106,336 matches
-
înceapă perforarea tunelului de la ambele capete, dinspre Sinaia și dinspre Moroieni. Locul de străpungere a Masivului Păduchiosu dinspre Sinaia a fost ales chiar înainte de intrarea în oraș, pe Platoul Izvor, în apropierea cimitirului orașului. Din acest motiv, în presa sau literatura tipărită tunelul este denumit „Izvor”. Lucrările la tunel au fost oprite în august 1914, din cauza Primului Război Mondial, și au fost reluate abia în 1938, după o ședință a Consiliului de Coroană care a dispus suplimentarea finanțării. Investiția a fost din nou
Mari lucrări inutile (România) () [Corola-website/Science/336931_a_338260]
-
teatru radiofonic. S-a născut la Ploiești, ca fiu al economistului Vasile Tuchilă și al soției acestuia, Aneta (n. Marcu), casnică. A urmat studii elementare și liceale la Liceul „Al. I. Cuza” din Ploiești (1961-1973), apoi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1974-1978), secția română-portugheză. A lucrat ca profesor la școlile nr. 158 și 160 din București (1978-1986), redactor la ziarul "Scînteia", secția cultură-învățământ (1986-1989), redactor la ziarul "Adevărul" (1989-1990), secretar general de redacție la revista Cărți
Costin Tuchilă () [Corola-website/Science/336990_a_338319]
-
studii de specializare în Franța (1942). Obține în 1945 titlul academic de doctor în litere al Universității din București cu teza "Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie". După revenirea de la studiile postuniversitare din Franța a lucrat ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Universității din București (1942-1949), condusă de acad. Dumitru Caracostea și ulterior de prof. George Călinescu, devenind astfel coleg de catedră cu tatăl său. În anul 1949 este înlăturat de la catedra universitară odată cu tatăl său și cu asistenții lui
Valeriu Ciobanu () [Corola-website/Science/336981_a_338310]
-
literar. A publicat studii documentate de istorie literară în care a analizat operele unor scriitori români (Alexandru Depărățeanu, Alexandru Vlahuță, Tudor Pamfile), a scriitorilor simboliști francezi și a unor scriitorii ruși și sovietici, precum și relațiile literare româno-ruse („A.S. Pușkin și literatura română”, „Ecoul creațiunii lui Turgheniev în literatura română”, „Nuveliștii ruși în România: V. Garșin și V. Korolenko”, „Dostoievski în România”) și asemănările între folclorul românesc, folclorul ucrainean și folclorul rus („Jertfa zidirii la ucraineni și ruși”, „Lumea bâlinelor”, „A. I. Iațimirski
Valeriu Ciobanu () [Corola-website/Science/336981_a_338310]
-
literară în care a analizat operele unor scriitori români (Alexandru Depărățeanu, Alexandru Vlahuță, Tudor Pamfile), a scriitorilor simboliști francezi și a unor scriitorii ruși și sovietici, precum și relațiile literare româno-ruse („A.S. Pușkin și literatura română”, „Ecoul creațiunii lui Turgheniev în literatura română”, „Nuveliștii ruși în România: V. Garșin și V. Korolenko”, „Dostoievski în România”) și asemănările între folclorul românesc, folclorul ucrainean și folclorul rus („Jertfa zidirii la ucraineni și ruși”, „Lumea bâlinelor”, „A. I. Iațimirski și folclorul român”). A cercetat curentul poporanist
Valeriu Ciobanu () [Corola-website/Science/336981_a_338310]
-
Lumea bâlinelor”, „A. I. Iațimirski și folclorul român”). A cercetat curentul poporanist inițiat de Constantin Stere și opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu. Studiile sale au fost publicate în revistele "Cadran", "Litere și arte", "Jurnalul literar", "Gândirea", "Lumea", "Viața Românească", "Limbă și literatură", "Studii și cercetări de istorie literară și folclor", "Revista de folclor" etc. Cei care l-au cunoscut îl descriau ca pe „un personaj dostoievskian, un mizantrop sociabil, un timid cu mari candori de sentiment”. A debutat ca poet în anii
Valeriu Ciobanu () [Corola-website/Science/336981_a_338310]
-
În vremea să ajunsese cultura lumii arabo-islamice la înflorire în Egipt și alte regiuni, pe fundamentele științei și filozofiei grecești. Saadia Gaon a lăsat scrieri în multe domenii și a avut un rol de deschizător de drumuri în toate genurile literaturii teologice evreiești. A fost primul comentator al Bibliei ebraice de după Talmud, a tradus Pentateuhul în limba arabă, a fost primul comentator al Mișnei și al Talmudului, și al doilea autor al unei Cărți de rugăciuni iudaice (Sidur Tefila), fiind precedat
Saadia Gaon () [Corola-website/Science/337006_a_338335]
-
etc. a emigrat în Israel în 1944, dar s-a întors în România după doi ani. A părăsit România pentru a doua oară în 1958, stabilindu-se în Brazilia. Moare la Săo Paulo. A fost inclus în "Dicționarul general al literaturii române" (București, 2004) și în "Dicționar biografic al literaturii române A-L", vol. I (Ed. Paralela 45, București, 2004), coordonat de Aurel Sasu.
Enric Furtună () [Corola-website/Science/337001_a_338330]
-
a întors în România după doi ani. A părăsit România pentru a doua oară în 1958, stabilindu-se în Brazilia. Moare la Săo Paulo. A fost inclus în "Dicționarul general al literaturii române" (București, 2004) și în "Dicționar biografic al literaturii române A-L", vol. I (Ed. Paralela 45, București, 2004), coordonat de Aurel Sasu.
Enric Furtună () [Corola-website/Science/337001_a_338330]
-
1979 a devenit autorul unei alte inițiative: Asociația Europa-Islam, cu sediul la Veneția. Și-a dedicat mulți ani cercetării filologiei fino-ugrice, lucrând ca asistent la Universitatea din Bologna și scriind aproximativ treizeci de articole și eseuri despre folclorul maghiar și literatura maghiară. Cunoscător al limbii și culturii române, el a devenit în 1979 profesor titular la Institutul Italian de Cultură din București, fiind revocat ulterior în urma unei interpelări parlamentare a deputatului socialist Antonello Trombadori, a tradus și prezentat mai multe documente
Claudio Mutti () [Corola-website/Science/337014_a_338343]
-
Enescu” din Iași (1992-2006). A debutat cu versuri la "Flacăra Iașului" în 1957, publicând, de asemenea, un număr mare de cronici de teatru și film în revistele "Iașul literar", "Cronica", "Convorbiri literare", "Dacia literară", "Tribuna", "România literară", "Teatrul", "Cinema", "Ateneu", "Literatura și arta" etc. A mai semnat cu pseudonimul Șt.O. Mugur. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Teatrale din România, al Uniunii Cineaștilor din România și al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Ștefan Oprea a avut
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
Oprea sunt tineri idealiști însetați de adevăr și adversari ai falsității și imposturii, plasați într-o luptă inegală, sumbră sau uneori chiar sinistră, cu lașitatea și obtuzitatea societății. Romanele "Procesul manechinelor" (1974) și "Plus sau minus infinitul" (1978) conțin o literatură polițistă teatrală ce combină investigația proprie genului cu analiza psihologică, conturând un „joc al ipotezelor” și trecând dincolo de aparențe. Criticul Florin Faifer constata că romanele sus-menționate conțin clișeele specifice genului, manevrate însă cu o luciditate ironică, iar pasajele descriptive sunt
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
și al soției sale, Floarea (n. Bosa), primind la naștere prenumele Ștefan. Era fratele mai mare al scriitorului Jean Băileșteanu. A urmat școala elementară în comuna Sălcuța (1954-1961), Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1961-1965) și apoi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1965-1970). După absolvirea facultății a lucrat ca lector la Centrala Cărții (1970-1971), instructor la Direcția Literaturii și Publicațiilor, sectorul Edituri, din Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1971-1981), cercetător la Muzeul Literaturii Române și redactor și
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
urmat școala elementară în comuna Sălcuța (1954-1961), Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1961-1965) și apoi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1965-1970). După absolvirea facultății a lucrat ca lector la Centrala Cărții (1970-1971), instructor la Direcția Literaturii și Publicațiilor, sectorul Edituri, din Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1971-1981), cercetător la Muzeul Literaturii Române și redactor și secretar de redacție la revista "Manuscriptum" (1981-1989), publicist-comentator la revista "Academica" (1990-1991), redactor responsabil al "Analelor Academiei Române" și șef al Biroului
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1965-1970). După absolvirea facultății a lucrat ca lector la Centrala Cărții (1970-1971), instructor la Direcția Literaturii și Publicațiilor, sectorul Edituri, din Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1971-1981), cercetător la Muzeul Literaturii Române și redactor și secretar de redacție la revista "Manuscriptum" (1981-1989), publicist-comentator la revista "Academica" (1990-1991), redactor responsabil al "Analelor Academiei Române" și șef al Biroului de presă al Academiei Române (1991-1994), apoi director adjunct al Bibliotecii Academiei Române (1994-2008). A colaborat cu
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
încă din anii studenției la "Scânteia tineretului", "Viața studențească", "Informația Bucureștiului". A debutat în activitatea de critic literar cu o recenzie a cărții "Contradicția lui Maiorescu" de Nicolae Manolescu, publicată în 1971 în revista "Tomis". A fost preocupat de specificitatea literaturii și a culturii române, căutând să identifice și să analizeze acele componente care conferă o identitate bine definită în context universal. S-a impus ca editor și critic al operei lui Mihail Sadoveanu, editând antologia "Mihail Sadoveanu interpretat de..." (1973
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
Constantin Virgil Gheorghiu în care sunt analizate ecourile internaționale ale romanului " Ora 25" („o carte existențialistă și, în bună măsură, absurdă (poate mai mult în linia absurdului mitic al lui Ion Creangă)”, după cum o consideră criticul) și locul acestuia în literatura contemporană. Volumele "Eseuri" (1982), "Personalități culturale românești din străinătate" (1999), "Fețele rostirii" (2002) și "Eseuri" (2007) conțin eseuri și comentarii mai vechi sau mai noi pe teme culturale, în care sunt evidențiate particularitățile poeziei românești: lirismul, elementele mitologice, înclinația spre
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]
-
și profesoara Laura Călin (n. Petrescu), fiica ziaristului Dimitrie E. Petrescu. A urmat școala primară la București (1937-1938; 1940-1941) și Craiova (1938-1940), Liceul „Gh. Șincai” din București (1941-1949) și apoi Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura română (1949-1953), obținând licența în 1953. După absolvirea facultății a lucrat în domeniul editorial, ocupând diferite funcții redacționale la Editura pentru Literatură, apoi redactor-șef la Editura Eminescu (1970-1974), lector la Centrala Editurilor și, în ultimii ani de viață, redactor
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
Liceul „Gh. Șincai” din București (1941-1949) și apoi Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura română (1949-1953), obținând licența în 1953. După absolvirea facultății a lucrat în domeniul editorial, ocupând diferite funcții redacționale la Editura pentru Literatură, apoi redactor-șef la Editura Eminescu (1970-1974), lector la Centrala Editurilor și, în ultimii ani de viață, redactor-șef al Editurii Cartea Românească. Criticul literar a fost distins în anul 1990 cu Premiul Herder. Legătura sa cu poezia datează din
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
Călin a debutat cu cronici literare publicate în "România liberă" în 1951, publicând ulterior volumele de studii și articole "Portrete și opinii literare" (1972) și "Recitind clasicii" (1975), în care face comentarii pertinente într-un stil sobru și precis asupra literaturii clasice și contemporane, precum și monografia "Camil Petrescu în oglinzi paralele" (1976). El a devenit un colaborator și confident al academicianului Alexandru Rosetti, care i-a îndrumat activitatea științifică. În calitate de editor a îngrijit sau prefațat diferite ediții ale operelor lui Ion
Liviu Călin () [Corola-website/Science/337037_a_338366]
-
12 ani. În tot acest timp a înregistrat șapte albume „do it yourself”, care nu au fost auzite de nimeni cu exceptia prietenilor apropiați. Dorind o viață mai energică, s-a mutat la Belgrad, unde a început să studieze limba și literatura engleză. Luke Black suferă de heterocromie, având ochiul drept căprui, iar cel stâng albastru. În februarie 2016, potrivit ziarului "Blic", televiziunea națională a Șerbiei a anunțat că patru artiști au fost selectați pentru a reprezenta țara la ediția din 2016
Luke Black () [Corola-website/Science/337043_a_338372]
-
în imagini, unind exprimarea lingvistică cu expresia vizuală, ca și cum mâna nu ar fi „o simplă extensie a trupului, ci un seismograf sensibil al întregului corp, măsura amintirilor și trăirilor”. Una dintre realizările sale cele mai notabile este această contopire dintre literatură și pictură. Din 1968 până în 1976, a fost directorul Departamentului de Antichități din Bagdad. Între anii 1977 și 1980, a ocupat poziția de director artistic al Centrului Cultural Irakian din Londra, unde a organizat numeroase expoziții, precum „Arta Grafică Contemporană
Arta Contemporană în Spațiul Arab () [Corola-website/Science/337434_a_338763]
-
primit Premiul de Proza al revistei Convorbiri literare - 2014, Premiul „Cel mai bun român al anului 2013-2014“, acordat de juriul Colocviului Național de Proza (Albă Iulia, 2014) și Premiul CARTEA ANULUI 2014, acordat la prima ediție a Festivalului Național de Literatură, FestLit Cluj. A primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ - OPERA OMNIA pe anul 2014, Botoșani. Este cetățean de onoare al municipiului Calafat și al municipiului Botoșani. Este distins cu titlul Meritul Cultural în Grad de Comandor. Asupra cărților sale
Gabriel Chifu () [Corola-website/Science/337453_a_338782]
-
articole despre Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza și Luchian. A îndeplinit funcția de profesor în cadrul Catedrei de Istorie a Artelor de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, a fost șeful secției de artă plastică a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă și, o perioadă, a fost inspector în Direcția Generală a Teatrelor din București. În anul 1961 emigrează în Franța unde a înființat editura de artă ARTED în anul 1962. La această editură a publicat lucrările "Brâncuși" (1963), "Temoignages
Ionel Jianu () [Corola-website/Science/337473_a_338802]
-
Frumoase din București și s-a specializat în pictura murală fiind pictor de biserici și profesor de pictură religioasă. În cadrul „Expozițiunii etnografice și istorice-culturale aranjate în Sibiu la 19 august — 14 septembrie n. 1905 cu ocaziunea inaugurării Muzeului Asociațiunii pentru literatura română si cultura poporului român”, au fost expuse și 11 tablouri pictate de Alexandru Henția (peisagii, vederi, portrete și studii). A pictat împreună cu tatăl său biserica din Alexandria. În perioada 1915 - 1920 a pictat biserica cu hramul „Sfinții apostoli Petru
Alexandru Henția () [Corola-website/Science/337507_a_338836]