10,489 matches
-
chestiunea evreiască”. Preferau să solicite cursuri universitare despre Faschismustheorie, ocultând dimensiunea rasistă a nazismului și subliniind mai degrabă legăturile sale cu producția capitalistă și puterea imperială - care făceau legătura cu Bonn și Washington. Adevăratul „aparat represiv de stat” erau lacheii imperiali de la Bonn; victimele erau cei care se opuneau războiului american În Vietnam. În această logică bizară, tabloidul populist Bild Zeitung, care critica acerb politica studenților, era un nou Der Stürmer, studenții erau noii „evrei”, iar lagărele de concentrare naziste - doar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
schimb, pentru o generație Întreagă, credibilitatea internă a comunismului grec. Acest lucru a fost posibil fiindcă naționalismul grec era de o nesiguranță extremă, chiar și după criteriile din regiune. Mereu În gardă de teama unui conflict cu turcii (foști stăpâni imperiali), În stare de război cu Albania din 1940 (situație remediată abia În 1985), negând existența unei largi comunități slave la frontiera cu Iugoslavia și Bulgaria, conservatorii aflați la putere În Grecia postbelică au optat categoric pentru ordine și stabilitate, În detrimentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
religie ortodoxă, dispusă să se unească cu Grecia. Minoritatea turcă (aproximativ 18% din populația insulei) era, firește, Împotriva acestui aranjament și se bucura de sprijinul vehement al Ankarei. Soarta Ciprului - prins Între efortul britanicilor de a scăpa de un vestigiu imperial incomod și străvechea ostilitate greco-turcă - a rămas Îngrijorător suspendată de-a lungul anilor ’50. Când proiectul de Enosis (unire cu Grecia) i-a fost refuzat, conducerea greco-cipriotă a insulei a acceptat cu inima Îndoită independența oferită În 1960 de Marea Britanie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exacerbeze. Dacă URSS se confrunta acum cu o diversitate de minorități naționale, era numai vina ei: la urma urmelor, Lenin și urmașii lui sunt cei care au inventat diferite „națiuni” și le-au atribuit regiuni și republici corespunzătoare. Reflectând practicile imperiale din alte părți, Moscova favorizase - În locuri unde cu 50 de ani În urmă nici nu se auzise de națiuni și naționalități - apariția unor instituții și intelighenții grupate În jurul unei „capitale” sau al unui centru urban național. În Caucaz sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
centraliza și planifica fiecare detaliu al vieții cotidiene a devenit o obsesie a omogenității și grandorii care depășea până și ambițiile lui Stalin. Întruchiparea durabilă a acestui impuls maniacal urma să fie capitala țării, căreia i se hărăzise o transformare imperială de proporții nemaivăzute de la Nero. Lovitura din decembrie 1989 a stopat proiectul de „renovare” a Bucureștiului, Însă nu Înainte ca ambiția lui Ceaușescu să rămână gravată În alcătuirea orașului. În centrul Bucureștiului, un cartier istoric de mărimea Veneției a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Maltei, el l-a asigurat pe președintele Bush că nu va recurge la forță pentru a sprijini regimurile comuniste din Europa de Est. Poziția lui era inechivocă. Cum remarcase Michnik În 1988, Gorbaciov era „prizonierul propriilor succese În politica externă”. Odată ce metropola imperială recunoscuse Într-un mod atât de public că nu vrea și că nu poate să țină cu dinții de periferia colonială - și fusese universal aclamată pentru aceste declarații -, coloniile erau pierdute și, odată cu ele, colaboratorii indigeni ai imperiului. Singurul mister
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Economic ar mai fi rezistat poate câțiva ani, dar și acolo logica retragerii sovietice era implacabilă: după ce Moscova Începea să exporte În țările CAER la prețurile pieței mondiale (cum a făcut În 1990), acestea din urmă, profund dependente de subsidiile imperiale, ar fi clacat oricum. Cum sugerează acest ultim exemplu, Gorbaciov a lăsat comunismul să se prăbușească În estul Europei pentru a-l putea salva acasă - la fel cum Stalin construise regimuri-satelit nu de dragul lor, ci pentru siguranța frontierei apusene a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jumătate de locuitori erau În principal moldoveni, dar cu două minorități importante (rusă și ucraineană) și un număr semnificativ de bulgari, evrei, țigani și găgăuzi (o populație ortodoxă de limbă turcă ce trăiește În zona Mării Negre). În acest amestec tipic imperial de popoare, cei mai mulți vorbesc românește, dar, sub regimul sovietic - pentru a fi ținuți la distanță de vecinii români -, cetățenii din Moldova au fost constrânși să folosească alfabetul chirilic și să se descrie ca fiind moldoveni, nu români. În consecință, identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
celui atribuit după cutuma sovietică cazacilor, ucrainenilor sau armenilor. Nu exista nici măcar un partid comunist „rus” separat. A fi rus Însemna a fi sovietic. Între cele două exista o complementaritate naturală: În epoca postimperială, URSS era un paravan pentru statul imperial rus, În timp ce „Rusia” Îi conferea Uniunii Sovietice legitimitate istorică și teritorială. Distincția dintre „Rusia” și „Uniunea Sovietică” a rămas astfel (În mod deliberat) neclară 15. Până la Gorbaciov accentul pe „rusism” a crescut, din același motive pentru care statul est-german Începuse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
produs al planificării sovietice și - așa cum am văzut - În genere destul de pestrițe din punct de vedere etnic. Chiar și În noile state independente existau multe minorități vulnerabile (mai ales omniprezenții ruși): cetățeni ex-sovietici ce regretau pe bună dreptate pierderea protecției „imperiale” și aveau păreri Împărțite despre noua situație. Nu erau singurii. Când președintele George Bush a vizitat Kievul pe 1 august 1991, el le-a recomandat public ucrainenilor să rămână În Uniunea Sovietică. „Unii oameni”, declara el, „au cerut Statelor Unite să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și croații nu se hotărăsc să nu se mai omoare Între ei”. La polul opus, unii istorici și observatori străini au emis ipoteza că, dimpotrivă, tragedia balcanică e În mare măsură vina celor din afară. Pradă intervențiilor străine și ambițiilor imperiale, teritoriul fostei Iugoslavii fusese În ultimele două secole ocupat, ciopârțit și exploatat În folosul altora: Turcia, Marea Britanie, Franța, Rusia, Austria, Italia și Germania. Vrajba dintre popoare În regiune ar izvorî mai mult din manipularea imperială decât din ostilitatea etnică. Interferența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pradă intervențiilor străine și ambițiilor imperiale, teritoriul fostei Iugoslavii fusese În ultimele două secole ocupat, ciopârțit și exploatat În folosul altora: Turcia, Marea Britanie, Franța, Rusia, Austria, Italia și Germania. Vrajba dintre popoare În regiune ar izvorî mai mult din manipularea imperială decât din ostilitatea etnică. Interferența iresponsabilă a puterilor străine, continuă argumentul, este cea care a exacerbat dificultățile locale: de exemplu, dacă ministrul german de Externe Hans-Dietrich Genscher nu ar fi recunoscut „prematur” În 1991 independența Sloveniei și Croației, bosniacii nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
baza electorală exploatând xenofobia obstinată a vechii Rusii, „poporul rus a ajuns națiunea cea mai umilită de pe planetă”. Cu toate neajunsurile ei, Uniunea Sovietică fusese o putere mondială, un gigant ca teritoriu și cultură, extensia și moștenitoarea legitimă a Rusiei imperiale. Dezintegrarea sa a fost trăită de rușii mai vârstnici ca o profundă umilință, mulți dintre ei Împărtășind resentimentele armatei sovietice față de expansiunea NATO și incapacitatea Rusiei de a o Împiedica. Dorința de a redobândi „respectul” internațional a ghidat mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ucraina sau Armenia se declarau europeni nu cu argumente istorice sau geografice (care puteau fi plauzibile sau nu), ci Împotriva istoriei și geografiei. Eliberate În pripă din imperiul moscovit, statele postimperiale orfane Își Îndreptau acum privirile spre o altă capitală „imperială”: Bruxelles 4. Cu ce sperau aceste națiuni periferice să se aleagă din perspectiva Îndepărtată a includerii În noua Europă este mai puțin important decât ce aveau de pierdut dacă erau lăsate pe dinafară. Consecințele excluderii erau deja vizibile În primii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca limbă utilizată În mediul corporatist. Politicienii și managerii germani se mișcau remarcabil de ușor În cercuri anglofone. Cu totul altceva era declinul limbii franceze. Pentru uzul zilnic, ea nu mai jucase un rol important În Europa de la declinul aristocrațiilor imperiale din vechile regimuri. În afara Franței, doar pentru un milion sau două de belgieni, luxemburghezi și elvețieni și câteva comunități izolate din Alpii italieni și Pirineii spanioli mai era limba maternă - mulți foloseau forme dialectale Înfierate de cerberii de la Académie Française
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lor care tergiversau. Dacă Germania (ca să dezvoltăm imaginea voltairiană) era țara care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să fie „cunoscute” la Începutul secolului XXI erau alte două foste state imperiale. Rusia și Turcia jucaseră cândva, ca și Germania, un rol imperial În Europa. Numeroși turci și ruși au avut soarta tristă a comunităților de etnici germani din Europa: moștenitori dislocați ai unei puteri autocratice, reduși acum la rolul de minorități
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să fie „cunoscute” la Începutul secolului XXI erau alte două foste state imperiale. Rusia și Turcia jucaseră cândva, ca și Germania, un rol imperial În Europa. Numeroși turci și ruși au avut soarta tristă a comunităților de etnici germani din Europa: moștenitori dislocați ai unei puteri autocratice, reduși acum la rolul de minorități vulnerabile și antipatizate Într-un stat-națiune străin; rămășițe lăsate În urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Numeroși turci și ruși au avut soarta tristă a comunităților de etnici germani din Europa: moștenitori dislocați ai unei puteri autocratice, reduși acum la rolul de minorități vulnerabile și antipatizate Într-un stat-națiune străin; rămășițe lăsate În urmă de refluxul imperial. La sfârșitul anilor ’90, se estima că peste o sută de milioane de ruși trăiesc În afara Rusiei, În țările independente din estul Europei 12. Dar asemănările se opreau aici. Rusia postsovietică era un mai mult un imperiu eurasiatic decât un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
falși pentru o națiune falsă”. Dar reimaginarea creativă a trecutului național În Franța și Marea Britanie la sfârșitul secolului XX era de cu totul altă natură. Nu Întâmplător istoria-ca-nostalgie era atât de pronunțată tocmai În aceste două cadre naționale. Semețe puteri imperiale la Început de secol, ambele țări au pierdut ulterior, sub impactul războiului și al decolonizării, resurse și teritorii. Încrederea și siguranța imperiului global au fost Înlocuite de amintiri neplăcute și persepective neclare. Ce Însemna să fii francez sau britanic nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre destinațiile turistice, și nu numai de pe canalele europene se „globalizaseră” de mult, Îndreptându-și atenția spre zări mai Îndepărtate, În timp ce restul Europei zăcea În uitare: un teritoriu presupus familiar, În realitate necunoscut. Spectacolele publice importante (funeraliile publice În stil imperial din Franța; căsătoriile și decesele din familia regală În Marea Britanie, Belgia, Spania și Norvegia; reînhumările, comemorările și scuzele prezidențiale din varii țări foste comuniste) erau evenimente strict locale, transmise pe toate posturile pentru publicul autohton, dar urmărite În alte țări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
folosind istoria neglijată și „ultragiată” a Rusiei ca pe o armă Împotriva provocărilor externe și a intrușilor „cosmopoliți”. Politica amintirilor neonorate - chiar dacă ele diferă În detaliu sau chiar se contrazic - era ultimul liant dintre fosta matrice sovietică și posesiunile ei imperiale. Toate aceste țări aveau resentimente față de subaprecierea de către comunitatea internațională a suferințelor și pierderilor lor din trecut. Cum rămânea cu victimele Gulagului? De ce nu fuseseră despăgubite și comemorate asemenea victimelor și supraviețuitorilor nazismului? Cum rămânea cu milioanele de oameni pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Socialist din Marea Britanie (PSMB) 371; performanța economică În comparație cu Germania de Vest 329-333; planificare guvernamentală 76, 307; Planul Oțelului (din 1977) 423; plecarea din Asia de Sud 271; politica internă În perioada postbelică 157; politica prețurilor și veniturilor 494; posesiuni asiatice 259; posesiuni imperiale 257-258, 271-279; temeri față de Uniunea Sovietică 114; preocupări postbelice 113; privatizarea bunurilor din proprietatea statului 497-499, 723; privatizarea căii ferate 499; programul atomic 115, 156; putere nucleară 156; rata sărăciei 673-674, 723; rata șomajului (În 1977) 494; rata șomajului (În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ocrotitor al poporului franc, sfântul Martin s-a născut în anul 317 în Sabaria (Szombathely), în nordul lacului Balaton, în provincia romană Panonia (astăzi teritoriul Ungariei). Fiul unui ofițer de garnizoană păgân, Martinus (micul Marte) urma să slujească în armata imperială. După ce și-a petrecut o parte din copilărie în orașul italian Pavia, Martin a intrat la vârsta de 15 ani în armata romană și trei ani mai târziu, a fost trimis în garnizoană la Amiens. În acest oraș din regiunea
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
podgorii, ca locuri de desfacere pentru vinul produs de ei, erau pline de iubitori ai vinului. Chiar și împăratul Tiberiu părăsea Roma îndreptându-se către reședința sa de la țară pentru a dedica treizeci de zile sărbătorilor culesului viilor, după obiceiul imperial. Ba mai mult, Codul împăratului Iustinian stipula ca vacanța culesului viilor (vindemiales ferix) să se desfășoare "din a X-a zi din calendele lui septembrie până la idele lui octombrie", altfel spus, de pe 23 august până pe 15 octombrie. De această vacanță
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
tânăr chimist, încă necunoscut pe atunci. După doi ani de muncă, boala vinului este învinsă grație unui nou tratament ce se va numi de atunci "pasteurizare". Pasteur relatează aventura sa științifică în faimoasa lucrare publicată în anul 1866 de către Editura Imperială: Studiu asupra vinului, bolilor sale, cauzelor care le declanșează, noi procedee pentru conservarea și păstrarea sa îndelungată.68 În această carte, Pasteur afirmă că "vinul este cea mai sănătoasă și mai igienică dintre băuturi". Aceasta, însă, nu îl împiedică pe
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]