14,040 matches
-
Pandusa, Pomponius Flaccus devine guvernator al Moesiei, si este constituit limesul dunărean. Legiunile III Scythica și V Macedonica au fost aduse în provincia consulară Moesia. Cele două legiuni au construit drumul din zona Cazanelor, pe malul drept al Dunării, în timpul domniei împăratului Claudius. Cassius Dio scrie că mysii și geții locuiau în teritoriul dintre Hameus și Istru. Regiunile s-au separat de Pannonia, căpătând numele de Mysia, unde locuoau tribalii și dardani. Este menționată pefectura condusă de C. Baebius Aticus, coexistând
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
legatus Auguști pro praetore, care avea în subordine trei legiuni. Finanțele provinciei erau încredințate unui procurator Auguști, personaj de rang edvestru, salarizat cu 100 000 de sesterți. Era însărcinat cu un titlu interimar, atunci când postul de guvernator era vacant. În timpul domniei împăratului Traian, limesul moesic a fost reorganizat, limesul Moesiei Inferior începând de la capătul sectorului Dunărean comun cu Dacia Inferioară, cele trei legiuni având garnizoane la Novael, Durostorum și Troesmis-legiu I Italica, legio XI Claudia și legio V Macedonica, pe lângă trupele
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
classis Flavia Moesica, legiunile Moesiei Inferior având la dispoziție și escadre navale proprii. După 238 , Moesia a fost adesea invadată de către carpi și goți, care au invadat Moesia în 250. Presați de huni, goții au trecut din nou Dunărea în timpul domniei lui Valens (376 ) și cu permisiunea să, s-au stabilit în Moesia. După ce s-au stabilit, au izbucnit certuri, iar sub comanda lui Fritigern, Valens a fost învins într-o mare bătălie de lângă Adrianopol. După retragerea trupelor din Dacia, Eutropius
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
Aurelian a stabilit populația evacuată în Moesia. Legiune au fost fixate pe Dunăre. În timpul primei tetrarhii, Moiesia și Dacia Aureliană au aparținut diocesei Moesia, care se va numi Dacia din 327, iar Moesia Inferioară secundă și Scythia diocesei Tracia. În timpul domniei lui Constantin cel Mare, Moesia Superior a fost împărțită în Moesia Prima, Dardania și Praevalitana, iar Dacia aureliană în Dacia Ripensis și Dacia Mediterranea, Moesia Prima și cele două Dacii făcând parte din perfectura Ilyricului, iar Moesia secundă și Schytia
Moesia () [Corola-website/Science/302121_a_303450]
-
Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de către triburile ilire. Statul roman a ocupat teritoriul actual în urma unor conflicte care au durat aproximativ trei secole. În mod cert teritoriul era cucerit de către Imperiu în timpul domniei lui Octavianus Augustus, la începutul primului secol al erei creștine. Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost parte a provinciilor Iliricum și Dalmația. În perioada administrației romane, pe teritoriul celor două provincii a avut loc un proces intens de colonizare și
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Imperiul de răsărit și cel de apus, linia de demarcație dintre acestea trecea prin actualul teritoriu al Bosniei-Herțegovina. Odată cu prăbușirea autorității imperiale în occident și cu slăbirea ei în răsărit, teritoriul este stăpânit succesiv de ostrogoți, alani și huni. În timpul domniei împăratului bizantin Justinian, teritoriul reintră pentru scurtă vreme sub autoritatea Imperiului de răsărit. În secolele V-VII are loc sosirea în masă și stabilirea slavilor. Slavii s-au stabilit în valuri succesive. Stabilirea slavilor în Bosnia a fost unul din
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
de-a lungul parterului central. Vegetația sa constituie o zonă de habitat natural pentru diverse specii de animale, în special veverițe și păsări. Parcul datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, amenajarea sa începând în anii 1833-1834 sub domnia lui Mihail Sturza. Situat într-o zonă ale cărei spații verzi deveniseră populare în rândul conducătorilor Moldovei încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, parcul a trecut prin mai multe etape de dezvoltare, atingându-și maximul de
Parcul Copou () [Corola-website/Science/302104_a_303433]
-
se fie asociat numai cu vorbitorii de limbă lituaniană. Belarușii, care au declanșat o mișcare de renaștere națională cam în aceeași perioadă, au început să se considere o națiune diferită. Dezvoltarea Marelui Ducat al Lituaniei a început în 1238 sub domnia Marelui Duce Mindaugas (ori "Mindoŭh" în limba belarusă). Mindaugas a fost creștinat în 1252 și a fost încoronat rege al Lituaniei în 1253 (în 1260, el a renunțat la creștinism). După moartea lui a izbucnit o luptă pentru tron între
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
Saxoniei. Regele Frederic Augustus I al Saxoniei a fost obligat de Napoleon să-și guverneze noul domeniu ca pe o monarhie constituțională, cu un parlament (Seimul). Totuși, ducatului nu i s-a permis niciodată să se dezvolte ca stat independent. Domnia lui Frederic Augustus a fost subordonată necesităților franceze ("raison d'état"), Franța tratând ducatul mai degrabă ca pe o sursă de aprovizionare. Cea mai importantă persoană din ducat era ambasadorul Franței, cu reședința în capitala Varșovia. De subliniat că ducatului
Ducatul Varșoviei () [Corola-website/Science/302146_a_303475]
-
de la Termopile (480 î.Hr.) în care a condus 300 de spartani și 7000 de alți greci într-una din cele mai memorabile rezistențe din istoria antică împotriva unei armate persane de 180 000 de oameni condusă de Xerxes I. Pe timpul domniei lui Darius I, Imperiul Persan ajunsese la apogeul puterii și întinderii sale. Stăpânea de la Indus, în răsărit, la Marea Egee, în apus. Prin supunerea Traciei, înainte de anul 500 î.Hr., "regele regilor" își netezise drumul spre Grecia continentală și pregătise armate, ce
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului. Tatăl lui Henric a murit cu trei luni înainte de nașterea sa, Henric petrecând mult timp cu unchiul său, Jasper Tudor. În timpul primei domnii a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a
Henric al VII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302165_a_303494]
-
la unire și la cererea de ajutor din partea grecilor liberi se impunea tot mai pregnant. În ajunul cuceririi Ioniei de către perși, cetățile ionice mai făcuseră o tentativă de a cere ajutor grecilor de pe continentul european. Ei trimiseseră încă de pe vremea domniei lui Cyrus o delegație la Sparta, dar acest demers a rămas fără rezultate concrete. Atunci lucrurile au luat o altă întorsătură, deoarece răscoala găsi un șef: pe Aristagoras, ginerele lui Histiaios, acesta din urmă în anii de la începutul secolului V
Războaiele Medice () [Corola-website/Science/302124_a_303453]
-
sec. al XVI-lea erau desemnați dregătorii cei mai importanți ai sfatului domnesc (banii, vornicii și logofeții). În două cazuri se făcea referire la mare clucer, respectiv mare postelnic. Ultima mențiune a acestui titlu datează din 10 martie 1641, în timpul domniei lui Matei Basarab. "Sfetnic", în sensul de membru al sfatului domnesc, este menționat prima dată în 13 octombrie 1533. În acest document, sfetnici sunt considerați toți membrii sfatului domnesc, înțeles pe care îl avea și în Moldova. "Vlastel" sau "vlastelin
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
termenii de "dregător" și "mare dregător" au fost înlocuiți treptat cu acela de "boier" și "mare boieri". Sfatul domnesc era format din marii boieri, cu și fără dregătorii, care împreună cu clerul înalt, luau parte la conducerea țării, alături de domn. Actele domniei nu aveau putere dacă lipsea acordul membrilor sfatului, care apar în documente în partea finală, în așa-numita listă de martori. Sfatul domnesc avea circa 20-30 de membri în Moldova și 10-15 în Țara Românească. Ordinea menționării în documente indică
Sfatul domnesc () [Corola-website/Science/302172_a_303501]
-
ul era conducătorul statului, în Țara Românească și în Moldova, în timpul Evului mediu. Divinitatea reprezenta sursa de legitimitate a instituției domniei, titulatura domnească extinsă cuprinzând adesea formula „prin mila lui Dumnezeu”. Titulatura domnului cuprindea și titlul de (mare) voievod. Principalele atribute ale domnului erau conducerea aparatului de stat, conducerea armatei, conducerea politicii externe (inclusiv declararea războiului și încheierea păcii, semnarea de
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
părți din specialiști, domnul ar fi avut și dreptul de stăpânire supremă a întregului teritoriu al țării, așa-numitul "dominium eminens". Atribuțiile de politică externă s-au diminuat considerabil odată cu intrarea Moldovei și a Țării Românești sub suzeranitatea Imperiului Otoman, domnia fiind asimilabilă unei înalte dregătorii în ierarhia imperiului. La începutul secolului al XVIII-lea, Poarta a impus regimul domniilor fanariote, care aveau să dureze circa un secol. În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale, șeful statului a
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
dominium eminens". Atribuțiile de politică externă s-au diminuat considerabil odată cu intrarea Moldovei și a Țării Românești sub suzeranitatea Imperiului Otoman, domnia fiind asimilabilă unei înalte dregătorii în ierarhia imperiului. La începutul secolului al XVIII-lea, Poarta a impus regimul domniilor fanariote, care aveau să dureze circa un secol. În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale, șeful statului a dobândit titlul de domnitor. Suveranul țării purta titlul de domn, din latinescul „"dominus"”, adică stăpân. Termenul dominus cu semnificația
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
căpetenia voievozilor locali, care și-au unificat formațiunile lor politice și au constituit țara. Înaintea numelui domnului s-a aflat și particula "Io". Majoritatea istoricilor consideră că "Io" ar fi prescurtarea numelui teofor „Ioan”, adică „cel dăruit de Dumnezeu” cu domnia sau cel ales de Dumnezeu pentru a domni. Domnii Țării Românești care au stăpânit Țara Făgărașului și Țara Amlașului din Transilvania au mai purtat și titlul de "herțeg", adică duce. Acest titlu le-a fost conferit de către regii Ungariei, cei
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
răspunderea în planul politicii externe; declara război și pace (desigur după consultarea stărilor), încheia tratate de pace, de alianță și de vasalitate. Era judecătorul suprem al țării, asistat de Sfatul domnesc și urmând cutuma țării. În Țările Române succesiunea la domnie a fost ereditar-electivă, adică orice membru al familiei domnitoare putea deveni domn, dacă era ales de către stările țării. În cazul în care candidatul era impus prin forța armelor, fie de către ei înșiși, fie de către o putere externă, se respecta măcar
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
cazul în care candidatul era impus prin forța armelor, fie de către ei înșiși, fie de către o putere externă, se respecta măcar formal dreptul boierilor de a-și alege domnului. Pentru a asigura tronul pentru urmaș, domnul apela la asocierea la domnie a fiului său încă din timpul vieții sale. Asocierea la domnie era realizată cu acordul sfatului domnesc. Domnului asociat i se delegau o parte dintre atribuțiile suverane, pentru că guverna împreună cu domnul titular. În Țara Românească domnul a fost confirmat de
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
ei înșiși, fie de către o putere externă, se respecta măcar formal dreptul boierilor de a-și alege domnului. Pentru a asigura tronul pentru urmaș, domnul apela la asocierea la domnie a fiului său încă din timpul vieții sale. Asocierea la domnie era realizată cu acordul sfatului domnesc. Domnului asociat i se delegau o parte dintre atribuțiile suverane, pentru că guverna împreună cu domnul titular. În Țara Românească domnul a fost confirmat de sultan încă din prima jumătate a secolului al XV-lea. După
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
și steagul. Boierii au fost nevoiți să accepte schimbarea impusă de puterea suzerană. Datorită faptului că toți descendenții familiilor domnitoare aveau dreptul la tron, luptele pentru tron au fost o caracteristică permanentă a vieții politice a Țărilor Române. Chiar și domniile lungi și autoritare s-au confruntat cu pretendenți sprijiniți de o parte a boierimii și de una dintre puterile din vecinătate. Acest sistem ereditar-electiv de transmitere a coroanei a permis creșterea rolului puterilor străine în destinele țării, care alimentau pretențiile
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
autoritare s-au confruntat cu pretendenți sprijiniți de o parte a boierimii și de una dintre puterile din vecinătate. Acest sistem ereditar-electiv de transmitere a coroanei a permis creșterea rolului puterilor străine în destinele țării, care alimentau pretențiile candidaților la domnie pentru a-și impune suzeranitatea.
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
piesa lui Sofocle, soarta implacabilă pe care zeii au hotărât-o nefericitului Oedip este mai puțin hotărâtoare decât la Eschil, iar autorul relevă mai pregnant natura instabilă a fericirii sau nefericirii omului. Oedip - potrivit mitului - trăiește mulți ani de fericită domnie în cetatea Tebei, având drept soție pe mama sa, Iocasta. Deznodământul tragic survine numai atunci când, din inițiativă proprie, el caută cu înfrigurare să afle adevărul cu privire la viața sa, prin urmare, el însuși își alege drumul care-l va duce la
Sofocle () [Corola-website/Science/302495_a_303824]
-
ochi negri plini de viclenie, un nas drept și cam ridicat în sus, ce-i indica ambiția și mândria grosolană”. Acest june se numește Dinu Păturică și ajunge ciubucciu la curtea bogatului fanariot, Andronache Tuzluc, care sosise în țară împreună cu domniile fanariote. Prin necinste și lingușiri ajunge mare postelnic la curtea domnitorului Ioan Gheorghe Caragea. Singura nemulțumire a boierului fanariot era aceea că boierii pământeni nu-i dădeau atenție și de aceea hotărăște să o ceară de soție pe fiica boierului
Ciocoii vechi și noi () [Corola-website/Science/302508_a_303837]