11,011 matches
-
un strămoș al lui Avraam (Abraham, ebr. Avraham), urmaș al lui Sem (ebr. Șem) sau de faptul că vechii evrei au venit în Canaan „de dincolo (ever) de râu” (Iordan sau poate Eufrat). Denumirea veche israelit (în varianta de pronunțare slavă și germană -„izraelit”) provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui Israel”, unde Israel are semnificația tradiționala biblică de „a luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”. Există ipoteza că numele Israel
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
dezvoltat limbi particulare derivate din unele limbi locale și au inclus o parte de lexic și locuțiuni din ebraică. Limba idiș este germana sudică medievală (foarte apropiată de dialectele bavarez și șvab), cu o parte de vocabular de origine ebraică, slavă și cu elemente romanice. Limba ladino este un dialect spaniol-ebraic bazat pe castiliana medievală. Iavanica vorbită în trecut de evreii romanioți era bazată pe greacă și ebraică. Alte limbi cu caracter mixt similar au apărut în Maroc, Kurdistan, Georgia etc.
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
țării. este un membru al Uniunii Europene, NATO, OCDE, OMC și a altor organizații internaționale. În antichitate, teritoriul a fost locuit de triburi dacice, celtice și germanice, iar peste câteva secole, teritoriul fusese încorporat în Imperiul Român. Poporul de origine slavă, ai cărui strămoși au ajuns pe teritoriul actualei Slovacii între secolele V și VI, în timpul Migrațiilor. Mai multe regiuni ale Slovaciei au aparținut Imperiului lui Samo, prima entitate politică a slavilor, apoi Moraviei Mari, Regatului Ungariei, Imperiului Habsburgic, Imperiului Austro-Ungar
Slovacia () [Corola-website/Science/297289_a_298618]
-
aflat în plină expansiune, a construit și menținut un lanț de avanposturi în jurul Dunării. Regatul Vannius, un regat barbar fondat de tribul germanic Quadi, a existat în Slovacia vestică și centrală din 20 până în 50 d.Hr. Populația de origine slavă s-a așezat în teritoriul actual al Slovaciei în secolul V d.Hr., ce s-a amestecat cu celți, români și germanici, traco-daci. Slovacia de vest a fost centrul Imperiului lui Samo din secolul VII. Un stat slovac, cunoscut ca
Slovacia () [Corola-website/Science/297289_a_298618]
-
numai pentru că era o femeie de geniu" (ibidem, p. 63). În mod similar, Kogălniceanu descria dragostea precum "cea mai nobilă din toate patimile, care atâta la fapte mari, care insufleteaza eroismul și geniul, care dă idei de cinste și de slavă, care înviază, care farmăcă [farmecă], care aduce pre om într-o lume de visuri, unele mai aurite decât altele, cine-l cunoaște, cine-l slăvește?" (ibidem, p. 61). Același idealism romantic se sparge, în cazul lui Kogălniceanu, de reciful realităților
Mihail Kogălniceanu () [Corola-website/Science/297269_a_298598]
-
și-au revendicat independența pe teritoriile locuite de ei, împotriva împărățiilor dominante (Austro-Ungaria și Rusia): istoricii români s-au străduit să demonstreze continuitatea românească în aceste teritorii, în timp ce istoricii austro-ungari (ulterior și germani) sau ruși (ulterior și din alte țări slave) se străduiau să o pună la îndoială. Studierea problemei etnogenezei, adică a originii oricărui popor, constă în determinarea următoarelor aspecte : când, unde, în ce condiții și din care influențe lingvistice, culturale și demografice s-a format comunitatea etnică respectivă? Aceste
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, unde sunt menționați vlahii. Următoarea menționare datează din 1020, într-un act emis de același împărat. Împăratul Constantin VII Porfirogenetul a amintit de așezarea slavilor în Balcani, înfățișând întrepătrunderea lumii slave cu cea românească, numindu-i pe cei din urmă cu termenul de romani, în vreme ce pentru bizantini utilizează denumirea de romei. Tratatul geografului persan Gardizi-Podoaba Istoriilor, scris la mijlocul secolului XI oferă informații despre originea poporului român. În a două jumătate a
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
au intrat în contact cu slavii, adoptând termeni slavi. Cum Școală latinistă a publicat un dicționar al limbii române latinizate, în 1870-1879, Alexandru Cihac a publicat un dicționar al limbii române, în care 2/5 din vocabularul român erau cuvinte slave. Ioan Bogdan a susținut rolul slavilor în etnogeneza română, iar istorici ca Petre P. Panaitescu sau Constantin C. Giurescu au fost favorabili influenței slave în limba română și instituțiile române. În perioada stalinistă, când influență sovietică era majoră, rolul slavilor
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
a publicat un dicționar al limbii române, în care 2/5 din vocabularul român erau cuvinte slave. Ioan Bogdan a susținut rolul slavilor în etnogeneza română, iar istorici ca Petre P. Panaitescu sau Constantin C. Giurescu au fost favorabili influenței slave în limba română și instituțiile române. În perioada stalinistă, când influență sovietică era majoră, rolul slavilor în etnogeneza românească a luat amploare. În perioada național-comunismului ceaușist, dacilor le-a fost conferit rolul fondator al poporului român. Sunt teorii derivate ca
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
106 ar fi fost un amestec de coloniști veniți din tot Imperiul Roman, fără substrat local - de unde absența cuvintelor dace în limba română, cele socotite ca atare fiind albaneze. Aproape 200 de cuvinte românești sunt comune cu echivalente albaneze. Etimoanele „slave” din limba română provin preponderent din limbile slave meridionale, 1000 de la bulgari și 60 de la sârbocroați. Dintre graiurile limbii române, cele mai apropiate de limbile aromâniilor, meglenoromânilor și istroromânilor de la sud de Dunăre, sunt cele vorbite în Banat, în valea
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
veniți din tot Imperiul Roman, fără substrat local - de unde absența cuvintelor dace în limba română, cele socotite ca atare fiind albaneze. Aproape 200 de cuvinte românești sunt comune cu echivalente albaneze. Etimoanele „slave” din limba română provin preponderent din limbile slave meridionale, 1000 de la bulgari și 60 de la sârbocroați. Dintre graiurile limbii române, cele mai apropiate de limbile aromâniilor, meglenoromânilor și istroromânilor de la sud de Dunăre, sunt cele vorbite în Banat, în valea Timocului și în Oltenia. Aceste elemente din lexicul
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
de pătruns, care au favorizat cultura lemnului așa de dezvoltată aici, și a dat numele de Carpații Păduroși pentru grupele de la nord și est. Apoi, aici a fost mai întodeauna un capăt de țară, un ungher, dincolo de munți locuind seminții slave. Iarna, zăpezile mari și mulțimea fiarelor sălbatice făceau trecătorile greu accesibile. Trecerile peste munți, mai ales cele pentru comerț, se făceau în grup de teama răufăcătorilor și a animalelor sălbatice, cum relata și un personaj celebru, Simplicius Simplicissimus, dintr-un
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
munți. Orașul Dubrovnik a fost înființat de astfel de supraviețuitori din Epidaurum. Etnogeneza poporului croat este un aspect încă neclarificat pe deplin, fiind vehiculate mai multe teorii, dintre care cele mai cunoscute sunt cele care susțin originea croaților ca fiind slavă sau ariană. Cea mai răspândită dintre aceste teorii afirmă că strămoșii croaților sunt un trib slav cunoscut sub numele de „Croații Albi” care între secolele V-VII au migrat din regiunea Silezia (Polonia de astăzi), la solicitarea împăratului bizantin Heraclius
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
recensământului din 2001, 96% din cetățenii Croației au declarat croata ca limbă maternă, 1% au declarat sârba, nicio altă limbă nefiind vorbită în Croația de mai mult de 0,5% vorbitori nativi în rândul populației țării. Croata este o limbă slavă de sud. Majoritatea vocabularului croat derivă din ramura slavă a familiei de limbi indo-europene. Croata se scrie cu alfabetul latin și are trei mari dialecte, dialectul Štokavian, folosit ca limbă croată standard; cel čakavian și cel Kajkavian care diferă prin
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
croata ca limbă maternă, 1% au declarat sârba, nicio altă limbă nefiind vorbită în Croația de mai mult de 0,5% vorbitori nativi în rândul populației țării. Croata este o limbă slavă de sud. Majoritatea vocabularului croat derivă din ramura slavă a familiei de limbi indo-europene. Croata se scrie cu alfabetul latin și are trei mari dialecte, dialectul Štokavian, folosit ca limbă croată standard; cel čakavian și cel Kajkavian care diferă prin lexic, fonologie și sintaxă. Între 1961 și 1991, limba
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
a fost supusă constant schimbărilor și amenințărilor din partea limbilor diferitelor imperii care au dominat țara (cuvinte din germana austriacă, maghiară, italiană și turcă au fost schimbate și slavizate). Eforturile de a impune politici de modificare a croatei în sârbo-croată sau „slavă de sud”, au întâmpinat rezistență din partea croaților sub forma purismului lingvistic croat. Croata a înlocuit latina ca limbă oficială a guvernului croat în secolul al XIX-lea. În 2009, un sondaj a relevat faptul că 78% din croați afirmă că
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
schituri au supraviețuit, indeosebi datorită ajutorului material sistematic (bani și produse) venite din Valahia și Moldova (astăzi România). Acest ajutor se datora legăturilor de sânge cu Treptat, în secolul al XIX-lea, prin donațiile noilor veniți din țările ortodoxiei estice (slave), precum: Rusia, Bulgaria și Serbia, ansamblul de mănastiri s-a difersificat ca origine etnică, fiecare țară exercitându-și influența asupra mănăstirilor subvenționate: era epoca statelor naționale în plină expansiune. În 1912, în timpul Primului Război Balcanic, otomanii au fost forțați să
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
directă cu Pireul, Genova și Constantinopol. Această perioadă vede orașul îmbogățindu-se cu numeroase monumente și biserici impozante precum "biserica Sfânta Sofia", "biserica Acheiropoiètos", și bazilica Sfântului Dumitru, patronul și ocrotitorul orașului. Începând din secolul al VI-lea, numeroase triburi slave s-au instalat în regiunea Tessalonicăi. Mai multe atacuri au avut loc contra orașului de-a lungul întregului secol al VII-lea, iar imperiul, foarte angajat pe frontul oriental, intervine cu slăbiciune. Ca urmare a expulzării evreilor din Spania, numeroși
Salonic () [Corola-website/Science/297360_a_298689]
-
odată cu Hoarda de Aur; mai sunt încă folosite în Mongolia și în Tibet. În epoca țaristă și în cea sovietică, istoriografia oficială a propus, pentru cât mai multe așezări moldovenești, denumiri și etimologii provenite cu precădere din limbile tătară și slavă, bunăoară Cahul pentru Frumoasa sau, aici, "tembosarî" însemnând „dîmburi galbene”, sau "dub" însemnând „stejar”. Legenda locală, deformare a studiilor lui Ion Casian Suruceanu, susține că aici Nistrul ar fi fost traversat de un pod din luntre de stejar, dar un
Dubăsari () [Corola-website/Science/297404_a_298733]
-
acest ultim caz, ar putea însemna pur și simplu Carpiani "oameni de Carpați". Dar similitudinea dintre cele două nume pot fi coincidențe, si ei ar putea derivă din diferite rădăcini. De exemplu, s-a sugerat că numele poate derivă din slavă krepu rădăcină-cuvânt care înseamnă "puternic" sau "curajos". De asemenea, ar fi fost sugerat că Munții Carpați ar putea derivă din rădăcina sanscrita "Kar" care înseamnă " tăiat ", care ar da sensul de "munții stâncoși". Unii cercetători consideră că următoarele popoarele înregistrate
Carpi () [Corola-website/Science/297407_a_298736]
-
de vase. De asemenea, în preajma Orheiului sunt 18 movile funerare construite de triburile popoarelor nomade. În secolele VII-VIII aici se găsesc artefacte din cultura Dridu, apoi în secolele IX-XII apar mici formațiuni statale (cnezate denumite "Sklavinii" sau "Vlăsii", în funcție de predominanța slavă sau romanică) dintre care cele mai apropiate de cursul mijlociu al Nistrului intră în zona de infuență a Rusiei Kievene, ulterior a cnezatului Galiției. În 1223 hoardele tătare trec Nistrul, călăresc în sus pe Răut jefuind satele sau stânele întâlnite
Orhei () [Corola-website/Science/297398_a_298727]
-
au fost distruse de huni. În perioada migrațiilor, sec. VI-IX e.n., au apărut 3 sate, fapt confirmat de urmele de bordeie, vase de argilă date din anii 500-700 e.n. Ulterior sunt atestați aici Bolohovenii, o populație de obîrșie parțial slavă (Tiverții) și parțial romanică (Bолохи), aliată a cnezatului Galiției-Volîniei. După întemeierea Țării Moldovei, pe locul cetății a existat, în vecinătatea așezării civile, o fortificație inițial din lemn, atestată în sec. XV și menită să apere vadul Nistrului de năvălirile tătarilor
Soroca () [Corola-website/Science/297399_a_298728]
-
situat în Bazinul Panonic și în partea vestică a teritoriului Transilvaniei. Teritoriul transilvan devine pentru avarii crescători de animale o regiune preferată în timpul verii. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, avarii ocupau Câmpia Panonică, reducând populația conlocuitoare slavă la o stare de servitute și la plata unui tribut. La est, avarii au înfrânt triburile slave ale anților dintre Bug și Nistru. Apariția în forță a avarilor în nordul Mării Negre a oprit atacurile anților, sclavinilor și bulgarilor asupra provinciilor
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
de animale o regiune preferată în timpul verii. În a doua jumătate a secolului al VI-lea, avarii ocupau Câmpia Panonică, reducând populația conlocuitoare slavă la o stare de servitute și la plata unui tribut. La est, avarii au înfrânt triburile slave ale anților dintre Bug și Nistru. Apariția în forță a avarilor în nordul Mării Negre a oprit atacurile anților, sclavinilor și bulgarilor asupra provinciilor Bizanțului. În urma a trei campanii din 568, 570 și 573, avarii, care își constituiseră centrul politic în
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
În anul 579, sub Tiberiu II (578-582), o sută de mii de sclavini au năvălit în Iliria, au jefuit timp de patru ani Imperiul și s-au așezat pretutindeni. Împăratul a făcut apel la avari, care traversează Illyria, urmăresc armata slavă condusă de "Dauritas" și o înving, probabil, în Oltenia. În 582, avarii cuceresc Sirmium (astăzi Sremska Mitrovica), unde marele han Baian își va muta reședința, opunând o rezistență puternică Imperiului Bizantin. Pretinzând tribut dela franci, dominația avară este limitată de
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]