11,584 matches
-
lumea reală, unde a devenit cel mai faimos agent de elită. Topciov Tania-Maria, clasa a VIII-a Școala Gimnazială nr.24 Timișoara Timiș profesor coordonator Sîrbu Simona Cel dintâi vis al anului Cu mult vreme în urmă, când Timpul era prizonier al Metaforei, când balsamul dulce al florilor topea pătura de cristal a fulgilor de nea, când rugina toamnei șoptea florilor de cireș poveștile păsărilor călătoare ce colindau pământul însoțite de un vâslit de foșnete domoale, exista un anotimp misterios numit
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
căldura mi-a topit teama și astfel clipa s-a transformat în oră, ora în zi, ziua în săptămână, săptămâna în lună, luna în an și anul în eternitatea unei lumi paralele cu lumea noastră, lume în care Timpul era prizonier al Metaforei. Vara s-a sfărâmat și ca un puzzle piesele ei s-au împrăștiat. Deasupra întinderii domnea liniștea acelei clipe. Fulgi de cristal au început a perdelui văzduhul, frunze de aramă acopereau pământul, iar florile parfumate pecetluiau poteca ce
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fereastra unui frumos palat. Apropiindu-mă de ea, teama a început să îmi recuprindă sufletul. Am întrebat-o de ce era tristă, iar ea mi-a răspuns că în al cincilea anotimp l-a prins pe „călător” și încă îl ține prizonier în clepsidra de chihlimbar, dar cu toate că e lângă ea, privirea lui o întristează și faptul că îi e aproape de suflet nu o mângâie deloc. Știind povestea lor și înțelegând că nici unul dintre ei nu era fericit, am sfătuit-o pe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aibă În biroul său o femeie atît de atrăgătoare. Parcă special pentru a-l irita pe Lucas, nu i se adresă de altfel decît ei și o potopi sub un noian de vorbe din care ea nu reținu decît esențialul: prizonier exemplar, foarte muncitor, mereu cu nasul În cărți sau În computer, neprimind niciodată vreo vizită, Ryan fusese un client foarte confortabil. - În plus, adăugă directorul, datorită permisiunii mele, a scris și a publicat cu succes În timpul Încarcerării În stabilimentul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și singură, intră În birou și se Îndreptă spre fereastră, cînd se poticni de un pat de campanie așezat de-a curmezișul Încăperii. Se prăvăli cît era de lungă peste ocupantul al cărui bust gol ieșea de sub cuvertura kaki rezervată prizonierilor. Lucas, trezit brusc, se Încruntă văzîndu-i chipul la doar cîțiva centimetri de obrazul lui. Marie Încercă să se ridice, dar, În gestul ei rapid, arcurile patului se mișcară, bara de sprijin alunecă, așa că se prăvăli din nou peste el. - De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
adresate demonilor. Dante Îl lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele picioarelor rănite, un soi de hotar, ca pentru a se Închise În perversitatea lui. — Mă lovești pentru că sunt În mâna ta, susurase prizonierul Înăbușindu-și o grimasă de durere. Dar, dacă ai fi tu În mâna mea, eu ți-aș deschide ochii asupra adevărului, În loc să ți-i Închid cu focul, așa cum faceți voi cu mine. Dacă eu aș fi În mâna ta, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nici o lovitură. Era ca și când agresorul ar fi vrut doar să Își deschidă calea, Îndepărtându-l din drum. Acum, nu mai simțea acea prezență. Se luă iar la luptă cu pânza udă, spre a se descâlci din Învălmășeala căreia Îi căzuse prizonier și Încercă să se repună pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce dăduseră fuga În ajutorul său. Lângă ei se afla Bargello
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui însușire era răutatea, căci nu există stăpâni buni. Pentru întâia oară, zdrobit sub batjocură, cu trupul întreg strigându-și durerea, m-am dăruit lui cu totul, încuviințând orânduirea-i făcătoare de rău, slăvind în el izvorul răului din lume. Prizonier în împărăția sa, în acel oraș sterp cioplit într-un munte de sare, despărțit de întreaga fire, de florile puține și trecătoare ale deșertului, de întâmplările lui neașteptate sau de mângâierile lui, de un nor ciudat, de o ploaie mânioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
arabul, întorcându-și fața către el, îl privi drept în ochi. - Treceți alături, le spuse învățătorul, o să vă fac un ceai de izmă. - Mulțumesc, spuse Balducci. Ce corvoadă! De-aș ieși mai repede la pensie! Și adresându-se în arabă prizonierului: - Hai, vino. Arabul se ridică și, fără grabă, ținându-și dinainte mâinile legate, trecu în clasă. O dată cu ceaiul, Daru aduse și un scaun. Dar Balducci se și cocoțase pe prima bancă, în timp ce arabul se ghemuise lângă catedră, în fața sobei aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fără grabă, ținându-și dinainte mâinile legate, trecu în clasă. O dată cu ceaiul, Daru aduse și un scaun. Dar Balducci se și cocoțase pe prima bancă, în timp ce arabul se ghemuise lângă catedră, în fața sobei aflate între ea și fereastră. Când întinse prizonierului paharul cu ceai, Daru șovăi o clipă în fața mâinilor lui legate. - N-am putea să-l dezlegăm? - Bineînțeles, spuse Balducci. Îl legasem doar pentru drum. Dădu să se ridice. Daru însă i-o luă înainte, așeză paharul pe dușumea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
două arme până la El Ameur. Revolverul strălucea pe scândura vopsită în negru. Când jandarmul se întoarse către el, învățătorul îi simți izul de curea și de cal. - Ascultă, Balducci, spuse deodată Daru, mi-e silă de toate astea, și de prizonierul tău mai mult ca de orice. Dar nici nu mă gândesc să-l predau. Mă voi bate, dacă va trebui. Dar asta nu. Bătrânul jandarm rămase în picioare în fața lui, privindu-l cu severitate. - Nu e bine ce faci, rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
soluție. Îl privi pe arab și apoi iar pe Daru. În sfârșit se hotărî. - Nu, n-o să le spun nimic. Dacă nu vrei să ne ajuți, n-ai decât, eu n-o să te denunț. Am primit ordinul să-ți las prizonierul, și ți-l las. Semnează-mi hârtia asta. - Nu-i nevoie. N-o să tăgăduiesc că mi l-ai adus aici. - Ești nedrept cu mine. Știu că vei spune adevărul. Te-ai născut aici, ești un om de nădejde. Dar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
clipă mai târziu, Balducci trecu din nou prin fața ferestrei, ducând calul de căpăstru. Înainta spre potecă, fără să se mai uite îndărăt și se făcu nevăzut, urmat de cal. Un bolovan se auzi rostogolindu-se domol. Daru se întoarse către prizonier. Acesta nu se clintise din locul lui dar îi urmărea fiecare mișcare cu privirea. - Așteaptă, spuse învățătorul în arabă și se îndreptă către ușa camerei. Pe prag se răzgândi, se duse la catedră, luă revolverul și-l băgă în buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lui dar îi urmărea fiecare mișcare cu privirea. - Așteaptă, spuse învățătorul în arabă și se îndreptă către ușa camerei. Pe prag se răzgândi, se duse la catedră, luă revolverul și-l băgă în buzunar. Apoi, fără să se uite la prizonier, intră în cameră. Rămase multă vreme întins pe divan, privind cum cerul se întunecă treptat și ascultând tăcerea. În primele zile când venise aici, îndată după terminarea războiului, tăcerea aceasta îi păruse chinuitoare. Ceruse un post în orășelul de la poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pe divan, din sala de clasă nu se auzea nici cel mai mic zgomot. Îl uimi bucuria care-l năpădise la gândul că arabul a fugit, că este iar singur și că nu mai are de luat nici o hotărâre. Dar prizonierul era tot acolo. Doar că se culcase cât era de lung între sobă și catedră, și, cu ochii deschiși, privea în tavan. Acum i se vedeau bine buzele groase, care-i dădeau o înfățișare îndărătnică. - Vino, spuse Daru. Arabul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o înfățișare îndărătnică. - Vino, spuse Daru. Arabul se ridică și-l urmă. Intrară amândoi în cameră și învățătorul îi arătă un scaun lângă masă, chiar sub fereastră. Arabul se așeză jos, privindu-l pe Daru. - Ți-e foame? - Da, spuse prizonierul. Daru puse pe masă două tacâmuri. Luă făină și ulei, frământă într-o farfurie puțin aluat și aprinse sobița cu gaz. În timp ce turta se cocea, ieși și aduse din magazie puțină brânză, câteva ouă, curmale și lapte condensat. Când socoti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
după ce termini tu. Buzele groase se întredeschiseră, arabul șovăi, apoi mușcă zdravăn din turtă. După ce termină de mâncat, arabul îl privi pe învățător. - Tu ești judecătorul? - Nu, la mine rămâi doar până mâine. - De ce mănânci cu mine? - Mi-e foame. Prizonierul tăcu. Daru se ridică și ieși. Aduse din magazie un pat de campanie, îl întinse între masă și sobă, perpendicular pe patul lui. Dintr-o valiză mare, care, sprijinită în picioare, într-un colț, îi slujea drept raft pentru dosare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
așternu pe patul de campanie. Apoi se opri în mijlocul camerei, rămase așa o clipă și, în sfârșit, se așeză pe patul lui. Terminase cu toate treburile și cu toate pregătirile. Acum nu mai avea încotro, trebuia să-l privească pe prizonier. Îl privi, așadar, încercând să și-l închipuie cu fața schimonosită de furie. Dar nu izbutea. Nu vedea decât o privire întunecată și strălucitoare și o gură animalică. - De ce l-ai omorât? spuse, cu o voce atât de dușmănoasă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
voce atât de dușmănoasă, încât fu uimit el însuși când se auzi. Arabul privi în lături. - A fugit. Am alergat după el. Înălță către Daru niște ochi întrebători și triști. - Și acum ce-or să-mi facă? - Ți-e frică? Prizonierul se crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era limpede că nu înțelege. Mânia punea stăpânire pe Daru. În același timp își simțea stângaci și ne la îndemână trupul mare, înghesuit intre cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
intre cele două paturi. - Culcă-te aici, spuse cu nerăbdare. Ăsta-i patul tău. Arabul nu se clintea. Îl strigă pe Daru: - Ascultă! Învățătorul îl privi. - Jandarmul se întoarce mâine? - Nu știu. - Vii și tu cu noi? - Nu știu. De ce? Prizonierul se ridică și se întinse peste pătură, cu picioarele către fereastră. Lumina becului îl izbea drept în ochi. Îi închise. - De ce? repetă Daru, stând în picioare în fața patului. Arabul deschise ochii sub lumina orbitoare și îl privi, străduindu-se să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de un an se deprinsese să doarmă singur, prezența aceasta îl stingherea. Îl stingherea și pentru că îi impunea un fel de fraternitate, pe care o refuza în împrejurările de față, dar pe care o cunoștea bine. Între bărbați, soldați sau prizonieri, care împart împreună aceeași cameră, se naște o ciudată legătură, ca și cum, părăsindu-și armurile o dată cu hainele, s-ar întâlni în fiecare seară, dincolo de tot ce-i desparte, în străvechea comunitate a visului și a oboselii. Daru izgoni acest gând: prostii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întâlni în fiecare seară, dincolo de tot ce-i desparte, în străvechea comunitate a visului și a oboselii. Daru izgoni acest gând: prostii, trebuia să doarmă. Totuși, puțin mai târziu, când arabul se mișcă abia auzit, învățătorul era tot treaz. Când prizonierul se mișcă a doua oară, Daru se încordă, cu tot trupul la pândă. Arabul se ridică încet, sprijinindu-se în coate, cu gesturi de somnambul. Așezat pe marginea patului, așteptă, neclintit, fără să-și întoarcă privirea către Daru, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
întoarcă privirea către Daru, ca și cum ar fi ascultat cu toată ființa. Daru nu se clinti, își aminti că revolverul rămăsese în sertarul catedrei. Cel mai bun lucru ar fi fost să intervină pe dată. Totuși continuă să-l observe pe prizonier, care, cu aceeași mișcare alunecoasă, își lăsă picioarele pe dușumele, așteptă puțin, apoi porni să se ridice încet. Daru tocmai voia să-l strige, când arabul începu să meargă cu pași firești, dar fără să facă cel mai mic zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în aceeași oală cu el. Îi mai sunau încă în urechi cuvintele de rămas bun ale jandarmului, și, fără să știe bine de ce, își simțea sufletul nespus de pustiu și de vulnerabil. În acea clipă, de partea cealaltă a școlii, prizonierul tuși. Daru îl ascultă, aproape fără voie, apoi, furios, azvârli cu o piatră, care șuieră prin aer și se înfundă în zăpadă. Crima prostească a acelui om îl revolta, dar ar fi păcătuit împotriva onoarei dacă l-ar fi predat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în cameră și făcu un pachet cu pesmeți, curmale și zahăr. În sala de clasă, înainte de a ieși, șovăi o clipă în fața catedrei, apoi trecu pragul școlii și încuie ușa. - Pe aici, spuse el. O luă spre răsărit, urmat de prizonier. Dar nu apucaseră bine să se îndepărteze de școală, când i se păru că aude un zgomot slab în spatele lui. Se întoarse din drum, cercetă împrejurimile casei. Arabul îl privea, fără să pară a înțelege. - Haidem, spuse Daru. Merseră un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]