106,336 matches
-
de Edit. Librăriei Socec & Co. din București, în Biblioteca Populară Socec, nr. 101-103. O nouă traducere a fost realizată de Ion Vinea și publicată sub titlul „Scrisoarea furată” în vol. "Scrieri alese" (vol. II), editat în 1963 de Editura pentru Literatură Universală din București, fiind reeditată și de alte edituri. Povestirea a fost tradusă apoi de Ioana Ionașek (publicată în volumul "Masca Morții Roșii și alte povestiri", editat în 2008 de Editura Tritonic din București), de Liviu Cotrău (publicată în volumul
Scrisoarea furată () [Corola-website/Science/327198_a_328527]
-
care le avem. Probabil războiul a avut loc undeva la începutul secolului al 9-lea îen; o asemenea dată pare să se potrivească cel mai bine cu puținele rămășițe arheologice ale acestei perioade și există și anumite evidențe în chiar literatura brahmanică ce arată că nu putea să aibă loc mai devreme.” Alți istorici ca M. Witzel confirmă că datele generale ale epopeii corespund epocii de fier() a Indiei, când regatul era centrul puterii politice, undeva între 1200 și 800 îen
Războiul Kurukshetra () [Corola-website/Science/327137_a_328466]
-
1948 al revistei literare "Luceafărul" din Paris. Ea a fost inclusă apoi în volumul "Nuvele", tipărit în 1963 de Cercul de Studii «Destin» din Madrid, și în volumul " La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Nuvela relatează cazul de macrantropie al lui Eugen Cucoaneș, un prieten apropiat al naratorului. Personajul principal începe să crească, fără niciun motiv aparent, spre disperarea sa și a logodnicei sale, Lenora. El se transformă, împotriva voinței lui, într-
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Un om mare” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Criticul Alex. Ștefănescu a afirmat că nuvela lui Mircea Eliade are forma unei povestiri științifico-fantastice,<ref name="Ștefănescu 3/2003">Alex. Ștefănescu, „Mircea Eliade - Evadarea din timp”, în "România literară", anul XXXVI, nr. 3, 22-28 ianuarie 2003.</ref
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
proza fantastică interbelică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Academicianul Eugen Simion considera că această nuvelă este inspirată din mitul uriașilor existenți în mitologia românească precum Ochilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră sau copiii care cresc
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
inspirată din mitul uriașilor existenți în mitologia românească precum Ochilă, Strâmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră sau copiii care cresc într-o zi cât alții într-un an, apropiindu-se ca subiect de fantasticul anatomic cultivat în perioada interbelică. În studiul său dedicat istoriei literaturii științifico-fantastice din România, criticul Florin Manolescu afirmă că „Un om mare” poate fi considerată o nuvelă S.F. ce instituie un mit: mitul uriașilor care ar fi existat în perioadele vechi ale istoriei și care ar fi dispărut în procesul de
Un om mare () [Corola-website/Science/327155_a_328484]
-
(n. martie 1976, Onești) este un dirijor român. Născut într-o familie cu preocupări artistice (mama profesoară de muzică și dirijor de cor, tatăl - cu studii de filozofie și literatură, devenind profesor, scriitor și Șecție Case memoriale a Muzeului Literaturii Române), dirijorul CRISTIAN LUPEȘ își începe studiile universitare mai intâi la Cluj, Universitatea “Babeș - Bolyai, ca mai apoi, în 1998 să obțină licența în fizică și chimie la Universitatea București
Cristian Lupeș () [Corola-website/Science/327182_a_328511]
-
(n. martie 1976, Onești) este un dirijor român. Născut într-o familie cu preocupări artistice (mama profesoară de muzică și dirijor de cor, tatăl - cu studii de filozofie și literatură, devenind profesor, scriitor și Șecție Case memoriale a Muzeului Literaturii Române), dirijorul CRISTIAN LUPEȘ își începe studiile universitare mai intâi la Cluj, Universitatea “Babeș - Bolyai, ca mai apoi, în 1998 să obțină licența în fizică și chimie la Universitatea București, cu teza "Particule elementare”. În anul următor devine student al
Cristian Lupeș () [Corola-website/Science/327182_a_328511]
-
„” este o nuvelă filozofică scrisă de Mircea Eliade și publicată în anul 1965 în "Revista Scriitorilor Români" din München (R.F. Germania), apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie problematica teatrului de idei, adică mai precis revitalizarea sacrului și a timpului mitic prin intermediul spectacolului. Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, discutând contradicția
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Adio!...” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Opera lui Mircea Eliade urmărește recuperarea sacrului și a memoriei mitice; căile de acces către realitatea primordială sunt religia și teatrul. Regăsirea memoriei mitice (anamneza) determină o integrare a timpului uman în periodicitatea cosmică și eternitatea divină. Spectacolul
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Dacia, Cluj-Napoca, 1991) că nuvelele „La țigănci”, „Adio!...” și „Pe strada Mântuleasa...” sunt „trei perfecțiuni”; el își exprima tot acolo mirarea că nuvela „Adio!...” a fost publicată în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București, afirmând că ar fi vorba de „o elegie legionară” ce a trecut de cenzură. Gradul ridicat de teoretizare al nuvelei a atras și unele critici. Astfel, filologul Mihai Gheorghiu afirma că nuvela nu reușește să-și dizolve teza
Adio!... () [Corola-website/Science/327221_a_328550]
-
Casa Gabriella din Ascona (Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul "Nuvele", tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București. Această nuvelă cu titlu pușkinian prezintă antrenamentul pentru supraviețuire al unui băiat orfan ce își dorește să devină un spirit liber și să își depășească semenii. Comportamentul bizar al copilului Brânduș îi derutează pe oamenii maturi, dezvăluindu-i
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
nuvele atât în jurnalul său ("„La Casa Gabriella, în iulie, am scris nuvela Fata Căpitanului.”"), cât și în memoriile sale ("„Luna iulie am petrecut-o la „Casa Gabriella”. Mă simțeam cu adevărat în vacanță. Mă întrebam, uneori, ce fel de „literatură” mi-ar plăcea să scriu în cazul că Forêt interdite ar fi avut succes. Într-o dimineață, m-a ispitit o nuvelă, Fata Căpitanului; destul de scurtă, am încheiat-o în aceeași seară. Personajele principale erau doi adolescenți, o fată și
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Fata căpitanului” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Titlul nuvelei lui Mircea Eliade este preluat de la romanul omonim al scriitorului rus Aleksandr Pușkin, care prezintă supraviețuirea unei povești de dragoste într-o societate guvernată de o ordine socială brutală. Nuvela eliadescă prezintă povestea de supraviețuire a
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
Analizând proza fantastică a lui Mircea Eliade, criticul Ov.S. Crohmălniceanu considera că autorul manifestă o pasiune eminesciană pentru marile mituri cosmogonice, având o intuiție a misterului și un dar al evocării care șterge frontiera ce desparte realitatea cotidiană de miraculos. „Literatura lui înfăptuiește o remarcabilă prospectare a lumii interioare, înspre acele zone-limită de ordin abisal”, concluzionează criticul. Prozatorul este interesat de un fantastic de origine folclorică, ce încorporează elemente mitice și religioase. Academicianul Eugen Simion considera „Fata căpitanului” ca fiind o
Fata căpitanului (nuvelă) () [Corola-website/Science/327212_a_328541]
-
să se producă de-a lungul liniilor de stres, este absent (neuropatie), zona reparată rămânând indefinit deformată și masivă; aceleași defecte senzoriale produc un dezechilibru și între activitatea de resorbție (osteoclastică) și aceea de producție osoasă (osteoblastică). Prevalența indicată în literatura medicală variază considerabil de la o sursă la alta; aprecieri relativ recente (Oloff, Musculoskeletal Disorders of the Lower Extremities, 1994; Diabetic Foot, Veves et al., 2006) susțin că unul din 10 diabetici va fi afectat la un moment dat de a.C.
Artropatie Charcot () [Corola-website/Science/327219_a_328548]
-
„Podul” este o nuvelă filozofică scrisă de Mircea Eliade în decembrie 1963 și publicată în anul 1966 în revista "Ființa românească" din Paris (Franța), apoi în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit în 1969 de Editura pentru literatură din București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie redescoperirea sensurilor profunde, mistice, ale experiențelor omenești. Această nuvelă este una dintre cele mai teoretice scrieri literare ale lui Mircea Eliade, prelungind și concentrând dimensiunea metafizică indiană, existentă în mai multe
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist, nuvela „Podul” a fost publicată în România abia în anul 1969, când a fost inclusă în volumul "La țigănci și alte povestiri", tipărit de Editura pentru literatură din București. Tema principală a acestei nuvele o reprezintă redescoperirea sensurilor profunde, mistice, ale experiențelor omenești, adică relevarea fantasticului camuflat în cotidian. Camuflarea sacrului în cotidian este evocată în mai multe paragrafe ale nuvelei, dar mai ales în următoarea reflecție
Podul (nuvelă) () [Corola-website/Science/327228_a_328557]
-
de opt ani din Molnița (1955-1963) și la Școala Medie din Horbova (1963-1966). A studiat apoi la Facultatea de Filologie din cadrul Universității de Stat din Cernăuți (1967-1972). După absolvirea studiilor universitare a lucrat ca jurnalist și profesor de limba și literatura română. După o scurtă perioadă în care a lucrat în calitate de corespondent la ziarul regional „Zorile Bucovinei” (1972-1973), a activat ca profesor de limba și literatura română la școala medie din comuna Cupca, raionul Adâncata (1973-1978) și ca director adjunct la
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
Cernăuți (1967-1972). După absolvirea studiilor universitare a lucrat ca jurnalist și profesor de limba și literatura română. După o scurtă perioadă în care a lucrat în calitate de corespondent la ziarul regional „Zorile Bucovinei” (1972-1973), a activat ca profesor de limba și literatura română la școala medie din comuna Cupca, raionul Adâncata (1973-1978) și ca director adjunct la școala medie din comuna Molnița (1978-1985). Începând din 1985 revine la activitatea gazetărească mai întâi pe post de corespondent la ziarul regional „Zorile Bucovinei” (1985-1992
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
studierea și difuzarea operei eminesciene". Pe lângă activitatea gazetărească și didactică, Simion Gociu a scris poezii și povestiri pentru copii în limba română. El a debutat ca poet în 1965, publicând în revistele "Nistru", "Moldova", "Buletinul „Mihai Eminescu”", "Orizontul", "Zorile Bucovinei", "Literatura și arta", "Bucovina literară", "Literatorul", "Glasul Bucovinei", "Septentrion literar", "Concordia", "Arcașul", "Țara fagilor", "Făgurel" și "Gazeta de Herța". O parte din poeziile sale au fost incluse în culegerile colective "Glasuri tinere" (Ed. „Carpați”, Ujgorod, 1971); "Metafore românești din Bucovina de
Simion Gociu () [Corola-website/Science/327264_a_328593]
-
primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat în unanimitate "Declarația de Independență a Republicii Moldova", la 27 august 1991. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Chișinău (1971) și doctorantura la Institutul de literatură universală „A.M. Gorki” al Academiei de Științe din Moscova (1975). A fost redactor la Departamentul pentru copii al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune din Chișinău (1971-1972), apoi cercetător științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din
Andrei Țurcanu () [Corola-website/Science/327265_a_328594]
-
și doctorantura la Institutul de literatură universală „A.M. Gorki” al Academiei de Științe din Moscova (1975). A fost redactor la Departamentul pentru copii al Comitetului de Stat pentru Radioteleviziune din Chișinău (1971-1972), apoi cercetător științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Moldova (1975-1990). Este deputat în primul Parlament democratic al R. Moldova, ales pe circumscripția Rezeni (1990-1993) și consilier al Președintelui R. Moldova (1992), apoi consilier prezidențial, purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova 1997-1999). Devine președintele
Andrei Țurcanu () [Corola-website/Science/327265_a_328594]
-
de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova 1997-1999). Devine președintele Centrului de Studii Strategice „Est-Vest-Est” (1999 - 2002). Din 2002 activează în calitate de profesor universitar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din 2009 este cercetător științific principal și șeful Sectorului de literatură română contemporană la Institutul de Filologie al AȘ din Republica Moldova.
Andrei Țurcanu () [Corola-website/Science/327265_a_328594]
-
redacteze articolul „Les Daces et les loups” (primul capitol din cartea "De Zalmoxis à Gengis-Khan. Études comparatives sur les religions et le folklore de la Dacie et de l'Europe orientale"). În primăvara anului 1959 l-a cuprins brusc dorul de literatură. Nu mai scrisese nimic în limba română de când întrerupsese scrierea nuvelei „Pe strada Mântuleasa...”, cu patru ani în urmă. Potrivit memoriilor sale, el a scris repede în lunile martie și aprilie la Chicago două scurte nuvele: „Ghicitor în pietre” și
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]