104,540 matches
-
un nor de fum, în timp ce eu mi-am citit raportul la celălalt capăt al mesei, iar el atârna în ramă pe peretele lateral, echidistant între mine și ea. Mi-am început raportul cu o laudă la conducător, josnică și normală, întrebându-mă ce simțea ea când auzea adulări despre tatăl ei, îi plăceau, nu-i plăceau? Dacă el, plutind înrămat deasupra adunării, ar fi fost Atila, regele hunilor, și activiștii de la masă huni tineri, plesnind de hormoni, gata să se omoare
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
Și plictiseala, lipsa, degradarea, munca istovitoare, viața pe treapta cea mai de jos a importanței, erau împrospătate când și când de un pic, un strop, un nițeluș de uman, de plin, de normal! Dar nu se zice că i-a întrebat odată Dumnezeu pe români: vă stingeți de sete, seminție românească? Să vă dau o gură de apă? Dar numai una, doar atât cât să vă umeziți buzele, și să nu mai înghițiți în sec vreo câteva secunde, ia să vezi
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
mi-au făcut ăia de la secție, până au aprobat cartea. Și ea dă din cap, reflexiv, și parcă cu un pic de simpatie. Mă uit pe lângă profilul ei, afară: norii nu s-au rărit. E încă furtună. Imi dați voie?, întreabă hindusul. Se apleacă spre noi, ținând două pahare înalte de coca-cola. Mi-l întinde pe al meu, și-mi spune: coca-cola asta e amestecată cu un rom cum n-ați băut niciodată. Dar dacă nu vă place, vă fac alta
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
și în băutura Zoiei -nu cred că e, prea soarbe cu ușurință. Imi explică acum că are doi frați, Valentin si Nicușor. Au făcut fizica, amândoi. Turtit, de la paharul de rom și coca, mă înclin spre ea: pot să te întreb ceva personal? Ingustarea caldă a ochilor, licărind de curiozitate: sigur. Fac un semn cu bărbia spre scaunul din față - ea dă din cap liniștitor, n-ai grijă, n-are cum să te-audă. Mă înclin mai aproape, îi inhalez aroma
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
o țară?... Imi vine în minte gestul țeapăn cu care el răspunde la aclamații, îi văd mâna aceea tăind aerul ca și cum ar ciopârți un salam. Și apoi, mâna lui devine mâna ei, ținând crispat bricheta și țigara. Mă opresc. Mă întreb dacă a înțeles ce i-am spus. A înțeles perfect. Imi răspunde: Nu poți să mă faci pe mine vinovată de hotărârile de sus. I-a tremurat un pic vocea. Dar tu unde traiești, nu sus? Și hotărârile de sus
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
mine, totuși impresionată de atâta patimă din partea mea. Ii spun, retezat: poate-am discutat destul. Mi-a părut bine. Din scaunul din față, se ridică hindusul - cred că a auzit că ne-am certat, dar nu știe despre ce. O întreabă pe ea din ochi, ce s-a întâmplat. Ea aproape că se răstește la hindus: Totul e-n ordine! Și eu plec țeapăn, spre coada avionului. (fragment din romanul Supleantul, scris în limba română și destinat editurilor Jurnalul național și
Tovarășa Zoia by Petru Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6808_a_8133]
-
de menghină a apărut în 2008, la Editura Cartea Românească, și a fost distins cu Premiul Național de "Mihai Eminescu", Opera Prima și Premiul Radio România Cultural. A new girl in town (I) Cîți ani ai? Dacă asta m-ai întreba ce-aș răspunde? O zi? Visul m-a aruncat afară cu putere, cu ură. Sînt un copil de o zi, frămîntîndu-se neliniștit în coșul lui de răchită sau mai degrabă în acvariul lui din salonul de prematuri. O fetiță nouă
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
n-aș putea sta însă mai mult de o zi, aș putea lua doar o vreme taxiul, și chiar dacă porii mei ar rămîne deschiși, aș pleca de la tine uite-așa, cine s-ar prinde. Șoferul n-ar îndrăzni să mă întrebe nimic. Și tot așa m-aș întoarce. Lună plină. Îți vorbesc ție din inboxul meu care vorbește din cînd în cînd cu mine, iar uneori tace fără milă. Ca tine. Pe suprafața rece a lunii plutesc, eu nu sînt o
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
Iar muzica îngerilor așezați comod pe umerii noștri ne va răsuna mereu în urechi - un fel de dar ca să nu ne auzim țipetele, chemările, plînsetul, scrîșnirea dinților. A new girl in town (II) Cîți ani ai? Dacă asta m-ai întreba ce-aș răspunde? 15? Visul m-a aruncat afară cu putere, cu ură. Sînt o fată de 15 ani. Mai semăn doar foarte puțin cu un băiat de 15. Dar ai putea să-mi vorbești, ai putea să mă iei
Poezie by Svetlana Cârstean () [Corola-journal/Imaginative/7333_a_8658]
-
mine c-o amantă de fundaș...? - Mie mi-e indiferent. Să te vadă lumea, presa, asta contează. De cînd ești ministru, o dată nu te-am văzut și eu implicat într-un scandal. Amintindu-și de vorbele astea, Telu Coroiu se întrebă ce-ar fi să cheme șeful de sală și să urle la el, să îi arunce salata în cap, să facă în fine un scandal. Escalopul cu lămîie avea gust de iguană centenară stropită cu acid azotic. Salata era paranormal
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
Adică de ce săraca? O idioată, n-are decît să crape. Dacă murea intoxicată cu pește era și ăsta un subiect, măcar de pagina trei. Simțind că e privită fix, tipa ridică privirea din osemintele piscicole, dar nu avu curaj să întrebe nimic. Ministrul înghiți în sec și o invită la dans. Ea se uită cu regret spre pește și se strădui să zîmbească fascinant. El se ridică, vioi ca un semafor, se îndreptă bine de șale și îi întinse o laba
De la Sinaia la Cotroceni by Horia Gârbea () [Corola-journal/Imaginative/7344_a_8669]
-
a pus o singură întrebare, de vreo două ori nici n-a coborât pentru dezmorțire. Ciudat comportament... Îmi iau inima în dinți și lângă un ficus(?) uriaș cu mii de rădăcini aeriene, pe fondul căruia încerc să mă imortalizez, îl întreb direct pe Enrique ce e cu mirosul ăsta îngrozitor. Lipsa de canalizare, vreun iz specific vegetației tropicale? Ciceronele se codește un pic: "Nu știu. Eu nu simt." Juan întreabă ca de obicei despre ce e vorba. Enrique îi spune. Juan
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
de rădăcini aeriene, pe fondul căruia încerc să mă imortalizez, îl întreb direct pe Enrique ce e cu mirosul ăsta îngrozitor. Lipsa de canalizare, vreun iz specific vegetației tropicale? Ciceronele se codește un pic: "Nu știu. Eu nu simt." Juan întreabă ca de obicei despre ce e vorba. Enrique îi spune. Juan mă privește râzând, dar i se adresează tot lui: "De ce nu-i spui omului că pe vremuri într-o casă cu 17 camere locuia o familie, iar acum 17
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
N... Golful Mexic foșnește ca trestia în Deltă, pe vânt... Hotelul "Nacional". 29.I. Seara. La șapte sunt în hol. N. era deja acolo. Ca de obicei tăcut, nici urmă de jenă pentru ieri. Nici gând de vreo explicație. Mă întreabă doar cum am dormit. De la sine înțeles că bine. Enrique și Juan apar la opt și ceva. Enrique se interesează și el cum am dormit. Nici vorbă de scuze. La dejun aflăm programul zilei. "Și cel general?"- îndrăznesc eu. "Mâine
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
doua - cred că am descoperit motivul comportamentului lui N., respectiv - esența misiunii. Dar nu mă grăbesc să fiu sigur sută la sută. Mai am nevoie de probe. (Seara, rămas singur, ca de obicei, cobor la barul hotelului. La tejghea mă întreabă, prietenos, vecinul, un metis sau mulatru, cine să-i mai știe! - "Neamț?" Spaniola mea pare să nu-l satisfacă și după o scurtă trecere în revistă a limbilor de mare circulație ne oprim la franceză: o vorbește aproape binișor. Păi
În căutarea pierderii de timp by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Imaginative/7273_a_8598]
-
să nu le urc, mergând să nu m-așez. (Onești, duminică, 7 ianuarie 2001) Dintre ultimele milenii Să-nlătur scame de somn la timpu-aburit, nu-mi iau graba-n serios pentru cine mă cheamă, iar de-s pregătit, nu mă-ntreb, teamă, lasă-mă singur, aș număra orice pas ce imită departele, cum nu știu până unde și ce se-apropie cât încă nu mă-mpiedic de mine. (Onești, luni, 8 ianuarie 2001) Abia-nvecinate Pentru etaj, lentoarea colectând fleacuri s-
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
s-ar desprimăvăra, dar nu până-acolo, încât să mă dau comesean lângă timpu-n pendul, între timbru și paloare, la cuvântu-abia trecut printr-un șoc de ciocolată, să se usuce pe șevalet. (Onești, vineri, 12 ianuarie 2001) Una postvulcanicî Nu-ntrebam graba verde la ce și de unde venea luându-se cu mine (de nu cumva eu cu ea), cum cu-atât mai mult n-o-ntreb acum, că nu o mai văd, când, poate verzuie, ea pune totu-n mișcare și
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
de ciocolată, să se usuce pe șevalet. (Onești, vineri, 12 ianuarie 2001) Una postvulcanicî Nu-ntrebam graba verde la ce și de unde venea luându-se cu mine (de nu cumva eu cu ea), cum cu-atât mai mult n-o-ntreb acum, că nu o mai văd, când, poate verzuie, ea pune totu-n mișcare și nu vopsește nimic. (Onești, sâmbătă, 13 ianuarie 2001)
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
este un lighean cu lături argintate ... când cel ce spune este auzit doar de afară, când cordonul ombilical a devenit o sfoară înnodată de gât, când toate obiectele au firi zburătoare?! Fierul de călcat calcă pieptul celor ce nu mai întreabă și tac când chiuvetele se înfundă cu pietre de la ficat oglinzile arată alte chipuri, cu care încă nu m-am învățat. Tăiat și cusut, cusut și tăiat, adoarme-mă, îmbată-mă, fă-mi o țigară de iarbă ... acasă al meu
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
încă o strivesc în palmă și vreau să plec cusută și tăiată, tăiată și cusută ... sunt o sală de operații. Acasă bagi cheile în ușă și ele încep să urle cu sentimentul locuirii. Cel care intră mă locuiește și nu întreabă.
Poezie by Ioana Crăciunescu () [Corola-journal/Imaginative/7449_a_8774]
-
cascada Iguazu. Iguazu? Ce mai e și asta? Cascada Iguazu? Vreo invenție nouă a lui Romero, cumva? Puah, ce proști sunt și europenii ăștia! Cum nimeni dintre cei prezenți nu știa nimic de Iguazu, "Dar de Niagara ați auzit...", a întrebat Romero răstit, și toți au răspuns afirmativ. "Ei bine, scumpilor, Poor Niagara..., ar fi spus soția lui Roosevelt după ce a văzut cascada Iguazu, vă dați seama, este de zece ori mai mare și tare decît Niagara voastră, o cascadă extraordinară
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
am mîncat excelent la "Hermitage", și albanezul a fost de acord cu suma avansată de MD, iar peste cîteva zile am plecat la Paris, că venea Romero din Malta și urma să pregătim o altă expoziție. Și vin și te întreb, dragă mamă, ce să fac eu la Buenos Aires, spune și tu? După trei zile poliția a găsit trupul tinerei femei într-o baltă de sînge. Asasinul nu a fost identificat. (Fragment din volumul Miss Perfumado)
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
cureaua genții pe care o purtam pe umăr, ca să fiu sigură că mă pot apăra dacă îndrăznește să mă atace. Ochii lui erau sticloși ca două mici lunete ațintite asupra mea. Cum de mă recunoaște dintre atâția trecători? m-am întrebat dar mi-am văzut de drum, încercând să trec nepăsătoare pe lângă el. L-am depășit. Răsuflu ușurată. Prea devreme. Un cârâit puternic a străpuns fierul gardurilor și am auzit în spate fâlfâit de aripi și croncănituri. Am fugit. Călcam peste
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
încercând să trec nepăsătoare pe lângă el. L-am depășit. Răsuflu ușurată. Prea devreme. Un cârâit puternic a străpuns fierul gardurilor și am auzit în spate fâlfâit de aripi și croncănituri. Am fugit. Călcam peste penele lipite de asfalt și mă întrebam cum de mai sunt acolo, când trecuseră deja două zile de când s-a întâmplat să lovesc pasărea... Apăruse din senin, mi-a tăiat drumul de parcă ar fi vrut să mă oprească și să-mi atragă atenția. Am atins-o cu
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
tare, un aperitiv, numit, după soiul de struguri, grenache. Alături de el, șase cuve de ceramică și metal, cilindri înalți și groși încât doi oameni nu-i pot cuprinde cu brațele, în care copilărosul must crește și se întărește. M-am întrebat de ce aceste crame sunt atât de înalte, depășind uneori casele cu etaj ale podgorenilor. Am înțeles abia atunci când am auzit vorbindu-se despre "partea îngerilor". Acea parte care dispare, se evaporă, nu doar din mustul scurs din ciorchini, ci și
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]