11,011 matches
-
aceștia asediază Salonicul, iar ulterior, împreună cu perșii, asediază "Constantinopolul" (626). Slavii se răscoală în 623-624 sub conducerea negustorului franc "Samo", scuturând jugul avar, și astfel începe declinul imperiului avar. Aceste atacuri contra avarilor sunt continuate de bulgari, croați, celelalte popoare slave din Peninsula Balcanică. După cca. 670 pe teritoriile stăpânite de avari se stabilesc în masă mare membrii uni popor migrator, cu caracter turc, venit dinspre est, și având o ornamentație aparte. Noii veniți s-au integrat în societatea avară fără
Avari () [Corola-website/Science/297406_a_298735]
-
două cuvinte: femeie - familia, părinte - parentem). Cronicarul afirmă și originea comună a moldovenilor, muntenilor și ardelenilor. A întîmpinat greutăți de exprimare pentru că nu a avut un model de cronică în limba română, de aceea frazele sunt mai greoaie, amestecînd sintaxa slavă cu cea orală românească. N. Manolescu, în "Istoria critică a literaturii române" desprinde următoarele trăsături ale operei: a) atitudinea critică față de izvoare: nu folosește știrile care „nu se tocmesc”; b) țel patriotic și educativ precis: demonstrează latinitatea limbii cu exemple
Grigore Ureche () [Corola-website/Science/297577_a_298906]
-
viața omului. Fire echilibrată și modestă, el și-a dedicat creația preamăririi lui Dumnezeu și înălțării spirituale a omului. De o smerenie rară, Bach își începea fiecare lucrare cu rugăciunea “Iisuse, ajută-mă” și o sfârșea cu inscripția “numai pentru slava lui Dumnezeu”. Printre lucrările muzicale ale lui Johann Sebastian Bach se găsesc numeroase corale protestante prelucrate, care au la bază melodii de origine populară. Astfel, cântecul „Insbruck, trebuie să te părăsesc” îl regăsim sub forma coralului „O, lume, trebuie să
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
vechi indiciu cunoscut asupra unei denumiri geografice cu mențiunea „rumânesc” este conținută de unele versiuni ale operei "" de Iordanes: „"... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus..."”. Denumirea "Rumunense" constituie o transliterație latinizantă a unei pronunții slave pentru „rumânesc”. Deși mențiunea "Sclavino Rumunense" s-a dovedit a fi apocrifă, ea fiind o interpolare ulterioară în textul lui Iordanes, relevanța ei istorică rămâne considerabilă, interpolarea neputând fi mai târzie de secolele al X-lea-al XI-lea. Cea
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
spațiul românesc funcționează în cea mai mare parte ca sinteză a elementelor împrumutate de la alte populații, originalitatea ei constând în modul de îmbinare și selectarea acestora. În antichitate și în evul mediu, cele mai importante influențe au fost din partea popoarelor slave care au migrat în spațiul carpato-dunărean și care s-au format în vecinătatea ei — Bulgaria, Serbia, Ucraina, Polonia și Rusia —, din partea grecilor din Imperiul Bizantin și mai apoi, sub protecție turcă, din Fanar, din partea Imperiului Otoman, de la maghiari, precum și de la
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
Începând cu Evul Mediu, situarea la confluența dintre est și vest a determinat o diferențiere între muzicile apreciate în primele state românești: cele așezate în apus beneficiază de influențe vestice, în vreme ce statele situate în est preiau elemente din muzicile bizantină, slavă și, mai târziu, turcească. Aceste influențe au acționat atât asupra muzicii folclorice, cât și a muzicii erudite (muzică religioasă - gregoriană în apus și bizantină în răsărit - și muzică cultă laică). Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
Dunării. Dobrogea cuprinde în nord-estul Bulgariei regiunile Dobrici și Silistra. Apele curgătoare de pe teritoriul ei sunt puține la număr, scurte, cu un debit mic și ele se varsă în limanele de pe țărmul Mării Negre. Cele mai importante râuri sunt: Taița, Telița, Slava, Casimcea. Unele limane sunt sărate (Sinoe și Techirghiol), altele dulci (Babadag, Razim, Golovița, Zmeica, Tașaul, Agigea și Tatlageac. Din punct de vedere geologic, Dobrogea cuprinde trei unități : cea mai recentă, formată din aluviuni fluviale și marine Holocene, este Delta Dunării
Dobrogea () [Corola-website/Science/296624_a_297953]
-
celții și grecii. "Geto-daca" este o limbă indo-europeană, aparținând limbilor tracice și fiind astfel înrudită cu limba ilirilor. Ea a fost încadrată convențional în grupa satem, conform acestei încadrări, ea înrudindu-se cu limba vechilor locuitori baltici și cu idiomurile slave, dar, mai mult, cu limba iraniano-persană și cu cea iraniano-scitică, precum și cu sanscrita. (vezi și Listă de cuvinte românești moștenite probabil din limba dacă). Dromihete, conducătorul Geților, l-a invins pe Lysimachus în aproximativ 300 î.Hr. Mai înainte, în 531
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
(sau polonă; "polszczyzna", "język polski") este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia. Precedată de rusă și urmată de ucraineană, este cea de-a doua limbă slavă după numărul vorbitorilor. Astăzi, limba poloneză este limba oficială
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
(sau polonă; "polszczyzna", "język polski") este o limbă slavă de vest, vorbită de aproximativ 42,5 milioane de persoane în întreaga lume, în principal în Polonia. Precedată de rusă și urmată de ucraineană, este cea de-a doua limbă slavă după numărul vorbitorilor. Astăzi, limba poloneză este limba oficială în Polonia, unde este folosită de 37-38 milioane de vorbitori nativi. Mulți vorbitori locuiesc și în părțile vestice ale Belarusului și ale Ucrainei, precum și în Lituania estică, în special în jurul orașului
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
estică, în special în jurul orașului Vilnius. Din cauza emigrației din Polonia, se găsesc milioane de vorbitori în multe țări, cum ar fi Australia, Brazilia, Canada, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. Poloneza este principala reprezentantă a limbilor lehitice, ramură a limbilor slave de vest. S-a dezvoltat pe teritoriul Poloniei actuale în principal din dialectele și graiurile slave vorbite în Polonia Mare și Polonia Mică. Lexicul este în mare parte comun cu cel al limbilor slave învecinate, în special slovaca (ruda cea
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
multe țări, cum ar fi Australia, Brazilia, Canada, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. Poloneza este principala reprezentantă a limbilor lehitice, ramură a limbilor slave de vest. S-a dezvoltat pe teritoriul Poloniei actuale în principal din dialectele și graiurile slave vorbite în Polonia Mare și Polonia Mică. Lexicul este în mare parte comun cu cel al limbilor slave învecinate, în special slovaca (ruda cea mai apropiată), ceha, bielorusa și ucraineana. Poloneza este vorbită mai ales pe teritoriul Poloniei, una dintre
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
a limbilor lehitice, ramură a limbilor slave de vest. S-a dezvoltat pe teritoriul Poloniei actuale în principal din dialectele și graiurile slave vorbite în Polonia Mare și Polonia Mică. Lexicul este în mare parte comun cu cel al limbilor slave învecinate, în special slovaca (ruda cea mai apropiată), ceha, bielorusa și ucraineana. Poloneza este vorbită mai ales pe teritoriul Poloniei, una dintre cele mai omogene țări europene în ceea ce privește limba maternă a locuitorilor. Aproximativ 98% din locuitorii statului declară poloneza ca
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
Statelor Unite. Alte țări cu populație polonofonă semnificativă sunt: Africa de Sud, Argentina, Australia, Austria, Azerbaidjan, Canada, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Irlanda, Kazahstan, Letonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, Rusia, Slovacia, Suedia, Ungaria și Uruguay. Poloneza face parte din subgrupul limbilor slave, cunoscut sub denumirea de "limbi lehitice", în care se includ și limba pomeraniană (aproape dispărută, în afară de un dialect al ei, limba cașubiană) și limba polabă (dispărută din secolul al XVIII-lea). Rude mai îndepărtate ale limbii poloneze sunt alte limbi
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
cunoscut sub denumirea de "limbi lehitice", în care se includ și limba pomeraniană (aproape dispărută, în afară de un dialect al ei, limba cașubiană) și limba polabă (dispărută din secolul al XVIII-lea). Rude mai îndepărtate ale limbii poloneze sunt alte limbi slave de vest: limba slovacă, limba cehă, limba sorabă de jos și limba sorabă de sus. Și celelalte limbi slave se aseamănă mai mult sau mai puțin cu limba poloneză. Pentru că poloneza este o limbă indo-europeană, aproape toate limbile europene au
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
ei, limba cașubiană) și limba polabă (dispărută din secolul al XVIII-lea). Rude mai îndepărtate ale limbii poloneze sunt alte limbi slave de vest: limba slovacă, limba cehă, limba sorabă de jos și limba sorabă de sus. Și celelalte limbi slave se aseamănă mai mult sau mai puțin cu limba poloneză. Pentru că poloneza este o limbă indo-europeană, aproape toate limbile europene au ceva comun cu ea. Excepțiile principale sunt limba maghiară și limba finlandeză, care fac parte din grupul limbilor fino-ugrice
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
cele mai multe împrumuturi au provenit din cehă, franceză, gotă, italiană, latină, maghiară, rusă și ucraineană. Sistemul vocalic al limbii poloneze este foarte simplu, conținând doar șase vocale orale și două vocale nazale. De altfel, poloneza, cașuba și polaba sunt singurele limbi slave care au păstrat vocale nazale existente în protoslavă. Toate vocalele poloneze sunt monoftongi. În trecut au existat și vocale lungi, dar au dispărut din cauza schimbărilor fonetice: De observat că care a fost în trecut rămâne distinct în grafie ca ó
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
prin serii de consoane africate și palatale, care au apărut după patru palatalizări în limba protoslavă, plus două care au apărut în poloneză și bielorusă. Retroflexele și africatele sonore sunt adesea notate cu digrame. Consoanele palatale (cunoscute în terminologia fonetică slavă cu denumirea de „consoane moi”) sunt marcate ori prin accent ascuțit, ori printr-un i care le urmează. În limba poloneză accentul cade în general pe silaba penultimă a cuvântului, de exemplu "zrobił" („a făcut”), "zrobili" („au făcut”). Excepții în
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
să fie reanalizate ca sufixe și, prin urmare, ca accentul să se mute pe penultima silabă. Poloneza folosește alfabetul latin cu următoarele diacritice: În poloneză există și șapte digrame: ch, cz, dz, dż, dź, rz și sz. Spre deosebire de alte limbi slave care folosesc alfabetul latin, poloneza și cașubiana nu au adoptat grafia limbii cehe, ci și-au creat o grafie proprie. Ordinea alfabetului polonez este: A, Ą, B, C, "Ch", "Cz", Ć, D, "Dz", "Dż", "Dź", E, Ę, F, G, H
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
infrastructura, construind castre, apeducte și drumuri.După retragerea legiunilor aureliene, populația autohtonă care a rămas fără întrerupere a cunoscut populații migratoare care au trecut prin această zonă atrase de bogăția locurilor. Cea mai pregnantă amprentă și-au pus-o triburile slave, așezate în număr mare, care au lăsat o seamă de mărturii - mai ales în toponimii și hidronimii. Secolele X-XI marchează cristalizarea primelor formațiuni politice în zona Țării Făgărașului și Țării Bârsei. Astfel, la 1003, ducatul lui Kean, care se întindea
Județul Brașov () [Corola-website/Science/296651_a_297980]
-
va dubla. Majoritatea limbilor Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene: limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei); limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală). În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite și alte limbi indo-europene: În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa și alte câteva familii de limbi, în primul rând, Datorită imigrației din fostele
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
Europei fac parte din una din cele trei mari familii lingvistice indo-europene: limbile romanice (dezvoltate din limba latină vorbită în Imperiul Roman); limbile germanice (dezvoltate din limba pregermanică vorbită în partea de sud a Scandinaviei); limbile slave (dezvoltate din limba slavă veche vorbită în Ucraina actuală). În afară de cele trei familii amintite sunt vorbite și alte limbi indo-europene: În afara limbilor indo-europene sunt reprezentate în Europa și alte câteva familii de limbi, în primul rând, Datorită imigrației din fostele colonii, există și comunități
Europa () [Corola-website/Science/296626_a_297955]
-
a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Numele Varșoviei în limba poloneză este Warszawa (în trecut se scria Warszewa și Warszowa), înseamnă “aparținând lui Warsz”, Warsz fiind forma prescurtată a unui nume masculin de origine slavă Warcisław (vezi de asemenea și etimologia numelui Wrocław). Etimologia populară atribuie numele orașului unui pescar pe nume Wars și soției sale Sawa. Potrivit legendei, Sawa era o sirenă, ce locuia în râul Vistula, de care Wars s-a îndăgostit . În
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]
-
durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei și nordul Germaniei, triburile și-au extins teritoriul spre sud, est și vest, în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum și cu triburi iraniene, baltice și slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziție doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice și descoperiri arheologice. Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei ("Germania" era
Germania () [Corola-website/Science/296606_a_297935]
-
aur și altele descoperite în 1797 și 1889 în Șimleul Silvaniei. La mijlocul secolului al VI-lea majoritatea gepizilor, slăbiți de războaie cu longobarzii, alți germanici, au emigrat împreună cu aceștia în Italia. Rămășițe de populație gepidă, căzute sub stăpânirea avară și slavă, au fost menționate ultima oară de cronicari bizantini în contextul expedițiilor militare conduse de generalii împăratului de la Constantinopol, Mauriciu, pentru anii 599 și 601. În general, istoriografia română susține că după retragerea aureliană din provinciile Daciei nord-dunărene, o parte însemnată
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]