1,090 matches
-
a crede că-și exprimă ofensa în felul ăsta, într-o adunare care nu are nicio legătură cu conceptul în sine. Iles mă conduce înapoi la hotel, ajung în cameră și mă întind în pat privind sclipirea stelelor prin fereastra întredeschisă. Nu pot dormi, am gânduri tulburi și destul de haotice, simt o invitație de mers la baie, îmi privesc imaginea în oglindă apoi vomit un lichid închis la culoare, aproape că o apă închis colorată. Revin în pat unde mă așez
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
și cât anume. Răspund clar că nu doresc nimic, fiindcă îmi procur carnea fără probleme de la boxele din piață. Prin februarie vine un anchetator și mă ia în focuri pentru că eu mâncasem porcul cumpărat de comitetul de părinți... Prin ușa întredeschisă văd pe președinta comitetului de părinți pe școală. Îi fac semn să vină, o prezint anchetatorului vădit pornit să sancționeze pretinsa ilegalitate, ies din cancelarie și după zece minute omul se lămurește și pleacă supărat că a fost pus pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
un șoc teribil de fortifiant. Supus parcă unui al doilea botez, mai cucernic decât cufundarea capului meu În apă, pe care o Îndurasem cu cincizeci de luni În urmă, zbierând, pe jumătate Înecându-mă și pe jumătate victorios (prin ușa Întredeschisă, În spatele căreia un vechi obicei Îi silea pe părinți să se retragă, mama a izbutit să repare boacăna făcută de protopopul Constantin Vetvenitski) m-am simțit azvârlit brusc Într-un mediu strălucitor și mobil care nu era altceva decât elementul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spre sânii ei imenși și sterpi, Înveșmântați În lână verde. Felul În care Își introducea degetul mic În ureche și-l făcea să vibreze foarte rapid. Ritualul oficiat ori de câte ori Îmi dădea un caiet nou. Întotdeauna gâfâia un pic, cu gura Întredeschisă, emițând Într-o succesiune rapidă o serie de sufluri astmatice În timp ce deschidea caietul pentru a-i aranja marginea; adică imprima puternic pe el o linie verticală cu unghia de la degetul mare, Îndoia marginea foii, apăsa, Îi dădea drumul, o netezea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
contrabas căptușită cu catifea, la Început nu beneficiam de asemenea mângâiere sau apărare: nu aveam nimic - doar lumina simbolică a candelabrului potențial strălucitoare din camera Mademoisellei, a cărei ușă, conform recomandărilor medicului familiei (Vă salut, domnule doctor Sokolov!) rămâne ușor Întredeschisă. Scânteierile lui verticale (pe care lacrimile de copil le puteau transforma În strălucitoare raze de compasiune) reprezentau ceva de care mă puteam agăța, Întrucât În bezna totală capul mi se Învârtea și mintea Îmi aluneca Într-o parodie a luptei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și bereta neagră pătrată, cu sentimentul că iau parte la o stranie reprezentație teatrală, pentru a face prima vizită oficială la E. Harrison, Îndrumătorul meu universitar. Am urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ea rămânând doar o dungă galbenă palidă pe cerul cenușiu, la apus, când, acționând la primul imbold, m-am hotărât să-l vizitez pe vechiul meu Îndrumător. Am urcat ca un somnambul scara familiară și automat am bătut la ușa Întredeschisă pe care era scris numele lui. Cu un glas care era doar un pic mai puțin repezit și ceva mai sec, m-a poftit să intru. „Nu știu dacă mă mai țineți minte...“ am Început eu să spun În timp ce traversam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare, busuioc, sulfină, rozmarin, mărgăritar și... și "Nu mă uita". Cântă, după cum cere datina: "Să răsară florile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
afară e cald, e puțin răcoare, cum se întâmplă până spre mijlocul primăverii, până când pereții caselor se reîncălzesc, și doar atâta lumină câtă parvine de la lămpi prin „ferestruica” radioului, așa de cunoscută mie, așa de intimă; în spate, dincolo de ușa întredeschisă, am în rezervă, ca să zic așa, o altă cameră, chiar camera mea, luminată discret și totuși liniștitor de un abajur; stau ghemuit și un pic înfrigurat pe scăunel, ascult divina muzică a lui Bach, în interpretarea inegalabilă a maestrului, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ivi un gând adânc iar buzele i se strânseseră într-o schimă de importanță, pe care nimeni nu i-ar fi putut-o bănui lui Semion Ivanovici când era în viață. Parcă se făcuse mai înțelept. Ochiul drept îi rămăsese întredeschis, cu șiretenie, Semion Ivanovici parcă voia să spună ceva, să comunice un lucru foarte important și să se explice, dar fără să piardă vremea, și cât de repede, fiindcă i se strânseseră o grămadă de treburi și n-avea timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e mort, iată, s-au împlinit nu de mult șase luni de când nu mai e printre noi. Trecând deci pe lângă acea casă (o vilă, de fapt), observ că ușa de la intrare, la care conduc treptele unei scări în spirală, este întredeschisă și aud vocea lui, de undeva din holul obscur, vocea unchiului care își ceartă - nu știu de ce - câinele (avea un câine, deja bătrân, sau poate că e vorba de cel nou, pe care îl luase de curând, după ce predecesorul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
armă când vor veni data viitoare. Mă uitam la activistul care mă ancheta, cu gura căscată, nevenindu-mi să cred cele auzite. Dintr-odată, mi-am amintit de revista pe care mă uitasem cu o seară înainte și de geamul întredeschis. Informația circulase foarte repede în noaptea aceea, și se pare că era cât se poate de gravă. Mergi acasă și adu tot ce ai primit de la nemți! Să nu cumva să ascunzi ceva, că o ncurci! Tremurând, am descuiat dulapul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fel de neînchipuit: toată jumătatea de jos i-a fost tocată, iar jumătatea de sus de la brâu i-a rămas vie și stătea drept lângă șine așa cum stau busturile. Trenul plecase și jumătatea aceea rămăsese cu fața nedumerită și gura întredeschisă. Mulți întorceau capul. Niște copii au dat fuga la mort, au ridicat de pe undeva un chiștoc de țigară care încă mai fumega și l-au pus în gura mortului. Și copiii tot țopăiau. Așa și îngerii, râdeau acum de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
pe tema incestului și a morții, după cum pare să sugereze nu numai figurația simbolică discutată, ci și titlul tabloului. În Gala și Vecernia de Millet precedând sosirea iminentă a anamorfozelor conice (1933), imaginea originală (vecernia) apare intactă deasupra unei uși întredeschise, din umbra căreia se ivește figura diabolică a unui homar roz. Prin deschizătura ușii vedem un Maxim Gorki ascultând atent vorbele unui Lenin așezat cu spatele la ușă, care privește, la rândul lui, o Gala liliputană rânjind de partea cealaltă a camerei
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
acelea ce sunt pline În draperia mobilelor grele De noi, și-n care sufletele noastre De pulberea nostalgicelor vise, Se-mprăștie tăcute și senine Și-n galbenul masivelor perdele Și se deschid ca florile prin glastre, De-a pururea ușor întredeschise, În mijlocul tăcerii lor depline. Ne risipim ca niște vechi dantele. Apare la N. Davidescu poezia plictisului duminical (Eternă duminecă) și a provinciei în decrepitudine, văzute prin lirismul caducității și al duioșiei grotescului: Crepusculul se stinge, și-nserarea Desfășură tăcutele-i
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
asemeni activatoare asupra celulelor T. Sistemul de poartă funcționează În felul următor: În lipsa excitațiilor periferice (stare de repaus), fibrele subțiri au o activitate de bază permanentă, fibrele groase rămânând practic inactive; fibrele subțiri stimulează ușor celulele T și poarta este Întredeschisă . În prezența unei excitații cutanate nealgogene se declanșează În fibrele groase potențiale de acțiune care ajung la celulele T prin terminațiile lor sinaptice, dar activitatea celulelor T este slabă sau nulă căci influxul se propagă și prin colateralele ce se
CONTRIBUTII LA OPTIMIZAREA TRATAMENTULUI FIBROMIALGIEI PE PRINCIPII CRONOBIOLOGICE by GABRIELA RAVEICA [Corola-publishinghouse/Science/679_a_1132]
-
-nfulecăm./ Un timp e tăcere. Doar când/ învelește oasele toate la loc,/ grijuliu, cu o minerală răbdare,/ se-aude un foșnet. Și-n vreme ce toți/ adormim, în noaptea difuză,/ oasele păsării se încheagă la loc, prind contur,/ printre pleoapele-ntredeschise se mai văd/ bătrânul și pasărea șchiopătând,/ iar femurul subțire/ ce-l aruncase pe geam/ la răsărit luminează” (Călătorie de noapte). Apropiindu-se de Ileana Mălăncioiu prin prezența filonului moral și de Gabriela Melinescu prin impulsul vitalist, T. se distinge
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
e inutil, totuși am mai intervenit o dată: „De vreme ce există legi - i-am spus - trebuie să existe și excepții de la ele”. S-a făcut că nu mă aude. După ce au terminat s-o îmbrace, m-au chemat în prosectură. Avea ochii întredeschiși, încă mai privea lumea și, parcă, și pe mine. Fața îi era galbenă, iar una din mîini îi căzuse în poală. Halucinat, nu mi-am dat seama decît la ieșire ce sînt mogîldețele de pe celelalte mese, cînd am zărit sub
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Era prea mic cînd am plecat”, m-a scuzat tata și m-a luat în brațe. Mustața lui mi-a înțepat obrazul. Apoi, încet-încet, chiar în aceeași zi, ne-am împrietenit, iar noaptea am dormit toți trei împreună. Prin ușa întredeschisă îl aud pe Dragoman spunîndu-i cuiva - admirativ și, totodată, compătimitor - despre tata: „Cît de mult a muncit omul ista!” A fost salahor, zidar, țesător, ordonanață, cosaș, căruțaș, prundar, împletitor de nuiele etc. Unele din meserii nici nu mai există. „și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
profesor Feodor Mogîrlițchi (din proprie inițiativă, căci nu le-am dorit). Cu capul așezat pe perna din sicriu, tata arată ca scufundat într-un somn trist. Pe cartonul albicios al fotografiei, chipul său pare de var, pătat în golul gurii întredeschise și al nărilor. Ciudat, am privit setul fără să-mi vină vreo lacrimă. Doamne, chiar m-a cuprins uscăciunea?! M-au chemat la „convorbirea cu biroul”, care se vrea un fel de confesional. Sperînd să obțină o declarație în consens
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
L-am revăzut pe Arthur Rubinstein cîntînd, împreună cu orchestra din Paris, Concertul nr. 5 în mi bemol „Imperialul” de Ludwig van Beethoven. Mască de evreu bătrîn, solemn, sever cu sine și cu cei din jur. Uneori, rămînea cu gura ușor întredeschisă, dar se redresa imediat. Nu știu ce-am urmărit mai mult: sunetele sau mîinile sale care se oglindeau în luciul pianului Stenway et Sons. *„M-am întrebat - îmi spune Bălăiță - care sînt problemele fundamentale ale literaturii române, care e problema
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
-i cerusem decît o descriere. Odată fixată această impresie, sînt convins că o va repeta, difuzînd-o ca pe o certitudine: pînă seara, toți ai redacției etc. *Oscilații umorale ample: dimineața - ecuator, seara - unul din poli; mai rar, invers. *Prin geamul întredeschis, aud, afară, următorul dialog de copii: „Cum e filmul?”, întreabă unul. „Cu cai...”, răspunde celălalt. Nu o dată, aidoma procedează și anumiți cronicari literari: în loc să spună cum e cutare carte (bună sau proastă), povestesc ce e în ea. Din textul lor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zgîrie, aceștia l-au «adaptat» ca pe un obiect: i-au pilit dinții! Nemaiputînd să mănînce, amețit de durere, într-o zi ăsta a leșinat.” „«Brigada știe tot!»”, a ricanat Petru Cimpoeșu, „dar tace mîlc”. Savin privea derutat, cu gura întredeschisă. Povestea m-a umplut într atît de oroare, încît n-am reținut nimic din tot ce a mai relatat gazda noastră despre „dificultățile muncii educative într-o asemenea unitate”. Mă gîndeam: sînt cruzimi care-l arată pe om inferior animalelor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care sînt malnutrit și obosit, și atîția alții ca mine!” Amărăciunea sa nu poate fi înțeleasă, dacă nu precizez că prietenul meu e un universitar onest și că aproape toți „latifundiarii” care treceau pe lîngă noi sînt „adunătură”! Prin geamul întredeschis ajunge pînă la mine cearta a doi copii. Unul, enervat și, probabil, umilit, îi strigă celuilalt: „Boul dracului!” în apostrofarea sa e, fără îndoială, o reminiscență a vechii noastre civilizații agrare. Cum își spun, oare, în situații asemănătoare, copiii din
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
din mierea miraculoasă care nu este altceva decat o rază de căldură transformată odinioară și care acum, își recapătă forma cea dintai... Ea tine loc de soare și flori pană cand fratele ei mai varstnic, soarele... strecurandu-și prin porțile întredeschise primele mângâieri călduțe, va trezi la viață violetele și anemonele și va scoate din toropeală și lucrătoarele (albinele) spunândule că ozonul a pus din nou stăpanire pe lume și că cercul neîntrerupt ce leagă moartea de viață a mai făcut
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]