12,966 matches
-
în limba nordică veche "Völuspá", aparținând "Eddei poetice". Câteva dintre ilustrațiile autorului (inclusiv harta piticilor, frontispiciul și supracoperta) folosesc rune anglo-saxone. Totuși, Tolkien nu face doar paradă de surse istorice: stilurile lingvistice, în special relațiile dintre cel modern și cel antic, sunt privite ca una dintre temele majore explorate de poveste. Elementul central al poveștii îl constituie evoluția și maturizarea protagonistului, Bilbo Baggins. Călătoria maturizării lui, în care își găsește identitatea și încrederea în lumea care îl înconjoară, poate fi privită
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
pădurii) sau dorința lor pentru obiecte frumoase, cum sunt aurul sau bijuteriile, ea este pusă în evidență pentru a deveni elementul moral al poveștii doar când devine vizibilă influența Pietrei Ark asupra lui Thorin. Bilbo fură Piatra Ark — o relicvă antică a piticilor — și vrea să i-o dea înapoi lui Thorin în schimbul păcii. Dar Thorin îl va considera trădător pe hobbit, uitându-și toate promisiunile anterioare. La sfârșit, Bilbo renunță la piatra prețioasă și la mare parte din partea lui de
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
numelor săbiilor, înscrise cu rune. Prima acțiune eroică a lui Bilbo este făcută folosind o sabie elfică. Denumindu-și lama „ Sting” („Acul”), Bilbo acceptă genul de practici culturale și lingvistice specifice poemului "Beowulf", lucru care atestă intrarea sa în lumea antică. Acest lucru culminează cu furtul cupei din comoara dragonului de către Bilbo, stârnind furia acestuia - incident similar celui din "Beowulf" și cu o acțiune determinată de tipare narative tradiționale. Așa cum spunea Tolkien: „...Episodul furtului s-a născut în mod natural (și
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
mod natural (și aproape inevitabil) din circumstanțe. E dificil de găsit o altă desfășurare a acțiunii în acest punct. Îmi închipui că la fel ar spune și autorul poemului Beowulf”. Bilbo este portretizat ca un explorator modern al unei lumi antice. El poate negocia și interacționa cu această lume antică deoarece limba și tradiția stabilesc legături între cele două lumi. De exemplu, cimiliturile lui Gollum sunt preluate din surse istorice, în timp ce ale lui Bilbo provin din cărți moderne pentru copii. Jocul
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
de găsit o altă desfășurare a acțiunii în acest punct. Îmi închipui că la fel ar spune și autorul poemului Beowulf”. Bilbo este portretizat ca un explorator modern al unei lumi antice. El poate negocia și interacționa cu această lume antică deoarece limba și tradiția stabilesc legături între cele două lumi. De exemplu, cimiliturile lui Gollum sunt preluate din surse istorice, în timp ce ale lui Bilbo provin din cărți moderne pentru copii. Jocul de-a cimiliturile, familiar amândurora, le permite lui Gollum
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
familiar amândurora, le permite lui Gollum și Bilbo să intre în competiție, nu conținutul cimiliturilor în sine. Ideea contrastului superficial dintre stilurile lingvistice individuale ale personajelor, tonurile și sferele lor de interes, ducând la o înțelegere a legăturilor profunde dintre antic și modern, este o temă recurentă în "Hobbitul". Smaug este principalul antagonist. Din multe puncte de vedere, episodul cu Smaug reflectă și face referire la dragonul din "Beowulf", iar Tolkien se folosește de episod pentru a pune în practică unele
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
mine, și o formă a bolii Parkinson. În 1912, în SUA a fost brevetat procedeul de acoperire electrochimică a armelor de foc cu fosfat de mangan pentru protecția împotriva ruginii și a coroziunii. Originea numelui "mangan" este complexă. În Grecia Antică, existau două minerale negre din zona orașului Magnesia numite 'magnes', dar se considera că difereau ca sex. Magnes-ul masculin atrăgea fierul și este ceea ce se cunoaște astăzi sub denumirea de magnetit. Magnes-ul feminin, magnesia, nu atrăgea fierul, fiind folosit pentru
Mangan () [Corola-website/Science/302786_a_304115]
-
socotită astăzi una dintre cele mai reușite realizări ale arhitecturii românești. Ferestrele înalte arcadate de pe latura dinspre Bulevardul Regina Elisabeta își găsesc echilibrul în șirul de coloane înalte care se află pe partea opusă. Motivele decorative sunt de evidentă inspirație antică, cu stilizări și prelucrări în stilul epocii. Săbii, stilete, scuturi, lănci, coifuri, săgeți, Victorii înaripate, zeități ale războiului fac aluzie, toate, la mediul militar. Sala Maură se află plasată în prelungirea Sălii de Marmură. Ea are pereții îmbrăcați în lambriuri
Palatul Cercului Militar Național () [Corola-website/Science/302778_a_304107]
-
a devenit pur și simplu echivalentul feminin pentru prinț și nu implică obligatoriu controlul sau apartenența la un prinț. În unele cazuri, o prințesă este șeful statului ereditar feminin al unei provincii sau alt teritoriu semnificat sub drepturile sale. Înțelesul antic încă se aplică în Europa și astfel o femeie de rând care se mărită cu un prinț va deveni aproape în orice caz prințesă, însă un bărbat de rând care se însoară cu o prințesă nu va deveni prinț aproape
Prințesă () [Corola-website/Science/302808_a_304137]
-
și denumirile acestor regiuni cunoscute și sub numele de „țări” au evoluat în decursul vremii. Parțial sau în întregime, unele dintre ele au constituit, temporar sau mai durabil, și teritoriul României. Potrivit surselor istorice, toate sunt incluse în teritoriul Daciei antice, până la perioada daco-romană (regatele lui Burebista și Decebal). România nu are nici-o revendicare teritorială asupra părților din regiunile istorice, aparținând statelor vecine. Regiunile istorice populate din punct de vedere etnografic de Români sunt adesea desemnate și istoriografic, în limba română
Regiuni istorice românești () [Corola-website/Science/302832_a_304161]
-
A treia evanghelie canonică (și sinoptică) este considerată, atât de mărturiile antice cât și de critica modernă, opera aceluiași autor care a scris Faptele Apostolilor. și Faptele Apostolilor trebuie considerate ca o operă unitară sub profil literar și teologic pentru că, într-adevăr, ele sunt inseparabile atât prin continuitatea narativă cât și prin
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
prima temniță). Asupra acestei călătorii a lăsat un prețios „jurnal” al călătoriei furtunoase pe mare (cf. și ). Este alături de Paul în cea de-a doua captivitate la Roma (cca. 66-67), când toți ceilalți l-au părăsit pe apostol (cf. ). O antică tradiție răsăriteană îl face episcop de Tebe „"a celor șapte porți"”. Sfântul Ieronim crede că ar fi scris în Boeția și Achaia. Este considerată legendară informația conform căreia Petru și Pavel i-ar fi consacrat episcopi pe Marcu și pe
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
Petru și Pavel i-ar fi consacrat episcopi pe Marcu și pe Luca. A trăit probabil 84 de ani. Nesigure însă sunt locul și felul morții. Ca loc e numită Boeția (cf. Nichifor Calixt, în "Historia ecclesiastica", 2,43; iar anticele Prologuri ale lui Acaciu și Patras vorbesc de martiriu. Este sărbătorit la 18 octombrie. Scriitorul - Numele lui Luca este atribuit la două opere din Noul Testament, dar acest lucru este pus la îndoială de istoricii moderni, care susțin că nu putem
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
Este sărbătorit la 18 octombrie. Scriitorul - Numele lui Luca este atribuit la două opere din Noul Testament, dar acest lucru este pus la îndoială de istoricii moderni, care susțin că nu putem ști cine este autorul acestei evanghelii. Despre Luca, tradiția antică - plecând de la jumătatea sec. al II-lea - afirmă, în mod unanim, că a fost medic și însoțitor al lui Pavel în călătoriile sale misionare. Cu privire la profesia de medic a lui Luca n-au fost identificate urme specifice în interiorul operei lucane
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
de viață al egiptenilor, care își desfășurau afară majoritatea activităților. Spre deosebire de cele mai multe dintre popoarele vechi Mediteraneene, egiptenii purtau doar una sau două piese mari de îmbrăcăminte înfășurate pe corp în diferite moduri. Însă, atât bărbații cât și femeile din Egiptul Antic purtau tunici cusute pe măsura potrivită. Aceste tunici semănau cu un tricou lung care ajungea până la genunchi (pentru bărbați) sau până la glezne (pentru femei). Tunicile erau de obicei fabricate din in și aproape totdeauna albe. Cei mai mulți egipteni, atât bărbați cât
Vestimentația Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302843_a_304172]
-
sub Apries, a avut grijă ca templul lui Khnum să aibă toți servitorii necesari spre a servi nevoile zeului: Am adus spălătorese, servitoare și curățitori pentru garderoba din august a marelui zeu și eneada lui divină."" -J.H.Breasted, "Înscrisuri antice ale Egiptului", Partea a patra, § 992 De regulă, egiptenii obișnuiți nu purtau nicio acoperire, similar cu africanii de mai la sud. Cei bine-situați își puneau peruci - probabil numai la ocazii speciale. Acestea au luat proporții mari în timpul Noului Regat. Parohii
Vestimentația Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302843_a_304172]
-
întâi de toate pe soldați sau călători. În povestea Celor doi frați Anpu s-a pregătit pentru o călătorie: Atunci și-a luat oamenii și sandalele, precum și hainele și armele, și a pornit călătoria spre Valea Pinului. " M. Lichtheim, "Literatura Antică Egipteană", Vol. 2, pag. 208 Sandalele par să fi avut o importanță, care astăzi în cea mai mare măsura ne scapă, simbolizând prosperitatea și autoritatea. Thutmoses III vorbește despre țările pe care le-a cucerit, și posibil despre restul lumii
Vestimentația Egiptului Antic () [Corola-website/Science/302843_a_304172]
-
vedere istoric. Etimologic, teosofie înseamnă "cunoștința lucrurilor divine". În esență, este o doctrină filosofică și religioasă, conform căreia cunoașterea lui Dumnezeu este revelată din natură iar omul, luminat de Dumnezeu, se transformă și tinde a se uni cu divinitatea. Teosofiile antice și cele actuale nu pun accentul pe credință sau pe raționamente, ci pe imaginație și sentimente. Ele afirmă că misiunea omului este să aibă intuiția divinității, susțin reîncarnarea sufletului, propun tehnici de meditație, propovăduiesc datoria jertfirii de sine cu renunțarea
Teosofie () [Corola-website/Science/303237_a_304566]
-
de ocupație germană a Europei a fost conceput de Alfred von Schlieffen în 1905. Conform planului, inima Franței era considerată a fi între Sedan și Verdun, astfel, germanii au plănuit să învăluie armata franceză, planul fiind inspirat dintr-o bătălie antică, Bătălia de la Cannae. Dar francezii au folosit planul al XVII-lea, ce presupunea un atac vijelios în Alsacia și Lorena. Schlieffen știa că Germania va lupta pe două fronturi și consideră că Rusia nu va reuși să-și mobilizeze armata
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
sa actuală de pitică albă cu circa de ani în urmă. De asemenea, Sirius este cunoscută sub numele colocvial de „Steaua Câine”, ceea ce reflectă importanța ei în constelația Câinele Mare. Răsăritul heliacal al lui Sirius marca inundațiile Nilului în Egiptul antic și „canicula” de vară pentru grecii antici, în timp ce la polinezieni marca iarna, fiind o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific. Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca "Sopdet" (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
de ani în urmă. De asemenea, Sirius este cunoscută sub numele colocvial de „Steaua Câine”, ceea ce reflectă importanța ei în constelația Câinele Mare. Răsăritul heliacal al lui Sirius marca inundațiile Nilului în Egiptul antic și „canicula” de vară pentru grecii antici, în timp ce la polinezieni marca iarna, fiind o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific. Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca "Sopdet" (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului Mijlociu Egiptean, egiptenii s-au bazat în
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
ei în constelația Câinele Mare. Răsăritul heliacal al lui Sirius marca inundațiile Nilului în Egiptul antic și „canicula” de vară pentru grecii antici, în timp ce la polinezieni marca iarna, fiind o stea importantă pentru navigarea în jurul Oceanului Pacific. Sirius, cunoscut în Egiptul Antic ca "Sopdet" (greacă: Σῶθις = Sothis), apare în cele mai timpurii consemnări astronomice. În timpul erei Regatului Mijlociu Egiptean, egiptenii s-au bazat în calendarul lor pe răsăritul heliacal al stelei Sirius, anume în ziua în care aceasta devine vizibilă înainte de răsărit
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
zeiță Isis, care a format o parte a unei trinități de zei cu soțul ei, Osiris, și cu fiul lor, Horus, în timp ce perioada de 70 de zile simboliza trecerea lui Isis și Osiris printr-un "duat" (lumea subpmânteană egipteană). Grecii antici au observat că apariția lui Sirius vestea venirea verii calde și uscate, și se speriau deoarece credeau că asta va ofili plantele, va slăbi cetățenii, și femeile stârnite. Datorită luminozității, Sirius pare că scânteiază în condițiile climatice tulbure ale verii
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
a reprezentat-o în mod surprinzător ca una dintre cele șase stele colorate în roșu (vezi secțiunea Controversa culorii de mai jos). Celelalte cinci stele, ca Arcturus sau Betelgeuse, aparțin clasei M și K. Stele strălucitoare erau importante pentru polinezienii antici pentru navigarea între numeroasele insule și atoli din Oceanul Pacific. Reduse la orizont, ele au funcționat ca niște compasuri stelare pentru a asista marinarii la orientarea spre destinații particulare. De asemenea, ele au folosit ca marcatori pentru latitudine; declinația lui Sirius
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]
-
dintre cei citați nu au fost astronomi, ultimii doi pur și simplu punându-i doar pentru că au tradus poemul lui Aratus "Phaenomena". Seneca, de asemenea, a descris steaua Sirius ca fiind mai roșiatică decât planeta Marte. Totuși, nu toți observatorii antici au văzut steaua ca fiind roșie. Poetul din secolul I d.Hr. Marcus Manilius a descris steaua ca fiind de o culoarea „albastră ca marea”, astfel cum a făcut și Avienus în secolul IV. Sirius este steaua standard pentru culoarea alb
Sirius () [Corola-website/Science/303223_a_304552]