2,573 matches
-
dar ajungînd aici văzu că dispăruse pe cine știe ce coridor Întunecos al castelului și hotărî să bea un păhărel pentru sărbătorirea evenimentului. „Din fericire nu-i aici“, Își spuse simțind că Îl apucă un acces de strănut, abia reuși să-l Înăbușe În batistă. Dar atunci Își dădu seama că asta nu e batista pentru gripă, ci pentru club, scoase repede batista obișnuită, Își suflă nasul, dar deodată Îl văzu pe Juan Lucas suflîndu-și nasul În batista cu inițiale aurite, cu fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sa ușurare, formidabilă. Poți să-i spui - ar putea exista o singură explicație. Urma să i se permită să plece. Dar mai așteptă. Czinczar păși înainte până ce a ajuns chiar în fața ei. Ceva din originea lui barbară, atât de atent înăbușită până atunci, se strecură în comportamentul lui. Insinuarea unei batjocuri, disprețul unui bărbat puternic fizic față de decrepitudine, o senzație de superioritate autentică față de o persoană atât de rafinată precum era Lydia. Când vorbi, dovedi că era perfect conștient că acordă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
mișcare. Bila se rostogoli în el, prin el și peste el. Czinczar îl dădu la o parte pe sclav și stătu privind gânditor. Trebuie să i se fi citit, pe chip, ceva din scopurile lui, căci bărbatul scoase un țipăt înăbușit de groază. - Stăpâne, eu nu înțeleg nimic din ceea ce am văzut. Nimic. Nimic. - Ucideți-l - spuse Czinczar. Se întoarse, uitându-se încruntat înapoi la mașină. - Trebuie să fie - spuse, și era o notă încăpățânată în vocea lui admirabilă, - un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
-n vis. Ceva e-n neregulă, neînsemnat la prima vedere, dar care pune-n discuție universul întreg și, în cele din urmă, propria ta situație în el. Ghemuit pe unul dintre locurile din spate ale enormului Rover, nu-mi puteam înăbuși, în acea seară irlandeză, senzația că mergem pe contra sens și că dintr-o clipă-n alta aveam să ne izbim de o altă mașină. Mintea mea nu era nici ea așa de inocentă cum poate vă ima ginați. La
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Doar că trebuia făcut. Karin se întrerupse din The Woodshed Mistery, spunând: —Știi ce, Mark? Cu o educație ca a noastră? Avem noroc că a mai rămas ceva din noi. — A rămas, încuviință fratele ei, ceva. Karin țâșni în picioare, înăbușindu-și un strigăt cu o palmă peste gură. Se holbă la el. El se cufundă pur și simplu între cearșafuri, ascunzându-se până avea să treacă pericolul. —Doamne, Mark. Ai vorbit. Poți să spui chestii. —Doamne, Doamne. Mark. Doamne, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
kilometri și chiar mai mult. Acum au ajuns la nouăzeci și șase și se tot micșorează. Același număr de păsări, înghesuite într-un spațiu pe jumătate cât era. Boală, stres, anxietate. E mai rău decât în Manhattan. Păsări anxioase - își înăbuși un hohot de râs. Ceva din Daniel jelea nu numai pierderea păsărilor. Avea nevoie ca oamenii să se ridice la înălțimea condiției lor: conștienți și divini, unica tentativă a naturii de a se autocunoaște și a se autoconserva. În loc de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mai bun în oameni. Niciodată nu te-am considerat o persoană mai bună decât te consider acum. Fragilă, voise să spună. În nevoie. Care greșise. Lăsă judecata lui să treacă nestingherită. Se cuibări la pieptul lui slab, încercând să-și înăbușe cuvintele chiar din clipa în care îi ieșeau pe gură. —Spune-mi că din chestia asta mai poate ieși totuși ceva bun. Poate, spuse el. Orice cruzime era bună, ca să obțină recunoaștere. Dacă femeia asta îl poate ajuta pe Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Aleut care stătea singură pe o pajiște. Păsările s-au repezit asupra ei, au bătut la unison din aripi și au ridicat-o pe fată într-un nor mare și rotitor, ascunzând-o și trâmbițând cu glasurile lor, ca să-i înăbușe strigătele. Fata s-a înălțat pe curentul acela șerpuitor de aer și a dispărut în mijlocul stolului care zbura spre sud. Așa că în fiecare toamnă, la plecare, cocorii se rotesc și strigă, retrăind răpirea fiicei oamenilor. Mult timp după aceea, Weber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gemea de tehno-durere, implorând eutanasierea. Un restaurant de zi, un șir lung de puști cu jeanși retro, decolorați, și Weber rigid printre ei, după ce renunțase la haină și vestă în favoarea unor pantaloni kaki și a unei veste tricotate. Karin își înăbuși chicotitul când se apropie de el. — Nu vă e cald îmbrăcat așa? Termostatul meu merge cam greu. Am observat, îl tachină ea. Să fie din cauza științei? Alesese un restaurant din campusul local, care se numea Pioneer Pizza. Scăpase de nervozitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
acasă. În noaptea aceea, privirea ei îl găsi printre cutele cearșafurilor, amuzată la culme de animăluțul care era proprietatea ei, sigură pe ceea ce știa despre el, pe cunoașterea mereu împrospătată. Cineva mă iubește, cântă ea, un alto hotărât, pe jumătate înăbușit de pernă. Mă întreb cine oare? Adormi în câteva minute. El rămase întins pe întuneric, ascultându-i sforăitul care se transformă după un timp, pentru prima oară în urechile lui, dintr-un hârâit neînsuflețit ca scârțâitul patului într-un sâsâit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
slujbă și încep să scap ușor-ușor de datorii -, n-ar fi deloc ca și cum l-ar părăsi ea. Sora lui. Nu mi-ar purta niciodată pică pe chestia asta. Ar sărbători! Îi văzu sclipirea din ochi înainte să și-o poată înăbuși. Îl speria. O să-l doboare și pe el. Îi făcea lui Daniel ceea ce Mark îi făcea ei. În curând va fi o străină pentru el. Apoi pentru ea însăși. Și pentru Daniel ar fi mai bine să iasă ea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
din Karin tresări în fața acestei mărturisiri, de parcă ar fi înțeles că s-ar putea totuși revanșa față de femeia asta. Dar nu știa sigur ce i se permitea să întrebe. —Ești singură? Un impuls străbătu chipul femeii, înainte să-l poată înăbuși. Cine nu e? Fața i se îmblânzi. Nu chiar. Am asta. Ridică din umeri, făcând un semn cuprinzător cu palmele îndreptate în sus spre camera cu televizorul. Am munca mea. Karin pufni, înainte să se poată controla. Simți adevărata întrebare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și se repede amețit și orbit ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar ei continuă să apeleze la el cu speranța nezdruncinată și Încrederea copiilor creduli că un singur cuvînt din partea comandantului lor infailibil va rezolva totul: unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
gîtuit, aproape stins. Mă, idiot nenorocit, de cîte ori ți-am zis să nu-mi spui mie „ȘEFULE“?! răcnește el. — Știu, șefule, zise el pe un ton jeluit... da’ mi-a plesnit catarama. N-ai niscaiva sfoară? Niscaiva sfoară! se Înăbușă el. Cum, mă, dobitocule, mă... niscaiva sfoară! zbieră el și, depășit În cele din urmă, Își scoate boneta, o azvîrle pe jos și o calcă În picioare plîngînd. Dar o nenorocire și mai mare Îl așteaptă pe acest om nefericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și strigă: — Spune-i unchiului Walter că trebuie să-și pună... — Ce spui? N-aud! mîna pîlnie la ureche, capul Întors Într-o parte ca, mai Înainte. Am zis... bărbatul Începe să strige În continuare. Nu! Nu! Taci! femeia se Înăbușă de rîs și-l trage de mînecă. —... Spune-i... unchiului... Walter... să-și pună... pe dedesubt... Nu! Nu! Nu! Heinrich! Taci! strigă femeia. — Alea... groase... cu inițialele... brodate... de mătușa Bertha. Aici toată mulțimea vuiește, femeile hohotesc de rîs, țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia. Poate că... vreo Fräulein... le-o fi... luat... de la... și se Înăbușă de rîs. — Otto! Nu ți-e jenă! Taci odată! țipă femeile. — Amintire... din... bătrînul... München! Îi replică prietenul său și tot grupul se cutremură de rîs din nou. CÎnd se mai potolesc puțin, un bărbat din grup Începe să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sec și nefiresc cînd Încercă să-i explice prezența sa aici, să-i arate cine este și de ce a venit. Dar se Împiedica În cuvinte, luptînd cu Încăpățînare Împotriva sentimentului oribil de regret, nedumerire și Îndoială, care-i cuprinsese sufletul, Înăbușind bucuria de mai Înainte și făcînd ca gestul său de entuziasm și duioșie să-i pară acum penibil. În cele din urmă femeia Îl invită cam fără voie În casă și-și strigă fata cu un glas ascuțit și aspru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
legănată a capului negru plecat spre pămînt. Și-ncepe să-l tragă! spune celălalt legănîndu-și capul ca și cum ar trage ceva. — Și zice „Hei-rup!“, spune unul. — Și zice „Gata, băiete, am pornit-o!“ răspunde celălalt. — Ha, ha, ha, ha! și se Înăbușă de-atîta rîs și se plesnesc peste coapse tot povestindu-și isprăvile elefantului. Între timp s-a ridicat și cortul-cantină - o copertină uriașă, fără pereți laterali -, iar acum Îi vedem pe artiști șezînd la masa lungă, instalată sub copertină, luîndu-și micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cuvântul "lapte". Apoi puse creionul jos. Se ridică. Și ieși în salon. În timpul acesta constată că era cuprins de o complexitate de gânduri și percepții. ...Pricepu că senzația ciudată existase în toate minutele acestea, poate chiar cu câteva ore, înainte, înăbușită de prezența lui Enin, care-l solicita atâta; vaga conștiință a prezenței alter-ego-ului său, și toate celelalte realități. Îl găsi pe Enin întins pe podeaua din salon într-o poziție cât se poate de răsucită. Dar copilul părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
puloverul se îmbibase cu apă, iar apa împroșcată peste mîinile mele făcea să-mi fie și mai greu să împiedic lemnul să-mi fugă dintre degete. Simțeam cum nesiguranța în propriile-mi puteri începea să sape și am încercat să înăbuș forțat sentimentul, aplecîndu-mă mai tare către vîsla mea. Bărbatul în jachetă încheiată pînă sus s-a strîns în scaunul cîrmaciului, de unde pulpanele hainei atîrnau peste bord în dreapta și în stînga și s-au închis repede la culoare. Numărînd cu voce
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
încercat să-mi adun gîndurile. Gîndurile despre David, despre mine, despre locul lui în oraș, despre viața ciudată pe apă pe care o împărțeam. Brusc, un grup de călăreți s-a îndreptat spre mine, ieșind din umbră, sunetul copitelor fiind înăbușit de pămîntul moale. Trei sau patru cai într-un galop lînced în drumul lor spre grajd. Trupurile lor enorme au trecut pe lîngă mine pe amîndouă părțile; era prea tîrziu să mă feresc din cale. Coaste, frîie, piele scrîșnind. Le-
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
amîndouă părțile; era prea tîrziu să mă feresc din cale. Coaste, frîie, piele scrîșnind. Le-am simțit sudoarea caldă, mirosul de bălegar și pămînt. Cineva sudui și spuse că ar trebui să am grijă pe unde merg. S-a auzit înăbușit printre arbuștii înalți ca și cum ne-am fi găsit sub apă, chiar mișcarea cailor părea să fi devenit mai lentă. Apoi o rază de lumină căzu pe părul blond și pe fața unei fete. Într-o clipă i-am văzut nasul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
bufonilor. Lumea aleargă la biserică de parcă ar merge la teatru, numai pentru plăcerea senzuală a auzului. Acestea și alte abuzuri nu erau decât derivații și aspecte ale unei inconveniențe mai grave, aceea a lipsei de respect față de „cuvânt”: textul era înăbușit de instrumente și sufocat de amestecul unor polifonii complicate. În zilele noastre - afirma cardinalul Bernardino Cirillo în anul 1549 -, scriitura imitativă a ajuns la un nivel atât de înalt, încât, în timp ce o voce spune „Sanctus”, o altă voce pronunță „Sabaoth
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
pare deloc urât, admise Gosseyn. - Sunt cu toții niște scârbe! explodă Jurig. Se opri și o înghiți.) Fac din oameni niște sclavi. Fură ideile celor din insule. Și dacă prezic viitorul și nu fac greșeli de timp, câștigă toate bătăliile și înăbușă toate revoltele. Ascultă, continuă Jurig pe un ton serios apropiindu-se de bare, am văzut că nu ți-a convenit când ți-am spus că Leej îmi aparține. Nu-mi fac griji dacă ești de acord sau nu, mă-nțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
că e mai înțelept să faci așa. Peste o jumătate de minut, se trezi cu ea lîngă el. — îmi cer scuze, îi zise ea. — Nu-i cazul. Poate că sînt un om periculos. Ea izbucni în rîs, dar și-l înăbuși rapid și-și strecură mîna pe sub brațul lui. Apăsarea ei ușoară îl făcu să se simtă mai calm și mai puternic. Ajunseră la un colț de stradă. Ceața era extrem de deasă. Un tramvai zăngăni la cîțiva metri de ei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]