1,372 matches
-
Vaslui și părintele arhimandrit Antonie, starețul Mănăstirii Giurgeni, care va participa la săvârșirea Tainei Sfântului Maslu. „Este o mare bucurie duhovnicească pentru noi, preoții vasluieni, pentru binecredincioșii care de multe ori au fost la Mănăstirea Giurgeni cu lacrimi și suflete îndurerate și au primit ajutor și împlinirea rugăciunilor de la această Sfântă Icoană. Iată că, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului, pentru rugăciunile Preacuvioasei Maica noastră Parascheva a adus la noi la Vaslui această icoană Făcătoare de Minuni, spre mângâierea celor care
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
spus că nici el nu știe de ce a răspuns așa. Am înțeles că Maica Domnului a vrut să vină la Vaslui ", a spus preotul Ionel Darie. O POVESTE ADEVĂRATĂ 23 august 2010, Obiectiv de Vaslui Povestea aceasta este pentru cei îndurerați sau pentru cei foarte fericiți. Numai în aceste stări, de durere sau de fericire sublimă, puteți crede și auzi acum mărturisirea aceasta, care vrea doar atât: să șteargă o lacrimă de pe obrazul îndurerat al uneia din cele mai mari personalități
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
de Vaslui Povestea aceasta este pentru cei îndurerați sau pentru cei foarte fericiți. Numai în aceste stări, de durere sau de fericire sublimă, puteți crede și auzi acum mărturisirea aceasta, care vrea doar atât: să șteargă o lacrimă de pe obrazul îndurerat al uneia din cele mai mari personalități ale cerului, Sfânta Fecioară Maria. Mă simt datoare ca acest final de poveste, începută cu ceva vreme în urmă, să existe. Este și acesta un fel de plângere, sau de bucurie, dragii mei
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
doi cu aceeași dilemă. Adică, eu știu că sunt aici pentru că aici locuiesc. Dar... Vocea i se stinge încet. —Dar ce...? — Păi, nu am mai invitat pe nimeni la mine acasă de când... Fața lui Mike pare deodată foarte serioasă. Aproape îndurerată. Mă întreb de ce. Și mă întreb de ce nu mai vorbește. Se întoarce cu spatele la mine. Instinctiv, mă îndrept spre el. — Ce s-a întâmplat? Îmi pun mâna pe umărul lui. Tot nu se întoarce. —Soția mea m-a părăsit acum doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
a perturbat este că vinovat era nervul IX ! El fusese cel incriminat și atunci când intervenția de acum peste douăzeci de ani nu a putut fi evitată... Intervenția care a smuls dureros de lângă el cea mai scumpă ființă... "Justin ! Justin !" Tatăl îndurerat, ascuns sub masca chirurgului perfect, îl cheamă fără încetare de peste douăzeci de ani. Maestrul răspunde totuși sec unei întrebări care îl chinuie, probabil, pe învățăcel : Continuăm, sunt șanse să rezolvăm, au mai fost cazuri, după care reintră în rolul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
se crease un gol ce nu se mai putea umple, în zadar se străduiau amândouă să ascundă realitatea. La plecare, în prag, Elena o întrebă dacă o iertase tatăl, avea vocea tremurată și la negarea mută a Carminei, zâmbi trist, îndurerată. Mai târziu, pășind repede de-a lungul trotuarului, Carmina simți că aerul mirosea frumos, a trunchi de copac ce se zvântă, a clei. Amestecul de obiecte scumpe, disonante, țipătoare, din casa familiei Simion n-o încredințau deloc pe Carmina că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
împotrivi. Pe urmă și-a luat din cuier trenciul și privirii ei mirate i-a răspuns. Am să te conduc până la gară. N-ai observat? Plouă. Tot drumul au tăcut amândoi. Ce mult seamănă cu o despărțire, și-a spus îndurerată Carmina. Pe peron s-au sărutat sec, ca din obligație și în vreme ce trenul se putea în mișcare, el a rămas neclintit pe bordura peronului, privind spre fereastra compartimentului ei, cu poalele trenciului fluturând în adierea vântului, până când a știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu spatele sprijinit de tăblia patului și exclama entuziasmat la câte un pasaj. Poate mama aducea din camera de la stradă hainele, să le calce, să le pregătească pentru a doua zi, pipăia țesăturile reci, imprimate cu miros de levănțică și îndurerată, fără să știe bine de ce, își înăbușea un oftat. În mașină Ovidiu a povestit mai multe amănunte despre prietenii lui vizitați în zilele trecute. Pe urmă i-a relatat conținutul unui panou aflat într-un cabinet de protecția muncii: Oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
traversa deja primele faze ale demenței. Sau poate pur și simplu considera că nu are de ce să se agite. Când era vorba de Petite-Ma nu puteai ști niciodată. — Cum ai putut să-ți ucizi propriul copil? a Întrebat Cevriye Îndurerată. — Nu e un copil! a ridicat Zeliha din umeri. În faza asta aș spune mai degrabă că e o umflătură. Ar fi o denumire mult mai științifică. — Științifică! Asta nu e știință, ci cruzime În toată regula! a izbucnit Cevriye
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Își ținea plânsul În frâu, Își apăsa strâns mâna pe rană, cobora În vârful picioarelor până În bucătărie sau În grădină, se asigura că era destul de departe ca să nu poată fi auzită, și abia atunci, abia acolo, dădea drumul unui plâns Îndurerat. Sub toate astea se ascundea o speranță ademenitoare, Însă niciodată Îndeplinită - aceea că, dacă te comportai corect, tatăl nu avea să se enerveze. În fiecare seară când tatăl lor se Întorcea de la muncă, frații se adunau În fața mesei, Înainte de cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
să-i spună „mătușă“. Mătușa ei... mama ei... mătușa ei... mama ei... Asya a făcut un pas Înspre tatăl ei mort. Un pas și apoi Încă unul, tot mai aproape. Fumul se intensifica În tandem. Undeva În Încăpere Rose plângea Îndurerată. La fel făceau toate femeile, Într-un lanț nesfârșit. Toate erau legate Între ele Într-un șir de reacții și ritmuri, fiecare poveste Împletindu-se cu cele ale altora, chiar dacă proprietarii lor recunoșteau sau nu lucrul ăsta. La fiecare jelanie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
metafora gândul cezura Vai vouă cititorilor dacă dispare cenzura Ori numai așa intra-vom în eternitate cu câte-o desagă de vameși în spate RUGĂ ÎN TREI I Fă, Doamne cum vrei numai nu seca Marea Neagră a ochilor mei Că-ndureratele înneguratele și vai! contestatele lor plângeri-priviri adună oștiri Încearcă-a străbate incontinuu trădate Raiuri promise speranțe ucise Străpung depărtările necuprinsele zările II Nici Munții Carpați ai răbdărilor mele nu-i lăsa, Doamne, să se macine-n stele C-atâta cât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
Înțeleg ce-l neliniștește. Publicarea epistolelor scrise de Moncha ar da o grea lovitură societății. Căci e o femeie hors concours, dragă prietene: frumusețe fizică, avere, noblețe, loc În societate, ce mai, un spirit modern Într-un vas de Murano. Îndurerat, Carlos Anglada insistă asupra faptului că publicarea scrisorilor l-ar ruina și asupra acelei besogne, fără doar și poate neigienică, de a-l ucide pe colericul de Muñagorri În duel. Una peste alta, mult stimate don Parodi, vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
îndoială: "Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?"). Or, generația mea abia deschidea ochii. Ce vroiau să facă cu noi? Tabla valorilor absolute, libertatea, arta, filosofia, religia în care credeam era răsturnată. Tablele legii sparte, dar nu de un profet îndurerat, ci de unul violent, intolerant, obscur în intențiile sale. Poate o să aflu că avea noi table... Rămas singur cu acest șef urmase o tăcere. Avea hârtii în față, termină ceva de citit, apoi răspunse la un apel al unuia din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
grea în aerul rarefiat, Muntele se ridica asemeni unei primejdii dorite, proteguitor și indiferent și plin de speranțe și veșnic și al lumii întregi. Și în clipa următoare s-a învelit iarăși în cortine de aburi și privirile umezi și îndurerate nu străpungeau decât veșnicia și nimic altceva. Ca o himeră necesară. Au coborât, în timp ce soțul Mioarei schia. S-au așezat la o cafea cum făcuseră cu ani în urmă. Între ei erau amintiri, tăceri și din nou amintiri. „Mama s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
filmul lui, pe care am uitat-o acasă. Sunt iar drăguță și vorbesc mult, e clar că el nu are chef de mine în mod special, dar cineva trebuie să vorbească și de data asta sunt eu, pare descoperit, vulnerabil, îndurerat, iar mie mi-e drag instantaneu și mă gândesc la mine: am făcut tot ce mi-a stat în putință și el nu m-a iubit. Plouă afară, de obicei plouă când sunt în criză, plouă când mi-e rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
de cel al vieții. Grota săpată în stâncă, în care trebuie să coboare și să se îngroape de vie din porunca lui Creon, reprezintă metafora acestei tragice situații. Închisă între pereții de piatră, Antigona ar putea fi asemănată cu Niobe, îndurerata mamă pe care Zeus, înduioșat de atâtea lacrimi, o preschimbase în stâncă. Statuia de piatră care plânge, iată una dintre posibilele figurări ale destinului eroului tragic, mort și totodată viu, locuitor deopotrivă pe tărâmul morții și pe cel al vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
merită o atenție specială: în ele e dezvoltată, în toată plenitudinea ei, ambivalența văzut în vis/văzut în realitate. Să ne oprim mai întâi la Tenko. Aici nu avem de-a face cu un vis, deoarece, în prima parte, tatăl îndurerat acceptă să bată în toba rămasă neatinsă de la moartea fiului său Tenko, căci „sunetul tobei i-ar aminti de el”. În această primă parte, shite incarnează, prin urmare, un om într-adevăr viu; când, în finalul primei părți, toba răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Căci, cu puțin timp în urmă, duhul Hermionei îi apăruse în vis, iar el, scepticul ce se îndoia profund de adevărul viselor și de posibila întoarcere a morților, făcuse o excepție de data aceasta, acceptând ca pe o fatalitate prorocirile îndureratei regine, într-atât de mare i se păruse asemănarea nălucirii din vis cu aceasta și într-atât de aievea, de real i se păruse tot ceea ce visase. Preziceri, oracole, fantome, asemănări izbitoare și coincidențe surprinzătoare, toate aceste fire se adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
această atracție ascunsă în adâncul inimii mele”, mărturisește ea. O atracție vecină cu moartea, dar resimțită ca viață adevărată. Puterile mării sunt puteri ale morții, dar și metafore ale nenumitului, ale nemărginitului, ce cristalizează acea „sete de imposibil” pe care, îndurerat, Wangel însuși este silit să o recunoască în soția lui și care, se teme el, „îi va cufunda sufletul în tenebrele nopții”. Numai dragostea imensă a doctorului Wangel, a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
palma ce ți-am tras-o atunci, când mi-ai mărturisit că ai pierdut pofta de învățătură. Ca să-l fac fericit, îl întrebai cât e ceasul, în limbi străine, dar chipul său rămase totuși copleșit de grijă mare. - Tată, continuai îndurerat, lasă-mă să-ți spun pe de rost toată partea întâi din Faust, în original și fără greșeală. Ochii lui de culoarea plumbului se umplură de lacrimi și plânsul său sfâșietor mă deșteptă din toropeală. Afară ploua cu găleata. Tânărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
știu care anume, din pricina asemănării - și-mi strecoară între buze o garoafă roșie. Cealaltă, Bianca sau Maria, își scoate mănușa fină din piele neagră și își trece degetele prin părul meu încârlionțat. - Vreau să-ți văd ochii, găsește dânsa profund îndurerată, și-mi ridică o pleoapă. Apoi uluită, se dă îndărăt. Și amândouă: Bianca și Maria se topesc în tapet ca și toate celelalte. ă Acum apare regele meu. Știam de mult că știe să sufere și chiar să plângă, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
sexuală ce ar fi comis-o el. Ar fi fost înțelegătoare. „Fii blândă“, ar fi rugat-o Ignatius suspinând. Myrna se lansa probabil în actul sexual cu vehemența și seriozitatea cu care se angaja în protestele ei sociale. Cât de îndurerată va fi când Ignatius îi va descrie plăcerile lui încărcate de tandrețe. — Oare să îndrăznesc? se întreba Ignatius, lovindu-și absent căruciorul de o mașină parcată. Mânerul îi intră în stomac și râgâi. Nu-i va spune femeii cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Logan: Noi ar fi trebuit să aflăm primii! Se izbi cu pumnul În piept. — Noi suntem familia lui! Logan tresări. Cum naiba aflaseră ziarele că trupul lui David Reid fusese cel descoperit? Ca și cum familia lui nu ar fi fost oricum Îndurerată. — Îmi pare rău, domnule...? — Reid. Charles Reid, răspunse omul, Încrucișându-și din nou brațele și umflându-se parcă și mai tare. Tatăl ei. — Domnule Reid, nu știu cum a aflat presa despre asta. Dar vă promit: vinovatul, oricine ar fi el, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]