12,849 matches
-
cu o expresie hölderliniană, a locui poetic, adică, așa cum spune Heidegger, a te situa în prezența zeilor și a trăi în fața apropierii esenței lucrurilor 38. Or, Eminescu s-a bucurat din plin de amândouă. Această dublă și simultană apartenență se luminează grație unui vers esențializator al lui Blaga: Eu cred că veșnicia s-a născut la sat39... De atfel, filosoful adâncirii misterului sprijină exemplar întregul demers de a clarifica relațiile biunivoce copilărie-sat, pe de o parte, și vis-creație, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sufletul lui Sancho Panza. Sufletul lui Don Quijote, pentru a merge înainte, a ieși din căile bătute, a face altfel și mai bine decât oamenii obișnuiți; sufletul lui Sancho Panza, fiindcă această originalitate profundă nu duce la nimic dacă nu e luminată de bun simț, de o judecată dreaptă și de noțiunea realului 54. Nimic altminteri la Eminescu. Mai mult decât atât, în opera poetului nostru, visul și realitatea tind să se contopească; la început, timid, într-o sugestie a realului, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
primblă iute legănată o rățușcă/ Și pe-un țol orăcăește un cucoș închis în cușcă;/ Hârâe-n colț colbăită noduros râșnița veche,/ În cotlon toarce motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candelă-o lumină cât un sâmbure de mac147. La fel sunt creionate amănunte din decorul pe care și-l alcătuiseră frații în joaca lor: Și la margine de codru ei aprind o focărie/ Într-o groapă cu cenușă... de juca trandafirie/ Colibioara cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
două turte în cenușă,/ Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă;/ Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche,/ În cotlon torcea motanul pieptănându-și o ureche;/ Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac/ Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac;/ Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată/ Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată;/ Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți/ Zugrăvit-au cu-n cărbune copilașul cel isteț/ Purceluși cu coada sfredel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bărbatul mi-au murit,/ Teiu-acesta am sădit,/ Crește teiul și-nflorește/ Și viața mi-o umbrește./ Și în umbra-i cum trăiesc/ Eu nu mai îmbătrânesc 155 (s.n.). Ideea că oamenii trec, în vreme ce pădurea e veșnică, se desprinde ușor din Lumineze stelele: Neamurile-mbătrânească/ Și pădurile să crească 156. Raiul pierdut al copilăriei este pentru Eminescu pierderea supremă. Natura este singurul absolut. George Gană observă cu justețe că această afirmație a poetului exprimă o valorizare superlativă a naturii, dând o formulare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fost și-ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaștri mai mult, de-ar fi găsit, nu se știe, ... căutatrea ar fi durat vecinic 300. Curățenia fetei răzbate în toate descrierile mai toate nocturne: Luna lumina fața ei albă ca laptele cu obrajii roși și părul ei blond, foarte blond, care înconjura cu lux și fineță o față plină și râzătoare 301. Altădată, portretul este atât de sugestiv, încât un desenator talentat ar putea reconstitui acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ar fi venit în seria deschisă de Jurnalul altui fost pușcăriaș în anii '50, țăranul bucovinean Toader Hrib ("Cronica de la Arbore", tipărită în două ediții) care, evident, pe alt palier și cu alte mijloace, revela la fel de sincer un univers bucovinean luminat de aceeași bucurie dăruită și întemeiat pe aceeași credință: spiritul nu trebuie să se lase copleșit de "vremi". Cenzura fiind în floare, rămânea soluția ingrată și provizorie a croșetelor, îmbinată cu subterfugiul trimiterii la viză a unor pasaje "de încercare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de C.L.C. fără umbra celei mai mici îndoieli se întemeiază mai mult pe... absența unor documente decât pe elocvența celor identificate. Citez din articolul nostru: "Mereu se ia ca punct de sprijin faptul că "nu există nici un document" care să lumineze cutare împrejurare. Înlocuind, logic, nu există cu nu s-a găsit, ori nu s-a păstrat, întreg eșafodajul demonstrației cade." Este vorba despre documente vechi de un secol și jumătate! Din acea perioadă lipsesc nenumărate certificate de naștere înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
grăbire. Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnic puneau împotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-negrită În sațiuri veșnice trecea alergând, Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită Întinse pustiuri abia luminând. Apoi deodată, în nori se ascunse. Și lipsa ei dete cumplitul semnal: În spaima nespusă ce-atunci mă pătrunse, Văzui trecând moartea pe palidu-i cal. Schelet de-altă lume cu forme cumplite, Rânjind către mine privea neclintit: În mâna-i
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
cu dopurile scoase pe jumătate. Unii colegi se ghiontesc și încearcă să glumească: "Băieți! Haideți! La plăcinte, înainte! La război, înapoi!" Pe ușă își face apariția și prorectorul Constantin Corduneanu. E un om înalt, blond, cu fața ovală, curată, deschisă, luminată de-un zâmbet interior și de-un echilibru al celui ce știe ce vrea și știe ce poate; are un păr bogat, rebel și o anumită sprinteneală în fiecare gest al său, în ciuda unei vădite tendințe spre îngrășare. N-are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Emil Satco, redactor și note la subsol Alis Niculică, Suceava, 2006-2007, 311, 303 și 321 p.). După monografia istoricului și criticului literar Liviu Papuc, dedicată lui Leca Morariu (Editura Timpul, Iași, 2004) cele trei volume de scrisori completează, nuanțează și luminează noi unghiuri ale vieții, activității și personalității universitarului, eminescologului, scriitorului, folcloristului, istoricului și criticului literar cernăuțean Leca Morariu. Angajat într-o dispută profesională cu George Călinescu, la începuturile carierei didactice a acestuia, criticat, înfierat toată viața de către acesta, nu atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Peisajul cultural bucovinean: Studii privind literatura de limbă germană a Țării Fagilor (Kulturlandschaft Bukowina: Studien zur Deutschpro-chigen Literatur des Buchenlandes), care a apărut la Iași, în 1990. Totuși, nu aceste studii valoroase au făcut ca universul istoriografiei contemporane să fie luminat de o stea, ce concentrează și iradiază un spectru de informații extrem de diverse privind Bucovina. Erich Beck poate fi considerat cu adevărat Patriarhul bibliografiei bucovinene. Timp de peste patru decenii el a adunat și continuă să adune informații referitoare la tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
acolo, după cum chiar merită, prafu’ și cenușa să se-aleagă de sămânța și neamu’ lor. De trei zile stăteam cu mama pe masă neștiind Încotro s-o iau, frământat de tot felul de gânduri, până-n clipa când Dumnezeu m-a luminat. Atunci a fost când am cedat contractul de Închiriere al garsonierei mele părintești pentru zece mii de lei unui vecin din bloc pe care-l știam de multă vreme că insistă pe lângă mama angajându-se să aibă grijă de ea până
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
meu? Acuma Învăț, Relule, spuse el pe un ton Înțepat, din care puteai Înțelege că viața lui s-a schimbat definitiv. Jupuise el capre o vreme, vezi, dar de-acum se specializase definitiv În șlefuirea diamantelor. Soarta i s-a luminat, e de râs, râde chiar. Râsul lui e un jet puternic de apă curată În stare să spele zgura atâtor eșecuri. Mi se pare neverosimil de senină fața asta nebărbierită și mocofănoasă. — E foarte bine că Înveți, dragul meu. Învățătura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
apoi adresându-se parcă farfuriei de tablă În care tăia roșiile și ceapa pentru salată. — Nici tu nu te prea omori, părințele. M-am obișnuit, Relule. Strig către tine, Doamne al puterilor, scapă-mă! Strig către tine, Doamne al luminilor, luminează-mă! — O să mă obișnuiesc și io, părințele, nu-ți mai face griji. — Strig către tine! Unde dracu’ să te duci? Stăm aici. Dacă nu ne trezim să ne mișcăm cât de cât mai... Mai altfel, da, dacă nu ne mișcăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
că iar râdeam, de râs să fim și-n hohote să ne perpelim, astea erau vremurile pentru toți și până și pentru moșu’ cu buzunarele lui pline cu bani, acolo-i ținea, e cel mai sigur și cel mai sănătos. Luminează-mi mintea cu Înțelegerea sfintei Tale Evanghelii și sufletul cu dragostea Crucii Tale. Luminează-mi trupul cu pătimirea Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta Îl păzește și mă ridică spre a Ta slăvire, oh, la orice oră din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
erau vremurile pentru toți și până și pentru moșu’ cu buzunarele lui pline cu bani, acolo-i ținea, e cel mai sigur și cel mai sănătos. Luminează-mi mintea cu Înțelegerea sfintei Tale Evanghelii și sufletul cu dragostea Crucii Tale. Luminează-mi trupul cu pătimirea Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta Îl păzește și mă ridică spre a Ta slăvire, oh, la orice oră din zi și din noapte are pă puțin zece-cinșpe mii În buzunarele ale din care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și acum Își aduce aminte pe care trebuie să-l luăm. Tot de-aici din stație o să-l luăm, da, și tot el a spus că mai Întâi să mâncăm, nu-i nici o grabă, nu-i nici nouă ceasul. Se lumină pe loc fața lui văru’ Laur când auzi de mâncare. Se trezise și se Înviorase, visul i se izbândise și țopăia din nou la patru pași Înaintea noastră. Eram pentru prima dată prin părțile astea și mă gândeam că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
strâmbându-se În halul ăsta. Venisem doar cu gânduri bune. N-o scăpam din ochi, iar la un moment dat am văzut-o trăgând cu coada ochiului la cratița goală de pe masă. Păi bineînțeles că asta era. Fața i se lumină și eram din nou al ei și tovarăși de țarc pe viață când Andrei Îi arătă banii, purcoiul ăla de o sută nouăzeci și ceva de sute, și se frecă peste burtă cu podul palmei. O să se ducă să cumpere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
dat ca de obicei liber să se Întoarcă pe dormeză la văru' Laur și s-a Întors și el pe saltea. Nu era probabil trecut de miezul nopții, fiindcă a mai dormit după aceea câteva ceasuri bune. Încă nu se luminase bine când m-a trezit lovindu-mă ca scos din minți cu pumnii și picioarele pe unde nimerea, zbierând că unde-s banii, cm altă treabă n-aș fi avut peste noapte decât să-l buzunăresc. Nu fusese un coșmar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Pepino Îi Încălecase pe spinare. - Stai aicea, Hansi, e pericol mare! - Omoarămmmâââ... omoarăm... omoară! În noaptea aia am mai auzit În câteva rânduri Împușcături și bubuituri ca de bombe ori salve de tun, dar la vreun ceas până să se lumineze au Încetat de tot. Dis-de-dimineață am coborât ca s-o luăm spre centrul orașului. După ce am ieșit din scară ne-a ajuns din urmă Tomică, vameșul, care ne-a pus În temă cu ce se Întâmplă până să apucăm noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei ceasuri până să se lumineze și deja am ajuns. Am bătut și am așteptat pe trepte În fața ușii. Mai bine să nu sparg ușa, și bine am făcut, că peste un sfert de oră a apărut Pepino și a descuiat ușa țarcului. N-a mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
sigur că nu m-au văzut. Am mai așteptat lipit de zid un minut și pe urmă am mai stat cinci minute În fața ușii, pe trepte, până am simțit că nu mai pot. Peste nici o jumătate de ceas o să se lumineze de ziuă și-mi va fi mult mai greu. Am izbit cu umărul de ușă și eram Înăuntru În Întuneric. Mi s-a părut că aud o foială În spate, dar vedeam ca ziua În Întuneric și nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
rupt picioarele, dacă mă mai țin și mă mai duc, sunt dator să nu mă las prins. Toată viața am fugit și m-am ascuns de ei, asta-i viața mea și uite-mă aproape scăpat. Tocmai Începuse să se lumineze când am ajuns la pod. Am fugit ca un cal, nici un cal n-ar fi ajuns atât de repede... Am stat lungit Într-un tufiș și am așteptat să treacă cinci camioane cu soldați și nouă taburi spre centrul orașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
noastră. I-am arătat teancul de hârtii scrise care stătea să cadă peste ea În pat și s-o facă terci dimpreună cu copilul din ea, tot acel bălegar al vieții mele prin care zadarnic m-am străduit să-mi luminez viața. Chiar dacă suntem sortiți uitării și pieirii, datoria și datul nostru e să ținem minte totul absolut, la care ea a izbucnit iarăși În plâns, spunând că mereu a Încercat să-și Înfrâneze și să uite pentru totdeauna aceste porniri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]