1,942 matches
-
urmă. Era mult mai adormit. Asta este, era somnoros chiar când îl îmbrăcau. Acum, de ce s-or fi apucat să facă așa ceva? Asta-i o întrebare. Trebuie să fi avut un motiv. Apoi, Pran trece printr-un moment în care întrezărește răspunsul și în răspuns, zace o idee și la loc de taină în aceea idee, zace gândul că probabil cel de-al doilea lassi a fost cauza. Și în clipa în care își dă seama că cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colț și oprindu-se într-un gard. Undeva, pe lângă Colchester, se pornește o ninsoare. Când începe să se ivească Londra, sunt deja înfrigurați și obosiți, lăsând să treacă pe lângă ei fără nici un comentariu, casele joase de cărămidă. Abia când se întrezăresc siluetele unor clădiri mai înalte și străzile sunt mai bine luminate, își adună gândurile și se întreabă ce vor face. Cafea și sandvișuri undeva lângă Islington. Apoi... WEST END! unde nu mai contează ce oră este, parchează mașina lângă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
adorat, dar eu n-am putut face altfel, mi-a fost imposibil să nu-l părăsesc. Sergiu era destinul meu. Iubirile de până atunci mă ținuseră captivă în vremelnic. Cu Sergiu am avut reve lația iubirii eterne. Prin el am întrezărit, ca printr-un vitraliu de muzică, prezența lui Dumnezeu. Șevaletul și bagheta Pe când locuiam în atelierul Ioanei, am observat că gesturile zilnice îmi deveneau din ce în ce mai lente. Chiar atunci când mă grăbeam, mișcările mi se făceau cețoase, pașii îmi erau nesiguri. M-
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
întoarce capul, și în acest moment privirile noastre se întâlnesc. Nici cea mai mică umbră de surpriză nu se zărește în ochii lui. A avea o fată în pat e pentru el ca și cum ar avea o cuvertură în plus. Nu întrezăresc nici o scânteie de interes în ochii lui mari și oblici. Abia acum încep să-mi amintesc înfățișarea împăratului din prima zi în care l-am întâlnit, și realizez că e la fel de frumos ca atunci - bărbia rasă, nasul drept, manciurian, gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
spun. Sentimentul meu este că Majestatea Sa nu e sătul de noi, ci de responasbilitățile față de țara sa. Poate că prezența noastră îi amintește prea mult de obligațiile sale. La urma urmei, noi îi spunem întruna că își dezamăgește strămoșii. — Întrezărești vreo speranță ca Majestatea Sa să își revină? — Veștile bune de la graniță ar îmbunătăți dispoziția Majestății Sale și i-ar limpezi gândurile, îi răspund. În informările Curții de azi-dimineață am citit că generalul Tseng Kuo-fan a lansat o campanie pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
perdeaua, și zăresc chipul său. Poartă magnifica uniformă de ceremonie și se ține drept pe cal. Mi-au plăcut darurile, zice el. A fost foarte frumos din partea dumneavaostră. Pare mai posomorât. Buzele îi sunt uscate și în ochi lui nu întrezăresc nici o sclipire. Sunt hotărâtă să îmi înving emoția, așa că spun: — Mă bucur. — Vă așteptați de la mine să spun că vă înțeleg sacrificiul și că sunt recunoscător? Aș vrea să spun nu, dar buzele mele nu se mișcă. Sunteți crudă, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de ani, dar cine mai putea să știe!... Ca timp, distanțele acestea păreau spăimîntătoare, marcînd un gol, o pierdere ireparabilă. Pe rînd iubite, colegele se măritaseră, lăsîndu-i pe băieți din ce în ce mai singuratici. Pătruns de conștiința destinului ce începea să fie personal, întrezăream realitatea unui sfîrșit. De starea de infantilitate care încă mă mai lega de părinți mă rușinam, iar această rușine mă determina să mă port cu bieții mei bătrîni aproape grobian. Pe genunchii mei se așezase Nona. Intimitatea reuși s-o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Vorba lui Jugan, îndefinitiv, oricum ar fi fost scrise, orice nătărău înțelegea ce voiau să spună vorbele de pe tablă. Reușisem să mă detașez de colegi. Adîncit în mine, le auzeam doar glasurile care se impuneau agresiv, chipurile deabia dacă le întrezăream. Din cînd în cînd totuși nutream un cu totul omenesc îndemn de a mă apropia de ei ca de niște semeni. După ce se pîrau ca să nu fie ei cei acuzați sau după prima bîrfă, îndemnul mi se ofilea. Căutam să
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
agitație. A fost primit și în partid. După ce l-a felicitat, între patru ochi, secretarul de partid îl întrebă ce părere are despre Costică Fărocoastă, acum conțopist la primărie. Pentru acest personaj epoca de glorie trecuse. În tonul întrebării, profesorul întrezări posibilitatea unei răzbunări. Dezgustat, dădu din mînă a lehamete. - Nu e decît un nerod. Speriată de perspectiva măritișului ei cu un profesor, în cele din urmă titulara epistolei găsi un inginer. Avea acum mașină, doi copii și un soț care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
În mușuroiul ăla de furnici, câte o celulă cu zăbrele la fiecare pas. Eram singur, părinții rămăseseră În sat - acolo Își aveau slujbele - și m-am trezit dintr-odată Într-un apartament de bloc. Singur, speriat, disperat, amețit, fără să Întrezăresc nici cea mai mică rază de lumină În ce mă privea. Aproape din instinct, Îndrăznesc să presupun, am Început să fug cât se putea din colivia aceea de la bloc ori măcar să stau mai multă vreme În afara ei. Plecam dimineață pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dar la despărțire, să le vorbească puțin despre spiritul și despre credința sa proprie. Oare de ce doreau, cu atâta entuziasm, regii europeni și cineva ca Valignani ca fiii unor seniori provinciali să viziteze Europa? Nobunaga le înțelegea intențiile, dar le întrezărea și motivele ascunse. — Când a plecat din Kyoto, cu această misiune, Valignani și-a exprimat regretele... în legătură cu dumneavoastră, sire. — Regrete? — Pentru faptul că urma să se înapoieze în Europa fără a vă fi botezat. — Așa? Chiar așa a spus? râse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu Niwa și Ikeda. Ar trebui ca așa să fie bine, nu? Ochii lui Hideyoshi îi întâlniră pe ai lui Inuchiyo. — Ar trebui să fie perfect, răspunse răspicat Inuchiyo. Ochii săi citeau tot ce se afla în inima lui Hideyoshi - întrezărise viitorul încă dinainte de a fi plecat din Kitanosho. Dacă Inuchiyo putea fi numit un Coțcar, cel puțin era unul agreabil. Hideyoshi se ridică. — Tocmai mă pregăteam să plec și eu. Mergem împreună până în cetate. Ieșiră cu toții din citadelă. — Azi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
însăși le ura drum bun. Orășenii care veniseră să-i privească alcătuiau un lanț uman nesfârșit pe marginea drumului. Armata ce-l urma pe Hideyoshi în ziua aceea număra peste treizeci de mii de oameni. Toți se străduiau să-l întrezărească pe Hideyoshi în mijlocul lor, dar marele comandant era atât de scund și de banal la înfățișare, încât, înconjurat de generalii săi călări, trecea neobservat. Hideyoshi, însă, privea mulțimea și, în secret. zâmbea încurajat. Osaka va prospera,“ își spunea el. „Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
te gândești dacă nu cumva ne vom întâlni și a doua oară. Unul dintre panourile aflate în fața celor doi glisă cu un șuierat ușor care îi atrase atenția preaonorabilului. Acesta se îndreptă către el ieșind în întâmpinarea umbrei care se întrezărea pe coridorul deschis. - Căpitane Birmaq, fii binevenit. Tocmai mă gândeam la tine, își drese el ușor glasul. Cum te mai simți? întrebă el mai mult din politețe, încruntându-se însă când văzu urmele de noroi pe care încălțările căpitanului le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
auzea tot mai apăsat, mai cutremurător, contopinduse într-un nemaiauzit ecou, făcând ca Universul să crape în milioane de celule dispersate de un „bum” amețitor. Hăurile se căscau ca gurile știrbe, adânci și amenințătoare iar peste tot ținutul crepuscular se întrezărea, ca o geană timid deschisă din somnul omenirii, o rază sângerie trezită dintr-o nedeslușită sete de evadare. Celulele nășteau vieți și fiecare viață încerca o formă care să i se potrivească... Milioane de piei încercau să umple trupuri dezgolite
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pe ale mele, atât de fin Încât eu am fost ceea care am rămas dorindu-mi mai mult. Am Înțeles atunci că deși relația noastră fusese pe cale să apună, o ferisem de moarte. Și era altfel acum. De parcă se putea Întrezări deja un nou răsărit. Am intrat cu el În sufragerie și m-am lăsat să cad În brațele lui pe canapea. Un tablou În aparență perfect. ― Ghici unde mergem sâmbătă, Îmi șopti el În ureche În timp ce mâinile lui coborau ușor
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
profităm de obscuritate... Nu se auzi mișcarea gazdei, dar se aprinse undeva un filament. Un bec îngust, cât o lumânare, prins cu o clapă metalică de coperta unui caiet care zăcea la piciorul mesei. O lumină firavă, cât să se întrezărească mutra de consul roman a recepționerului. Perfect ras și parcă prea palid... — Că tot veni vorba... până la urmă ai s-o pățești, musiu, cu epistolele alea de ziarist independent. Petiționar pentru binele omenirii! Nici chestia cu numele dumitale n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pui-de-pernă din mătase, pe care trebuia să-l țină în poală sub capul ei. Globul cu cioburi de oglindă aplicate, în stilul discotecilor de mahala, arunca pe fața ei îmbujorată, fără ochelari, stele și planete, dând o sclipire intermitentă incisivilor întrezăriți prin fanta buzelor când respiră - trebuie încă să respire pe gură, după atâta dans. Sexul lui T. se revoltă, împingând cartea care îi rămăsese în poală când adoarme. - Și tu habar n-aveai când m-ai adus ce face prietenu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Reputația președintelui s-a șifonat foarte mult. Dușmanii săi profită acum de eroarea sa și s-au pornit să-l răstoarne. Iau o înghițitură din ceaiul de crizantemă. Nicicând nu a avut un gust la fel de bun ca acum. Încep să întrezăresc o modalitate de a-l ajuta pe Mao. Devin atât de entuziasmată la acest gând, că neglijez prezența lui Kang Sheng. Văd tiparnițele învârtindu-se, vocile anunțând la radio și filmele proiectându-se. Simt puterea mijloacelor de comunicare în masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
În bibliotecă, Întinzând seara singurul costum, tot mai lucios În coate, sub saltea, ca să-l calce, mâncând o dată pe zi, dacă avea noroc, dezertor, așteptat de Curtea Marțială, de linia Întâi a frontului, transfug... Moțăie, tot mai amorțit, În scaun, Întrezărind În fugă o fotografie mișcată care se va risipi În buimăceală și somn când va Încerca să o rețină și doar niște cuvinte. nesiguranță frică singurătate foame Povestea lui nici ea, nici nimeni altcineva nu au s-o audă vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
un participant la stingerea focului după explozia de la BASF. Depoziția celui care a asistat la evacuarea biroului avariat de explozie, În care fusese rănit Hermann, a fost o piesă centrală În dosarul de pensie. Își amintește prima dată când a Întrezărit acest episod din viața acesteia: șoaptele Christei și piciorul ei Încolăcit Între picioarele lui, mâna lui, jucându-se cu părul mătăsos al sexului ei, cearșafurile umede și bâzâitul unui țânțar rezistent la Autan. O tragedie, un serial de televiziune, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Încremenit În colțul buzelor. Și acești unchi stupizi, și acest văr, elev lamentabil, incapabil să traducă ceva fără juxtele tale, toți zâmbesc prudenți, dar flatați. Cu cât aplauzele vor spori, cu atât mai friesc Își vor Închide ochii, ca să nu Întrezărească ceva din exhibiționismul fanatic al artei. — ...Crescusem Într-o casă mai mult decât modestă și mă epatau obiceiurile elegante, conversația dezinvoltă, În care știi mai bine ca oricine că eu nu strălucesc, bliblioteca fascinant de bogată. Cum viitorul ni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
făceam atunci? Unde eram? Cu cine? Prin geamul mașinii alunecă măslini mărunți și firavi și frunzișul lor luminează albicios, la fel ca al salciei părăsite - acum câți ani? Moțăie tot mai amorțit, În scaun, Încercând să-și amintească, reușind să Întrezărească În fugă o fotografie mișcată, care se risipește În buimăceală și somn, când Încearcă să o rețină. Mereu autostrada fără sfârșit. Soarele orbitor de alb prin care trec femeia și bărbatul Îmbrăcați În negru: două siluete eterne, Încremenite, solemne. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mere și nuci. Bucătăresele aduceau alte și alte căni cu vin îndulcit, parfumat cu scoțișoară, și țuică fiartă cu boabe de piper. Cortul aproape se umpluse cu invitați când, dinaintea porții, se opri o sanie. Iancu zări primul femeia. O întrezări ca pe un trandafir al zăpezii. ― Spune-mi repede, dumneata Nicolache, cine este zeița aceea învăluită în rosso fuoco? ― Răbdare, nepotache! Toate la timpul lor. Acum pot să-ți spun doar că la masă zeița va sta între mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
se pare un lucru atât de firesc. Și eu fac asta aproape zilnic. Mariam nu cucerea din primul moment, nu avea farmecul irezistibil al prințului. Avea, însă, un suflet de o mare frumusețe. Auzindu-i râsul, Marioritza rămase fără suflare. Întrezărise imaginea unor cai trecând ca o ninsoare orizontală prin amintirea unei dimineți de iarnă. Și, ca în clipa unei magii, pe toate ușile deodată, apărură darurile prințului, stivuite în tăvi mari din argint aurit și purtate de slugi îmbrăcate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]