1,549 matches
-
acadele de decorat tortul. Lumea e un magazin de bomboane colorate și de vată de zahăr ars. Iată, un urât își scoate capul prin zâmbetul meu care învelește strada ca o glazură de ciocolată. Stai acolo, spun eu și îi îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l împing și pe el în oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, își îndeasă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
îndes capul la loc, lingând de zor la acadeaua mea. Dar urâtul își scoate capul din nou, ceea ce mă silește să-l împing și pe el în oala cu poezie. Urâtul iese din oala de poezie, se scutură supărat, își îndeasă pălăria pe cap și scoate un pistol : poc, poc ! Atunci îi dau cu linguroiul de lemn în cap și continui să-l linguresc în crema de vanilie pentru tort.“ Așa se scrie și se trăiește în primul grad de distilare
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
Visasem un oraș al renașterii, un oraș - navă spațială, o galaxie a ideilor în care să explodez ca o supernovă, însă mă găseam într-un ghetou al pierzaniei, într-un purgatoriu în care urma să-mi plătesc cu vârf și îndesat nesăbuința. Devenisem una dintre sutele de furnici ale unei imense colonii. Fusesem atrasă într-o cursă, înșelată, trasă pe sfoară, prinsă într-un complot al tuturor oamenilor mari care mă mângâiaseră în copilărie pe cap, întrebându-mă, cu un rânjet
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
sfoară, prinsă într-un complot al tuturor oamenilor mari care mă mângâiaseră în copilărie pe cap, întrebându-mă, cu un rânjet rău-prevestitor, ce voiam să mă fac când voi crește mare. E o mare țeapă. Muncești, plătești cu vârf și îndesat luxul de a avea un corp care trebuie să mănânce, să se spele, să doarmă sub un acoperiș, mai torni din când în când câte un gin tonic, o seară de poezie la muzeu sau o piesă de teatru la
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
și din trupul unui om În mișcare! Acum crezi că eu am, dinaintea mea, un porumbel? Un porumbel misterios? Da. Acum cred. Jur că-mi vine să apreciez că aproape totul pare a fi adevărat. Așa și este, aprobă, el, Îndesându-se mai bine În scaun. Și, cum, Îndeobște se Întâmplă, dragă cititorule, În asemenea ocazii, Între cei doi se Înfiripă, Încet-Încet, un Îndelung dialog. Aflară, nu prea târziu, unul despre celălalt, cam tot ce se poate afla, dincoace de intimități
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
noi, până când, În fine, sfinția sa doamna directoare, ajunse, acolo unde voia, cu atâta ardoare: În spatele propriului bărbat. Îi puse poalele În cap și i le jucă În draci. Acesta, surescitat, se ridică, se Întoarse cu fața la dansatoare, nu o recunoscu, Îi Îndesă miile de lei Între sutien și țâțe, și, când aceasta făcu, un pas, cumva, Într-o parte, iar privirile lui căzură pe gleznele ei, văzu, cu uimire și nespusă bucurie, că, de fapt, țiganca aia, nici măcar nu avea chiloți pe
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
căzură pe gleznele ei, văzu, cu uimire și nespusă bucurie, că, de fapt, țiganca aia, nici măcar nu avea chiloți pe ea. Duse repede mâna În portofel, șio umplu cu bilete de câte jumătate de milion, și prinse a i le Îndesa Între buzele de jos. Ea Îi apucă teancul. Dă-l Încoa! Nu te mai obosi și necăji! Că eu mă pricep, unde și cum să mi le bag, mai bine. Vocea o trădă. El Încercă să-și retragă mâna, rostind
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
cum ți s-ar ședea? E bine. Vezi că treaba se poate face, dacă omul este dispus să-i dea, prietenului, o mână de ajutor? Aurel nu mai zise nimic. Apucă o față de masă, i-o azvârli pe după gât, Îl Îndesă În canapeluță și se apucă de lucru. Tu, nevastă, până fac eu ce-oi face, aici, coboară, tu, În beci, și adă o ulcică de vin. Asta atâta a așteptat. Cât ai număra până la cinci, era, cu oala de cinci
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a avansat bine, Domnișoara Ri este competentă, mi-a transferat aproape totul pe computer și în curînd întreaga noastră bibliotecă de începuturi de roman va putea fi concentrată pe zece stick-uri (așa numește ea aceste chei USB în care poți îndesa în mod sinistru tone de informație). Uneori mă cuprinde un fel de teamă, de nostalgie, de nervozitate chiar cînd mă gîndesc la acest lucru : un milion de începuturi de roman îndesate în zece stick-uri ! Oare este bine ce facem ? Trebuia
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
așa numește ea aceste chei USB în care poți îndesa în mod sinistru tone de informație). Uneori mă cuprinde un fel de teamă, de nostalgie, de nervozitate chiar cînd mă gîndesc la acest lucru : un milion de începuturi de roman îndesate în zece stick-uri ! Oare este bine ce facem ? Trebuia să ne adaptăm cu atîta supușenie tehnicii moderne ? Aștept să te întorci la Paris pentru a discuta puțin despre toate acestea... Domnul M oricum te așteaptă cu o febrilitate crescîndă convins
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cât de mică bănuială asupra adevăratului autor. Scrisoarea în sine era o realitate care-l înspăimînta ca o sentință de moarte și se întreba zbuciumat ce să facă. Un prim instinct de conservare îl îndemnă s-o ascundă și o îndesă bine în buzunar. Îndepărtînd-o astfel, avea sentimentul că va înlătura și primejdia. În orice caz, era hotărât în sinea lui să n-o arate la nimeni. Totuși nu se simțea sigur. În scrisoare se pomenea de Aglae, iar Aglae ședea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-mi facă portretul. E un molâu, care te privește fix și înghite mereu, de te-apucă capul. A venit nu știu de câte ori, săracul, până a terminat drăcia asta. Nici nu seamănă! Ce, așa bătrână sunt eu? Începuse să mă cam îndese muțește, să mă apuce de mână. Am râs grozav. N-aș dormi cu ursul ăsta în casă, să mă tai. Dar pare de treabă, săracul, ce zici? - Da! confirmă Felix.- Și e de familie bună, nu? - Sigur! - În sfârșit, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vrei să zidești? - Hehehe, zise șiret bătrânul, fac eu ceva pentru fe-fetița mea! După aceea, bătrânul aduse grinzi mari de lemn de stejar, unele vechi, scoase de la alte case, altele noi, dar cam verzi, desigur toate de ocazie, și le îndesă pe toate de-a lungul gardurilor. Într-o zi, aduse și cărămidă veche, din demolițiuni, și o depozită morman pe gazonul din grădină, răpind chioșcului G. Călinescu perspectiva. După toate aceste isprăvi, bătrânul era neliniștit să nu i se fure
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
punîndu-ne în rând, goleam în câteva clipe tava și treceam la altă biserică, încît ne luaseră popii la ochi și puneau câte un dascăl să ne pândească. Mai păcăleam și pe babe. Erau unele care împărțeau lumânări și noi ne îndesam, ghiontind pe alții, ca și când am fi fost străini unul de altul, iar după ce luam lumânările femeii ne așezam pe două rânduri, cu ele în mână aprinse, și mergeam cântând popește pe nas. Tot așa mâncam colivele, însă trebuia să schimbăm
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
satisfăcător, însă spre mai multă siguranță bătrânul mai trase o cusătură cu sibiaș, străbă-tînd chiar stofa. În pungă răsturnă mărunțișul de argint pe care-l ținea de obicei în casă, în cutia de tinichea, pentru nevoile zilnice, iar în buzunar îndesă pachetele cu hârtii. Ca nu cumva să se desfacă nasturii, prinse deschizătura de sus a buzunarului și cu două ace de siguranță, iar peste mijloc se legă cu o curea lată (nu purta niciodată bretele). Așa ieși în oraș de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
noi, îngerii din Ferentari, mahmureala, căpătată noaptea trecută?!... - De văzut, nu-i pot vedea decât țâncii pe îngeri, că doar ei îi privesc cu inimile despăduchiate... Dar ai putea să-i simți și tu, hoarcă Chiose. Dar numai de-ți îndeși, pe grisine, ghetele ortopedice ale tușei Raclița și treci așa, cu palma ridicată, cât mai ridicată, pe sub crengile alea. Și atunci poate ai să le atingi fundurile, moi, gâdilicioase, căcălău de puf... Și dacă, mai ales, heruvimea și-a încheiat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
urmă, cu bahicul concurs "Căpitanul Buf", un munte de parale, dar s-a înduioșat. Când i-a văzut leșinați sau, în comele lor alcoolice, risipiți pe sub masă, s-a înduioșat, s-a lăsat în genunchi și a început să le-ndese, cu forța, prin buzunare, tuturor suma pierdută.) - Nu mă crezi? Pe Dumnezeul meu c-am uitat... Îmi ieșise din cap că azi dimineață. - Îi ieșise din cap că azi dimineață! Spune-mi, te rog, ai de gând să mă crezi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Săptămâna brânzei ....................... "Rudele" lui Bică-Jumate................. Lapîrnaie............................ Aia mică.............................. La Borțoasa .......................... Priveghi........................... Stăpânul............................. Stere............................... În câmp la "Cățelu"................. Morcovii............................. Vânzarea........................... Peste rufe filfîia seara. Omul se opri. Gunoierii se întorceau grămadă. Trecură mai departe. - Noroc, șefule! aruncă unul. - Noroc! Grigore era îndesat, vânjos, îmbrăcat cu o haină groasă și pantaloni strânși pe pulpe. Mijlocul și-l sugrumase într-o curea lată de piele, bătută în ținte. Ședea și privea locul cu palmele la spate. Cerul se întuneca. Orașul scânteia îndepărtat. În iarba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un negustor care ridicase odăi de zid și deschisese circiumă la rampă, un frizer, un croitor cu atelier și ucenic; semăna a așezare, nu-i mai era frică iarna când cădeau viscolele. Spre malurile de lut ale gropii, nu se îndesa nimeni. Anii treceau pe neștiute. Încet, încet, maidanul se umpluse într-o parte. Nu mai cunoșteai. Se ridicau case de lut, se croiau ulițe noi și soseau alți vecini. Se numea că nu mai e singur. Începuse să-i cunoască
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urca râpile tunse și 10 mătura praful cărămiziu al maidanului. Salcâmii uscați răsunau. Gerul apăsa. Aglaia aprindea focul într-o sobă de tuci, înnegrită de funingine, și bordeiul lor se încălzea. Atunci îi plăcea bărbatului să-și aprindă o lulea îndesată cu tutun negru, iute și să deschidă gura. După aceea, cădea zăpada. Întâi, vremea bolea, umed. Frigul scădea. Începea să ningă mărunt. Peste Cutarida se așternea o pulbere albă. După o zi, nămeții acopereau groapa și câmpul. Mahalalele vecine se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
peste câmpul rămas, felinarele cu gaz răspândeau o lumină albastră, puțină, pâlpâitoare. Pe șoseaua de piatră, treceau convoaie lungi de căruțe goale. În margini răsăriseră oțetari cu frunze lungi și rare, ca niște degete rășchirate. Numai spre groapă nu se îndesa nimeni. Deasupra gurii ei largi, căscate, plutea un abur greu, alb. Drumul camioanelor se schimbase, trecea peste maidan, făcea un ocol spre curtea lui Stere și se întorcea la Tarapana. Toamna noroaiele se întindeau peste tot. Pământul era numai o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spaima, Naie întreba: - Și cum arată? - Taci, să n-audă cineva, că moartea-i pe voi! Pe fetele lui Chirică le treceau nădușelile. Își potriveau părul spălăcit, căzut pe ochi, și se uitau în toate părțile. - Spune, nene Oprică, se îndesa Petre, strângând ciorapul cu bile la piept. - Vă spun, da ce-mi dați? - Io ți-adun chiștoace! - Io fur bani de la mama... - Io ți-aduc țuică... - Bine, se învoia ăl mare. Întâi u jura pe toți: - Să moară mă-ta
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se oprea-n față la Stere, se uita în prăvălie și dădea bună seara. Lucra la morgă, despuia morții, le făcea el cu dresuri, îi îmbălsăma, umbla-n om cum ai căta într-un raft. Cine nu-l știa? Era îndesat, cu priviri batjocoritoare, nu scotea mâinile din buzunare. Scuipa des, cu scârbă și-avea o vorbă a lui, de-o știau toți: - Bă, dacă dreptatea ar fi o sârmă, aș îndrepta-o eu! Să fi avut cincizeci de ani, da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Necunoscutul râdea. - Las', că spuneți voi! Îi vârâră unghiile în despicătura de lemn. N-a scos un cuvânt. I-au făcut degetele zob. Curgea sângele din buricele lor rupte. Se aprindeau pe dinăuntru. Până în șira spinării îl durea. Parcă-i îndesaseră o vergea de foc prin limbă. Căscă ochii mari și nu mai văzu decât o pată cenușie. Se sfârșea. Lumina lămpii pierise. Numai o gălbeneală urâtă u juca sub pleoape. Presării i-au udat pe amândoi cu apă. Când s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ieșit afară, la poartă. Din capul străzii, venea o droagă cenușie, trasă de două gloabe. Pe capră ședeau doi țigani cu mânecile suflecate, ținând în mâinile lor noduroase șbilțurile lustruite. La coada tumbărăului veghea un sergent cu o șapcă soioasă, îndesată pe cap. La biserică, haidamacii s-au dat jos. Veneau pe sub garduri, la umbră, pândind câinii oamenilor. Copiii din urma droaștei strigau cât puteau, să sperie dulău: - Na! Na! Huo! La oase! Și scoseseră praștiile lor lungi din mațe de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]