1,110 matches
-
a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe persoane ca dumneavoastră în învățământ? Avem prea mare nevoie de dumneavoastră ca să vă dăm drumul“. Și așa mai departe; dar uite că sunt pensionată fără nici un preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul ca să rămân
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zâmbet lejer. Dar nu înțeleg, insistă ea. Nu crezi că e... — Timpul să mergem? o întrerupe Luke. Ai dreptate. Cred că trebuie s-o luăm din loc. Știi că e două fără cinci? — Cinci minute? Suze pare de-a dreptul înspăimântată. Pe bune? Dar nu sunt gata! Bex, unde-ți sunt florile? — Ăă... în camera ta, cred. Parcă acolo le-am pus... — Și ce mai stai, du-te după ele! Și tati unde s-a dus? La naiba, am chef de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din adâncul sufletului. Și mai știu și că, dacă eu m-aș arăta extraordinar de încântată, ar face orice îi cer. Închid ușa în urma mea și trag aer în piept adânc. Două secunde mai târziu, se aude soneria și tresar, înspăimântată. Dumnezeule, sunt cu nervii la pământ. — Bună, spun, deschizând ușa. A, tu erai, Danny? Fii atent, trebuie să dau un telefon foarte important. Așa că te rog, dacă nu te superi... — OK, vreau să te rog ceva, zice, intrând în casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Fete care au crezut că se pot folosi de experiența mea și că acest lucru le va fi trecut cu vederea. Se apleacă ușor spre mine cu un licăr de satisfacție în ochi, iar eu mă trag brusc în apoi, înspăimântată. Becky, crede-mă, nu vrei să fii una dintre aceste fete. E nebună la cap. Tipa care-mi organizează nunta e dementă. — O i...dee foarte bună, zic repede. E normal să te protejezi. — Firește, putea foarte bine să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tonele de cadouri? Nimic din toate astea nu are nici o importanță! Am să mă îmbrac cu un sarong simplu și am să fiu în picioarele goale, și o să ne plimbăm pe plajă, și o să fie atât de romantic... — Bex! Tresar înspăimântată, când aud tonul lui Suze. N-am auzit-o în viața mea atât de furioasă. Termină! În clipa asta. Dumnezeule, ce vacă egoistă poți să fii uneori. Ce vrei să spui? îngaim. M-am referit doar la faptul că toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a câștigat această „dispută teologică” și, „când a pus mâna În barba jidanului, bucățică de perciun n-a mai rămas !” <endnote id="(639, p. 94)"/>. Adevărata victorie a creștinului nu se considera a fi simpla zgâlțâire a bărbii unui evreu Înspăimântat, ci tunderea bărbii și tăierea perciunilor săi rituali. „Distanța culturală” era astfel anulată, iar gestul avea autoritatea unei convertiri religioase (chiar dacă forțate) și pres- tigiul aducerii „ne-legiuitului păgân” la „legea noastră”. Gestul de a tăia sau smulge bărbi și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
completează „fișa psihologică” a unui popor nevropat. Un text, chipurile, plin de condescendență față de situația evreilor de după război este Împănat de fapt cu diverse acuzații : „Mie nu mi se pare nefiresc ca niște oameni [= evreii] care au fost atâția ani Înspăimântați și umiliți, pe lângă spaimele și umilințele a două mii de ani de peregrinări, În clipa când Își pot reveni din spaimă și umilire să fie cuprinși de-un elan, de-o dorință, de-o exuberanță, de-un fel de beție de-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de timid - spunea el -, Încât ei nu pot să lupte În armată. Din acest motiv ei nu sunt nicăieri soldați” <endnote id=" (688, p. 35)"/>. Evreul real la războiul real În Europa Centrală și de Est, imaginea evreului laș, fricos, Înspăimântat chiar și de umbra sa - imagine pe jumătate adevărată, pe jumătate nedreaptă - era În măsură să rănească mândria „evreului real”. În tradiția orală a evreilor din Moldova au supraviețuit mai multe legende menite să demonstreze, dimpotrivă, curajul și loialitatea lor
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
mea. La Iași a fost savurată cu plăceri diabolice , între alții de însuși Const. Ciopraga care s-a bucurat aproape copilărește!... Bineînțeles, aici se bănuiește că eu am făcut-o, iar criticul oral care împreună cu amicii săi îs înnebuniți și înspăimîntați că ar mai putea urma ceva. Mă bucur că părerile mele se verifică și altfel. Ai văzut nota contra oralului din Luceafărul de alaltăieri? Perfectă! Unii din amicii mei de aici care cunosc fiziologia spun că aș fi prea „crud
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
trece în lumea de dincolo... fără ca să simțim ceva, deci fără suferință. Când să înghit acea pastilă, sunt oprit spunându-mi-se: „Dumneata nu vei înghiți pastila, pentru că ai un copil căruia îi dai pâine!” Brusc m-am trezit oarecum înspăimântat și m-am gândit la ce visasem. Da! Aveam un copil căruia îi dădeam pâine de ani de zile. Era o fetiță din vecini care-mi cerea chiar așa: „Vă rog să-mi dați de-o pâine!” Acum era mare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni prizonierul retoricii, al clișeelor, al procedeelor, Caragiale nu numai că le denunță, dar se lasă fascinat de regulile enunțării, ale propriei enunțări aparent nihiliste, în așa fel încât aproape pulverizează lumea, creând un puternic efect al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
piesele în care am jucat. A urmat o lectură. Joi 16 septembrie 1999- sala Pruteanu- Teatrul- ora 17.00 Mama și sora sunt în altă lume. Singura făptură care le ține împreună- Ștrengărița. Vineri 17 septembrie 1999 - sala Pruteanu Puțin înspăimântată și încercând să nu mă încarc, confuză, derutată, am pornit totuși cu forță și credință în exercițiile fizice începute azi de dimineață. Până la ele voi reface agenda zilelor trecute. Lectura de miercuri seara a fost un experiment care mie nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sunt priviți cu dispreț și luați în râs de subalterni) - Am înțeles că sunt probleme cu mine la grup. Vreau să știu care! Când ești murdar societatea te marginalizează. În America oamenii se spală continuu pentru că se simt murdari și înspăimântați de a nu fi scoși în afara societății. oi 21 octombrie 1999- acasă Astăzi Liviu mi-a adus „Sisiful”. Mi se pare lucrul cel mai potrivit pentru Alexander, acest „Sisif” al teatrului, capabil să urce de fiecare dată chiar dacă prăbușirea este
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
să-și așeze, În timp ce falca Îi tremură ca o piftie, prodigiosul ei posterior, cu cei trei nasturi Într-o parte, și lăsându-se cu precauție În jos; apoi, În ultima secundă, Își Încredințează corpul voluminos fotoliului de răchită care izbucnește, Înspăimântat, Într-o salvă de scârțâituri. Stătusem În străinătate aproape un an. După ce petrecusem vara lui 1904 la Beaulieu și Abbazia și câteva luni la Wiesbaden, am pornit spre Rusia la Începutul lui 1905. Nu reușesc să-mi amintesc exact luna
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Fă dreptate pe Pământ, până nu-i prea târziu! Oameni buni! Vă prorocesc "Plinirea Vremii"! Privegheați și vă rugați, că nu știți când trâmbițele Apocalipsei vor suna înfricoșata Judecată de Apoi! Pocăiți-vă! Po... po... Brusc se ridică, dă înapoi înspăimântat, se holbează cu ochiul cu albeață, face cruci peste cruci și strigă: Piei Satană!! Piei!! Nu mă ispiti!! Piei!! Își agită brațele prin văzduh, se luptă cu o ființă numai de el văzută din brațele căreia se zbate să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu mic cu mare, au fost măcelăriți sau cusuți în sac și aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât. Eu cu verii noștri, Manuil și Alexis, de care eram îndrăgostită -, ne-am ascuns în ruinele palatului Blacherne, împreună cu șobolanii, înspăimântați și ei; ne-am mirat chiar, crezusem că toți fuseseră mâncați în lungul asediu. Înveșmântați în zdrențe ca cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îmboldește Ștefan. Luminăția sa Sultanul, ros de podagră, cu încheieturile butuc, se perpelește urlând de durere de pe un divan pe altul ce să mai urce pe cal ca să prăpădească Țara Moldovei și pe "Ghiaurul" ei?!? Doftorii ăi mari roiesc împrejur înspăimântați, cu moartea în suflet; nu știu ce leacuri să-i mai dea să-i ostoiască durerile grozave, să nu mai răcnească la ei "că-i taie, că nu sunt buni de nimica"... Să i-o țină Dumnezău... adică Allah! îi urează Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
De ne află Vodă, ne-mplântă în cur un par de salcie, de înflorește în mațe, cu frunze, cu rădăcini cu tot! Doamne apără și păzește! caută el Răsăritul, să se sfințească de apărătură. Să căscăm bine ochii, sare Negrilă înspăimântat. Chestia aiasta cu salcia mă și furnică pe șira spinării! Ține-ți-vă firea, spune Alexa cu calm. Isaia, știe el ce face. E uns cu toate alifiile. Un răstimp, se lasă tăcere și, parcă, cucuvaia din schitul părăsit se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se ducă după ea! Să fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce te bâțâi mă?! Ai văzut pe Necuratu'?! îl scutură Isaia. Cupcici, înspăimântat, își șterge broboanele de sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
borșâșor de pește mult plăcut Măriei sale... Adio, Măria ta! Fie-ți țărâna ușoară... În Iad, cu tine, "Ștefan al Cincilea cel Mare"! De ce tocmai eu?!?! protestează vehement Negrilă, speriat de moarte. Așa-așa! îi ține isonul Alexa, nu mai puțin înspăimântat. De ce tocmai noi?!... Eu... eu nu-s decât dregător de-al doilea. Așa-așa! afirmă Alexa. O așa mare cinste se cuvine unui om greu. Eu... eu ce sunt? Un amărât de stolnic mai-mare peste bucătarii Măriei sale... Domnia ta ești boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldova... Cu Mahomed?! întreabă Ștefan scurt. Cu! Ne face cinstea Împăratul turcesc în persoană, se ploconește el cu un zâmbet schimonosit. Și... și câți?! Pe puțin o sută cincizeci de mii... Numai?! hohotește Ștefan nervos. Dumnezeule! Ne termină! strigă Juga înspăimântat. Se zice chiar aproape două sute... Așa potop de turcime nu s-a pomenit de la bătălia Constantinopolului, spune Țamblac. Aiasta vorbește de cât de mânios e Sultanul să se răzbune. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine! spune Ștefan râzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința"... Nici tu?! Țîîî... O să fie tare întristat Măria sa când o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că X are cancer”, auzi pe câte unul; mie, în schimb - afirmă în stilul lui caracteristic V.M. - îmi este rușine să fiu mort; adică neputincios, umilitor de neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor înspăimântate, scârbite sau chiar critice, ale tuturor. Să nu mai fii în stare să alungi o muscă, să nu mai poți să ridici măcar un deget! O, dacă ai reuși, frumos așezat (de alții, ca un prunc neajutorat) în sicriu, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]