64,222 matches
-
importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu încercarea sa de a-l elimina pe naratorul personalizat din forma la persoana a treia a ficțiunii epice, în care, după cum consideră autoarea, este operativă doar o funcție narativă impersonală. Teoria sa nu e schimbată fundamental de modificarea tezei prin conceptul de "fluctuație" a funcției narative introduse în cea de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se confruntă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann adoptă parțial rezultatele teoriei lui Hamburger, însă încearcă o linie de gîndire diferită în anumite puncte 213. Astfel, acesta se referă tocmai la acele aspecte care sînt importante pentru ceea ce susțin eu. Pornind de la primele propoziții
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann adoptă parțial rezultatele teoriei lui Hamburger, însă încearcă o linie de gîndire diferită în anumite puncte 213. Astfel, acesta se referă tocmai la acele aspecte care sînt importante pentru ceea ce susțin eu. Pornind de la primele propoziții ale operei lui Goethe Anii de ucenicie ai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este prezentată în primul rînd în manieră scenică sau dramatică 265. Din punctul de vedere al lui Genette, distincția dintre " Cine vede?" și "Cine vorbește?" nu este un aspect al focalizării, ci unul al vocii și al modului 266. Două teorii care dispută necesitatea unei distincții între persoană și perspectivă cu referire explicită la versiunea originală în limba germană a lucrării Situațiile narative ar trebui discutate de asemenea în acest context. Lockemann neagă posibilitatea unei separări a celor două aspecte narative
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
e caracterizată în sistemul meu prin perspectiva externă, iar cea de-a doua prin predominanța perspectivei interne 267. În timp ce Lockemann încearcă să subordoneze opoziția "perspectivă" opoziției "persoană", Leibfried încearcă să subordoneze opoziția "persoană" opoziției "perspectivă". Scopul contrastant al acestor două teorii este în modul cel mai limpede vizibil în critica acestor autori legată de situația narativă personală. Leibfried recunoaște situația narativă personală doar ca pe o variantă a celei auctoriale, ambele distingîndu-se prin referința pronominală la persoana a treia 268. Propriu-zis
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pic de dialog. Acesta este lucrul negativ pe care realizatorii de film nu îl conștientizează niciodată. Nu trebuie să "amenajezi" întreaga scenă. Plăcerea scrierii romanelor vine tocmai din ceea ce excluzi pe fiecare pagină, în fiecare propoziție 274. Din momentul emiterii teoriei lui Ingarden referitoare la zonele de nedeterminare din literatură și din cel al dezvoltării ei de către Wolfgang Iser și alți cîțiva critici germani, naratologia a început recent să examineze mai amănunțit această problemă. În Rusia, Boris Uspenski și-a dedicat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau într-un film. Diferența trebuie să fie luată în considerare de către cititor, de exemplu, prin hotărîrea legată de semnificația care trebuie atribuită faptului că o anumită scenă sau un anumit cadru sînt prezentate fie foarte detaliat, fie schematic. Importanța teoriei omisiunii a lui Hemingway pentru narațiune devine evidentă doar în lumina nedeterminării specifice genului care corespunde textului literar 276. Disponibilitatea cititorului de a accepta structura schematică a lumii ficționale este probabil legată de faptul că selecția și reducerea informațiilor pe
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Transparent Minds 300 este studiul cel mai cuprinzător consacrat acestui subiect pînă în prezent. Acesta tratează, de asemenea, în detaliu bibliografia secundară în limba engleză, germană și franceză referitoare la această problemă. Studiul lui Cohn este deosebit de important pentru aplicarea teoriei mele, pentru că analizează tehnici folosite în reprezentarea lumii interioare care sînt compatibile cu formele de narațiune la persoanele întîi și a treia 301. Aici trebuie descrisă una dintre cele mai importante consecințe pentru interpretare, care derivă direct din alegerea perspectivei
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
efect mai puternic asupra cititorului modern atunci cînd simpatia este trezită mai degrabă prin prezentarea nemediată a lumii interioare decît prin rezumatul auctorial sau prin analiza gîndurilor unui personaj. Problema care apare aici nu poate fi rezolvată doar pe baza teoriei, desigur, ci ar trebui clarificată prin investigații psihologice ale reacțiilor cititorului la aceste două tehnici ale prezentării lumii interioare. Este important ca naratologia să continue analiza în această direcție. Dacă o serie de personaje dintr-un roman îi par inițial
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Într-un anumit fel, trecerea prezentării de la perspectiva internă la cea externă conține un comentariu al autorului, deși unul abia perceptibil. Dacă am împărtăși indignarea morală a procurorului, acest lucru ne-ar oferi mai multe temeiuri pentru critică în baza teoriei narative decît ne oferă gîndurile Emmei în fața oglinzii. În paragraful care urmează pasajului citat, descrierea auctorială a imaginii orașului este legată direct de așteptarea pasionată a Emmei. Pascal, care de asemenea discută acest pasaj în studiul său referitor la stilul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În aceste lucrări, opoziția mod este o trăsătură distinctivă a situației narative. Distincția dintre cele două moduri narative, dintre unul indirect și unul aparent direct, care este unul imediat, scenic sau imitativ, e una dintre cele mai vechi descoperiri ale teoriei narative. Formează nucleul conceptual al contrastului lui Platon între diegesis și mimesis 333, care a fost adoptat și dezvoltat în retorica clasică și postclasică 334. Distincției dintre aceste două moduri narative i-a fost acordată o nouă perspectivă de viață
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diegesis și mimesis 333, care a fost adoptat și dezvoltat în retorica clasică și postclasică 334. Distincției dintre aceste două moduri narative i-a fost acordată o nouă perspectivă de viață în cadrul discuției despre obiectivitate susținute de către criticii interesați de teoria romanului la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Distincția lui Otto Ludwig între narațiunile "propriu-zise" (eigentliche) și "scenice" (szenische)335 formează baza pentru termenii sugerați în Situațiile narative, și anume "relatare" (berichtende Erzählung) și "prezentare scenică" (szenische Darstellung), care par a
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al XIX-lea. Distincția lui Otto Ludwig între narațiunile "propriu-zise" (eigentliche) și "scenice" (szenische)335 formează baza pentru termenii sugerați în Situațiile narative, și anume "relatare" (berichtende Erzählung) și "prezentare scenică" (szenische Darstellung), care par a fi general acceptați de teoria narațiunii conturate în Germania 336. În naratologia engleză și americană sînt folosiți de asemenea termenii de "narațiune simplă" și "prezentare scenică" sau "scenă" (Lubbock), sau "telling" și "showing" (Friedman)337. Distincția lui Anderegg între un "model de relatare" și un
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
folosiți de asemenea termenii de "narațiune simplă" și "prezentare scenică" sau "scenă" (Lubbock), sau "telling" și "showing" (Friedman)337. Distincția lui Anderegg între un "model de relatare" și un "model narativ" a oferit de curînd acestei opoziții o bază în teoria comunicării 338. Mai instructive din punctul de vedere al terminologiei sînt denumirile lui Anderegg pentru tipurile de texte de ficțiune asociate cu aceste modele: "texte Eu-Tu", unde eul naratorial se adresează unui "tu" al cititorului și "texte El", unde
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
a persoanei a treia pentru un personaj-reflector. Acești termeni nu trebuie considerați sinonime pentru termenii familiari de narațiune la persoana întîi, respectiv a treia, așa cum Anderegg însuși ne indică 339. Ei arată, în esență, contrastul din modul narativ exprimat în teoria mea prin opoziția mod. Se poate chiar concepe existența unei anumite conexiuni între formele de bază ale narațiunii incluse în opoziția de mod și atitudinile de bază ale modurilor de a experimenta realitatea și arta așa cum sînt definite în opozițiile
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care include aspectele prezentării scenice a evenimentului in actu, concretizarea ideii și nemedierea impresiei. Aceste corespondențe sînt menționate doar pentru a demonstra faptul că opoziția care se discută aici reprezintă un concept a cărui relevanță nu se limitează la domeniul teoriei narative. În contextul prezent cele două forme de bază diferențiate trebuie să fie mai întîi înțelese în natura lor de concepții diferite ale intermedierii întregii narațiuni: personalizarea și impersonalizarea procesului narativ. Impersonalizarea încearcă să trezească în cititor impresia nemedierii prezentării
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sensul că o narațiune presupune diferite grade de credibilitate sau de validitate, în funcție de modul său de transmitere dacă aceasta e transmisă de un personaj-narator sau de un personaj-reflector. Friedman a făcut deja aluzie la un motiv al acestui fenomen în teoria sa despre punctul de vedere. În telling relatarea este explicită, generalizată și semnificativ completă; în showing, relatarea este implicită, specifică și evident incompletă, din cauză că este centrată nu pe întreg, ci numai pe o parte 346. Această diferență poate fi exprimată
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care permit autorului să modifice conținutul unei povestiri într-un mod specific literaturii narative, în calitatea acesteia de gen al intermedierii. Datorită lucrării Retorica romanului a lui Booth, conceptul de creditabilitate a naratorului a devenit o trăsătură permanentă atît a teoriei narative, cît și a explicării textului. Booth face distincția între naratori creditabili și necreditabili, definindu-i după cum urmează: În lipsă de termeni mai buni, l-am numit pe un narator creditabil atunci cînd vorbește sau se poartă în concordanță cu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
autori mai puțin cunoscuți de după 1925. El încearcă să interpreteze acest fenomen în primul rînd în termeni istorici, invocînd influența lui James și a lui Anderson ca modele. El nu încearcă să stabilească o relație între acest fenomen și categoriile teoriei narative. O corelație a acestui tip cere o resortare a materialului lui Backus. Înainte de toate, aceste cazuri trebuie eliminate acolo unde pronumele fără referință apare în propoziția introductivă, care este vorbirea directă a unui personaj, ca în exemplul povestirii lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este vizibil în conceptele contrastive de începuturi emice și etice, care au apărut la început în textele lingvistice. Acest acord poate fi privit ca o dovadă provizorie a faptului că distincția dintre cele două moduri narative (personaj-narator și personaj-reflector) din teoria narativă are un fundament lingvistic. Harweg ajunge, de asemenea, la o altă concluzie interesantă în acest context, care îi permite să facă diferența între texte non-ficționale și cele ficționale sau, așa cum spune el, între "practica non-literarității, mai precis: texte extraliterare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
precum și alte fenomene sînt din ce în ce mai des întîlnite în prima parte a romanului Ulise, atingînd cea mai mare frecvență în episodul Sirenele. Preludiul acestui episod poate fi privit chiar ca un text independent ce constă în întregime în astfel de tehnici. Teoria conform căreia romanul Ulise poate fi interpretat ca un fel de Konzeptionsmonolog, monologul interior al autorului sau al unui mediu auctorial în timp ce imaginația acestuia este concentrată asupra compunerii poveștii din 16 iunie 1904 din Dublin, este bazată pe un fenomen
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cerc este astfel închis. (Goethe despre " Formele naturale ale literaturii", în Noten und Abhandunglen zu besserem Verständnis des west- östlichen Divans) Cercul tipologic descris sub forma unei diagrame la sfîrșitul volumului oferă un model abstract, construit pentru facilitarea înțelegerii fenomenului teoriei narative, care a fost descris în acest studiu. Mai precis, acesta ilustrează următoarele aspecte: 1. cele trei opoziții care formează baza constitutivă a situațiilor narative-persoană, perspectivă și mod și relația dintre ele în sistemul formelor narative. Reprezentarea celor trei opoziții
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau se intersectează în opera individuală. Prin urmare, acest capitol este atît un rezumat al acelor aspecte ale artei narative care erau considerate individuale în secțiunile anterioare, cît și un catalog de întrebări și probleme care se manifestă atunci cînd teoria sistematică se confruntă cu particularitatea și cu diversitatea operei narative individuale. 7.1. De la situația narativă auctorială la cea personală: continuum-ul auctorial-personal Dacă urmăm cercul tipologic, începînd de la situația narativă auctorială în direcția situației narative personale, putem recunoaște cîteva
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
În sfîrșit, perspectiva auctorială și cea personală se combină de asemenea în stilul indirect liber. 7.1.1. Retragerea naratorului auctorial Consecințele retragerii naratorului personalizat din roman și din povestirea scurtă începînd de la finele secolului al XIX-lea au preocupat teoria narativă mai mult decît oricare alt fenomen 431. Această tendință este principalul punct de plecare al tuturor încercărilor de a ideologiza formele narative, așa cum a arătat Booth în Retorica romanului 432. În ceea ce privește continuum-ul de forme ale cercului tipologic, două
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tipologic de la situația narativă auctorială pînă la situația narativă la persoana întîi, trebuie să traversăm linia de demarcație ce separă narațiunea la persoana a treia de narațiunea la persoana întîi, în sensul general acceptat al acestor două concepte. Din perspectiva teoriei narative, este important de asemenea să observăm o nouă schimbare a "eului" narator la această linie de demarcație. Baza ontologică a "eului" narator se schimbă atunci cînd această graniță este traversată. Diferența este marcată de opoziția dintre identitatea și non-identitatea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel[Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]