai amintiți cine a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine să nu citească! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a proclamat că „timp nu va mai fi“? Aceste cuvinte le proclamă un înger uriaș și puternic din Apocalipsă. — Mai bine să nu citească! exclamă deodată Evgheni Pavlovici cu o expresie atât de subit îngrijorată, încât multora li se păru ciudată. — Nu citi! strigă și prințul, acoperind plicul cu palma. — Care citit? Acum s-au adus gustările, observă cineva. — Un articol? Pentru o revistă? se interesă altul. — N-o să fie plicticos? adăugă altcineva. — Ce mai e și asta? se interesară ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fără nici un preambul, îl întrerupse Ganea. — A început cu ocolișuri! adăugă cineva. — Prea multe discuții, interveni Rogojin, care tăcuse tot timpul. Brusc, Ippolit îl privi și, când ochii li se întâlniră, Rogojin rânji amar și veninos, rostind rar niște cuvinte ciudate: — Nu așa se fac treburile astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
li se întâlniră, Rogojin rânji amar și veninos, rostind rar niște cuvinte ciudate: — Nu așa se fac treburile astea, băiete, nu așa... Firește, nimeni nu înțelese ce a vrut să spună Rogojin, însă cuvintele sale le produseră tuturor o impresie ciudată; pe toți îi fulgeră același gând. Însă asupra lui Ippolit cuvintele produseră o impresie teribilă: începu să tremure atât de tare, încât prințul dădu să-i întindă mâna ca să-l sprijine; cu siguranță, Ippolit ar fi țipat dacă nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ieșit și mi-a plăcut, mi-a plăcut atunci, chiar în clipa aceea, mi-a plăcut cum m-a dat afară; însă mult timp după aceea cuvintele lui, când mi le aminteam, mi-au produs impresia greoaie a unei mile ciudate, disprețuitoare față de el, pe care n-aș fi vrut deloc s-o am. Nici chiar în momentul unei asemenea jigniri (doar simt și eu că l-am jignit, deși n-am avut această intenție), nici chiar într-un asemenea moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu bărbia rasă oglindă, mi s-a părut destul de cuviincioasă și chiar plăcută; era posomorâtă, cu privirea posomorâtă, dar cu o nuanță bolnăvicioasă de mândrie care se irita cu prea multă ușurință. Când am intrat, a avut loc o scenă ciudată. Sunt oameni care, în susceptibilitatea lor supărăcioasă, găsesc o desfătare extraordinară și mai ales când aceasta ajunge în sufletul lor (ceea ce se întâmplă întotdeauna foarte repede) până la ultima limită; în această clipă chiar, pare-se, le place mai mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a instaurat prea serios în ființa mea și negreșit va conduce la propria ei rezolvare. Însă pentru rezolvare nu eram suficient de hotărât. Peste trei zile totul era deja terminat și hotărârea și-a făcut apariția, dar în virtutea unei întâmplări ciudate. Aici, în explicația mea, notez toate aceste cifre și date. Mie, firește, îmi va fi indiferent, dar acum (și poate numai în momentul de față), doresc ca aceia care îmi vor judeca gestul să poată vedea limpede din ce serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
a reieșit «ultima mea convingere». Tocmai am scris mai sus că hotărârea definitivă, care îmi lipsea pentru punerea în practică a «ultimei convingeri», nu mi-a venit câtuși de puțin, se pare, datorită unei concluzii logice, ci datorită unui impuls ciudat, datorită unei împrejurări ciudate, care, poate, nu are nici o legătură cu desfășurarea evenimentelor. Acum vreo zece zile a trecut pe la mine Rogojin, cu o problemă personală, pe care e de prisos s-o comentez aici. Până atunci nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
convingere». Tocmai am scris mai sus că hotărârea definitivă, care îmi lipsea pentru punerea în practică a «ultimei convingeri», nu mi-a venit câtuși de puțin, se pare, datorită unei concluzii logice, ci datorită unui impuls ciudat, datorită unei împrejurări ciudate, care, poate, nu are nici o legătură cu desfășurarea evenimentelor. Acum vreo zece zile a trecut pe la mine Rogojin, cu o problemă personală, pe care e de prisos s-o comentez aici. Până atunci nu-l mai văzusem niciodată pe Rogojin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
despre el. I-am oferit toate informațiile de care avea nevoie, așa că, între noi, totul s-ar fi putut opri aici. Dar el a început să mă intereseze excesiv de mult și toată ziua aceea m-am simțit apăsat de gânduri ciudate, așa că m-am decis să mă duc la el a doua zi ca să-i întorc vizita. Probabil că Rogojin nu s-a bucurat de venirea mea și chiar mi-a făcut «cu delicatețe» aluzia că n-are rost să continuăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
din casa lui, deasupra unei uși. Chiar el mi-l arătase în treacăt; mi se pare că am stat în fața tabloului vreo cinci minute. Acesta n-avea nimic bun din punct de vedere artistic, dar mi-a produs o neliniște ciudată. Tabloul îl reprezenta pe Hristos de-abia coborât de pe cruce. Cred că pictorii și-au cam luat năravul să-l zugrăvească de obicei pe Hristos și pe cruce, și coborât de pe cruce, încă mai având pe chip o nuanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
uneori chiar în imagini, după plecarea lui Kolea, și au ținut vreo oră și jumătate. Mi s-o fi năzărit oare în imagini ceea ce nu are chip? Dar din când în când mi se părea că văd, într-o formă ciudată și imposibilă, această forță infinită, această ființă surdă, întunecată și mută. Mi-aduc aminte că parcă, ducând o lumânare, cineva m-a luat de mână, mi-a arătat o tarantulă uriașă și dezgustătoare și s-a apucat să mă încredințeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
faptului că «m-am decis» cu totul. Cu alte cuvinte, decizia definitivă n-a fost favorizată nici de logică, nici de convingerea logică, ci de dezgust. Mi-e imposibil să-mi duc mai departe această viață care ia asemenea forme ciudate, jignitoare pentru mine. Această vedenie m-a înjosit. N-am puterea necesară ca să mă supun unei forțe terifiante ce ia forma unei tarantule. Și numai după ce, în amurg, am resimțit, în sfârșit, momentul definitiv de hotărâre deplină, m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
răspuns, un cuvânt liber, nu unul rostit din constrângere și nu ca să mă justific; o, nu! n-am de ce-mi cere iertare, nici de la cine, o fac doar așa, fiindcă vreau eu asta. Apare, în primul rând, o idee ciudată: cine, în numele cărui fapt, în numele cărui îndemn s-ar putea gândi acum să-mi nege dreptul la cele două-trei săptămâni care mi-au mai rămas? Ce instanță s-ar putea amesteca în asta? Cine e interesat nu doar ca eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]