10,713 matches
-
ar fi fost influențat de o multitudine de compozitori (Berlioz, Schumann, Mahler, Liszt) însă niciodată de Richard Wagner; incontestabilă această idee deoarece audițiile creției lui Wagner în perioada tinereții l-au marcat pe muzicianul Nietzsche. Luându-ne după scrierile sale filosofice, găsim personalitatea sa puternică care a ajuns să nu se plece nimănui. Acesta a compus pentru că a simțit că asta vrea și că asta trebuie să facă. Muzica sa este deasupra conveniențelor și legilor, exprimându-se în muzică la fel
Friedrich Nietzsche () [Corola-website/Science/297518_a_298847]
-
de pedagogul Vasile Petri, în care, „student” în clasa a VII-a liceală, G. Coșbuc trimite spre publicare în primăvara anului 1883 o traducere. Primele încercări de versificație, cu solide studii umaniste de limba latină și greacă, filosofie și istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică și prozodie, datează din perioada cursurilor "Gimnaziului Fundațional din Năsăud". Evenimentul principal se produce în toamna anului 1880, când gimnazistul este primit ca membru al Societății de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva: Începând din octombrie 1882
George Coșbuc () [Corola-website/Science/297547_a_298876]
-
secolul al XX-lea. De asemenea, pe teritoriul național, sunt prezente diverse culte creștine (Biserica Apostolică Armeană, , mormonismul, Biserica neo-apostolică, Martorii lui Iehova, menonitismul) sau non-creștine (hinduismul, budismul, bahaismul, alevismul). În principiu, statul francez interzice recensăminte cu caracter religios sau filosofic; estimările ponderii fiecărei confesiuni, a ateismului și agnosticismului rămân imprecise și dificil de realizat. Cu toate acestea, mai multe institute realizează regulat sondaje pentru evaluarea apartenenței religioase a francezilor. Dincolo de aceste valori, pierderea influenței de către religii este un aspect major
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi considera supărătoare prezența, dar prietenii l-au cumpărat și eliberat din sclavie. Acest fapt ar putea explica hotărârea lui Platon de a se retrage din politică și de a deschide o școală filosofică la Atena, lângă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, de unde și numele Academia. Organizarea școlii era asemănătoare societăților pitagoreice, cu o ierarhie bine structurată. Școala va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre obiectivele ei cele mai importante fiind acela de
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
închisă în 529 d.Hr., la ordinul împăratului Iustinian. După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două călătorii la Siracuza, în speranța de a-l influența pe Dionysios cel Tânăr pentru proiectele sale de reformă politică și filosofică. Din păcate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață, după cum spune Cicero, „cu condeiul în mână” („scribens mortuus est”). Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri și 13 scrisori (dintre care doar una
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
mână” („scribens mortuus est”). Este cel dintâi filosof de la care au rămas scrieri complete: 35 de dialoguri și 13 scrisori (dintre care doar una, a șaptea, pare a fi autentică). El a creat specia literară a dialogului, în care problemele filosofice sunt abordate prin discuția dintre mai mulți interlocutori, Socrate fiind cel mai adesea personajul principal. Lewis Campbell a fost primul cercetător care a demonstrat prin studiul stilometric că dialogurile "Philebos", "Critias", "Legile", "Timaios" și "Omul politic" pot fi grupate și
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
domeniu. Cu ajutorul unui șir de întrebări interlocutorii săi înțeleg că cunoștințele lor sunt superficiale și nu sunt adevărate. În unele din dialogurile din tinerețe Socrate este prezentat de Platon ca oferind răspunsuri clare la întrebările interlocutorilor, punând baza unei doctrine filosofice. În discuțiile ținute de Socrate intervine și Platon, care începe să promoveze ideile proprii, cum ar fi că bunătatea este înțelepciune, și că nimeni nu face răul cu bunăvoință. Aceste idei probabil aparțineau lui Socrate, dar sunt preluate de Platon
Platon () [Corola-website/Science/296741_a_298070]
-
poezia, arta dramatică, pictura, caligrafia, muzica, ceremonia ceaiului, aranjarea florilor, grădinăritul peisagist etc. Autorii erau de obicei artiști preocupați de transmiterea cunoștințelor artei lor generației următoare. De aceea, descrierile erau pedagogice, intuitive și tehnice, deseori neavând un cadru de referință filosofic sau o analiză logică a problemelor. „Estetica” japoneză era văzută ca o parte integrală a vieții de zi cu zi. Ea cuprinde o serie de idealuri: unele sunt tradiționale, iar altele sunt moderne și influențate de alte culturi. , spre deosebire de cea
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
esteticieni japonezi au fost cu toții studenți ai curentelor estetice occidentale, nedând nicio importanță tradițiilor locale. Această tendință a început să se schimbe odată cu apariția lui Shūzō Kuki (1888-1941) și a lui Yoshinori Ōnishi (1888-1959), care au inclus în studiile lor filosofice idei din gândirea japoneză premodernă. Termenul (care se trage din termenul chinezesc "fengliu", 風流, și care înseamnă literal „conduită și maniere bune” ) se referă la gustul rafinat al unei persoane culte, sofisticate și la lucrări de artă. Idea a fost
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
legi ale Budismului”. În mod tradițional, japonezii sunt conștienți de impermanența lucrurilor, iar conceptul "mujō" este o temă majoră în literatura lor. "Yūgen" este un concept important din estetica tradițională japoneză. Traducerea exactă a termenului depinde de context. În textele filosofice chinezești din care a fost preluat însemna "îtunecat", "adânc" or "misterious". În critica literară a poeziilor "waka" era folosit pentru a descrie profunzimea subtilă a lucrurilor care este doar vag sugerată de poezie și era totodată numele unui stil de
Estetica japoneză () [Corola-website/Science/317047_a_318376]
-
-l facă cunoscut publicului larg prin conferințe, expoziții sau publicații. Cu toată activitatea lui practică de arhitect, analiza să se axează mai puțin pe aspectele tehnice sau funcționale și deloc pe un vocabular decorativ. El a căutat mesajul estetic, conținutul filosofic și poetic al unei arhitecturi, în accepția de artă, arta că oglindă a identității naționale. Ideile cheie ale acestei analize sunt: lumină, umbră și reflex de lumină. „În istoria arhitecturii universale se disting cu claritate, în afară de orice considerație stilistica, două
Constantin Joja () [Corola-website/Science/317605_a_318934]
-
Metempsihoza (din ) este un termen filosofic care se referă la transmigrația sufletului, în special la reîncarnarea acestuia după moarte. Este o doctrină populară în numeroase religii orientale precum hinduismul, budismul, jainismul și druzismul, a cărei concept este reprezentat de faptul că un individ se încarnează dintr-
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
fizică, dar o parte a ființei rămâne permanent prezentă pe parcursul acestor vieți succesive. Este neclară originea greacă a metempsihozei, însă este ușor de asumat că ideile timpurii care nu au fost suprimate vreodată au fost utilizate în scopuri religioase și filosofice. Religia orfică, care a deținut-o inițial, a apărut pentru prima oară de-a lungul frontierei semi-barbare de nord-est. Se spune că Orfeu, cel despre care legendă spune că ar fi pus bazele acesteia, a precizat că sufletul și trupul
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
la Eleusis și peste tot, și care a dat naștere la o literatură amplă. Primul gânditor grec care are legătură cu metempsihoza este Pherecide din Syros; dar Pitagora, presupus a fi elev al acestuia din urmă, este primul mare exponent filosofic al metempsihozei. Probabil că Pitagora nici nu a inventat doctrina, nici nu a importat-o din Egipt, dar și-a format reputația aducând-o din nord-estul Greciei în Magna Graecia și instituind societăți pentru propagarea ei. Adevărata greutate și importanță
Metempsihoză () [Corola-website/Science/317762_a_319091]
-
neoplatonică a lui Boethius (pe care Alfred o numea "The Lays of Boethius"- „Elegiile lui Boethius”). Toate titlurile de mai sus sunt de o dată mai recentă, deoarece poeții anglo-saxoni nu foloseau titluri. Multe poezii anglo-saxone sunt reproduceri a unor texte filosofice ale clasicismului târziu. Cea mai lungă este o traducere a lucrării lui Boethius "De Consolatione Philosophie", care s-a păstrat în „Biblioteca Cotton”. O alta este "The Phoenix" („Fenixul”) din „Cartea Exeter”, o alegorie a lucrării lui Lactantius "De ave
Literatura anglo-saxonă () [Corola-website/Science/318148_a_319477]
-
nu a putut fi convins să demisioneze. Până în 1812 gruparea membrilor partidului conservator a fost asociată cu un alt fost prim-ministru Henry Addington, Primul Viconte Sidmouth. Cei mai puțini membri ai opoziției au fost Radicalii. Ei au avut diferențe filosofice cu liberal-conservatorii ( aceștia se considerau mai aristrocrați), dar în cele din urmă, au votat pentru ei în Parlament. În 1809, Portland a demisionat din cauza stării de sănătate precare. Noul prim-ministru conservator a fost Spencer Perceval care la data de
Alegeri legislative în Regatul Unit, 1812 () [Corola-website/Science/319580_a_320909]
-
subdiviziune administrativă în cadrul Imperiului). De-a lungul perioadei pre-niceene și a perioadei Sinoadelor Ecumenice, teologia creștină cu centrul la Antiohia se concentra mai ales pe lectura literală a Sfintei Scripturi și pe evenimentele istorice din viața lui Iisus, în defavoarea interpretărilor filosofice sau alegorice ale acesteia, așa cum era ea practicată în Alexandria. Teologia antiohiană, deși insista asupra dimensiunii mai "pământești" a interpretării, ținea cont și de importanța studierii sensurilor spirituale, mai adânci ale Scripturilor. Aceste două perspective teologice au ajuns să fie
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
la Universitatea din București, susține teza "Filosofia lui Tolstoi", în fața comisiei compuse din D. Gusti, Mihai Ralea, Ștefan Ciobanu, Constantin Narly și Gheorghe I. Brătianu, fiind declarat doctor în Filosofie și Litere „Magna cum laude”. Tipărită în 1944, această monografie filosofică reprezintă una dintre cele mai solide contribuții care au fost aduse cunoașterii metafizicii celui care a fost numit pe drept cuvânt „Patriarhul literaturii ruse”. În anul 1944 se transferă la București în calitate de director al liceului din Buftea și profesor de
Vasile Harea () [Corola-website/Science/319143_a_320472]
-
Hulubei, Oscar Franche, Ștefan Bârsănescu și alții - în cadrul orientării împotriva mișcărilor legionară și cuzistă. Din 1925 începe și colaborarea la prestigioasa revistă ieșeană "Viața românească", semnând mai ales recenzii și traduceri din limba rusă. După anul 1929 se consacră problemelor filosofice și de știință socială, publicând în revista "Minerva", condusă de Petre Andrei. A colaborat cu Petre Andrei la elaborarea "Manualului de sociologie" (1938). Între anii 1975 și 1985 și-a redactat memoriile privitoare la evenimentele petrecute în Basarabia anilor 1917-1918
Vasile Harea () [Corola-website/Science/319143_a_320472]
-
Breilean. Urmează între 2002 - 2004, Cursuri postuniversitare de Master „Management și impresariat în arte vizuale”, Facultatea de Arte din cadrul Universității de Vest Timișoara. Din 2004, doctorand la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Filosofie, prof. univ. dr. Ioan Biriș, (Implicații filosofice ale crizei identității din arta contemporană). Deține și un doctorat în Arte Vizuale de la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arte, prof. univ. dr. Constantin Prut, (Ontologia spațiului în arta plastică). Grupări artistice din care face parte: Uniunea Artiștilor Plastici
Călin Lucaci () [Corola-website/Science/315752_a_317081]
-
cumnatului sau Shlomo Alkabetz. Prima sa lucrare,"Pardes Rimonim" ("Livadă cu rodii") scrisă în anii 1542 - 1548, Moshe Cordovero a organizat gândirea cabalistica, dintr-o încercare de a concilia diverse școli timpurii și a dovedi unitatea de esență și consecventă filosofica interioară a Cabalei. A doua să opera, păstrată în manuscris la Modena), a fost un amplu comentariu în 16 părți,intitulat "Or Yakar" (Lumină prețioasă) - la întreaga literatura a Zoharului. Acestei lucrări el și-a închinat cea mai mare parte
Moșe Cordovero () [Corola-website/Science/316660_a_317989]
-
a avut de acum un caracter mai pronunțat cultural. Așadar, abordarea temei specificului național în istoriografie, literatură și filosofie au devenit un lucru obișnuit. Prima istorie a filosofiei românești a fost publicată în 1922 de Marin Ștefănescu, arătând că gândirea filosofică din România a atins nivelul autoreflexivității; cu alte cuvinte, ea a devenit conștientă de ea însăși. Concluzia generală a discuțiilor interbelice, în care a fost implicat aproape fiecare filosof notabil, a fost că există ceva propriu filosofiei românești, cu un
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
sau mai curând, „fatalism”). În timpul perioadei comuniste de după 1965, existența unei filosofii românești specifice a devenit o dogmă incontestabilă. Relatările oficiale, puternic influențate de doctrina național-comunistă, așa-zisa ideologie protocronistă, vorbeau chair despre „filosofia geto-dacilor”. Ele au afirmat continuitatea viziunii filosofice de la daci, prin folclor, spre autorii contemporani. Inutil de spus că caracterul „materialist” al filosofiei românești și alte pretenții de dogmă oficială erau inexistente sau extravagant exagerate. În orice caz, unii autori importanți nemarxiști, precum Noica, de asemenea au accentuat
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
prin folclor, spre autorii contemporani. Inutil de spus că caracterul „materialist” al filosofiei românești și alte pretenții de dogmă oficială erau inexistente sau extravagant exagerate. În orice caz, unii autori importanți nemarxiști, precum Noica, de asemenea au accentuat singularitatea gândirii filosofice românești. Noica chiar a scris o carte întitulată "Sentimentul românesc al ființei". După căderea regimului comunist în 1989, această discuție a reapărut. O opinie este că sunt filosofi români, dar nu și filosofie românească. Cu alte cuvinte, noțiunea „filosofie românească
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
români erau de asemenea scriitori importanți; a arătat o preocupare excesivă în chestiunea identității românești; a fost implicată în dezbaterile istorice, politice și ideologice din România, stimulând atitudini în favoarea sau împotriva occidentalizării și modernizării; s-a sincronizat repede cu gândirea filosofică occidentală; și a avut (și încă are) lipsuri în gândirea etică”. (Marta Petreu, Mircea Flonta, Ioan Lucian Muntean, „România, Filosofia în” din "Enciclopedia Routledge de filosofie", 2004) Primele texte filosofice atestate pe teritoriul românesc sunt scrierile patristice. Din aceste culegeri
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]