KorAP: Find »[drukola/base=rană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...417 418 419 ...468 >

11,679 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

Ce vreți? Nu știu nimic. Din nou alb, tot pentru numai câteva secunde. Când se sfârși, Uri își dădu seama ce se întâmpla, agonia era atât de cruntă, încât își pierdea și-și recăpăta cunoștința. Acum, când degetul sonda adâncimile rănii sale de glonț, se ruga să leșine. Suporta durerea, sperând la ușurarea vidului. În schimb, se auzi din nou urlând, pe când două degete își făceau loc înăuntru, lărgind deschizătura, împingând și împungând. —Spune-ne ce știi. Știți deja ce știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
despre un frate real. Mai curând se referise la fratele fictiv dintr-o poveste pe care presupunea că fiul său și-o va aminti imediat. Și aceasta era menită să-l ducă la altă creație fictivă, miticul Ehud Ramon. Sondarea rănii se intensifică; foloseau acum un fel de instrument. Iar întrebarea era repetată la nesfârșit. Unde e tăblița? Unde e? Dar Uri rămânea închis în sine. Ce înfloritură retorică tipică pentru un Guttman, își zise. Profesorul văzuse vechile cuvinte ale lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
ușurată când primise mesajul, dar asta nu era nimic pe lângă ce simțea acum. Vru să-l îmbrățișeze, dar se opri când el icni de durere. Arătă spre piciorul drept, explicându-i că sub blugi era un bandaj gros care acoperea rana provocată de un glonț. Îi povesti despre împușcături și despre interogatoriu, iar pe chipul ei se citea o suferință crescândă în timp ce îl asculta. Îi spuse cum, în timp ce își făceau treaba, torționarii săi primiseră un telefon care îi determinase să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

la subsuoară? Ai mai văzut așa ceva? Ori de câte ori ridic brațul mă taie pe dinăuntru. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Și eu... Fii atent aici... Când clipesc... (Își arată un ochi.) Vezi ce-i sub pleoapă... Ai mai văzut coș sub pleoapă... Uite ce rană mi-a făcut... BĂRBATUL CU BASTON: Asta nu-i nimic. Să vezi ce herpes a avut taică-meu. BĂRBATUL CU PĂLĂRIE: Herpesul se tratează... BĂRBATUL CU BASTON (Indignat.): Herpesul se tratează? Ei află că nu-i adevărat! Nu! Herpesul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
GARDIANUL (Măsurându-l lung.): Nu. ARTUR: Eu nu sunt deținut! Eu sunt osândit! Am dreptul să mor cam se cuvine! GARDIANUL: Ce frumos vorbiți! ARTUR: Am dreptul să fiu îngropat cum se cuvine! GARDIANUL: Ce mai! Ați pus degetul pe rană! ARTUR: Puturosule! Ți-e greu să sapi o groapă? Una singură? Numai a mea? GARDIANUL: Eu o sap... (Gestul banilor.): Dacă iese ceva... ARTUR (Nelămurit.): Ce? GARDIANUL: Ceva... (Repetă gestul): Știți, sunt vremuri grele. Aici toți trăim din mila deținuților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
îl mai așteptau cu sufletul la gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
gură? Și cum se mai zbătea mulțimea ca să-l privească măcar o dată în ochi ori să-i rupă măcar o fâșie de cămașă? Pentru că, domnule, pe vremea aceea osândiții aveau harul de a vindeca rănile. Da! Știți dumneavoastră să vindecați rănile? Știți? ARTUR (Înfricoșat.): Nu... GARDIANUL: De ce nu știți? De ce atunci știați și acum nu știți? ARTUR (Pierdut.): Eu n-am nici o vină, eu, atunci... GARDIANUL: Totuna e! Pentru mine osândiții n-au avut niciodată viață personală! Pentru mine osândiții n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
multe ori la moarte. (Meditativ, pentru sine.) Nu, domnule, oricât m-am străduit, n-am reușit să găsesc în ei nici o trăsătură particulară... ARTUR (Se face mic, mic.): Îmi pare rău... GARDIANUL (Frământat, violent.): De ce nu știți, domnule, să vindecați rănile? ARTUR (Iritat.): Hai, nu mă mai lua așa tare. GARDIANUL (Recade în reverie.): Păi, eu vă iau tare? Păi, numai pentru adunatul hârtiilor aveam zece oameni. Păi, când veneau vopsitorii și tapițerii și ridicau tribuna și se zvonea în oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
MACABEUS: Nu mi-ai spus nimic. PARASCHIV: Ba ți-am spus să nu te duci. MACABEUS: Minți. Tu m-ai trimis. PARASCHIV: Nu fi lepră. (Pauză; în tot acest timp PARASCHIV l-a curățat pe MACABEUS și i-a spălat rănile.) PARASCHIV: Dă-ți jos cămașa. MACABEUS: De ce? PARASCHIV: Dă-ți-o jos. MACABEUS: Nu vreau. PARASCHIV (Brutal.): Dă-ți-o, mă, jos! (I-o smulge.) Ori vrei să te las dracului aici și să mă duc? MACABEUS (Speriat.): Unde să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Te doare aici? Te doare la genunchi? ȘEFUL GĂRII: Mi-au rupt oasele. Nu mai pot pune piciorul jos. Ia vezi! S-au rupt tare? S-a înroșit? S-a înnegrit? Au, au... (GRUBI aleargă după apă; CASIERUL își linge rănile de unul singur, bea apă, se spală, se tamponează cu batista.) HAMALUL: Poftim apă... ȘEFUL GĂRII (Privindu-l pe GRUBI cu înduioșare.): Grubi... Numai tu mi-ai mai rămas... Numai tu... (Bea.) Ce apă grețoasă! HAMALUL: E veche de patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
bea apă, se spală, se tamponează cu batista.) HAMALUL: Poftim apă... ȘEFUL GĂRII (Privindu-l pe GRUBI cu înduioșare.): Grubi... Numai tu mi-ai mai rămas... Numai tu... (Bea.) Ce apă grețoasă! HAMALUL: E veche de patru zile. IOANA (Cercetând rănile bătrânului.): Aici n-ai nimic... Nici aici... Ia să văd... (Îi încearcă încheieturile.) Dar ești teafăr. Te-ai julit doar puțin, la cot și la genunchi... ȘEFUL GĂRII: Ce știi tu? Mi s-au rupt toate... pe dinăuntru... Sunt făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

imediat. O să-ți spun eu cum a murit: Împușcat. Cu patru gloanțe trase În regiunea inimii, dintre care unul și-a atins perfect ținta, iar altul s-a izbit de o coastă și a rămas Înfipt În piele, provocând o rană superficială. Pe acesta din urmă l-am extras fără dificultate: iată-l. Cu un gest puțin teatral, Eva a așezat pe masă În fața mea corpul delict. - Îți spune ceva? Am luat cartușul Între degete, l-am cercetat puțin și l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

rămânând tot timpul în linia întîia, dar dirijează el însuși tirul artileriei de la castelul San Jorge, iar de la prima salvă, care lovește în plin, Vasco de Gama se predă. Curajul său, iubirea de dreptate, generozitatea sa, care-l face, văzând rănile unui prizonier politic, să ordone eliberarea tuturor deținuților din acea închisoare, spiritul său de inițiativă (cînd aude că orașul e lipsit de zahăr pentru că sacii din vamă nu pot încă ieși, deoarece nu s-au împlinit unele formalități, se duce

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
întotdeauna afirma, și cu aparențe de dreptate, că Republica Portugheză era prin esență anticatolică, iar neutralitatea sa o minciună, ceea ce era destul de grav pentru Republică și pentru Biserică, într-o țară de tradiție și populare catolică. Sectarismul guvernelor a deschis răni adânci în conștiința națiunii..." Dacă acțiunea Centrului Catolic - nici măcar după această supremă încercare din 1922 - n-a dobândit nici o libertate religioasă din partea guvernelor republicane, în schimb ea a adâncit mai mult ruptura dintre Centru și partidele monarhiste. Salazar se aștepta

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407

fi știut că citesc În globuri de cristal, aș fi putut vedea o odaie, oameni, lumini, copaci În ploaie - o Întreagă perioadă a vieții de emigrant, care va fi plătită cu acel inel). Îmi citea povești cu cavaleri ale căror răni miraculos de aseptice erau spălate În grote de niște domnișoare. Din vârful unei stânci bătute de vânturi, o fecioară medievală cu pletele În vânt și un tânăr În ciorapi lungi Își aținteau privirile spre rotundele Insule ale Preafericiților. În Neînțelegere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

scorojită inscripțiile scrijelite cu litere șchioape, găurile îndelung râcâite, piroanele masive de care mai atârnau capete de funii, fierăraie și sârmăraie, lanțurile și zdrențele de pături, hârtiile zburătăcite, saltelele pline de pete negre, sfâșiate, cu paie vineții ieșind din acele răni ale cârpei, umbrele pândind în câte un colț de culoar și izbucnind în chiote demente când ne îndreptam pașii într-acolo? Într-o curte interioară, la capătul unui lung și strâmt culoar, o macara cu o mare bilă ruginie atârnată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
I-am spus că acolo, sus, deasupra unui cinematograf, lângă farmacie, locuia o prietenă a mea. A încercat să privească într-acolo, cu capul dat pe spate. A gemut ușor doar, orice mișcare mai bruscă îi făcea rău, îi răscolea rana din adâncul lui. „Poate vii cu ea la spital“, a zâmbit, știind că nu o voi face. Nu am vrut niciodată ca ai mei să-mi cunoască prietenele. Una dintre multele ciudățenii cu care le-am amărât zilele. Peste drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ușor uimit doar de întâmplare. Credeam că viața le potrivește astfel spre a-și bate joc de mine, spre a mă umili, dacă de rănit nu mă mai putea. Eram tăbăcit de cicatrici, nu mai avea nici un haz o nouă rană. O știa și viața, plictisită și ea de mine. Trăiam, în vremea aceea, amorf. Nu mai primeam nici un semn din afara mea. Fără dureri, fără bucurii, fără spaime, tristeți, gânduri spre un altceva, decât automatismele unui trup inert. Purtat sau purtându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și linge rănile de peste an și a mai pune un strat de fard peste coșcovelile amărăciunii. Cobor, ca de obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pierderi fără nici o noimă. Pierdusem timbrul de la Ghidale, așa că eram oarecum pregătit pentru buimăceala pierderii acelei povestiri. Sufletul însă nu voia să știe că eu eram pregătit. A gemut și s-a zvârcolit în mine încă multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
multă vreme, ca și cum o rană profundă nu mai voia să se lase închisă, cu oricâte leacuri aș fi oblojit-o. De parcă ar exista aievea leacuri pentru părăsirea ta în fața Lumii. Despărțirea de Ester, o simțeam întruna, era o astfel de rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar că ai putea să-ți amintești câte ceva, dar nu mai știi ce anume. Că ai iubit? Că ai fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dacă merita să o primească, zâmbea sfios, clipind des, puțin speriat: — Putem, de ce nu putem. Întrebam orice la Kerim, dar nu întrebar de-m lovește la inim, la Kerim ast întrebar nu puneam. Kerim nu raspunde la ast întrebar de rana sângerar la inim facem. Nu știam ce întrebare ar fi putut să-i lovească inima lui bună și curată. Voiam doar să-l fac să povestească, iar și iar, despre mahoanele lui, despre mare, despre câmpia încinsă în care stăpâni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
nu a provocat. Adevărul ascuns de cenzori a creat, la rându-i, alți și alți satrapi. Când textele încep a fi dezvăluite, răul este trecut de mult. Nimeni nu mai are ce salva. Nici o viață nu se mai întoarce, nici o rană nu se mai alină. Este o cunoaștere inutilă, diversionistă. În spatele ei se urzesc noi texte mincinoase, așteptându-și alte victime credule, pătimașe, lipsite de apărare. În Bibliotecă am avut certitudinea că, de fapt, tot scrisul rămas în Lume, toate cărțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
o stea însângerată și o cârpă roșie fluturând a victorie. Mi s-a spus și am crezut că roșul e simbolul sângelui vărsat. Nu m-am întrebat însă niciodată cine într-adevăr a vărsat acel sânge și cine a ostoit rănile care au înroșit pânza. Era marama cu sângele celor jertfiți sau pânza cu care călăul s-a șters pe mâini, după victoria-i triumfală? Mă dor acestea. Nu ca o vină a conștiinței mele. Nu am o conștiință atât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]