KorAP: Find »[drukola/base=ciudat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...418 419 420 ...540 >

13,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

nu mai sunt mică și că acum doi ani am citit în ciuda lor două romane de Paul de Kock ca să aflu tot. Cum a auzit asta, maman mai că n-a leșinat. Deodată, prințului îi trecu prin cap o idee ciudată. O privi fix pe Aglaia și zâmbi. Nici măcar nu-i venea să creadă că o are în fața lui pe domnișoara aceea arogantă care cândva îi citise cu atâta mândrie și impertinență scrisoarea lui Gavrila Ardalionovici. Nu putea înțelege cum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în mână pe banca verde de care le-a vorbit acum trei zile și din pricina căreia mai că nu se certase cu prințul Ș., care nu găsise nimic deosebit în amplasamentul acestei bănci. Surprinzându-i la întâlnire și auzind cuvintele ciudate ale fiicei ei, Lizaveta Prokofievna era teribil de speriată din mai multe motive; dar, aducându-l acum cu ea pe prinț, îi era teamă și regreta că se amestecase în ceea ce făcea fiica ei. „La o adică, de ce nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dormi pe ea. Îl suspectezi? — L-am suspectat. Când, după ora șapte, am sărit din pat ca un descreierat și m-am plesnit cu palma peste frunte, l-am trezit imediat pe general, cufundat în somnul inocenței. Luând cunoștință de ciudata dispariție a lui Ferdâșcenko, care, în sine, ne-a trezit bănuiala, ne-am hotărât amândoi pe loc să-l percheziționăm pe Keller care zăcea precum... precum... aproape ca un ghimpe. L-am scotocit peste tot: în buzunare n-avea nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ca mai înainte, amintindu-și chinuitor chipul ei. Ar fi vrut să plece pe loc la ea, dar nu putu; în sfârșit, aproape disperat, desfăcu scrisorile și începu să citească. Și aceste scrisori semănau cu un vis. Uneori ai vise ciudate, imposibile și nefirești; trezindu-te, ți le amintești, dar te și miri de un lucru bizar: îți amintești în primul rând că rațiunea nu te-a părăsit nici o clipă pe toată durata visului, îți amintești chiar că ai acționat extrem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înainte de a se potoli și a se împăca cu soarta, acești oameni se țin de năzbâtii o perioadă extrem de lungă, din tinerețe până la vârsta împăcării, și la asta îi împinge numai și numai dorința de originalitate. Se întâlnesc chiar cazuri ciudate: din pricina dorinței de originalitate, câte un ins cinstit e chiar gata să facă o faptă mârșavă; se întâmplă chiar că vreunul dintre acești nefericiți nu numai că e cinstit, dar mai e și bun la suflet, este providența familiei sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vanitatea reprimată neîncetat, ceea ce-l făcea să sufere cumplit. De-abia la mult timp după aceea își dăduse seama și se convinsese cât de serioasă fusese întorsătura pe care o puteau lua lucrurile cu o ființă atât de inocentă și ciudată ca Aglaia. Se căia amarnic; renunțase la serviciu și se cufundase în decepție și amărăciune. Trăia în casa lui Ptițân, care îl ținea pe socoteala lui, întreținându-i mama și tatăl, însă îl disprețuia pe Ptițân pe față, deși în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atenție, dar, spre marea mirare a surorii, părea că această veste, uimitoare pentru el, nu-i produsese cine știe ce impresie cutremurătoare. — Asta-i, era clar, spuse el după câteva clipe de gândire. Deci s-a sfârșit! adăugă el cu un surâs ciudat, privindu-și șiret sora în ochi și continuând să se plimbe înainte și înapoi prin cameră, dar cu pași mult mai puțin repeziți. — Măcar bine că ai o atitudine de filosof; eu, ca să-ți spun drept, mă bucur, spuse Varia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
niciodată pentru că toate sunteți la fel. — Aglaiei i s-ar fi făcut frică? explodă Varia, privindu-și cu dispreț fratele. Văd că, totuși, mârșav ți-e suflețelul! Voi toți nu faceți nici cât negru sub unghie. Chiar dacă-i caraghioasă și ciudată, în schimb e mai onestă de o mie de ori decât voi toți. — Bine, nu-i nimic, nu te supăra, mormăi iarăși Ganea, mulțumit de sine. — Numai de mama mi-e milă, continuă Varia. Mă tem, tare mă tem ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
va fi ora destinului meu definitiv. Va fi ora mea și n-aș dori ca, într-un moment atât de sfânt, să ne poată întrerupe primul venit, primul neobrăzat și nu arareori - se aplecă deodată spre prinț, vorbind cu șoapte ciudate, misterioase și aproape speriate - un neobrăzat care nu face nici cât tocul... de la pantoful dumneavoastră, iubite prințe! O, nu spun: de la pantoful meu! Observați, mai ales, că n-am pomenit de pantoful meu; mă respect prea mult ca s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și întrucâtva iritat pe Lebedev ce părere are despre starea de acum a generalului, de ce e acesta atât de alarmat. Îi povesti, în câteva cuvinte, scena din timpul zilei. — Fiecare are neliniștile lui, prințe, și... mai ales în secolul nostru ciudat și neliniștit, asta-i, rogu-vă, îi răspunse Lebedev cam sec, după care tăcu supărat, ca un om înșelat amarnic în așteptările sale. — Ce mai filosofie! râse prințul. — Filosofia, rogu-vă, e necesară, e foarte necesară în secolul nostru, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
obișnuit pentru el, întârzie. Întorcându-se acasă, îl găsi pe general așteptându-l. Din prima clipă remarcă nemulțumirea acestuia, poate tocmai din pricină că trebuise să-l aștepte. Scuzându-se, prințul se grăbi să se așeze, dar cu un fel de frică ciudată, de parcă musafirul ar fi fost din faianță și prințul se temea în fiecare clipă ca nu care cumva să-l spargă. Mai înainte nu se simțise niciodată intimidat în prezența generalului, nici nu-i trecuse prin minte că s-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
evenimente. El n-a apucat să... vă bârfească nimic? — Nu, n-am auzit nimic de la Lebedev, dacă la el vă referiți... — Hm, mă gândeam că dimpotrivă. Propriu-zis, discuția de ieri dintre mine și dumneavoastră a fost provocată tot de acest... ciudat articol din arhivă. I-am remarcat nerozia și întrucât eu însumi am fost martor... vă mirați, prințe, vă uitați la chipul meu? N-nu, eu... Par mai tânăr decât sunt, spuse generalul lungind cuvintele, dar sunt întrucâtva mai în vârstă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
suita, firește, cu excepția generalilor și a mareșalilor, pe care Napoleon îi lua cu el, ca să studieze locurile, amplasamentul trupelor, să se sfătuiască... Cel mai des îl însoțea Davout. Parcă-l văd și acum: uriaș, gras, stăpân pe sine, aruncând priviri ciudate de sub ochelari. De cele mai multe ori împăratul cu el se sfătuia. Îi aprecia ideile. Mi-aduc aminte că țineau un consiliu de câteva zile; Davout venea și dimineața, și seara, adeseori chiar discutau în contradictoriu; în cele din urmă, Napoleon parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care ținu vreo zece minute. Era cât pe ce să-și reproșeze râsul, dar imediat își dădu seama că n-are ce să-și reproșeze, pentru că simțea o milă nemărginită pentru general. Presimțirile lui se adeveriră. Seara primi un bilet ciudat, scurt, dar ferm. Generalul îi aducea la cunoștință că se desparte de el pentru totdeauna, că îl respectă și îi e recunoscător, dar că nici de la el nu acceptă „semne de compasiune, care înjosesc demnitatea unui om și așa destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dumneata: mă pețești sau nu? Ah, Dumnezeule! făcu Lizaveta Prokofievna. Prințul tresări și făcu un pas îndărăt. Ivan Feodorovici se prefăcu într-o stană de piatră. Surorile se încruntară. Nu minți, prințe, spune adevărul. Din pricina dumitale sunt supusă la interogatorii ciudate. Aceste interogatorii au vreo motivație? Hai! — Nu te-am pețit, Aglaia Ivanovna, rosti prințul, înviorându-se brusc. Dar... știi și singură cât de mult te iubesc și cum cred în dumneata... chiar acum... Te-am întrebat: îmi ceri mâna sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
bâiguia el. De ce... îmi ceri... iertare?... Voia chiar să spună că nu este demn să i se ceară iertare. Cine știe, poate că observase semnificația cuvintelor privitoare la „stupizenia, care nu poate avea nici cele mai mici consecințe“, dar, om ciudat fiind, chiar se bucurase de ele. Indiscutabil, pentru el culmea fericirii o reprezenta deja faptul că de-acum nu va întâmpina nici o piedică dacă va vrea să vină la Aglaia, că i se va permite să stea de vorbă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
n-am cine știe ce erudiție, îi răspunse prințul. — Atunci ce poate găsi omul la dumneata? Cum pot să te respect în cazul ăsta? Citește mai departe. De altfel, nu-i nevoie, nu mai citi. Și iarăși, în seara aceea, ea păru ciudată în ochii celorlalți. Se întoarse prințul Ș. Aglaia a fost foarte amabilă cu el, i-a pus multe întrebări despre Evgheni Pavlovici. (Prințul Lev Nikolaevici încă nu venise.) Deodată, prințul Ș. își permise să facă o aluzie la „apropiata și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
părinții Aglaiei sperau că „societatea“ îl va primi pe logodnicul Aglaiei de-a dreptul din mâinile atotputernicei „bătrâne“ și că, prin urmare, dacă se va observa ceva ciudat la acesta, având o asemenea protecție, ciudățenia va părea mult mai puțin ciudată. Problema e că părinții nu erau câtuși de puțin în stare să decidă: „Există oare ceva ciudat în istoria asta și în ce măsură? Sau nu există nimic ciudat?“ Părerea amicală și sinceră a unor persoane de mare autoritate și competență era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de față cu toată lumea, l-ar apuca o criză de epilepsie? Doar mai avusese și altădată crize în stare de trezie. Gândul acesta îi dădea fiori reci; toată noaptea se văzu într-o societate bizară și nemaipomenită, printre niște oameni ciudați. Principalul era că “își dăduse drumul la gură“; știa că nu trebuie să vorbească, dar vorbea tot timpul, încerca să-i convingă de ceva. Evgheni Pavlovici și Ippolit erau și ei printre musafiri, părând a fi extrem de buni prieteni. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dar vorbea tot timpul, încerca să-i convingă de ceva. Evgheni Pavlovici și Ippolit erau și ei printre musafiri, părând a fi extrem de buni prieteni. Se trezi după ora opt, cu dureri de cap, cu dezordine în gânduri, cu impresii ciudate. Cine știe de ce, dorea grozav de mult să-l vadă pe Rogojin, să-l vadă și să vorbească mult cu el, deși n-ar fi putut spune despre ce ar fi vrut să discute; apoi fu cât pe ce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
primit... morală, nu fizică! Se așeză brusc fără multă ceremonie și începu să povestească. Relatarea lui era foarte incoerentă; prințul dădu să se încrunte și să plece, dar deodată câteva cuvinte îl uimiră. Încremeni de mirare... Domnul Lebedev povestea lucruri ciudate. După cât se pare, mai întâi era vorba despre o anumită scrisoare; fu rostit numele Aglaiei Ivanovna. Apoi, cu fervoare, Lebedev se apucă din senin să-l acuze pe prinț; se putea înțelege că prințul îl jignise cu ceva. Mai întâi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zic „Papa romană“. — Această scrisoare trebuie expediată imediat, spuse prințul, începând să se îngrijoreze. O duc eu. N-ar fi mai bine, n-ar fi mai bine, prea-curtenitor prinț, n-ar fi mai bine... uite-așa? Lebedev făcu o grimasă ciudată, spăsită; începu să se bâțâie grozav pe scaun, ca și cum l-ar fi înțepat cineva cu un ac; clipind șiret din ochi, făcea și arăta ceva cu mâinile. — Ce vrei să spui? îl întrebă prințul amenințător. — Ar trebui s-o deschidem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plăcut), cu apucături de aristocrat englez și cu gusturi englezești (privitoare, de pildă, la rostbiful în sânge, la harnașament și la lachei etc.). Era la mare prietenie cu „demnitarul“, îl distra și, pe deasupra, cine știe de ce, Lizaveta Prokofievna nutrea ideea ciudată că acestui domn în vârstă (cam ușuratic și cam crai din fire) nu-i exclus să-i treacă deodată prin minte s-o fericească pe Alexandra, cerând-o în căsătorie. Pe lângă aceste persoane, care alcătuiau grupul cel mai de vază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
atent îl studia și „demnitarul“. Belokonskaia îi aruncă prințului o ocheadă mânioasă și își strânse buzele. Prințul N., Evgheni Pavlovici, prințul Ș., domnișoarele, toți întrerupseseră conversația și ascultau. Aglaia părea speriată, iar Lizaveta Prokofievna intrase pur și simplu în panică. Ciudate ființe mai erau ele, fiicele și mama lor: presupuseseră și hotărâseră că pentru prinț e mai bine să stea toată seara fără să sufle o vorbă; dar de îndată ce-l văzuseră într-un colț, în izolarea cea mai deplină și cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Demn chiar, s-ar putea spune, de tot respectul, adăugă el și mai grav după cea de-a treia pauză. Și... și... e chiar o plăcere să văd din partea dumneavoastră.... — Nu cumva cu acest Pavlișcev s-a întâmplat o istorie... ciudată... cu abatele... cu abatele... am uitat cu care abate, dar toată lumea povestea ceva pe atunci, rosti „demnitarul“, parcă aducându-și aminte de ceva. — Cu abatele Gouraud, iezuitul, preciză Ivan Petrovici. Da, rogu-vă, așa-s oamenii noștri cei mai admirabili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]