2,778 matches
-
16. Iată că te-am săpat pe mîinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei! 17. Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărîmaseră și te pustiiseră vor ieși din mijlocul tău. 18. Ridică-ți ochii de jur împrejur, și privește: toți aceștia se strîng, vin la tine." " Pe viața Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toți aceștia ca și cu o podoabă, și te vei încinge cu ei ca o mireasă. 19. Căci locurile tale pustiite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
atunci spinarea ca un pămînt, și ca o uliță pentru trecători. $52 1. Trezește-te, trezește-te-! Îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ți hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfîntă! Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat. 2. Scutură-ți țărîna de pe tine, scoală-te, și șezi în capul oaselor, Ierusalime! Dezleagă-ți legăturile de la gît, fiică, roabă a Sionului! 3. Căci așa vorbește Domnul: "Fără plată ați fost vînduți și nu veți fi răscumpărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
în urgia Mea, așa că sîngele lor a țîșnit pe veșmintele Mele, și Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. 4. Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, și venise anul celor răscumpărați ai Mei. 5. Mă uitam împrejur, și nu era nimeni să M-ajute, și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci brațul Meu Mi-a fost într-ajutor, și urgia Mea M-a sprijinit! 6. Am călcat astfel în picioare popoare în mînia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
eu unde aș putea să dorm? Din partea lui Carol, nici un gest, nici un răspuns. Părea că nu auzise nimic din ce-i povestise Filip sau auzise, dar nu vroia s-o arate. Filip nu se intimidă. Se uită prin cameră, jur împrejur, în căutarea unui loc cât de cât amenajabil. Singurul lucru pe care îl găsi fu un fel de ladă mare de lemn, lipită de perete și închisă cu lacăt. Nu reuși să-și imagineze ce conținea, dar putea să fie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
urechile, lipind-o pe una de pământ și înfundându-și vârful cozii șerpești în cealaltă... se uită fix la mine. Probabil de la purtatul pălăriei are o dungă vineție pe frunte, ca și cum calota craniană i-ar fi fost decupată de jur împrejur și apoi cusută cu grijă la loc... Ce caută aici acest omuleț fără vârstă? Cum a apărut în strâmta mea celulă fără uși și ferestre, în întunericul meu brăzdat de fulgere verzi, din care mă căznesc să evadez? Poate că
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL DESPĂRȚEAU DOUĂ
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ca o incantație pe care Bătrânul o desluși cu greu. Era un vechi descântec și sihastrul îl recita pentru a marca timpul de fierbere a izmei. Băură fiertura din căușe de lemn, cu sorbituri lungi, reglându-și respirația. Bătrânul privi împrejur. Spre deosebire de biserică, chilioara nu era trainic clădită. Ea trebuia să fie un locaș vremelnic al trupului, așa cum acesta e un locaș vremelnic al sufletului. Se surprinse controlându-se. îi era teamă că ar putea tulbura, măcar pentru o clipă, armonia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
noastre peregrinări prin Lume: "Soarta i-a pus față n față, vorovit-au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ de la leagăn la mormânt. (...) S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bietul moșulică a orbecăit ca moroiul prin întuneric. Ce noroc pe noi că nu s-a accidentat lovindu-se de ceva, mai ales la cap, dar după cum am spus și mai sus, n-avea de ce se lovi, pentru că de jur împrejur nu era nimic. "Și a zis dumnezeu: «Să fie lumină!» Și s-a făcut lumină" (Facerea, I, 3). Nu se precizează dacă era lumină naturală sau lumină de la „lampa lui Ilici” adică de la becul cu energie electrică, cu incadescență sau
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut în geam și când mi-a fost lene să deschid fereastra... Revăd în curte un trunchi gros, pe el câteva picături de sânge închegat, câteva pene negre, și în el înfipt un topor. Împrejur, pe iarba grasă, sute de pui aleargă sprinten, ciugulesc, ciripind. Păsări nebune, oameni imbecili... În fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, și totuși continuăm a trăi nepăsători, ne bucurăm sau ne supărăm pentru lucruri neînsemnate. Cei mai inteligenți își
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la gară, cum făcuse odinioară Ioana, și venirea mea nu mi se mai arăta așa de pustie, aveam pe cineva ca să mă sprijine. Cum îmi devenise imposibil să mai tac, confidențele către el nu mi se păreau deloc ridicole. În timp ce, împrejur, chelnerii se agitau, clienții se enervau așteptând consumația sau plata, se intercalau strigăte din care nu puteai desprinde nimic clar, cu toate că cuprindeau toată atmosfera. În fața noastră, berea din pahare pierduse spuma și orișice tentație. Cum voi fi arătat la chip
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în același timp Cerul și Pământul și care este înfipt în lumea de jos (ceea ce este numit îndeobște "Infern"). O asemenea coloană cosmică nu se poate afla decât în chiar centrul Universului, pentru că întreaga lume locuibilă se întinde de jur împrejur. Ne găsim, așadar, în fața unei înlănțuiri de concepții religioase și de imagini cosmologice, legate între ele, alcătuind un sistem care ar putea fi numit "sistemul Lumii" societăților tradiționale: a) un loc sacru este o ruptură în omogenitatea spațiului; b) această
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
central. Tradiția evreiască este și mai explicită: "Cel Prea Sfânt a făcut lumea ca pe un embrion. Tot așa cum embrionul crește pornind de la buric, Dumnezeu a purces la Facerea Lumii de la buric, și de aici s-a răspândit de jur împrejur." Și pentru că "buricul Pămîntului", Centrul Lumii, este Țara sfântă, Yoma spune: "Lumea a fost făcută pornind de la Sion."14 Rabbi ben Gurion spunea că stânca Ierusalimului "poartă numele de Piatră de temelie a Pământului, pentru că de aici s-a desfășurat
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
să se afle în capătul șirului, nu se vedea; probabil că rămăsese în urmă. în sfârșit, Balamber ajunse lângă el. — Cine sunt câinii ăștia râioși? îl întrebă cu aparentă dezinvoltură, ținându-și calul, dar trăgând, între timp, cu coada ochiului împrejur, pentru a-și număra posibilii adversari. — Bagauzi. Oameni răi, cu care, totuși, se poate cădea la învoială, cu condiția să fiți dispuși să le dăruiți ceva. Arătă spre un om înalt și osos, cu umeri largi, care înainta în fața celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază, îl văzu ridicându-se în capul oaselor la primul cântat al privighetorii. înjurând printre dinți, Audbert aruncă învelitoarea, își frecă pleoapele îngreunate și, în fine, își roti privirea piezișă de jur împrejur, oprind-o asupra bărbatului care era izvorul tuturor spaimelor sale. Așezat cu picioarele încrucișate, cu blana de oaie pe umeri și cu sulița culcată pe coapse, Balamber îl fixă câteva clipe fără să rostească un cuvânt, fără cel mai mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja. își închipui că bărbatul ce stătea lângă Gualfard - înalt și masiv ca și el, însă mult mai tânăr, cu păr lung, ce-i cobora pe spate - era fratele său vitreg, Geremar. Ceilalți descălecaseră, dar rămăseseră lângă animalele lor, aruncând împrejur priviri oarecum temătoare. Cu toții erau înarmați ca pentru o bătălie. De unde se găsea, Audbert nu putea prinde aproape nimic din ce își spuneau cei cinci; instinctiv, cerând ajutor, privi spre Kayuk. Băiatul era în picioare, la câțiva pași de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încă de la bun început. în vreme ce încă fixa ochii, acum sticloși, ai lui Waldomar, un fior lung îi străbătu șira spinării. Se întrebă până când asasinii ce îl înconjurau îi vor mai îngădui să rămână în viață. începu să tragă cu ochiul împrejur, căutând febril o cale e scăpare. Khaba și Odolgan se aflau la un pas de el, însă atenția le era atrasă de discuția vie ce se încinsese între Balamber și Gualfard; soldații acestuia din urmă se foiau, între timp, încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e pe sfârșite și se văd limpede semne de ploaie. Sigur, fu de acord burgundul, acum e tot cea mai putem face. — O să-i căutăm și noi. Dă-mi doi oameni care știu bine zona și răspândește-i pe ceilalți împrejur. Ne întâlnim la apusul soarelui la poalele stâncii, unde ne-am întâlnit ieri. Cu fața întunecată, Gualfard încuviință și, întorcându-se către oamenii săi, începu să le strige repede niște ordine. Odolgan, ștergându-și cu degetul o rană mică la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l îndepărteze. — Tu mai așteaptă! La urmă, o să-ți rămână și ție. Deja se întorcea către victima sa, când Balamber îl izbi cu toată forța în cap; o singură dată, cu latul securii - nu voia să sară prea mult sânge împrejur. 15 Balamber înșfăcă trupul lui Rutger de o gleznă și-l târî la câțiva pași mai încolo, eliberând astfel fata de povara lui. Rece, hotărât, îi aranjă sumar pantalonii, amânând momentul când va trebui să găsească o scuză convingătoare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sunetul propriei voci și nu-l recunoscu. Văzu că se găsea în fața trunchiului ars al copacului; trăsnetul îl carbonizase și îl despicase în două, până aproape de rădăcină. Din coroana sa bogată nu rămăseseră decât câteva cioturi înnegrite, iar de jur împrejur iarba dispăruse, lăsând locul unui disc negricios ce se întindea până la el. își aduse aminte atunci de fulgerul orbitor, simți din nou căldura și tremurul ce-i străbătuseră trupul, îi veni în minte senzația cumplită că era pulverizat și azvârlit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ridicându-se din nou, brusc, cu fața brăzdată de lacrimi, Audbert se agăță de piciorul lui și îl imploră: Nu! Nu mă lăsa în mâinile burgunzilor! Apoi, dându-se și mai aproape și coborând glasul, iscodind cu ochii de jur împrejur, adăugă: — Dacă-mi cruți viața, își pot spune... Da, poți să-ți fac o dezvăluire de cea mai mare importanță. Romanul închise ochii pe jumătate, scrutându-l cu mai mare interes. — Ce spui? Să-mi dezvălui ceva? Apropiindu-se apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apoi a văzut cu ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă aspru: — Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu l-am văzut! — Ei bine, ce ai văzut? Audbert înghiți în sec și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul cu brâu trecând iute de-a lungul albiei râului și conducând atacul. „Acum!“ îi strigă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce ardeau, cu speranța că vor putea pune mâna pe ceva. Dar era o osteneală inutilă, căci populația fugise la timp, ducând de acolo lucrurile cele mai prețioase și căutând scăpare în munții împăduriți ce se înălțau, abrupți, de jur împrejur. Mulți dintre burgunzii ce scăpaseră în luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau prin desișurile dimprejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ori încolțite de flăcări, spre desișuri. Curând, trecură de lizieră și fură înghițiți de întunericul pădurii. Sebastianus era cu ei. 35 Suflând greu, Balamber ajunse în incinta unde stăteau caii. înaintea lui, dușmanul fugea spre desișul neguros, dar de jur împrejur locul era presărat cu morți și răniți. în ecourile incendiului, privirea sa reuși să pătrundă înăuntrul îngrăditurii și să constate efectul cel mai important al incursiunii: în noroiul podelei agonizau, cu nechezaturi înfiorătoare și răgușite, pe puțin douăzeci de cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]