13,166 matches
-
a cărei demnitate lasă de dorit, subordonându-se stăpânirilor lumene și primind în schimbul câtorva grațiozități și concesiuni reciproce titlul de națională și de stat. Biserica Romană-catolică iarăși, deși necontenit s-a evidențiat ca o forță vie-n societate, și-a însușit toate drepturile absolutiste; iar prin faptul că adeseori a tolerat și patronat arbitrariul, a creat o mulțime de curente distructive, dintre care, cel mai de seamă a fost acela a lui Luther (în 1519) și al lui Calvin (în 1536
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
ca totul ca, prin focul spiritului Lui sfinților să-l curețe de toată tina păcatului și să facă organ bine plăcut Sieși. De aceia focul în Sf. Scriptură este icoana și purtătoarea spiritului dumnezeiesc (I Corintieni Cap. III 10-16) și Însuși Dumnezeu se numește foc mistuitor (Deuter. Cap. IV 24; Exod Cap IV 8 Cap XX 5; Cap XXIV 17; Isa. XXDII 14; 42 V. 8; Evr. XII 29; II Tesal. 1-8) Dumnezeu se arată prin foc (Numerii IX 15. Ps
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
serbau la 21 Aprilie sărbătoarea Patilia sau Parilia, în cinstea zeiței Pales, apărătoarea turmelor. Se făceau focuri de paie, peste care săreau de trei ori oamenii, ca să se curățească și chiar și turmele treceau peste aceste focuri, de trei ori. Însuși Teodoret ne spune că a văzut obiceiul acesta păgânesc, pe care Sinodul al VI-lea, l-a oprit, prin Canonul 65 (Pidalionul de la Neamț, 1844, pag. 188). La noi Românii, poporul de la țară, până-n ziua de astăzi păstrează obiceiul focurilor
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
făuriți din piatră sau aramă, din animale sau elementele naturii. Să te desparți de singurul tău copil și să-l aduci jertfă pe brațele înroșite de foc ale acestui idol, pe care tu în ignoranța și rătăcirea ta îl socotești Însuși Dumnezeu, apoi aceasta nu este cel mai desăvârșit semn de credință și pietate? Dar, ca să spulber pentru întotdeauna născocirile adversarilor cremațiunii cum și afirmația că "arderea este lucru diavolesc" că "Dumnezeu nu-I place acest fel de nimicire a omului
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
este ignoranță și superstiție. De ce iasă să slujească, în același timp, și lui Dumnezeu și Diavolului? De ce ascund adevărul învederat și nu lasă mulțimea să se ridice la treapta înaltă, indicată de Dumnezeu ca fiecare "să fie preferat, cum este însuși Dumnezeu?" De ce, în același timp, slujitorii altarului primesc jertfe de păcate și ispășire pentru credincioși și totuși încuviințează și încurajează acțiunile atribuite Diavolului și slujitorilor lui cu chip omenesc? De ce tu, preot, dai circumstanțe atenuante și liberezi de păcat pe
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
însă superficial în alba mantie a creștinismului. Și atât de mult stăpânește sufletul mulțimii tradiția acestor practici ancestrale, încât nici cei mai curajoși reformatori n-au îndrăznit să le năruiască, temându-se de o completă nereușită și de furia poporului. Însuși Mântuitorul, la un moment dat, când Evreii Îl priveau pieziș, Îl urmăreau să-L prindă în cuvânt, Îi întindeau curse și-L învinovățeau, că li se strică Legea și Proorocii înțelegând prin Lege tradiția și datinile Mântuitorul circumspect și atotcunoscător
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
înfricoșătoare pentru urmașii care nu vor ține seama de executarea întocmai a acestei ultime dorințe. Împărați, regi, domnițe, boieri mari și boierași, țărani și simpli muncitori, toți au câte o ultimă dorință. Unul lasă averea urmașilor săi, pe care le însuși le-o împarte la sfârșitul vieții sale, ca să nu se certe între ei; altul își lasă averea pentru opere de caritate; altul nu are avere, dar dă sfaturi de bună gospodărire; de pace și iubire; sfaturi politice ori de îndrumare
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fără să știm și pricepem noi și ne mângâie, în vreme de necazuri și primejdie. Depășesc poate doctrina creștină despre "starea sufletelor", dar nu păcătuiesc câtuși de puțin, afirmând că existența lor și legătura dintre noi cei vii și ele. Însuși Biserica creștină afirmă aceasta, când face pomeniri pentru "păcatele veniale" ale celor dispăruți. Mare greșeală fac, deci, urmașii unui mort, a cărui ultimă dorință îi este călcată în picioare. Când nu cred și nu se așteaptă, va apărea spectrul celui
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
lucru", a nu fi decât moarte. Iată de ce, pretinzând că surprinde ființa adevărată a senzației, știința matematică a naturii operează o deplasare sau, mai degrabă, survolează acest Abis ontologic, substituind senzației care se încearcă pe sine, sau mai bine zis însuși faptului de a se încerca pe sine, ceea ce, pentru a-i "corespunde" în natură, a o "suscita" sau a o "provoca", nu are în orice caz în sine nici o legătură cu subiectivitatea acestui a se încerca pe sine, cu viața
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu sunt, nici ele, un fel de date, proprietăți opace ale acestei vieți: sunt posibilitățile sale, viața sălășluiește în ele și le deține ca pe propriile sale puteri, ca ceea ce ea poate să facă, nefiind nimic altceva decât acest a-putea-face însuși. În măsura în care ele reprezintă potențialitățile fenomenologice ale vieții, esențele nu se înfățișează întâi de toate drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nu este decât un pseudo-sistem, în măsura în care fiecare dintre fenomenele economice care îl alcătuiesc este produs în realitate de munca subiectivă, luându-și existența din viață și nefiind inteligibil decât plecând de la ea și de la proprietățile sale specifice. În sistemul tehnico-științific însuși și cu toate că provine din eliminarea vieții, această scoatere din joc nu este de fapt niciodată completă. Pe de o parte, dispozitivul material conservă un punct de ancorare în corpul subiectiv; pe de altă parte, și într-un mod mai esențial
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nimerit să afirmăm aici că învățarea trebuie cel puțin să răspundă unei duble vocații. Pe de-o parte, este adevărat, de a-l plasa pe fiecare în condiția de a îndeplini o funcție în societate și, astfel, de a-și însuși o meserie. Pe de altă parte totuși, și mai semnificativ, de a-i permite să pună în operă ansamblul înzestrărilor și capacităților astfel încât să-și realizeze individualitatea proprie, adică esența umanității din el. Această a doua sarcină este cea a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care-și află posibilitatea în repetare și în contemporaneitatea care rezultă din aceasta, nu intervine mai întâi ca mod deliberat al transmiterii cunoașterii în formele nobile ale culturii, ci se manifestă spontan, prin intermediul fenomenelor de intropatie și de imitare, ca însuși procesul în care se auto-constituie orice intersubiectivitate patetică concretă. Când aceasta se alienează în comunicare și în existența tehnico-mediatică, ea adaugă societății noastre materialiste trăsătura de năucire, iar în același timp îi dă culturii o ultimă lovitură. Pentru a justifica
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cărora să-și poată organiza faptele și valorile propriei practici... În acest cadru, există o unitate între judecată, reflecție și emoție (S. Ruddick, 1983, p. 56). Eu numesc această unitate lumea văzută cu ochi de mamă, în sensul în care însuși statutul existențial este restructurat profund printr-o raportare condiționată de relația primordială: aceea cu copilul. Lumea văzută cu ochi maturi este un spațiu mai degrabă comun decât unul individual, poate fi frecventat de toți cei care țin cont în practica
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
trebuie adorată, dar nu și înțeleasă” (invoc articolul „Femeile” al lui Mihail Kogălniceanu, publicat în Alăuta românească, apud R.M. Popa, 2002, p. 57). Prima calitate a femeilor este cea privind treburile domestice. Spre acestea, femeia este în mod firesc atrasă: Însuși cele mai frumoase dame de lume care trăiesc în cele mai plăcute petreceri păstrează totdeauna o slăbiciune pentru proastele și fireștile îndeletniciri ale gospodăriei. La zisele noastre nu poate nimeni să se împotrivească. (M. Kogălniceanu, Opere, vol. I, p. 548
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Velázquez. La vremea aceea, Angélica de Alquézar trebuie să fi avut Între unsprezece și doisprezece ani și era deja anunțul promițător al splendidei frumuseți În care avea să se transforme mai târziu și despre care a lăsat o minunată mărturie Însuși Velázquez În celebrul tablou pentru care ea avea să-i pozeze după un alt răstimp, către 1635. Dar cu vreo zece ani Înainte, În diminețile acelea de martie premergătoare aventurii cu englezii, eu nu cunoșteam identitatea foarte tinerei fete, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
nou partitura pe stativ. Aceasta a fost „în pădure trăiesc fericit și vesel“, a spus ea. Apoi Pettersson din Hugnaden și cu mine am citit despre Moise și despre tufișul în flăcări. Jos de tot, în colțul din dreapta, se afla însuși Doré, cu blocul de desenat și creionul lui. întorsese capul spre noi și avea bustul gol, lucios de sudoare. Mâna dreaptă și-o ținea în aer, gata să facă o nouă linie sau o umbră, iar vârfurile mustății îi atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în diferite feluri. în ea există materie pentru o întreagă existență, ba chiar mai mult. Dar voi termina curând. Da, mi-a zis Elis cel contemporan. Noi cunoaștem Biblia lui Doré. La muzeul din Skellefteå există un exemplar pe care însuși Elis din Lillåberg și-a scris numele. Și un fel de arbore genealogic. Prin urmare știa să scrie? Sigur, știa să scrie. Dar, ca să spun așa, indescifrabil. Din nefericire. Acum ei aveau să meargă undeva în pădurile de dincolo de Lillholmträsk
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
în sfârșit să scăpăm de toți! Las pradă focului operele complete ale lui Heinrich Heine și Heinrich Mann, tipărite la Berlin, Leipzig și München, cu dreptuti de reproducere, cu tot! Strittmatter a părut să adreseze ultimele fraze mai curând sie însuși și calului decât dictafonului. Nu, pe Dumnezeu, el nu se va preta la compunarea acelui discurs! Scriitorii se pretează la orice. Acesta este cel mai mare defect al literaturii. Dar el se va proteja și nimeni nu va putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
termos, umplu cu mâini ușor tremurând, de emoție, două cești și îi întinse una: Vezi, Arm, glăsui el vrând să găsească o justificare, lumea-i așa cum este... și ca lumea sunt și eu... Nu sunt vorbele mele, dar mi le însușesc, înțelegi?... Poate că te-am și dezamăgit deja și vrei să pleci?... Nu mai spune prostii, îl întrerupse Arm cu un glas plin de empatie. De ce să mă dezamăgești?... Păi fiindcă vezi ce ruină, ce epavă... ai în fața ta... Deabia
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
de pașnici, așa de inofensivi, ca să o sfârșească într-un mod atroce, înfiorător ciuruiți de gloanțe lângă un zid cazon care rămăsese mânjit de sângele lor și impresionase pe toți cetățenii pașnici ai planetei... Deci se putea perfect să îți însușești cu anasâna orice bun care nu îți aparținea în țara asta și nu aveai de dat în nici un fel socoteală pentru nemaipomenitele tale matrapazlâcuri: lipseau dovezile incriminatorii. Și fără dovezi ce mare specialist în “inginerii” financiare, de aici ori de
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
și încă și mai bine mascat. Subiectul, așa cum îl rezumă Vianu, e simplu, urmărind felul în care un avocat sărman și pus pe căpătuială, Claude Barsac, o ucide pe Marquisette, soția celui mai bun prieten al său, pentru a-și însuși o avere despre care, ca intim al cuplului, aflase îndeajuns de multe. Desigur, acuzat pe nedrept de moartea tinerei, soțul e achitat în urma exemplarei pledoarii a lui Barsac însuși. Situația e transferată, cu tact, în planul adevărului biografic, cu care
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
lor în URSS, în 1945, ca parte a operațiunii denumite de sovietici "munca de reconstrucție" a țării devastate de război. Sunt smulși, astfel, din comunitățile lor, de-a valma, simpatizanți ai hitlerismului, alături de critici acerbi ai acestuia (cum ar fi însuși naratorul, Hans Jung), țărani, dar și intelectuali in spe (Hans, Martha Gröber, al cărei tată, directorul liceului german din Timișoara, era un fervent susținător al politicii național-socialiste, ambivalentul Gunesch, Annette ș.a., toți liceeni străluciți, cu entuziaste planuri de viitor). Ambiția
O cronică imparțială by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/8049_a_9374]
-
a găsit un distribuitor pentru Plane Crazy și pentru continuarea sa, The Gallopin' Gaucho, Disney a creat un scurt-metraj Mickey Mouse cu sunet, Steamboat Willie. Acesta a avut succes și au fost distribuite cu sunet și cele două scurt-metraje precedente. Însuși Disney și-a împrumutat vocea lui Mickey și Minnie Mouse iar Mickey a purtat vocea lui Disney până în 1946. În 1932, Disney a primit un premiu special din partea Academiei de Film pentru crearea lui Mickey Mouse, ale cărui seriale au
Personalitatea zilei: Walt Disney by Badoiu Raluca () [Corola-journal/Journalistic/80609_a_81934]
-
citate din cărțile lor, le mărunțim unele idei, și apoi încheiem panegiricul cu un aer mulțumit: ne-am făcut datoria, adică am mai creat încă o galerie funerară în muzeul cu relicve solemne ale României istorice. Senzația aceasta o întreține însuși autorul, prin fermitatea cu care subliniază că extincția conservatorismului românesc e definitivă: Paginile volumului de față pot fi privite ca o recuperare a vocilor celor trei generații de conservatori români. De la Barbu Catargiu și Barbu Știrbey pînă la Constantin Rădulescu-Motru
Stigmatul conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8066_a_9391]