11,679 matches
-
să alerge pe spatele lui, desfătîndu-se cu bucățele de piele și carne sfîșiată. Îi alungă, apoi se tîrÎ cum putu, foarte Încet, mușcîndu-și buzele ca să nu urle de durere, și intră În mare, pentru ca apa să-i răcorească puțin nenumăratele răni, iar sarea să ajute la cicatrizarea lor. Trei zile și trei nopți stătu În golful care de atunci avea să-i poarte pentru totdeauna numele, incapabil să se Întoarcă la refugiul său, cu toate că la amiază milioane de muște care proliferau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
preț, chihlimbarul obținut după ani de recoltă răbdătoare pe țărmul mării, dispăruse cu totul. Văzînd că pînă și mizerabila lui saltea fusese sfîșiată cu cuțitul, se prăbuși abătut pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor și plînse fără să se rușineze, convins că avea cu vîrf și Îndesat motive să o facă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
după altul, la un interval de vreo cincisprezece zile, fără sadism, dar și fără să stea pe gînduri vreo clipă, așezîndu-i-le pe o piatră, pentru a le reteza dintr-o singură lovitură de macetă și pentru a cauteriza pe loc rana cu lama unui cuțit Înroșit În foc. Mendoza leșină de durere În ambele ocazii, avu febră și amețeli două zile la rînd, Însă În cea de-a treia trebui să se pună pe picioare și să fie din nou gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
neputincios. La dangătul clopotului sosiră tovarășii lui de captivitate, care nu trebuiră să pună nici o Întrebare ca să Înțeleagă, dintr-o singură privire, ce se Întîmplase. Iguana Încă mai sîngera, fără să se străduiască deloc să oprească șuvoiul care țîșnea din rană, iar dezolarea bucătarului lămurea, fără să mai fie nevoie de cuvinte, succesiunea faptelor. Sentința veni aproape imediat. Oberlus luă maceta lungă și ascuțită pe care o purta mereu la brîu și i-o Înmînă lui Dominique Lassa: - Taie-i capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oameni. Răul pe care l-ar fi putut produce mutilîndu-și sau biciuindu-și victimele nu se putea compara cu acela pe care i-l pricinuiseră În copilărie, atunci cînd Îl urau, pentru că pedepsele fizice se uită cu timpul, pe cînd rănile unui spirit chinuit zi de zi nu se cicatrizează niciodată. Să ucidă un om Însemna pentru el la fel de mult ca a ucide o focă, pentru că aceiași oameni Îl convinseseră că nu făcea parte din specie, nu era un „semen” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se părea un efort supraomenesc... O lăsa să cadă o dată și Încă o dată, cu o insistență obsesivă, aproape ca un automat, mușcîndu-și buzele ca să-și Înfrîneze impulsul de a striga de durere, pentru că mîinile, jupuite de piele, transformate În adevărate răni sîngerînde, păreau să refuze să mai dea ascultare unor degete tumefiate și vinete, neputincioase să mai țină cu fermitate un obiect. Ceas după ceas, lovitură după lovitură, pînă cînd adormi În ploaie și se trezi din nou, speriat de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care le văzuse de mii de ori, pînă cînd i se opri asupra pistoalelor pe care el le lăsa mereu pe o piatră, lîngă pat, departe de locul unde ajungea lanțul cu care era legată. Ridică piciorul și Își contemplă rana profundă, supurantă, pe care i-o provocaseră cătușele de la glezne. Stătu puțin pe gînduri și se dădu jos din pat cu mare grijă, fără să-l deranjeze pe cel care dormea. Înaintă Încet spre pistoale, se uită la ele fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
piept, tras de la o aruncătură de băț. Dar zgomotul se risipi, scăpînd prin strîmta ieșire a peșterii, și din nou se lăsă tăcerea, În care nu se puteau percepe decît răsuflarea ei agitată și bătăile năvalnice ale inimii. Își căută rana, coborînd privirea, dar nu o găsi. El, monstrul, acum mai urît ca niciodată, continua să stea În picioare În fața ei, foarte liniștit, privind-o netulburat și batjocoritor. Înțelese adevărul, ochi la rîndul ei pieptul vrăjmașului și apăsă pe trăgaci. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
realitate fură zadarnice. - Dă-i apă, Îl imploră ea de mai multe ori. Dă-i apă, altfel moare. Oberlus se aplecă deasupra omului inconștient, cercetă cu luare-aminte fața lui trasă, brațele scheletice, mîinile Însîngerate și trupul Învins și acoperit de răni supurînde și tăgădui cu hotărîre: - Ar fi o prostie să irosim apa pe el, spuse. E terminat. - O să-l lași să moară așa? - Nu. O să-l arunc În mare. Carmen de Ibarra Îl privi nedumerită. Cu toate că petrecuse aproape un an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Poate că acea fascinație se datora răutății lui, unei cruzimi care se afla deasupra răului În sine, ca și cum, În anumite Împrejurări, Iguana Oberlus n-ar fi fost - așa cum o asigura - o ființă omenească asemănătoare altora. Ars de soare, plin de răni și acoperit acum de bube, chipul lui, chiar așa, adormit cum era În acele clipe, părea și mai Înspăimîntător decît de obicei, dar În felul de a privi al Niñei Carmen, o asemenea urîțenie ajunsese la o extremă de neconceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
care parte din mine era el? Oare aveam aceeași personalitate sau acest alter ego era Mr. Hyde pentru doctorul meu Jekyll, înfăptuind orori necunoscute în orele de întuneric? M-am trezit citind despre gemeni malefici, zgândărind cu o fascinație morbidă rana care mă îngrijora, în loc să o ignor și să o las să se vindece. Ajunsesem să îmi fie frică să mă culc, asemenea copiilor acelora nenorociți din filmele de groază, pentru care singura cale să nu cadă în strânsoarea atacatorului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
există în mine, persoana cea mai lașă din punct de vedere fizic pe care o cunosc, atunci cu siguranță există la toată lumea) de a căuta posibilele surse de pericol. Asta te atrage, la fel cum te atrage să zgândărești o rană pe care ai face mai bine s-o lași în pace sau să pui mereu cuiva drag o întrebare la care nu vrei răspunsul. Am ieșit din salon, am deschis ușa dinspre micul hol de la capătul scărilor ce duceau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
plecat, ci și pe Dumnezeu din el, Acesta nu rămâne dator. El vine și îți umple golul sufletesc. Poți fi destrămat cu adevărat după așa o despărțire, doar dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Numai El poate vindeca astfel de răni. Numai El îți dă puteri să mergi înainte și nu te lasă să te oprești. El a fost Cel ce a ridicat-o și pe ea, i-a dat puteri să-și continuie viața, iar ea, în schimb, îi închinase
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
suflet. Știm că trebuie să iertăm, dar nu putem, cel puțin nu atunci când dorim. Aducerile aminte de cele întâmplate sau vederea persoanei care ne-a pricinuit durerea și suferința ne fac să retrăim acele momente, să resimțim durerea, ne zgândără rana. Iertarea desăvârșită nu este posibilă, atâta timp cât ființa noastră lăuntrică nu a fost vindecată. Pentru a putea ierta, avem nevoie de o inimă curată, iar curățirea acesteia cere o golire a ei de durere, de tristețe, de mânie, de ură și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
credeau. Acum, cei care mai aveau speranță că vor vedea biserica redeschisă, au intrat mai adânc în ei înșiși, pentru a păstra în inimile lor credința neîntinată. Așa a rămas să stea biserica noastră mulți ani de zile, ca o rană deschisă ce sângerează. Timpul, însă, nu stă pe loc, ci trece. O zi nouă vine după una ce a trecut, un an îl schimbă pe altul, oamenii se trec și ei la fel ca zilele, la fel ca anii, venind
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
a unei noi biserici din nimicul ce rămase din fosta biserică, plus dorința, dragostea, ajutorul, aportul financiar și material al fiecăruia din ei. Și Dumnezeu i-a ajutat. Astăzi, pe același loc ca mai înainte, se înalță triumfătoare biserica satului. Rana, care sângerase atâțea ani, acum s-a vindecat. Mare a fost bucuria sătenilor mei, mare a fost și bucuria mea când, peste un timp, întorcându-mă acasă, am aflat în capătul uliței copilăriei mele biserica mai frumoasă și mai nouă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
va fi și ei și mie mai ușor să continuăm discuția. - Cu doi ani în urmă, zise ea. Avea șapte anișori. - Cea mai mare parte a durerii a trecut, știu că mereu îți vei aminti de el, dar timpul tămăduiește rănile, încercasem eu s-o liniștesc. - Da, zise ea, poate că așa este, numai că nu în cazul meu. Eu singură mi-am dat copilul morții și, din această cauză, nu-mi voi găsi liniștea până la moarte. Am rămas uluită. Nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
săpun care se spărgeau cu un sfârâit ușor: ― Îți urez succes, fetițo. Maiorul recunoscu în atitudinea inginerului reacția clasică ce urmează mărturisirii. Raul Ionescu vorbea degajat, părea în mod straniu bine dispus, și făcând abstracție de bandajul de la cap ― o rană superficială ― părea în vizită la Cristescu, gata să discute despre mașini, fotbal și femei. Zâmbi. ― Inutil insistați. Nici unul din noi n-o cunoaștem. ― Ce vă determină să credeți că a procedat la fel și cu ceilalți doi? ― Îmi vine greu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Și din ochi dă-mi mângâiere La cumplita mea durere. Ah! nu te posomorî, Dragostea nu-mi omorî, Că-n ochi-ți i-a mea viață, 199 {EminescuOpVI 200} Și toată a mea dulceață Și de la dânșii aștept Leac la rana mea din piept. Că eu numai cu vederea Îmi pot alina durerea, Iară de nu-i avea dor Și mă vei lăsa să mor, Răsplătire după faptă Și pe tine te așteaptă Și vei crede tocm-atunci La crudele mele munci
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
durerea, Iară de nu-i avea dor Și mă vei lăsa să mor, Răsplătire după faptă Și pe tine te așteaptă Și vei crede tocm-atunci La crudele mele munci, Vei vedea c-ai fost tirană Și m-ai omorât cu rană, Ș-atunci te-i căi în vânt Căci o să fiu în mormânt.. Spre - ndurare te pornește Moartea pân nu mă răpește. 157 Frunză verde de măr dulce, Un pui sboară și se duce, Altul rămâne și plânge - Și plânge cu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ceas în viață, nici un ceas în lume Ca acele două nu voi mai gusta, De aceea poate cât voi fi cu nume Eu pe tine, dragă, nu te voi uita. Tu-mi zâmbiși ș-atuncea îmi primiși credința, Îmi adânciși rana chiar cu mâna ta Și acuma crede-o cu nesocotință Vrei să mă faci poate a te mai uita? Cred că ești ușoară, cu puțină minte, Astfel sunteți toate, nu e vina ta, Patima mea, soro, este făr-de moarte: Ce-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
M-am rănit făr de nădejde, Ah. mă cunosc săgetat, Simt că arde-n pieptul meu Un foc mare nencetat. (ah! ) A-l stinge nu-i cu putință, Nu am nici o mijlocire, Mai vârtos se-ntemeiază Fără chip de potolire. Rana încă, pe cât merge Se-ntinde cu mari dureri Focul, în care mă arde Mă pătrunde ne-ncetat. 406 {EminescuOpVI 407} M-au rănit nevindecat C-o crudă săgeată-n piept - Doamne, ce necaz cumplit A pierde lucru iubit. 30 L-al
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ai fi fost de piatră Și puteai să te topești. Gândesc la a ta răbdare Și mă cuprinde mirare Cum mai poți să te mai ții. Te-ai deprins cu reaua viață, Amar îți pare dulceață Și-l ai la răni alifii, Ori care nenorocire La tine s-au făcut fire Și suferind o petreci; Rabzi dureri fără-ncetare, De oftări nu ai scăpare Și nu plesnești să te-nneci; Te-ai luptat tot vitejește Dar acum se isprăvește, 420 {EminescuOpVI 421
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
zori încă Te măresc necontenit Ș-acel foc ce mă mănâncă Mă slăvește fericit. No. 18 Amorul de-ntîiu e blând, Pe urmă-i șarpe mușcând, Mușcător înveninat Doftor neaflând îndat. Doftorii cu doftoria, Învățați de la Rusia, Nu poate să lecuiască Rana să-i tămăduiască, Numai puiul c-o vedere Îi dă zile și putere - Apoi ieste cu putință De-a mai trăi, cuconiță? N-o trece la mijloc mult Și-i să auzi c-am murit. 427 {EminescuOpVI 428} Privii pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
piept? Până când să am răbdare, Până când să duc dor mare Cu amar și cu - ntristare? Eu văz pre amor prea bine Că s-au pus contra cu mine De mă pedepsește-n lume. No. 24 O fire tirană, O groaznică rană, Din buze nu lasă O vorbă să iasă, Să spue ce dor Mă face să mor, În inimă-mi este Răul făr de veste. Întreb. De ce să fii iubit În gânduri risipit? Răsp. De voi mi ie teamă, Vă spui
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]