1,269 matches
-
scaunele Înalte de la bar. Așa arăta și ea cândva, dar În rest, ce diferență! Și de mult nu mai are nici un chef să explice nimănui ceea ce, de atâtea zeci de ani, se străduiește să uite. Lumina galbenă, roșie, care se Întețește deasupra Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mi-a zâmbit amar. Nu puteam s-o las așa, să dispară În neant, fără o lacrimă. Un râu secat nar fi fost suficient pentru preaplinul adunat În mine. Lacrimile se rostogoleau ca mărgăritarele pe o plajă pustie. Viscolul se Întețise și lovea cu putere În ferestre. Am tresărit. Sigur, m-am Înșelat. Nu puteau să urle lupii În plină zi și atât de aproape de oraș. * Neprimind niciun telefon, am deschis calculatorul, cu speranța că voi găsi un semn. Da. Era
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
așteaptă. Ca semn că a ajuns, a aprins un chibrit doar cât ai clipi... Ușa bucătăriei s-a deschis încet și hangița, îmbrăcată de ducă, a ieșit cu grijă, să nu facă zgomot... Au ajuns repede la bordei. Lotrul a întețit focul. Apoi, la lumina și căldura lui, s-au iubit cu dor și nesaț... Când cocoșii cântau a doua oară, Irinuța „dormea deja dusă”... în patul ei din bucătărie... Dimineață, hangiul s-a trezit mai târziu ca de obicei. Din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fapt era o bucată de mal despicată și depărtată puțin de restul povârnișului. L-a aruncat în despicătură ca într-un hău! S-a depărtat apoi puțin și s-a așezat pe o cioată, să se odihnească. Ninsoarea parcă se întețise. După un timp, a plecat. La un moment dat, și-a dat seama că pușca mortului a rămas acolo unde acesta a căzut. A pornit aproape alergând spre acel loc...Durerea din umăr n-o mai simțea. Gâfâind, a ajuns
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
o raită printre copaci iar acum se întorcea în tabără. Liniștea însă era deplină, în afară de susurul apei ce curgea la vale, nu se mai auzea nimic. Își văzu mai departe de treabă, atent totuși la zgomotele din jur. Focul se întețise și acum ardea cu flacără puter nică, trosnind din când în când. Dinspre pădure se auzi iarăși un fâșâit slab. Era ca și cum cineva răscolea cu piciorul frunzele uscate de pe jos. Se întoarse cu fața în direcția de unde venea zgomotul, încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
chemare, rămânea nemișcat așteptând să pri mească un răspuns. Pădurea rămânea însă tăcută, nu se auzea decât zgomotul picăturilor de apă ce cădeau pe frunzele copacilor. Lumina focului nu se mai zărea, tabăra rămăsese departe în urmă. Vântul se mai întețise nițel trecând acum nestingherit prin pânza subțire a cămășii cu care era îmbrăcat. Îi era frig și începu să se bată cu pal mele peste umeri, își fricționa pielea de pe corp ca să se încălzească. Valea de dedesubt era deja plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându-și din când în când picioarele printre frunzele veștede de pe jos. Dacă n-ar fi fost în misiune de căutare, chiar i-ar fi plăcut excursia pe munte. Era în concediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din cap și îi făcuse semn să părăsească încăperea. Nedumerit și chiar ușor speriat, soldatul Boris Godunov salutase și se răsucise pe călcâie, după care ieși din birou. Nu înțelesese nimic din cele întâmplate, ba mai mult, teama lui se întețise, câteva zile mai târziu, când primise un telefon de acasă. Nu-l cunoscuse pe taică-su. Murise la numai câteva luni după ce se născuse el, iar maică-sa îl crescuse singură așa cum se pricepuse ea. N-aveau telefon acasă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo, până și Țârțâc, care mai dormea noaptea afară, acum nu se vede. Dinspre drum se-aud chiote, mugete - venea băiatul cu oamenii. Până la opt au alergat, care cu ce-avea, să verse găleți cu apă, care parcă mai rău întețeau focul. Atunci, nu mai știu care dintre oameni a urlat să ne depărtăm toți și din drum am văzut cum șandramaua s-a destrămat ca un castel din cărți de joc în toate punctele cardinale, a rămas o grămadă fumegândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
să se piardă într-un somn nesimțitor, vegetal, vorba Anei B. Stau numai de jumătate de oră în sala de așteptare la medicul meu de familie, cu fața în pâlpâirea unei lumânări care probabil îmi dă o culoare nesănătoasă. Vântul întețit odată cu lăsarea serii face să fileze picătura albă de lumină, semn că geamurile nu se închid etanș. De când am venit, n-a ieșit nimeni din cabinet, totuși femeia dinaintea mea, o bătrână care dormea ghemuită cu capul îmbrobodit în poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
În cabina ce se afla chiar la intrarea În livadă. Își dădu seama că o să nască, avea experiență de la soția sa, care, la fiecare naștere s-a nimerit să-i fie prin preajmă, să o ducă la spital. Durerile se Întețeau. - Relaxați-vă doamnă, chem salvarea! Inspirați adânc. - Vă mulțumesc frumos! Vă rog, dați telefon soțului meu si spuneți-i că o să nasc. Îi dictă numărul de telefon printre gemetele de durere; nu putea sa stea nici pe scaun, nici În
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
învârtit pe loc. I se părea că toți copacii se apleacă și-l apasă ușor cu ramurile lor, ascunzându-l privirilor. Auzea voci, fără să înțeleagă cuvinte, auzea muzică, fără să înțeleagă de unde vine, simțea adierea unui vânt care se întețea și care făcea frunzele să se miște forțat, haotic, în foșnet înfricoșător. A încercat să fugă, dar picioarele-i erau grele și se forța să facă fiecare pas. S-a oprit năucit. Nu putea să mai plângă și nu înțelegea
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
socoteală, în afară de conștiința mea. Dacă ea îmi spune că fac bine ceea ce fac, orice discuție este inutilă. Așa să știi dumneata... Grav: îmi spunea domnule punând între mine și ea o distanță de o sută de kilometri. Cearta noastră se înteți alimentată de îndîrjirea amîndurara. Dacă Mihaela ar fi omis să-mi spună că tânărul acela era un curtenitor și avea maniere alese poate nu s-ar fi întîmplat nimic. Și cu toate astea trebuie să adaug că aveam nevoie de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
văzură decât luminile împrăștiate pe spinarea ei. Farul de la Tuzla, intrat parcă în pielea lui Coleșiu, clipea șiret ca moșneagul, parcă ar fi vrut să-mi spună: ― Haiducule, pe ce fată ai pus mîna! Pe măsură ce înaintam în larg, vântul se întețea și aerul deveni mai răcoros, mai sărat. Nu mai deosebeam nimic în zare: întunericul mistuia în pântecele lui marea laolaltă cu cerul. Numai luna rămăsese nemistuită și mergea cu noi călăuză pe nesfârșitul pustiu de apă. ― Mi-i frig aici
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Nu, Dorule, nici n-aș vrea. Ne trebuie o capacitate de a suferi prea mare și nu știu dac-o avem. Dealtfel, aleșii dragostei absolute sânt excepții tot atât de rare ca și geniile... ... Trecuse de miezul nopții și pe bord se întețise frigul. Mihaela începu să tremure mai tare. ― Rămânem aici pân-la răsăritul soarelui? ― Mai bine ne retragem. M-a răzbit frigul! Am coborât în pântecele vasului unde se afla cabina noastră cât o cutie, în care abia era loc să ne
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
plutind pe apă, ceilalți în adâncuri, printre crengile brazilor, ca lacul să poată fi botezat mai ușor. Așa a devenit râul stăvilit de alunecătura dealului Lacul Leșurilor, până când asta a început să dăuneze afluenței de turiști, pe cale de a se înteți. Atunci, după un exemplu străin de succes, geografii au corectat greșeala și l-au numit Lacul Mort. Prin împrejurimi se răspândea mirosul de leșuri, iar prin depărtări, vestea apelor făcătoare de minuni, și, când duhoarea a încetat, toată lumea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
acelui an, astfel să aibă timp berechet a se zbengui după pofta inimii în vacanța ce va urma după puțin timp. Pe imașul ce se întindea de la pârâu până sub pădure, cornutele alergau după iarba gustoasă și, pentru că soarele își întețea dogoarea, pe unele le necăjeau bondarii și începea strechea, dând de furcă văcarului. Fiind absorbită de minunata priveliște, își petrecu o mână peste spate pentru a-și scutura rochia de praful pe care l-a împrumutat de la hatul unde s-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și o cutie cu chibrituri, pe care a scos-o din buzunar, a adunat o mână de paie și le-a dat foc. În arșița soarelui stogurile cu paie din depozit au luat foc, care încetul cu încetul s-a întețit și ardea în vâlvătăi albe și roșii. Direcția în care ardea amenința casa stăpânului și a unui vecin al acestuia. Ca fulgerul s-a dat de știre din om în om și toți acei care erau acasă au sărit la
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cât mai repede, unde zic eu că este raiul... după care și-a reluat activitatea, scuzându-se... Te rog să mă scuzi, mai am câteva cuiburi de roșii pe care trebuie să le ud acum, de dimineață. După ce soarele își întețește razele nu trebuie să le mai ud că le omor. Localitatea este așezată pe o vale plină de verdeață și mulți copaci fructiferi, câmpie înspre vest, iar în partea dinspre sud și apus pădure, înspre nord viță de vie. După
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
nu mai există. Lucrul acesta se întâmplă pretutindeni și nu se va schimba niciodată. Cel despre care voi face vorbire în continuare nu mai suflă aerul vieții alături de noi; povestea sa, însă, ni-l va tulbura și ni-l va înteți pe al nostru. Și, cu toate că simt sfială în suflet și tremur în condei, voi porni, totuși, spre a o spune, după puterea și talentul meu, deși știu prea bine că este greu din cale-afară acest lucru în acest regretabil veac
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în prag de iarnă! N. Prelipceanu ne asigură, pe un ton aproape vesel, că noiembrie și decembrie sunt lunile cele mai rele pentru navigația în Marea Neagră. Am simțit și la alții o neliniște, ascunsă rău de glume forțate. Pe măsură ce se întețesc valurile, însă, această frondă dispare. Puțini mai au tăria să braveze. Febra îmbarcării a lăsat locul îngrijorărilor. Câțiva ne-am strâns în "marele salon", din instinct. Alții s-au retras în cabine, să stea întinși, pentru a suporta mai bine
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
n-am mai insistat, nedând nici o importanță faptului, indignat numai fiindcă o așteptasem în ploaie. Acum revăd așa de bine scena, că mă mir cum am fost așa de neatent atunci. După plecarea Irinei, bănuielile mele aveau de ce să fie întețite. Observam toate stângăciile ei, dar nu le cercetam cu de-amănuntul. Sufeream pentru alte motive (sau fără motiv) și aveam nevoie să fiu mângâiat cât mai iute. Încetam deci toate întrebările de îndată ce vedeam pe fața ei cea mai mică părere
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fost un simbol al existenței noastre comune. Pe Ioana am mai văzut-o și înainte de întîlnirea care avea să ne apropie din nou. De trei ori, cu puțin înaintea reîmpăcării. În prima, Ioana era cu celălalt, și asta mi-a întețit gelozia și mi-a întărit siguranța de cele ce se petreceau. Stăteau în fața unui cinematograf din Bulevardul Elisabeta și se uitau la fotografiile filmului. Se juca Potache și Perlmutter. El îi explica probabil savoarea artiștilor. Ea asculta atentă, foarte interesată
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prepară ceva de mâncare, și o face fără stângăcie, poate pentru că, având alte gânduri, nu se mai sinchisește de ceea ce face. Sau pentru că eu lăsîn-d-o în pace, nemaiobservîndu-i fiecare mișcare ca apoi să-mi spun observațiile răutăcioase, nu-i mai întețesc instinctul ei de împotrivire. Dar nu putem să profităm de singurătate, emoțiile ne sunt mereu întrerupte de gândul soartei lui Viky. Avem impresia că la fiecare clipă poate sosi vreo veste rea, și ar fi oribil să ne surprindă fericiți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mult timp înainte de a fi devenit vasal al clanului Akechi - servea clanul Saito. După ce trăise ca ronin, Yusho devenise artist, citând căderea provinciei Gifu ca motiv al acestei alegeri. Toshimitsu, însă, renunțase la loialitatea față de clanul Saito. Discordia care se întețea între Toshimitsu și foștii lui stăpâni se manifesta chiar și în fața lui Nobunaga, iar disputele se desfășurau aproape ca și cum i-ar fi cerut să fie judecătorul lor. Acum, însă, toată lumea uitase poveștile care stârniseră atât de mult interesul societății în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]