6,950 matches
-
noi când te-ntorci, acu' nu-i timp, hai, mai repede ! Nici nu știu cum am ajuns la școală ! Rucsacul cu Donald ca mascotă sălta când alergam, când pe un umăr, când pe celălalt noroc că-mi băgasem cărțile de cu seară înăuntru. Aoleu ! Uitasem tocmai cartea pe care adormisem ! Da' n-am timp să mă întorc, las' că mă iartă părintele ! Prima oră am religia, da' părintele e bun și iartă ! Când să intru în clasă, mai-mai să dau peste părintele-profesor. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din familie, mai stătea cu ei... La mine, cine ?! Vecinii mă aduceau la apă în zori, mă luau seara. Uneori, mă uitau și peste noapte. Atunci era strașnic de frig... Și apa... dacă aș fi putut, m-aș fi aruncat înăuntru, să nu mă mai doară nimic, să uit, să uit arșița zilei și gerul nopții... dar nu mă puteam mișca... măcar bine că nu mă dureau rănile... Cei care mă vedeau, credeau că sufăr... dar rănile astea nu dor... era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
umbră de lumină trecând pe deasupra... dar ce folos ?! Câteodată mă prindea somnul și visam... visam apa și umbra de lumină și tremurarea și iarăși apa, care se făcea dulce... dulce... Alteori, chiar era de-adevărat și atunci se zvârleau toți înăuntru, care cum putea pe mine, cine să mă arunce ?! Și chiar așa, unul singur ieșea vindecat : cel care atinsese primul apa, după tremurarea umbrei de lumină... De când eram acolo, văzusem rânduri-rânduri care veneau și plecau... Plecau sănătoși... dar alții le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-o oprească, fiindcă nimeni, niciodată, nu oprește pe cel care urmează deja Calea, Adevărul și Viața. Nunta Stătea într-un colț și plângea. Mă uitam de ceva timp la ea. Fiecare alerga la treburile lui, iar noi, care rămăseserăm înăuntru nu ne dezlipeam privirea de la trupul fără viață întins la pământ. Așa cum cere datina. Cine știe la ce se gândea fiecare fiecare vede în moarte altceva, după cum și viața înseamnă pentru fiecare altceva cuvintele doar sună la fel. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
au prins a se uita acolo, în rotundul acela gol, când intrau și când ieșeau din biserică. Și unii plecau plini de bucurie și chipul lor strălucea ca aurul în lumina amiezii, alții plecau înnegurați, alții lăcrimau și se întorceau înăuntru, alții... fiecare, după cum vedea înăuntrul cercului. Și nu era în toți munții vreun sat cu oameni mai buni decât ai noștri. Și cum oamenii buni trăiesc cât munții, tot așa și oamenii satului nostru... Iar când îi veni vremea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sfințite bucatele... unii cântau... aceleași cântece vechi de când lumea... Tot pierduse filmul ! Și dacă s-ar duce la biserică ?! Să se îmbrace frumos și să fie admirată ! Uite-așa, ca să le facă în ciudă celorlalți... Și se duse. Când intră înăuntru, Sfânta Liturghie începuse deja... Era cald, mirosea a tămâie, a ceară proaspătă, a fagure, a soare... Era lumină... Lumina venea parcă nu din candelabru, ci din bradul care strălucea plin de podoabe... podoabe sărace, făcute din nuci poleite, din mere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se auzea nimic dinăuntru... Mițosul, deșteptul de el, mă apucase de cojoc și mă trăgea înapoi mârâind și scuturându-și capul ușor: mai târziu am înțeles părea că zice: stai aici, că nu se cade. Dar când ne-am repezit înăuntru, am intrat cu tot cu el ! Și ce să vezi ! Doi tineri : femeia nu știu cum arăta, unchiu-mio îmi spusese să nu mă uit la ele nici când oi fi mare, că aduc nenorocire pe capul omului dar bărbatul !... N-am văzut pe vreunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar când a întins mâna și m-a mângâiat, parcă mi s-au deschis deodată ochii ! Acolo, pe paie, era culcat un copil nou-născut. Prin acoperișul ca vai de lume se vedea steaua aceea strălucitoare. Era, ce-i drept, lumină înăuntru dar era frig, așa de frig, că se vedea răsuflarea animalelor care se strânseseră unele într-altele, să se încălzească. Un biet copil ! Ca să vezi ! Și n-am mai stat pe gânduri, am dat jos mielul de pe umeri și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ți-au dat lacrimile când ți-a răspuns. Dar ai făcut mai departe treaba tu singură, toată treaba. Și ochii-ți străluceau în lacrimi... Ai servit masa ca și cum nimic nu s-a întâmplat, dar știu că atunci te prăbușiseși deodată înăuntru... dar surâsul, tot bun și blând era, cum numai mama noastră îl avea și tu l-ai moștenit. Tot așa se uita și ea și ne mângâia pe amândouă... Te rog, uită-te la mine și nu-ți înghiți lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aș fi furat de la tine nu timpul, nu bucuria, ci viața însăși și aș fi fugit și aș fi ascuns de toată lumea comoara aceea, iar tu ai rămas acolo, fără bucurie, fără ajutor, fără lumină, cu o mare de lacrimi înăuntru... și surâdeai mai departe... Singură... Fiindcă și El te părăsise... vorbea cu ceilalți, ca și cum tu nu mai existai... nu se uita nici la mine. Tu nu vedeai asta, dar nici eu nu mai existam, în clipa aceea, pentru El. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe fundul bărcii. Dar am avut de furcă cu tine: tremurai tot și strângeai așa de tare banca sub care căzuseși, că m-am căznit să-ți descleștez degetele, dar tu nu și nu. Când am reușit să te aduc înăuntru și ai început să te încălzești, ți-a venit repede sângele-n obraji, da' mai întâi ți s-a descleștat limba -of, gură bogată ! și strigai cât te ținea gura nu știu ce despre grădină ! Grădina și iar grădina ! Înțeleg să strigi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
semnul cuielor și nu voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta Lui, nu voi crede".(în acest moment, lumina crește undeva, în spatele scenei...) Mama : Și ? Tânărul : După opt zile, discipolii Lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. El a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis : "Pace vouă". Apoi i-a spus lui Toma: "Adu-ți degetul tău aici; iată mâinile mele ! Adu-ți mâna și pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cel care, murind pentru noi, a oprit roata timpului ? Pe Fiul Lui Dumnezeu ? Tânărul : Iisus. CORTINA De aceea Când mă uit la o piatră, eu văd o temelie Sau o bijuterie; Copilul vede un univers Cu galaxii și stele strălucitoare înăuntru; Sau un clovn Sau o față surâzătoare Sau o inimă Sau o potecă La capătul căreia Așteaptă întotdeauna Tata. Când mă uit la un câine, Evaluez rasa, Sau, eventual, pericolul ; Copilul vede Valuri de iubire Din mijlocul cărora aleargă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
v-am găsit, dragii noștri. Să vă dei Dumnezău sănătati și voi bună - a vorbit cercetașul, sorbindu-l din priviri pe Tudorel, cu ochii numai lumină. ― Poftiți În casă - i-a invitat Maria, luând-o Înainte. Când s-au văzut Înăuntru, au răsuflat ușurați. ― După ce vă veți Înviora trecând pe la baie, om sta la masă și apoi ne-om ține de cislă - a propus Gruia... Fiindcă Maria era ocupată cu pregătirea mesei pentru musafiri, mama Maranda l-a luat În brațe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
este singur... Nu avea Însoțitori. Un salt de pisică al lui Undiță l-a dus În spatele „celovecului”. La șoapta În rusește: „Nici o mișcare și nici o vorbă!”, Însoțită de țeava automatului Înfiptă Între coaste, rusul a ridicat mâinile. „Mai este cineva Înăuntru?” - a Întrebat Undiță. „Nu” - a răspuns gradatul rus. „Dacă ai mințit, nu-ți mai vezi copiii! Să intrăm!” - l-a Îmbiat Undiță cu țeava automatului. Am pornit, făcându-ne mici În spatele rusului, pentru a nu fi descoperiți din prima dacă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
răspuns gradatul rus. „Dacă ai mințit, nu-ți mai vezi copiii! Să intrăm!” - l-a Îmbiat Undiță cu țeava automatului. Am pornit, făcându-ne mici În spatele rusului, pentru a nu fi descoperiți din prima dacă ar mai fi fost cineva Înăuntru. Locul era luminat slab. Când ne-am convins că nu mai este nimeni În spațiul liber dintre stivele de lăzi, Undiță i-a legat rusului mâinile, că cine știe ce Îi mai trecea prin cap? „Ce aveți În aceste lăzi?” - l-a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
vadă de treburi. Nici n-au trecut două ceasuri și, dintr-un camion cu prelată, a coborât colonelul. „Să trăiți, domnule profesor. Am adus cinci răniți... Dispuneți de câteva minute, pentru a vă comunica ultimele ordine?” „Vă rog să poftiți Înăuntru, ca să vă Încălziți puțin... Nicule, te rog să faci triajul răniților și să iei măsurile ce se impun”. M-am executat fără Întârziere. Am constatat că patru din răniții sosiți prezentau răni diverse lipsite de gravitate. Le putea rezolva echipa
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Cât ai clipi, ne-a ieșit În Întâmpinare un grup de „celoveci” - toți cu naganele la șold. Ne-au luat În primire. „Adin, dva, tri, cetâre piati... Ne numărau ca pe oi la strungă și ne dădeau brânci În barăci. Înăuntru era cald. Un butoi de tablă ținea loc de godin... Am nimerit lângă colegul meu de la Ateliere... Până să schimbăm o vorbă-două, m-am trezit cu o gamelă și o lingură cât un polonic Într-o mână și cu un
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de ce era atât de necăjită și se strecură pe poartă afară cu două căldări goale în mâini, apucând-o spre puțul lui Crap. Rămas singur în poartă, Mitică al lui Caloianu își scoase pălăria ca să-l salute, apoi îl pofti înăuntru. În spatele casei o aflară pe fata țăranului, Leana, care trebăluia de zor, făcând mămăligă într-un ceaun mare, așezat pe un foc de pirostrii, dar fratele ei, Culae, nu se vedea. Ia adu sticla aia de țuică încoace, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să intre, ca un om fără chibzuință, ci mai întâi cercetă bine cu privirea locul și trase îndelung cu urechea. Abia după aceea el împinse încet, cu vârful degetelor, ușa putredă din lemn, care se căscă cu un scheunat jalnic. Înăuntru nu era nici o mișcare și nu se întrezărea nimic deslușit. Totuși Culae dădu binețe și întrebă dacă putea să fie și el primit acolo. Din golul căscat ca o gură știrbă al ușii nu veni nici un răspuns și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
veni nici un răspuns și nu se ivi nici țipenie de om. Atunci copilul își luă inima în dinți și păși dincolo de prag, ținându-și strâns în mâini găidulca, de teamă să nu i-o smulgă cumva prin întuneric duhurile rele. Înăuntru era bine. Bordeiul n-avea decât o singură odăiță, iar aerul de acolo avea un miros de stuf prăfuit și de lut umezit de ploaie. Într-un colț era un pat acoperit cu paie și cu țoale vechi și putrezite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la ușă, în loc să-i invite în casă, așa după cum o cerea buna-cuviință, și Mișu Leibovici nu mai termină ce începuse să spună în legătură cu fiul său. Iertați-mă, se grăbi Iorgu să se scuze, are dreptate Amalia. Vă rog să poftiți înăuntru..., îi îndemnă el pe cei doi frați ai săi și le deschise ușa. Din dosul ușii îi întâmpină Amalia, cu un surâs de gazdă primitoare. Bine-ați venit la noi acasă...Nu ne-am mai văzut de-un car de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
locuință se ivi și mama copilului, încruntată, cu un nou-născut pe care îl alăpta la piept. Bruftuluindu-l pe băiat că ieșise fără voie din casă și că stătea de vorbă cu oameni necunoscuți, femeia îl trase tare de mână înăuntru și trânti ușa după ea. Din dosul ușii se auzi glasul copilului protestând, urmat de pliciuitul unei perechi de palme, după care se făcu liniște. Hm, curios lucru, zise Stelian, în timp ce Mișu Leibovici privea încă spre ușa închisă a apartamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Vlădăreanu, o veche și foarte bună cunoștință de-a lui Fănel Trifu, socrul surorii sale, căsătorită și stabilită la București cu ani buni înaintea războiului. Ca unul care cunoștea bine casa, Fănel Trifu se îndreptă spre o ușă și păși înăuntru primul. În holul de la intrare era întuneric și nici un zgomot nu lăsa să se ghicească prezența chiriașilor care locuiau acolo. Fănel Trifu o luă la dreapta și începu să urce niște scări de lemn, prevenindu-l și pe camaradul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pune lațul de gât după stabilizare, când văzuse că toată agoniseala i se duce pe apa sâmbetei!... iar canistra i-o dăduse văduva cârciumarului pe un sac de gogoșari, pentru că ea, se vede treaba, nu știa ce ascunsese bărbatu-său înăuntru. Erau acolo bani să-ți cumperi cu ei sute de pogoane de pământ. Ce păcat că nu mai erau buni!... oftă țăranul, căzând filosofic pe gânduri, dar Virgil încetă să-l mai urmărească și își întoarse capul spre Ștefănel, băgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]