1,437 matches
-
primele momente minunate de încredere absolută. Bătrâna Antonia, cu ochii plini de lacrimi, vedea în băiatul acela umbra fiului ei, care fusese otrăvit în Syria. — Eu sunt foarte bătrână, spuse, și un zâmbet îi lumină chipul pe care nu se întipăriseră semnele timpului, și destinul a vrut să-mi dea o memorie lungă. Memoria ei era un subteran în care de decenii nu intra nimeni. — Dar nu vreau să te umplu de ură. Augustus a făcut ce-a vrut cu viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
triumfală și imediat, fără să schimbe tonul, îi dădu o serie de ordine care altuia i s-ar fi părut înspăimântătoare. Dar Sertorius Macro era un om pe măsura misiunii ce i se încredința; la fiecare poruncă a împăratului încuviința, întipărindu-și-o în minte, fără să ceară explicații. Își alcătui repede o escortă de încredere și plecă imediat, refăcând în sens invers traseul de la venire și ajungând la Roma în a optsprezecea zi a lunii octombrie. Îi convocă pe senatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
preț. „Dacă viața mea se încheie, nimeni nu va răzbuna toate astea.“ Își aminti cuvintele lui Drusus: „Peste secole, nimeni nu va ști ce s-a întâmplat cu adevărat“. Se duse până în fundul porticului, se întoarse. Pe chipul lui se întipărise un zâmbet gol, fără sens și fără motiv. Trecu prin mijlocul curtenilor și observă că aceștia îl priveau uimiți. Se îndreptă spre camera lui. Chemă un sclav, porunci să i se aducă cina. „Non damnatione matris, non exitio fratrum rupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cupă, nici o farfurie, nimic. La capătul scărilor care coborau spre mare putrezea o veche barieră de lemn, ce împiedicase trecerea prizonierei. Alte bariere interziceau accesul în grădină, spre porticuri, spre terase. El mergea într-o liniște desăvârșită; pașii i se întipăreau în praf. Cât suferise, la ce se gândise, cât plânsese, unde-și căutase o ascunzătoare, unde încercase să-și găsească somnul? Ce colțișor își alesese ca să moară? Nu avea nici un indiciu, cu excepția faptului că majoritatea încăperilor fuseseră închise sau zidite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nu are sfârșit, se gândea bucuros că avea doar douăzeci și șase de ani; avea proiecte pe termen lung, “îndelungata domnie a nepotului lui Augustus“, minunatul, ordonatul, pacificul imperiu din mare nostrum al secolelor ce aveau să vină. I se întipărise în minte încurajarea ironică, jignitoare a lui Sertorius Macro: „Ai deja cu patru ani mai mult decât avea Augustus când a luat puterea“. Poate că și Macro începea să-și amintească. Apropiindu-se de hartă, se împiedică pe pardoseala strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei. Se spune că ar fi opera lui Leochares. Un mic obiect din bronz, capul unui satyrus cu urechi ascuțite. Râde. Se zice că râsul acela de bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul Lysippus, care, pentru fiecare obiect vândut, arunca o monedă de aur într-o amforă; când a murit, s-au găsit o mie cinci sute de monede. O mică zeiță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
jocurile artificiale în care era de-acum expert și de care se săturase. Simți căldura pielii ei, din care emana un parfum de nard și miere, foarte feminin, irezistibil. Brațele ei, cu încheieturi subțiri ascunse de brățări, care i se întipăriseră în memorie, îl înlănțuiră din nou. El îi vedea doar ochii, îi simțea parfumul și buzele. De mii de ani, în riturile magico-religioase din templele din Phrygia, la Pessinus, pe malurile fluviului Hyalis, preotese purtând bijuterii mângâiau și îmbrățișau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Toți s-au solidarizat ca să arate atașamentul lor față de acest Ceahlău al literaturii noastre, toți au fost mândri că țara noastră a avut un asemenea talent literar și aceasta cu un entuziasm și o emoție care mi-au rămas adânc Întipărite În minte. Pe stradă, spre casă, am văzut că există o infinitate de băieți drăguți pe lume, mult mai bine decât Petre. Atunci de ce tocmai Petre să-mi fie țintă a visurilor? De-ar fi Petre un om cult sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și piscul, dar să nu pot rupe frânghia. Timpul se Încolăcise În jurul meu și nu mă lăsa să plec spre fericire. A Încetat cântecul și a adormit. Îl priveam, ca să nu-mi dispară din minte statura lui robustă și frumusețea Întipărită pe față. Orele se scurgeau. Iată-le, cele șapte ore s-au dus, au murit. Ne despărțim. O strângere rece de mână, un zâmbet convențional și... adio... Prietenii mei mă Întâmpină veseli, surâzători. Ei nu văd că În ochii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
crâncenă invidie, dacă nu mai mult; astfel se explică exaltarea ce m-a cuprins când am Înțeles că nu-i sunt chiar indiferent, că mă preferă Între ceilalți pretendenți la atenția ei; primul simptom În acest sens mi s-a Întipărit În memoria afectivă ca o cicatrice de neșters, a fost acea ciocnire involuntară cu pieptul ei, când i-am simțit sânii tari Împungându-mă; avea niște sâni bombați, cam prea evidenți sub uniforma-i largă de liceană; ne aflam cu toții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cuvânt, care fusese spus și pe un ton răstit, toată lumea își îndreptă atenția spre Bell. - Cine mai e cu el?... E singur? Ce vrei să spui? Rhymea privea fața lui Bell, foarte calmă de regulă, dar pe care acum era întipărită o expresie de îngrijorare și tensiune aproape inexplicabilă. O dată în plus, cum adesea se întâmplase în acest caz, Rhyme simți că evenimentele, care păreau imprevizibile, dar care fuseseră planificate cu mult timp înainte, scapă iar de sub control. Bell se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nu credea că interpretarea ei este una prea bună. Fusese distrasă de prezența poliției în apartament. Bărbații și femeile erau cu toții foarte drăguți și flecăreau cu însuflețire despre „Războiul Stelelor”, despre „Harry Potter” sau despre jocurile Xbox, având zâmbete largi întipărite pe fețe. Dar Chrissy știa că, de fapt, nu zâmbeau absolut deloc în sinea lor; știa că se comportă astfel doar pentru a o face pe ea să se simtă bine. Pe ea, toate acele rânjete politicoase o speriau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
da poliției numele meu. Ca să fiu închisă pentru totdeauna. Și așa s-ar fi întâmplat și cu domnul Balzac... Își șterse fața. - Nu puteam să îi fac așa ceva. - Respectatului tău mentor, spuse Rhyme cu amărăciune. Cu o expresie de panică întipărită în ochii ei albaștri și strălucitori, femeia se strecură printre Sachs și Kadesky și o luă către ușă. - Oprește-o, Roland, strigă Rhyme. Bell alergă în față și se puse ca o barieră în calea ei. Se rostogoliră către colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
mămică Înfiorător de umflățică cu burtică și vergeturi blestemate? Era clar din mina senină și liniștită că doar repeta cuvintele lui Fi și nu știa ce Însemnau. Fi apăru la timp pentru a auzi ce spusese. Pe față i se Întipări panică instantaneu. —O, Doamne! Acum Ben se ia după fricile mele, Îi șopti lui Ruby. Nu fac nimic așa cum trebuie; văzându-mă așa jalnică și slabă de Înger o să se simtă și mai nesigur decât până acum. Hai, mă, Fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
a viitoarelor mame pentru o alimentație sănătoasă. Credeți că faceți destul În acest sens? Lui Ruby i se păru o Întrebare un pic răutăcioasă, dar cât se poate de rezonabilă. Tom Hardacre o prinse din zbor. Pe față i se Întipări o expresie de adâncă Îngrijorare. —Kate, răspunse el cu un zâmbet condescendent, nu vreau ca dumneata sau oricine altcineva care urmărește acest program, să creadă măcar o clipă că eu și toți colegii mei de la St. Luke nu suntem foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
la el. Sigur că trebuie. Știu cât de drag Îți e. Pot să te ajut cu ceva? Nu prea cred. El avea privirea pironită În tavan. Chiar și În lumina slabă a dimineții putea să-i vadă expresia de disperare Întipărită pe față. Întrebă cum făcea Irene față. —E bine, dar vrea să vin ca să mă asigur că Buddy are parte de cel mai bun tratament posibil. —Normal. Se Întoarse spre ea și Începu să-i mângâie tandru părul. —O să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
pare rău, Sam, spuse ea calm. Pur și simplu nu te cred. Acum cred c-ar trebui să pleci. Se mira și singură cât de calmă și de stăpână pe situație era. El stătea În fața ei cu o durere Înfiorătoare Întipărită pe față. —Și nu prea văd ce motiv ai mai avea să te Întorci. Se șterse la ochi cu mâneca de la halat. El dădu din cap aprobator. —Ai dreptate. Cred că cel mai bine ar fi să plec. Se aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
simt trupul de copil cum se maturizează sub atingerea mea și viața îmi țipă în urechi sau poate sunt doar sirenele ce anunță raidul aerian. Închid ochii, dar Anne, tata, mama și toți ceilalți, chiar și sărmanul Pfeffer, îmi sunt întipăriți pe interiorul pleoapelor. Nu pot scăpa de ei. Deschid ochii. Picături de apă stropesc chipul lui Anne de pe coperta prăfuită. A început să plouă. Mă întind să ridic geamul. E deja ridicat. Mă uit în sus. Soarele atârnă pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
cu ocazia unui concurs de tir sau cu un prilej asemănător, „să ajungă în Heftli“, înghesuindu-se în spatele unui proeminent. Dar colegul lor de clasă e chiar cel din față: - Nu ca noi, indivizi obișnuiți. Colegii mei trebuiau să-și întipărească bine în minte că un camarad de-al lor avea să devină cu siguranță ceva ieșit din comun. Și în ochii lui se vedea aceeași strălucire ca la mama lui Armin, iar eu simțeam cum articolul ăla avea să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-i descoperea un șir de dinți prea albi, de porțelan, lungi la colțul drept al buzelor și tot mai scurți spre stânga, unde șeaua protezei de cauciuc îi acoperea gingia de sus, din ce în ce mai scăzută. Seara aceia mi-a rămas bine întipărită în memorie. Îmi amintesc de toată lumea pestriță, venită prin antreul spoit, în care abia avea loc mașina de bucate de-a lungul peretelui din fund. A intrat fata tinichigiului de peste drum, neagră ca o bivoliță, cu ochii rotunzi și nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fier a patului ei negru, împodobit cu o coroniță de tuci dată proaspătă cu bronz. În săptămâna a patra un suflet de catifea s-a desprins din fața ei, îmbunând-o, înainte de a se înălța, cu dulci făgăduieli, ca să i se întipărească pe chip surâsul îngeresc, pe care moartea nu i l-a putut risipi cu răsuflul ei înghețat. Anul de doliu în odaia Laurei a fost negru și tăcut. Madam Fișic dormita, înghesuită pe scaunul ei de bucătărie. Ședea lângă spirtelnița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
imens, în vreme ce la stânga era încă o noapte, o noapte profundă, cu stele mari și mici și cu secera de platină a lunii, răsturnată pe cerul desfășurat departe, până peste vârfurile, zigzagurile și coborâșurile Alpilor. Îmi mai stau și astăzi încă, întipăriți în minte și în suflet și Marele Clopotar și Marele Venețian, uriașe piramide albe netezite, parcă, cu mistria. Și iată că dinspre dreapta, dedesubtul munților mărunți ai orizontului, cerul crăpă. Brâul de dungi din fundul adânc al zărilor, se coloră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru o povestire cunoscută ulterior publicului sub titlul de Trilby, dar Henry nu Își mai amintea exact când, pentru că, la momentul respectiv, nu o luase În seamă. A doua oară când Du Maurier o aduse În discuție, ea i se Întipări În memorie și o consemnă pe larg În jurnal a doua zi, 25 mai 1889. 3 La sfârșitul anilor 1880, Henry era din ce În ce mai preocupat de evoluția carierei sale de romancier - sau, mai degrabă, de lipsa de evoluție. La Începutul deceniului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Caravaggio. Carnea dezgolită de pe spatele unei femei culcate, căreia un băiețel înaripat îi ține oglinda în față, era legată, pentru mine, încă din anii copilăriei, de numele pictorului Velázquez. Dintre toți Îngerii cântând ai lui Van Eyck mi-a rămas întipărit mai cu seamă profilul îngerului din spate de tot; cât de mult mi-ar fi plăcut să am părul inelat ca al lui sau ca al lui Albrecht Dürer. Autoportetului său, care se afla la Madrid, la Prado, i-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de copt, ață de cusut și petrol. În magazinul nostru se afla, alături de butoiul cu heringi în saramură, un rezervor de petrol cu robinet, de înălțimea unui om, cu un miros care a rezistat în timp. Și mi-au rămas întipărite în minteaparițiile mătușii Ana scoțând cu o singură mișcare de sub fustele sub care o ascunsese și aruncând pe tejghea marfa adusă pentru schimb, o gâscă jumulită: „Cre’ că are f’o zece funți...“ Astfel, îmi devenise familiar și felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]