1,107 matches
-
probabilității pure care chiar s-a dovedit a fi, în câteva rânduri, nici mai mult nici mai puțin decât pragul spre o lume nouă. Și azi-dimineață, în timp ce mă uitam cu ochi grei și plini de speranțe pe hol prin ușa întredeschisă a dormitorului, tocmai un asemenea plic s-a strecurat pe tăcute în apartamentul meu, aducând cu el probabilitatea de a mă transporta nu doar înainte într-un viitor nebănuit, ci în același timp înapoi, înapoi spre un moment din copilăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
genunchi. Cine e? întrebă ea, cu glasul ușor tremurat, după ce mânerul se mai răsuci de câteva ori. — Phoebe? Ești trează? Era glasul lui Roddy, șoptind tare. Phoebe oftă exasperată. — Sigur că sunt trează, spuse ea descuind ușa și ținând-o întredeschisă. Dacă nu eram, acum sunt cu cu siguranță. — Pot să intru? — Cred că da. Deschise ușa și Roddy, îmbrăcat într-un kimonou de satin, se strecură înăuntru și se așeză pe pat. — Ce este? Vino și stai un pic aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe care, urmându-le cu strictețe, o duseră într-un fel de spălătorie din subsol. Nu se descurajă și urcă din nou sus și rătăci pe coridoare vreo zece minute până când auzi râzând glasuril celor doi frați din spatele unei uși întredeschise. O împinse și se pomeni într-o încăpere mare, friguroasă și în același timp înăbușitoare. Roddy și Hilary stăteau în fața mapei ei deschise pe masă și o răsfoiau rapid, abia uitându-se la o pictură pentru a trece apoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
începeau să-i cadă. Caloriferele erau încinse, aerul era gros și greu și în scurt timp îl cuprinse o ațipeală ușoară, neplăcută. Devenise deja un obicei, în cele două săptămâni de la moartea Fionei, să lase ușa din față descuiată și întredeschisă. Se hotărâse să fie mai apropiat de ceilalți locatari și gestul lui era menit să exprime caracterul unui vecin abordabil, prietenos. Astăzi însă avu un alt efect, căci în momentul când un necunoscut vârstnic, îmbrăcat din cap până în picioare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sau să-și încerce norocul cu cealaltă ușă și să-și continuie explorările. Deocamdată, spritul lui de aventură domină. A doua ieșire ducea direct la o altă scară, mai abruptă și mai neregulată decât cea dinainte. Lăsând ușa spre cămăruță întredeschisă, Michael descoperi că avea atâta lumină cât să-i lumineze înaintarea și în scurt timp calculă că ajunsese la nivelul parterului, unde se terminau treptele. Stătea acum la intrarea unui pasaj îngust. Începu să-l învăluie întunericul, Găsi în peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ruminez vizavi de faptul că nu scriu literatură. Și ruminarea aceasta s-a însoțit cu vinovăție, rușine, scuze, explicații evazive, promisiuni vagi, perioade mari de uitări ale scrisului... care au coincis cu la fel de lungile uitări de sine. Pachețelul a rămas întredeschis, dar a început să se transforme. Să începem însă cu începutul. „Vine Eric !“ stătea scris, cu literele contorsionate ale lui Mircea, pe calendarul lipit de ușa livingului, cu data de 3 martie încercuită cu roșu. Făcuse asta în timpul în care
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
a unității primordiale a ființei umane - androginul din mituri. Profesorul conchide că, de fapt, și dorința sa de „posesiune totală” este cam la fel, are aceeași finalitate subconștientă. Contemplând-o în momentele de dăruire, urmărindu-i destinderea feței, roșul buzelor întredeschise, pigmentarea în roz a obrajilor în preajma și în timpul orgasmului, el, bărbatul trecut demult de prima tinerețe, își dă seama că este oarecum indiscret, dar își găsește scuze în faptul că, urmărind-o, poate să-și controleze reacțiile proprii pentru a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și se-ntoarse În spatele cabanei. Adjutantul continuă să se uite prin hârtii. — Tonani! strigă maiorul. — Da, signor maggiore? — Trimite-l pe Pinin Încoace. — Pinin! strigă adjutantul. Pinin intră. — Te cheamă maiorul, Îi spuse adjutantul. Pinin traversă camera până În fața ușii Întredeschise a maiorului. Ciocăni În ușa Întredeschisă: — Signor maggiore? — Intră, Îl auzi adjutantul pe maior, și Închide ușa după tine. În cameră, maiorul stătea Întins pe pat. Pinin rămase În picioare lângă patul de campanie. Maiorul stătea cu capul pe rucsacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
continuă să se uite prin hârtii. — Tonani! strigă maiorul. — Da, signor maggiore? — Trimite-l pe Pinin Încoace. — Pinin! strigă adjutantul. Pinin intră. — Te cheamă maiorul, Îi spuse adjutantul. Pinin traversă camera până În fața ușii Întredeschise a maiorului. Ciocăni În ușa Întredeschisă: — Signor maggiore? — Intră, Îl auzi adjutantul pe maior, și Închide ușa după tine. În cameră, maiorul stătea Întins pe pat. Pinin rămase În picioare lângă patul de campanie. Maiorul stătea cu capul pe rucsacul pe care-l umpluse cu haine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem mult Înainte, dereticasem În amîndouă Încăperile, deschisesem ferestrele), o auzii pe treptele de la intrare (fiica ei rămăsese la vorbe cu doamna Pavel) bătînd apoi la ușa masivă ce era Întredeschisă: - Bună dimineața, Îmi spuse rîzÎnd, În momentul În care mă ivii În canatul ușii deschise a camerei de la față. Ne dădurăm mîinile, veseli amîndoi, apoi ea, În hol fiind, se Îndreptă spre biblioteca ce se afla În fața ei, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
timpul, se uită. Apoi către mine: Asta este domnule judecător! După aceea trecu În bucătărie cu doamna Pavel, recapătîndu-și liniștea dinainte. - Are dreptate! mă adresai domnului Pavel, În timp ca vocea profesoarei se auzi iarăși veselă prin ușa rămasă ușor Întredeschisă a bucătăriei. E adevărat: tot ce se Întîmplă e o crimă. Astea sînt dictaturile. Mii de nevinovați, unii numai pentru că au făcut parte din alte partide, fapte pentru care În țările lumii libere nimănui nu i se Întîmplă nimic, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
un picior câinelui ăluia. Dă-l afară. Nu-mi place cum se uită la mine. Parcă-i lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ochi abia îl zări pe Flamma apropiindu-se. — Scoate-ți coiful. În arenă trebuie să intri cu chipul descoperit, nu știi asta, lașule? Valerius blestemă în gând și-și scoase coiful, fără să-i răspundă. Ascultă urletele mulțimii cu ochii întredeschiși, încercând să-și imagineze lupta din arenă. Marcus și Florius. „Marcus are să învingă“, se gândi. Își dori ca Florius să fie grațiat. — E rândul vostru, anunță cineva. Veniți după mine! Unduindu-și tunica cu dungi albastre pe fond ocru, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cînta, nici măcar nu ciripea, pentru că un tînĂr la vreo douășopt de ani, brunet, slăbuț, cu cearcăne vineții și neras, tocmai Își scosese de pe el un pulver și-l Întinsese peste colivie. Și acum tînĂrul stătea În picioare, ascultînd cu gura Întredeschisă. Cineva tot Încerca ușa din față, care era Încuiată cu cheia și avea și zăvorul tras. Cum stătea așa, auzea frunzele de dafin foșnind În vînt, claxonul unui taxi care trecea pe stradă și vocile copiilor care se jucau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de lut pentru vin. Mai încolo se aflau câteva oale mai burduhoase, pentru adus vinul din beci. Gârliciul beciului se ghicea puțin mai în lături, iar din el se auzea parcă geamătul butoaielor pline cu vin de soi...Alături ședea întredeschisă ușa ce da în cuhne... O măsoaie lungă, făcută din doi butuci ciopliți puși pe pari bătuți în pământ, îi aștepta pe cărăuși de fiecare dată când poposeau la crâșmă. N-o ocupa nimeni niciodată. Era „masa cărăușilor”...In rest
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mai așteptăm ? Țin minte cum, uneori, scriam la teză și citeam în timp ce Danda se juca și apoi adormea dupăamiaza. O duceam în camera micuță care-mi fusese cândva birouaș (musai să diminutivez!), îi puneam toate jucăriile în pătuț, lăsam ușa întredeschisă, apoi auzeam din cealaltă parte a casei timp de aproape o oră bufnituri (arunca jucăriile în ușă, una câte una, până golea patul - era un joc -, și adormea). Se poate scrie foarte bine cu bubuituri, dacă devin zgomot de fond
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
la liceu. Termină anul acesta. Păi, mâine-poimâine ai să te măriți. Și cum ai să te arăți tu În fața bărbatului tău? Încotoșmănată În șapte cojoace? Sau?... Dă-mi mâna și vino lângă mine. O să-ți treacă rușinea. „Arăpoaica”, cu ochii Întredeschiși, a ridicat capul Încet, ca și cum era nevoie să se obișnuiască cu o lumină puternică... Părea a fi În transă. Încet-Încet, a lăsat un braț să cadă În palma Întinsă a infirmierei. Pe nesimțite, aceasta s-a apropiat și a cuprins
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ochi: "el are un ochi în loc de gură (...)". Urmau cîteva acuarele din prima personală, Fata și șarpele, devenită în album Ana și Șarpele. Prima, La nymphette, cea aleasă de Iordan din cauza feminității bănuite în trupul de copilă. Pleoapele și le ține întredeschise, ca niște semințe decojite, părînd a auzi frunzele sălciilor în vibrație; nu vede șarpele zvîcnind din pîlcul de iriși. Ideea că mi-a presat pîntecele puber, că mi-a stors pe hîrtie trupul gol mă tulbură. La fel cum m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
că-i decapitat. Tace, privește tăcut înăuntru. Bravează o supraviețuire iluzorie? DavinciAna, cum e intitulat portretul replică la Gioconda, nu i-a ieșit. Sînt eu, cu fruntea mai înaltă decît o am și-n pupile c-o neliniște pînditoare. Buzele întredeschise nu rimează cu privirea disprețuitoare. Dimpotrivă, par a cere un sărut. Nici parafraza, scrisă apăsat de mînă, nu se potrivește: În mine tu; și cerul înstelat deasupra". Pictează ușor Rusalin, ca orice predestinat. Are în putere și linia și culoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o dată, ca și cum cineva ar fi apăsat pe un buton, fără să anunțe în prealabil, astfel că senzația era una de surpriză totală. Pentru câteva fracțiuni de secundă își putu imagina consternarea spectatorilor din sala de cinematograf, privirile holbate și gurile întredeschise. Înainte de a se porni sarabanda fluierăturilor, reveni în realitate. Se uită de jur împrejur și fu șocat. Oamenii înghețaseră, rămăseseră nemișcați, ca niște stane de piatră (de carne...) mașinile nu se mai mișcau, vântul încetase. Doar picăturile de ploaie cădeau
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
vin, roșu,bineînțeles, tensiunea suportă, nu face nazuri, înregistră zâmbetul chelnerului, apoi își fixă din nou privirile asupra femeii în verde. Era pierdută, undeva la pragul dintre realitate și (i)realitatea ei, își dădu seama că urmărea prestația saxofonistului (buzele întredeschise, capul ușor înclinat, degetele lăsate să se odihnească pe fața albă de masă, alături de brichetă și de tabacheră, îi fu greu să se acomodeze cu ideea că nu mai fuma, cel puțin deocamdată), și se simți acaparat de un ciudat
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Împreună cu Shanti? Ea era, cel puțin așa cred. Erau În mod clar două fete, purtau amândouă costum și păreau nefericite. Du-te și uită-te În dormitorul lor. Ușa dormitorului În care reușeau să locuiască Împreună, În paturi suprapuse, era Întredeschisă și am Împins-o ușurel. Ambele paturi erau făcute meticulos, cu pernele umflate și cu câte un cățeluș de pluș proptit pe fiecare dintre ele. Abia atunci mi-am dat seama că nu intrasem niciodată până atunci În camera lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
umerii ei, la gât, Îl Înconjoară alene pline de tandrețe, unde este mai fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei tresărind, zbătându-se să nu se trădeze, să nu se sufoce de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să faci, idiotule?“, Îmi repet; strânsoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lânced de vată. Se uită întîi în stânga, spre iatacul Nadinei, pe urmă în dreapta. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie în bezna completă. Grigore se apropie intrigat. Umbra era lipită cu brațele întredeschise. O apucă de umărul gol și-n aceeași secundă, recunoscînd-o: ― A, tu?... Credeam, că vreo servitoare... Simți umărul moale, rece și puțin jilav. Își smulse mâna, parcă ar fi atins o piele de șarpe. Cuprins de scârbă, șopti: ― Tîrfă! Apoi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce brațele ei încolăceau inconștient gâtul bărbatului care-i răscolea toată ființa într-o înfiorare amețitoare. Se simțea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtășit dintr-o taină necunoscută, amară
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]