4,058 matches
-
-lea. O insistență prea mare asupra mesei (repetăm, obișnuităî ar putea părea Cetitoriului o divagație pofticioasă, tezistă. Ne vom mărgini doar a spune că, după ce personajele s-au îndestulat și și-au făcut binemeritata siestă, sosi vremea plecării. — Și acum, încotro? - spuse hanul, privindu-i curios pe dunărenii prăvăliți la umbra unor tătăroaice în floare. — Mărite han! - spuse spătarul Vulture după ce-și stăpâni în ultima clipită un iminent zgomot stomacal. - Noi, adică eu, Vodă și Broanteș ne-om duce, conform
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
începea să se cufunde într-un dulce semiîntuneric, Broanteș simți nevoia să facă un gest tandru, s-o mângâie pe fată. în decursul istoriei, în vremea când ieșind aplecați și ușor buimaci din peșterile de la Neanderthal, oamenii se răspândeau care-ncotro în păstori și-n agricultori, asemenea gesturi aveau o certă semnificație cognitivă. Cu timpul, însă, datorită înăspririi relațiilor de producție și apariției la nivelul marilor imperii a unui rafinament greșit înțeles, gesturile de acest tip și-au pierdut conținutul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Ce-am de pierdut? - făcu visător Sima-Vodă. Mâine-poimâine mă petreceți la groapă. I-am slujit patruzeci de ani pe păgâni și cu ce m-am ales? — Cu fumăritul! - cârâi pasărea. — Ce fumărit? Care fumărit? Fumăritul e ca fumul, se duce încotro bate vântul. I pak, să știți de la mine, turcii sunt pe ducă, i-am mirosit eu. — Măria-Ta, eu zic că nu gândești bine - mai zise Ximachi. — Lasă să gândesc eu prost, da’ măcar să mă țineți minte! - zise Sima-Vodă. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-i strig: „Scoală-te, unchiule, c-a fugit mătușa cu-n cazac!”. „Ce vorbești, mă?” zice de pe scăunel unchiu ce era un om liniștit de felul lui. „Ce zi e astăzi?”. „Joi!” strig eu. „Atunci n-ajung ei departe. încotro au luat-o?”. „încolo!”, arăt eu. „Ciudat, zice unchiul. Au luat-o aiurea. Bei ceva?”. „Ce să beau?!”, fac eu. „Bem un vin, te-ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
le rumeg de mult. Poate n-o să mă crezi, dar de multe ori, după ce jefuim un sat, după ce dăm foc unui conac și ne încărcăm de pradă, ajungem la o câte-o răscruce și ne întrebăm: Ce-i de făcut? încotro s-o apucăm? Sufletul nostru e ros de îndoială, caii noștri sunt roși de zăbală, așezările ne sunt departe, stepa e uriașă și nevestele mici. Dacă te cobori de pe cal iarba ți-ajunge la umeri și nu mai vezi nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rămași. Episodul 129 LA MUNCĂ! Sunt ore și sunt zile când o ciudată somnolență îl cuprinde pe Povestitor. Privirea i se împăienjenește, auzul i se stinge aproape de limita surzeniei, nasul refuză adulmecarea, mâna îi devine puhavă, odihnind lângă pană. Ori încotro s-ar uita, vede aceeași culoare: cenușiul. Jocul cu bețigașul în gunoiul trecutului nu mai scoate la iveală decât aceleași veșnice bucăți de stambă pe jumătate putrezite, hârtii umede de pe care scrisul s-a șters, cioturi ruginite de spadă, nasturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să aștept și până când tipul căruia i se spune Marc n-o să se prezinte aici, acești șase oameni vor fi ostaticii familiei mele... Ai înțeles? — Perfect. — Ai vreo nelămurire? — Doar una. Ai de gând să-i omori? Dacă n-am încotro, o voi face. — Pentru un pic de apă? — Ți-e sete? — Foarte tare. — Păi, dacă te-aș lăsa aici și nimeni n-ar veni după tine, mâine ai omorî-o pe maică-ta pentru o picătură de apă... Scoase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
rănite sau din orgoliu. De ce a ținut cu orice preț să-i pomenească numele? Cum să interpretez acest cod? Vrea să-i citesc sau să nu-i citesc scrisoarea? Nu știu ce să fac. țMint. SÎnt prinsă Într-o convenție. N-am Încotro.) Pe Heltauergasse, În Sibiu, mergeam cu Gerda la un colecționar cam ciudat. Bătrînul adunase vreme de mai bine de cincizeci de ani nasturi de la diverși oameni pentru care nutrea o simpatie deosebită. CÎnd Își deschidea cutiile, din pernuțele de catifea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de tablă, totul pare o alcătuire de oase calcinate - vertebre și femure, clavicule, maxilare uriașe, risipite de-a valma, părăsite Într-o deplină Împietrire peste care se cerne continuu o bură albă, scămoasă. Oamenii nu s-au trezit, dorm care Încotro pe saci de ciment, pe ziare. În vagonete sticle goale de lapte, de vodcă, cutii ruginite de conserve. Turturele rapace ciugulesc din Încheieturile metalice fărîme de hrană. Haite de cîini dau ocol de la distanță acestor resturi promițătoare. Într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să-i supere nici pe alții și nici pe ei or asta nu se poate cum spunea biata maica mare și cu dînsa-ntr-Însa și cu sufletu-n rai că și Wanda vai cum să se preteze și cînd n-are Încotro se pretează nu glumă ce parcă atunci cu Albu cînd i-am dat flaconul cu Vol de nuit l-ar fi primit pe Îngălatul ăla cu ea În baie astea-s găinării ticuri de borfete o lovitură În stil mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu aveam decât trei întrebări pământești: De unde? Încotro? De ce? Și numai dumitale îți spun că n-am pus piciorul pe Lună. Da, m-am culcat pe burtă, m-am întins din ușa cabinei, cu ochii închiși, ca să așez lucrurile pe care le-au trimis și să culeg câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fereastră să-mi iau hainele. Erau uscate, așa că le-am pus pe mine. Când m-am întors la fereastră, ea plecase și am căutat-o cu privirea de-a lungul străzii, dar n-am mai găsit-o. M-am întrebat încotro a luat-o și dacă m-a văzut bine. Nimeni nu mă mai văzuse dezbrăcat în afară de tanti Mae, de mama și de tata. Poate și doctorul când m-am născut, asistentele și încă un doctor la care am mers o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Nimeni nu auzise împușcătura. Casa era prea departe de orice alt loc și, oricum, erau tot timpul vânători pe deal. Bărbatul de la gară mi-a spus că urma să vină un tren în aproximativ jumătate de oră, dar nu știa încotro mergea. M-am așezat acolo pe o bancă și am așteptat. Capitolul zece Așa că iată-mă în tren. Se crapă de ziuă. Pot să văd asta prin geamurile de pe cealaltă parte a vagonului. Lumina e roz, cu puțin galben deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
că eu sunt obișnuit cu dealurile, și cu pinii, dar aici nu au copaci de genul ăsta, doar unii scunzi și plați, care par că nu s-ar mișca pe nici un fel de vânt. Nu l-am întrebat pe conductor încotro merge trenul ăsta. Știu că ar fi trebuit, dar i-am dat pur și simplu plicul domnului Williams și i-am spus să mă dea jos acolo unde banii nu mai acoperă drumul. Nu a venit încă, deși a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
când a plecat. Am urmărit mașina până a întors spre Grosvenor Square și nu am mai văzut-o. Afară era răcoare după încălzirea centralizată din hotel, dar frigul era bine-venit. Am început să merg pe stradă, fără să-mi pese încotro, simțeam nevoia să fiu în mișcare. Eram foarte obosită, nu fizic, ci mental. Și aveam un sentiment ciudat de declin, ca și cum ceva care m-a ținut mult timp ocupată se termina așa, la un pahar, în barul unui hotel, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
țineau puterile. Era noapte și era de departe cea mai întunecată beznă pe o văzusem vreodată. Ținându-l de mână pe Maro, iată că era rândul meu acum să fiu salvatorul și conducătorul său, dar eram disperat, căci nu știam încotro să îl călăuzesc, pentru că nimic nu mai semăna cu ceea ce fusese cândva. Negura domnea acum supremă, ca o pedeapsă pentru evadarea noastră din acea casă a spaimei. Doar lumina slabă și rece a felinarelor se mai ițea, palidă, din haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
săi o parte din povara universului acesta colosal... Iată-mă atunci și pe mine stând între cele două lumi, veșnic nehotărât, ca urmare a acestor întrebări fără răspuns, asemeni ecuației fără rezolvare a apariției gândirii, pe deplin nedesăvârșit, nicicând știind încotro s-o apuc în afara artei, singura în stare să scape strânsorii acesteia fără seamăn a materiei, căreia nici măcar știința nu-i poate oferi vreo soluție... Oare numai astfel se pot împlini sufletele precum cel al meu, adăstând la răscrucea dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai ales într-o seară moscovită ca aceasta când cade prima zăpadă, când simți că obrajii ți-au luat foc și când pe cer, sus, liniile telegrafului se întind ca niște odgoane brumate? Am întrebat-o cum o cheamă și încotro merge. Se numea Zinocika și nu mergea „undeva“ anume, „pur și simplu mergea“. La colțul străzii stătea un birjar într-o sanie înaltă, ca o cupă, la care era înhămat un cal uriaș acoperit cu o pătură albă. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
jumătate de zi cu reparatul podului de peste râulețul subteran, care abia mai rezista sub greutatea ce trecea peste el, amenințând să se rupă. Nu-i plăcea de loc faptul că iar trebuise să se întrerupă din lucru dar nu avea încotro. Dacă nu lua măsuri imediat, acesta s-a fi prăbușit la un moment dat iar el ar fi pierdut și mai mult timp. În sfârșit, în dimineața aceasta izbutise să-și vadă visul cu ochii. Aruncase în vagonet ultimii bolovani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un gunoi trecuse de filtrele de motorină și înfundase jicloarele fine ale pompei de injecție? Puțin probabil dar nu era exclus. N-avea nici un chef să se apuce de meșterit la motor în mijlocul drumului dar se părea că nu are încotro. Se hotărî să mai încerce odată. Din nou, nici un rezultat, așa încât renunță. Știa că dacă se încăpățâna să continue așa, nu va face nimic altceva decât să descarce complet bateria și, abia atunci să vezi distracție. Se aplecă spre torpedo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și strângând mâna lui Cristi. Văd că ești bine, din moment ce îți arde de glume. Salut! Cine ți-a spus că glumesc? Vorbesc foarte serios, ar trebui să-ți faci o poză ca să vadă toată lumea cum îți stă. N-am avut încotro, ridică Traian din umeri, nu m-au lăsat să intru fără chestiile astea pe mine. Ia spune, cum te simți? Stai și tu jos! îi arătă Cristi patul gol de alături. Bine, cred că totul este în regulă. Tocmai a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dracului. Gura mă-si de treabă! înjură Pop printre dinți, privindu-și mâinile mari și ștergându-și-le vinovat de pantaloni. Iar te gândești la prostii! Nu vrei să renunți la ideea ta cu crimele, nu-i așa? N-am încotro! spuse calm Cristi. Până nu ne lămurim ce s-a petrecut aici, trebuie să luăm în calcul toate variantele! Pop dădu a lehamite din mână. Îi era ciudă pentru că se repezise ca un începător la portieră și atinsese cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridicau neputincioși din umeri când venea vorba despre vreun motiv care l-ar fi putut determina să-și ia lumea în cap. Părerea lui Cristi era tot mai bine conturată. Ipoteza că băiatul își luase lumea în cap și plecase încotro vedea cu ochii devenea din ce în ce mai subțire. Cele mai negre gânduri ale polițistului începeau să se adeverească . Deși el avansase de la început ideea că atât de mulți oameni nu puteau să dispară într-un interval de timp atât de scurt, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de puradei ce alergau printre picioarele celor mari. Vorbeau tare și țipau unii la alții făcând o gălăgie de nedescris. Cei zece lipiseră trei mese una de alta și luaseră loc pe scaune. Copiii se fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de mama focului. Maricel se apropie cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
poteca pe care o văzuse mai devreme. Acum nu se gândea decât cum să scape de acolo cât mai repede. Însă, pentru aceasta, trebuia să treacă iarăși prin pădure. Nu-i venea de loc să intre acolo, dar nu avea încotro. Cu cât pierdea mai mult timpul făcându-și planuri cu atât înserarea se apropia. Sentimentul de teamă devenise și mai acut. Acum, deși se întorsese cu fața la liziera pădurii, senzația că este privit de undeva din spate, era și mai intensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]