12,817 matches
-
teoria lui Roesler“. Ambele interpretări, a istoricului austriac, dar și a lui Xenopol, i se păreau nesatisfăcătoare. De ce neapărat la sud sau la nord de Dunăre și nu la sud și la nord? Dunărea nu a fost o frontieră, romanii stăpânind ambele ei maluri, iar limba latină vorbindu-se și de o parte, și de alta. Vatra poporului român o constituie, așadar — potrivit lui Onciul —, Dacia romană Împreună cu Moesia (nordul Peninsulei Balcanice, pe teritoriul actual al Bulgariei și Serbiei). Era o soluție
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Dobrogea, pe de altă parte, inclusă În Imperiu Încă din anul 28 Înainte de Cristos, a fost Încadrată În provincia sud dunăreană Moesia, devenind mai târziu, sub denumirea Scythia Minor, o provincie de sine stătătoare; romanii, apoi bizantinii aveau să o stăpânească până În secolul al VII-lea. După abandonarea Daciei de către romani, regiunea a rămas deschisă invaziilor și stăpânitorii s-au tot succedat pe un teritoriu fragmentat și vag structurat politic. Aproape totul cu privire la acest mileniu rămâne ipoteză, Începând, după cum am văzut
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
răscoală condusă de frații Petru și Asan se Încheie prin alungarea bizantinilor și constituirea celui de-al doilea țarat bulgar, cunoscut În istoriografia românească sub titulatura de „imperiu româno-bulgar“. Și aceasta este o dispută istorică interesantă. A fost cândva „România“ stăpânită de bulgari, sau dimpotrivă, Bulgaria Însăși a fost creată de români? În Evul Mediu, vlahii balcanici („frați“ cu românii nord dunăreni, urmași ai tracilor romanizați) erau Încă numeroși; cu timpul, ei aveau să dispară În masa slavă. Din punctul de
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
două țări s-au petrecut spre mijlocul secolului al XVII-lea, În vremea lui Matei Basarab și Vasile Lupu. 1600 este momentul-vedetă al istoriei românești. La 1599, Mihai Viteazul cucerește Transilvania și, un an mai târziu, Moldova. Pentru scurt timp, stăpânește peste cele trei țări. Triumf urmat repede de dezastru. Nobilimea transilvăneană se răscoală, polonezii invadează Moldova și țara Românească, turcii trec Dunărea. Mihai ia drumul exilului, ajungând la Praga, la Împăratul Rudolf, al cărui locotenent În Transilvania se considera. Revine cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
un proces de liberalizare, al cărui rezultat nu putea fi altul decât pierderea monopolului politic de către comuniști. De aceea, rușii au intervenit În forță. Altă soluție pentru ei nu exista — decât să piardă! În România, nici vorbă de așa ceva. Partidul stăpânea situația. Ceea ce putea, eventual, să-i deranjeze pe sovietici nu era politica internă (nu mai liberală decât a lor!), ci unele manifestări ale politicii externe românești. Acestea creau uneori iritare, dar nu puneau În primejdie sistemul comunist. De aceea, rușii
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
În 1996, acesta fusese Emil Constantinescu! Alegerile locale din iunie 2000 au ilustrat proporțiile dezastrului. Convenția s-a destrămat, liberalii separându-se de țărăniști (În capul cărora s-au spart toate nereușitele, pe drept sau pe nedrept). Din 1992, Convenția stăpânea Bucureștiul. Acum l-a pierdut, P.D.S.R. revenind În forță și câștigând primăriile tuturor celor șase sectoare; Traian Băsescu, ministru al transporturilor, numărul doi al Partidului Democrat după Roman, a fost ales, Într-un strâns duel cu candidatul P.D.S.R., primar general
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
zis. - Da, iute la supărare, iute la iertare. - Asta iubesc și admir la tine. A tresărit. - Ce anume - că sunt atât de îngăduitoare? În spatele ei, Omar vorbea la celular, învârtindu-se și gesticulând spre perete și nu m-am putu stăpâni să nu mă uit din nou în sus. Cum se putea ajunge acolo? M-am minunat. Doar dacă-ar zbura? veni răspunsul. - Ce ziceai de piatra de mormânt? întrebă Jayne. Alo, Bret? Am făcut efortul de a mă rupe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
minune...“ Am hohotit ușor. „Cam asta e. Sună-mă pe celular“. Am închis. Când m-am întors în sala de cinema, ecranul era în ceață. N-avea nici un sens. Nu mă puteam concentra deloc, cu excepția faptului că nu mă puteam stăpâni să nu mă gândesc că eu fusesem în mașina aceea cu Aimee Light. Credeam că eram chiar eu tipul din mașină, cu Aimee. Când am reușit să disting ceva pe ecran: o flotă de vehicule aeropurtate era ancorată în spațiu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și intra acum în mod oficial cel de groază. Votca nu-și mai făcea efectul și am încercat să pun cana înapoi pe birou fără să-mi tremure mâna. Nu mai voiam să aud nimic, dar nu m-am putut stăpâni să nu întreb: - De ce? - Domnul Lawrence era în stare de ebrietate la ora atacului. De fapt i se rupsese filmul pe o alee care dădea din Sutton Street, în Coleman. Coleman. Un orășel la patruzeci și cinci de kilometri de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
înceta, dar cum puteam s-o întreb în acel moment cum ajunsese chestia aia din camera lui Robby în brațele ei în tot acel timp? - Mami! exclamă Sarah, cu vocea tremurându-i de teamă și ușurare. - Sunt aici, răspunse Jayne, stăpânindu-se. Sunt aici, iubito. Eram pe punctual de a o urma pe Jayne în cameră, dar ea îmi închise ușa în nas. Am așteptat acolo. Faptul că nu credea nimic din ce îi spusesem și că se îndepărta tot mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de în serios luam toate acestea. Am plecat la școală cu Range Rover-ul și am călătorit fără să ne vorbim, cu excepția momentului în care Jayne m-a anunțat că mâine seară urma s-o vadă pe dr. Faheida. M-am stăpânit s-o întreb de ce nu mergeam împreună ca de obicei, miercurea, fiindcă asta nu mai conta în vis. La Buckley erau peste tot gărzi de pază. Începeau de la poartă, inspectând mașinile cu lanterne și verificând numele înscrisă pe lista lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în sec, încercând să-mi înving senzația de panică atât de familiară. Am înțeles că această scenă fusese atât de bine repetată, încât puteam să-i ghicesc dialogul. M-am uitat din nou la Robby și nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc că dincolo de indiferența afișată era dezgust, iar dincolo de dezgust, furie. Păru să-mi observe suspiciunile când m-am pomenit uitându-mă din nou la cutiile acelea și m-a întrebat încă o dată, pe un ton apăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
unde se termină spațiul ei personal și unde începe al altcuiva, că nu poate descifra expresii faciale și nu reacționează când cineva i se adresează în mod direct... - Dar sindromul tulburării de atenție a for exclus, Bret, spuse Jayne abia stăpânindu-și furia. - ... vreu să zic, Dumnezeule, n-ai auzit prostiile din seara asta? - Nu ești părintele ei, zise Jayne. Nu-mi pasă dacă-ți zice tati, nu ești părintele ei. - Dar l-am auzit pe un profesor în seara asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
acolo ultima oară când îl vizitasem în casa aceea: un prânz foarte scurt în ziua de Crăciun, 1991. Erau atât de multe fotografii încât ochii mei nu reușeau să se focalizeze. În majoritatea fotografiilor apăream eu. Nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc că ele serviseră ca un fel de aducere aminte a faptului că îl abandonasem. Într-o ramă de argint, polaroidul spălăcit cu un băiețel îngândurat, cu bretele și cască roșie de pompier, întinzând inocent o portocală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și bucurie, În tot timpul, căci purul adevăr e În toată lucrarea unde figurăm și noi nepoții. Eu nu pot decât să te admir și săți mulțumesc din toată inima pentru munca judicioasă ce-ai depus și răbdarea care te stăpânește. Știu că ai și alte lucrări, poate mai complicate ca a noastră, la care te-ai angajat de la sine, din dragoste. Aș vrea și eu să le știu, când timpul ne va permite. Cam de mult de când nu ne-am
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
moldovenească, cele care au pus la un moment dat sub semnul îndoielii nu neapărat participarea noastră la proiect, ci sosirea la Lisabona. Apoi, atacăm teme mai serioase. Mă întreabă despre posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. Îmi dă astfel dovada că stăpânește suficient de bine situația de la noi și totodată atinge o coardă sensibilă, care îl ajută să „decupeze” orientarea politică a interlocutorului. Nu-mi dau seama dacă răspunsul meu a fost chiar ceea ce a așteptat să audă, dar faptul că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
acestei ipoteze. În lipsa amfitrionului, la Hôtel de Ville - sediul Primăriei orașului, situat în Palatul Rohan - ne-a salutat viceprimarul Martine Moulin-Boudard, o doamnă plinuță, care a rostit un speech interminabil, spre exasperarea asistenței, a cărei rumoare era din ce în ce mai greu de stăpânit. Toată lumea aștepta cina, mesele erau întinse într-o sală alăturată și nerăbdarea generală putea fi înțeleasă. Nimeni nu și-a mai cheltuit banii mâncând în oraș, știind că va urma o recepție oficială. Seria cuvântărilor de salut este încheiată, la fel de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Moldova este o țară care a scăpat de dictatul Rusiei, în orice caz, situația de la noi i se pare mult mai evoluată decât în Belarus. Iar relațiile noastre de rudenie cu România sunt un atu care trebuie fructificat... Abia mă stăpânesc să nu-i „demolez” imaginea ușor idilică despre realitățile basarabene. Nu-i spun - am simțit întotdeauna o jenă dureroasă să-i vorbesc unui străin despre mizeria de acasă - că avem și noi conducători care n-au aflat nici până acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de mult, uneori reușind să-i molipsească și pe cei de alături. „Nimic deosebit, prostioare vulgare. Ea râde după fiecare propoziție, automat” - mi-a răspuns Richard, fixându-mă cu privirea lui imperturbabilă. Situația e de un comic irezistibil. Abia îmi stăpânesc hohotele de râs, mai ales că Richard nu schițează nici o urmă de zâmbet. E calm și detașat ca întotdeauna. Alte două personaje de care mă feresc sunt un albanez și un grec, care fumează aproape non-stop: în vagon, pe peron
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cum am spune noi azi) de acum 460 de ani. Doar că, în raport cu veacurile trecute, am acumulat o experiență mult prea scump plătită pentru a ne permite luxul de a o ignora și există aspirația unor spirite creatoare de a stăpâni și, gândi această entitate în curs de reformulare, numită Europa, de a-i reda unitatea prin valorile sale fundamentale, chiar dacă Europa este deocamdată continentul unor vârste istorice diferite. A le înțelege și reconcilia constituie marea provocare culturală a anilor ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de parvenită. Se lăuda întruna cât de bună e viața în orașul lor și cât de mulțumiți sunt cetățenii ruși din enclavă. La care Porlan, care văzuse și înțelesese cum stau lucrurile cu fericirea la Kaliningrad, nu și-a putut stăpâni replica: „Poate că e așa cum spuneți, dar vă lipsește ceva esențial: libertatea”. „Libertatea?... Care libertate?”, s-a mirat cucoana, înfruntând privirea consternată a colegului nostru. „Ce să facem cu ea?” VASILE GÂRNEȚ: Plecăm cu un sentiment de ușurare din Kaliningrad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
serviciu de la etaj să verifice dacă spun adevărul. Da, așa este, dar pașaportul, oricum, lipsește. Tipa îi spune că a preluat schimbul abia acum o oră de la o colegă de-a sa, care a și plecat acasă. Nu mă mai stăpânesc, încep să strig revoltat, și mai apar încă vreo trei recepționere. Caută toate cu febrilitate pașaportul prin sertarele meselor, în seifuri... Un milițian - a ieșit, pare-se, de la bar - întreabă și el care-i pricina scandalului... Situația mi se pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un ins cu înfățișare de mojic rus, care îmi arătase până atunci destulă simpatie. Am atins o coardă sensibilă. Acum un an, NATO bombarda Yugoslavia, și când vine vorba de americani, mulți dintre colegii noștri din Balcani nu-și pot stăpâni reticențele. Fatos Kongoli, albanezul, e în aceeași „tabără”: cerând o variantă franceză a declarației și respectarea minorității francofone, spune că textul e în general bun, cu unele mici retușuri. Anastassis, intimidat în fața atâtor observații și critici, spune că nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
mine însumi, îmi torc tristețea finalului. „Nu e un sfârșit, e doar un început!”, a spus Felicitas Hoppe la despărțire, la serata care, teoretic, ar mai trebui să continue încă preț de vreo oră, până la 4 dimineața. Nu-și putea stăpâni lacrimile de emoție. Nici eu. Tehnic vorbind, proiectul Literatur Express mai are încă o etapă de consumat înainte de a deveni amintire. Avem datoria să trimitem, fiecare participant, prin contractul pe care l-am semnat cu organizatorii, un text inspirat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aprehensiuni din ceea ce scriam și, totodată, sub acoperirea unor evenimente mai plăcute - pentru „îmbrobodirea” cititorului -, mai făceam un pas spre o zonă primejdioasă. Când descrii într-o scrisoare o persoană precară din punct de vedere psihic, nu reușești să-ți stăpânești mintea, impulsurile involuntare, astfel încât - inevitabil - un asemenea roman reflectă o gândire deraiată. Eu nu m-am considerat niciodată reprezentativ pentru un stil literar bine definit. A fost o simplă coincidență faptul că am ales un capitol din Lacrima Păsării din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]