11,066 matches
-
anul al doilea, studentul Chiriță Ion s-a izolat în ultima bancă a amfiteatrului, iar la seminarii tot în ultima bancă a stat. În toți cei patru ani care au urmat, a privit cefe, cârlionți, omoplați, iar când fetele se aplecau peste bănci în față, și funduri. Tot neamul de funduri. N-a devenit misogin, dar nici mult nu-i mai trebuia, ca să dezlege misterul feminin. Oricum, ceea ce a priceput Chiriță Ion din psihologia fetelor de douăzeci de ani l-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai degrabă, cu ce stare sufletească. „Ce te strofoci atâta de unghiurile altora -mi-a zis inginerul -, ocupă-te de casa ta. Iubește-o, și ai să vezi că blocul nostru e cât se poate de vertical. Trebuie doar să-ți apleci nițel capul și o să te bucuri de cât de strâmb e ălălant.“ De atunci, am știut că, oricât de drept ar fi un unghi, vreo câteva grade din el sunt, la oamenii cu trăiri bogate, o chestiune de sentiment. Cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
La fața locului s-au strâns câțiva clienți ai localului, care-și înclină capetele când în stânga, când în dreapta și-și dau cu părerea. Numai bețivul stă drept și, când apare câte un gură-cască nou, îi arată cum trebuie să se aplece ca să vadă cât de strâmb a fost montat felinarul. Primarul își dă seama că omul e beat mort, fapt care ar trebui să-l umple pe el, pe mai-marele locului, de ridicol, dar că e și o problemă cu felinarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a fost poreclit, de fapt, Pedernerita, iar eu am apărat un penalty care va intra În istoria orașului Leticia. Întreaga festivitate ar fi fost foarte reușită dacă, În timp ce la sfîrșit se cînta imnul național al Columbiei, nu m-aș fi aplecat eu să-mi șterg sîngele de pe genunchi, ceea ce i-a prilejuit colonelului o reacție violentă și l-a făcut să mă huiduiască. Eram pe punctul să-l huiduiesc și eu, dar, amintindu-mi de călătoria noastră etc., mi-am mușcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
adus la lumină aspecte ascunse și petrecute la întuneric ce ar fi fost altfel lăsate pradă uitării. Îl felicităm și îi mulțumim pentru munca, talentul și tenacitatea sa. Dragi cititori, să parcurgem cu atenție aceste pagini prețioase și să ne aplecăm cu reverență în fața mărturiei înaintașilor iar drept răspuns să ne ridicăm la înălțimea chemării noastre. Fr. Emilian Cătălin, Ministru Provincial OFMConv. - România 1. PR. PETRU ALBERT autobiografie Subsemnatul Preot Petru I. Albert, m-am născut la data de 10 februarie
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Seminarului în 1948. În primăvara lui 1949 a fost chemat Pr. Gheorghe Patrașcu de Pr. Hajdeu și nu s-a mai întors. Un milițian ascuns în fânărie a pus în cărare o țeavă de pistol automat rusesc: când m-am aplecat să o dau la o parte a sărit din fânărie și m-a dus la primărie. Notarul Ceandac (?) i-a zis că nu e armă și m-a lăsat în pace. Activistul din partea MADOS-ului mi-a zis că sunt
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
subsol în celula nr. 1. Acolo mai era o persoană: șoferul lui Maniu. Celula era mică și umedă. Nu puteai să te așezi decât unul pe prici (pat de scândură). Când ne așezam unul pe pat, celălalt trebuia să stea aplecat în picioare. Așa am făcut cu schimbul opt săptămâni. Mâncarea era o dată pe zi, la amiază. O cană cu supă prin care au trecut cartofii, dar cartofii lipseau cu desăvârșire. Dacă se întâmpla să prind o bucățică de cartof, îl
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
A mai trecut o vară, măi gorun, Un an mai mult de lacrimi și surghiun. Te-apleci în vârfuri aspre și suspini. Ne prinde-o nouă toamnă prin străini. Încet îți curge sangele-n noroi, Ne-am mai întoarce oare înapoi? Ce-mi spui fără nădejde și-mi arăți? Trăiești și tu că noi din nedreptafi? Apleaca
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile Posteuca () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93274]
-
cu monoclu în ochi și cu jobenul în mână, mă surprindeam, înaintea ieșirii mele în scenă, gândind ce bine ar fi și cât de odihnitor dacă, în loc să ies acum din spatele dulapului ce închipuia un fel de improvizată culisă, m-aș apleca peste pervazul ferestrei deschise și, de la etajul al patrulea la care ne aflam, mi-aș da drumul ușor în stradă... Cu mirare și cu zâmbet îmi amintesc de examenul de măiestrie de la sfârșitul anului: opt fragmente din cei mai diferiți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu duce nici un drum până la el, nu aparține nimănui, sau cel mult orașului. A crescut într-o adâncitură din terasament, coroana îi ajunge la înălțimea balustradei podului, dar nu-i foarte la-ndemână, și ai risca oarecum încercând să te-apleci peste balustradă ca să culegi caise. La câteva zile o dată trec pe lângă el. Pentru mine, copacul ăsta e o frântură de sat refugiată aici, și are mult mai mulți ani decât am petrecut eu aici, în Germania. Ca și cum câtorva copaci li
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
amiază, femeia tâmplarului venea cu mâncarea, pe care, pentru ca oala să se păstreze mai multă vreme caldă, o așeza în umbrișul de rindea din sicriu. În atelier - umbriș de rindea și perne de damasc alb ca pentru un rege, în timp ce, aplecat deasupra tablei de șah, bunicul își încrețea fruntea și strângea din fălci. Când regele său, când cel al partenerului de joc ajungea să fie făcut șah mat. La înapoiere, în timpul scurtei călătorii cu trenul de seară, cerul avea culoarea abrupt-stridentă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
înainte s-ajung în stradă, bătăile inimii mele reverberează în clinchetul clopoțelului prin tot atelierul. Un clopoțel de case mari, ce-mi amintește unde mi-e locul. Sau de unde vin. Adeseori mai sunt în preajmă și alți clienți, care și-apleacă un picuț pieziș capul și se uită la mine. Imediat după asta, mergând pe stradă îmi imaginez cum ar fi dacă toți clienții dinainte și de după mine ar trebui să spună și ei de unde sunt. Trec în revistă diferite nume
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
elementul lor, în toiul unui concert extraordinar, savurându-și clipa horațiană. "Carpe diem quam minimum credula postero" ("Bucură-te de ziua aceasta, încrede-te cât mai puțin în ce va fi mâine.") (Horatiu) Parcă-l văd pe Marele Maestru Concertant aplecându-se umil înaintea furnicii, cerșindu-i cu disperare în glas un bob de grâu, pe care însă nu-l va primi. O, sărmanul artist muzicant, bietul de el! "Dar de-acuși s-a isprăvit... Cri-cri-cri toamnă gri, Tare-s mic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acest lucru în mod rațional sub un copac mare cu o umbră deasă care te ademenea la un binemeritat popas pe o vreme caniculară. Era un dud uriaș încărcat cu fructe negre, zemoase, mari cât falanga degetului opozabil. S-a aplecat și a cules câteva exemplare din iarbă. Ah, cât de bune și dulci erau! Și-a adus aminte că nu mâncase nimic și că i-ar prinde bine un mic dejun frugal. Copacul avea tulpina înaltă, iar de jos nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
am nevoie de toți copiii mei. Uite, frații tăi sunt aici, noi te iubim și avem nevoie de tine. Ce-i voi spune lui Antonică, mama ta, ce-i voi spune? Nu pleca! Și acest uriaș cu inimă de copil, aplecat deasupra mea, plângea, căzându-i lacrimile fierbinți peste obrazul meu. Mi-am revenit și am deschis ochii. Ca la comandă, frații mei s-au aliniat în genunchi lângă tata, strigând la unison numele meu: Titi, Titi! Mă priveau cu atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ajuns acasă. Toți eram deosebit de bucuroși. Tata a muls-o, iar mama ne-a servit în aceeași seară câte-o cană de lapte cald, minunat, marca "MIȚI". Laptele m-a uns la inimă. Privindu-mă cu duioșie, tata s-a aplecat puțin spre mine și mi-a spus pe un ton discret cu adânci vibrații emoționale, ca și cum cele transmise ar fi constituit un mesaj secret de o importanță vitală pentru mine, pentru întreaga mea existență viitore: Dragul tatei, uite, maică-ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lățime. Făceam grămezile la mijloc, adică pe rândul unde se afla tata, și tot el fixa distanța dintre grămezi, la cinci metri în fața lui. Vă asigur că treaba nu era deloc ușoară. Pentru mine era chiar obositoare și extenuantă. Mă aplecam și luam din arătură doi ciocălăi, adică două resturi din tulpina porumbului, de la punctul de unde a fost secționat de seceră și până în pământ, unde, pentru a se menține în poziție verticală, și-a dezvoltat niște rădăcini ramificate și puternice care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în ochi, în păr, în față, îmi umplea hainele de praf și de pământ. Mă usturau ochii, încât abia mai vedeam. Cum să evit fenomenul? Cum să mă feresc de invazia agresivă a prafului, a țărânii, a pământului? Iar mă aplecam, iar scoteam din arătură două cotoare ticsite de pământ, atât de grele, încât eram aplecat în față mult, cocârjat, în semn de totală supunere, ca în fața unui zeu nemilos de hotărârea căruia depindea, la cel mai mic semn -, viața ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
usturau ochii, încât abia mai vedeam. Cum să evit fenomenul? Cum să mă feresc de invazia agresivă a prafului, a țărânii, a pământului? Iar mă aplecam, iar scoteam din arătură două cotoare ticsite de pământ, atât de grele, încât eram aplecat în față mult, cocârjat, în semn de totală supunere, ca în fața unui zeu nemilos de hotărârea căruia depindea, la cel mai mic semn -, viața ori moartea mea. Scuturam și băteam cu nădejde un ciocălău de celălalt până se mai ușurau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ziare vechi, nelăsând decât «o potecă» foarte strâmtă, de la intrare până la pat. Organele de anchetă au declarat că, într-una din nopți, un teanc de ziare s-a prăbușit peste bătrân, în timp ce acesta dormea, strivindu-l”. În fața corpului său neînsuflețit, aplecați pios înaintea acestui proaspăt mormânt, resimțind adânc această pierdere - ireparabilă, ca orice pierdere -, Noi, colecționarii de ziare ai întregii lumi, castă nobilă, disprețuind orice confort material și intelectual, ne luăm angajamentul să ne strângem rândurile și să strângem totodată și
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sfântă.“ (Luceafărul, nr. 3/1958) Rușinea rușinii: Mihai Beniuc (nota V. I.) „Noi, milioane de oameni care vrem pace și recunoașterea meritului celor ce muncesc pentru binele omenirii, avem acest sentiment că s-a uneltit împotriva omenescului din noi atunci când, aplecându-se urechea la sugestiile americane, s-a acordat premiul Nobel lui Pasternak, în esență pentru cartea sa Doctor Jivago, deci pentru o ticăloșie.“ („Rușinea de a pierde omenia“, Scînteia, 2 noiembrie 1958) De la „deputatul“ Mihai Beniuc citire... (nota V. I.
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
înțelese, al profundelor transformări înregistrate în viața întregii noastre societăți.“ („Patria în nobilele orizonturi ale artei“, Scînteia, 30 ianuarie 1986) „Strălucit om politic, savant de renume mondial, tovarășa Elena Ceaușescu este și un mare iubitor al artelor, asupra cărora se apleacă cu interes, respect și admirație, știind să prețuiască deopotrivă opera și artistul, știind că lucrătorul din uzină sau de pe ogor, beneficiind de cuceririle cele mai avansate ale științei, are nevoie pentru îndeplinirea planurilor și de condiția spirituală. Îi suntem recunoscători
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
mai curajos dintre noi, a tânărului, demnului și neînfricatului nostru conducător Nicolae Ceaușescu.“ (Tribuna, 16 martie 1972) „Că dacă n România nu-și are loc abuzul Și se visează visul de a trăi frumos E pentru că el, primul, și-a aplecat auzul Spre muma-țară și spre durerile de jos. El ne făcu mai liberi și mai cu rost pe lume, Precum ne puse-n față oglinda să vedem Erorile cu nume și cele fără numeă De legea lui severă erorile se
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
îmi mai punea un măr nu mi-aș fi rupt mâna. Dar, ca să-mi dau un fel de importanță muierească, o umpleam cu pietre pescuite din curte și, însoțită de pisica Ghizi, făceam cei 300 de metri până după colț aplecată într-o parte; mergeam încet, legănat, puțin crăcănată, iar când mă opream, lăsam geanta jos și mă uitam de jur-împrejur, să văd dacă mă bagă cineva în seamă. Dacă da, îmi frecam șalele și gemeam tare ioai, ioai sau mai
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
păr șaten, lung până la brâu, un mini de blugi de-nghețau apele, botine italienești pe scurt, o splendoare-n iarbă... Dar ce mi-a tras lovitura de grație a fost când s-a dus la masa cu sendvișuri, s-a aplecat nițel și i-am zărit dessous-ul. Ce crezi tu că purta? Chiloți tetra!“ „Adică moartea pasiunii“, comentez neinspirat și previzibil. „Da’ de unde! Nu înțelegi nimic!“, a ripostat A.A. „Uite cum devine treaba: o tipă ca asta și-ar fi
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]