1,988 matches
-
în nopțile trecute. Lucirea roșie, spectrală a ceasului arăta 4.10 a.m. Mese neregulate și un mediu străin, glicemie foarte scăzută, cortexul prefrontal amețit de somn, cicluri psihologice străvechi, legate de rotația Pământului - același flux chimic de dincolo de orice noapte întunecoasă a sufletului. Weber închise din nou ochii și încercă să-și liniștească pulsul, să-și limpezească mintea de închipuirile nebunești ale nopții. Se strădui să se localizeze și să se așeze în fluxul propriei respirații, dar se tot întorcea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
deslușea pe fațadele de cărămidă pătrată ale magazinelor. Se lumina. Acum putea citi posterele din vitrinele magazinelor: Celebrate Freedom Rally; Corvette Show; Faith In Bloom Garden Tour. Trecu pe lângă ceva ce se numea The Runza Hut, un loc baricadat și întunecos, care-și ascundea utilitatea de răufăcători străini. Orașul se scutura de somn. Trei sau patru oameni mergeau pe partea cealaltă a străzii. Weber trecu pe lângă un monument în cinstea eroilor locali căzuți în cele două războaie mondiale. Întreaga scenă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gramaticale. Când jurnalistul australian întrebă dacă America putea într-adevăr spera să câștige războiul împotriva terorismului, începuse deja să spună inepții. În noaptea aceea fu prea obosit ca să doarmă. A doua zi era conferința. Se învârti prin centrul de conferințe întunecos, lovindu-se de scaune și de mese de birou. Toată lumea îl recunoștea, dar cei mai mulți participanți se uitau în altă parte când privirile li se întâlneau. El personal se luptă cu impulsul de a atribui câte un cod de diagnostic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iată-l redevenind normal, având din nou încredere în ea. Dar ea intră în panică. —Mark, țipă ea. Pune-ți centura. Se întinse să-l ajute, iar el o lovi peste mână. Tremurând, Karin opri mașina pe banda suplimentară și întunecoasă a autostrăzii 30. Refuză să meargă mai departe până când nu-și punea centura. El părea dispus să stea acolo, pe întuneric, savurând impasul în care ajunseseră. —O să-mi pun centura, spuse el în cele din urmă. Dar dacă mă duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
micul dejun. Weber se dădu înapoi, se întoarse și merse mai departe. Poate că-l văzuse. Se întoarse și o luă în sensul opus. Se uită peste umăr la firmele de vizavi - birouri de avocatură cochete, un magazin de muzică întunecos și dezordonat, cu vitrina spartă, un magazin video ce arbora un fanion pe care stătea scris cu litere vesele „Miercurea e zi de reduceri“. Dincolo de peretele lucios din aluminiu și de firma de plastic se ițeau bucăți de cărămidă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tare din cap. N-am mai auzit niciodată așa ceva. Parcă ar fi ascultat la un vechi radio cu galenă o știre despre străini invadatori. După o jumătate de arie, se aplecă și închise radioul. Ieșiră din oraș, mergând pe drumuri întunecoase de țară în tăcere, cu Barbara îndrumându-l doar prin gesturi. Când vorbi din nou, avea un ton obișnuit. —Ăsta-i drumul. Ăsta-i locul lui Mark. Îl cercetă, dar nu văzu nimic. Total anonim. Puteau fi oriunde, între Dakota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Robert, el se lăsa pe spate, striga „Wasabi!“ și-și lua pulsul. Nopțile se făcură prea reci ca să stea afară. Dar nu aveau unde să se ducă. Sfârșiră prin a umple de aburi mașina ei, parcată pe refugiile unor drumuri întunecoase de țară sau în colțurile cele mai izolate ale parcărilor părăsite de la magazine. Nu puteau folosi mașina lui, din cauza mirosului ascuțit al lui Wendy. Din câte spunea soțul ei, femeia era, din punct de vedere olfactiv, ageră ca un bursuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
a avea grijă de cineva. Dă-o încolo. Nu-i nimic. M-am țicnit. Ce spuneai despre Barbara? Am senzația asta ciudată că-i știu vocea. Se ridică și traversă camera, gol, până la fereastră. Trase perdeaua și privi în curtea întunecoasă. Îmi sună cunoscut. Iarna în Long Island. De ce insistau să rămână aici? Cu siguranță nu pentru cele câteva momente de carte poștală care-ți tăiau răsuflarea: moara de apă acoperită cu o pojghiță de gheață, iazul cu rațe înghețat bocnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ispășire de nepătruns, agățată de sânul odinioară tânăr și verde al lumii noi. — Ascunși în obscuritatea aceea vastă de dincolo de oraș, îi spuse el lui Sylvie, la regimul necruțător de müsli și lapte de soia de la micul dejun. Unde câmpurile întunecoase ale republicii se desfășoară în noapte. — Da, dragă. Cum spui tu. Ce mai fac Rangers? Aș putea să predau în Arizona. Sau să fiu profesor invitat în California, la doi pași de Jess. Și mai bine, am putea ieși amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Rupp de la Regimentul 167 cavalerie - Soldații Preriei - apăru la Homestar, în prag. Nu avea haină, ci purta uniforma militară de camuflaj, pentru că abia se întorsese în oraș de la exercițiile de la unitate. Mark se uită pe fereastra lui murdară în curtea întunecoasă, gândindu-se că sosiseră forțele paramilitare să-i rechiziționeze casa pentru proiectul ăsta nou cu Așezământul natural. Maistrul militar Rupp stătea în pragul lui Mark, bătând terțete în lemnul artificial al ușii. Prin ferestre pătrundea fondul muzical al unei emisiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
recunoaște. Dar se simte ușor, gol, o comisie cu milioane de membri. —Ai să reușești. Privește adevărul în ochi, singura certitudine care i-a rămas. —Ai să reușești. O să vin cu tine. O noapte rece de februarie, pe o șosea întunecoasă din Nebraska. E singură în mașină, conducând orbește. În urmă cu câteva ore, filmase reprezentația de seară. Dar camerele nu reușiseră să surprindă întreaga forță a adunării nepământene. Păsările din seara asta au zguduit-o atât de rău că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că-i ceva mai scurtă și n-are decît o singură fereastră la fiecare capăt. La fereastra din față sînt gratii puse de proprietăreasă pentru a Împiedica derbedeii din acest cartier plăcut să pătrundă Înăuntru; iarna, Încăperea este rece și Întunecoasă, pereții mustesc de o transpirație lipicioasă, vara transpiri doar tu, dar din abundență, să te saturi; se face o căldură ca-n iad. Mai mult chiar - și aici Începi să te Înfierbînți - cînd te scoli dimineața, aroma plăcută a canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că sîntem la fel de Înalți, de mari și de puternici ca toți cei care au trăit pe pămînt și În lumea noastră de o șchioapă, grîul și porumbul sînt bune, dar nu mai Înalte decît iarba. Hoinărim prin păduri mari și Întunecoase, ce nu depășesc Înălțimea pinilor pitici, nu există abisuri de Atlantic și Înălțimi de Himalaya, cei mai măreți munți sînt doar cît movilele cîrtițelor și dacă stelele ni se par Îndepărtate, foarte Îndepărtate, nu sînt mai Îndepărtate decît li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că aici, în Țara lui Verde Împărat, e rost de lupte mari, copii. Recapitulez: Mă aflu la o peșteră cu zmei. Cei mai mari dintre zmei, cei care și-au luat chip de om, s-au adunat în văgăuna asta întunecoasă. Nu știu ce văd ei de acolo, dar eu văd prin întuneric tot ce fac ei. Pisicile văd și noaptea. Oare zmeii n-au și ei, cumva, vederea la fel de ascuțită? Răspundeți-mi voi, dacă știți. Dar ce văd eu? Sunt zece la
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
Prima sa impresie fu că vede un perete imens cu o ușă ciudată care părea să ducă spre un interior aflat în întuneric. Și-i trebuiră minții sale câteva secunde pentru a se pune de acord cu realitatea că zona întunecoasă era interiorul capsulei. ...Un obiect lung, mare, rectangular, cu o carcasă - observă el - metalică. Vederea obiectului înalt de douăzeci de picioare și - după estimările sale - lung de patruzeci, îl liniști pe dată. Pentru că unul dintre punctele de sprijin ale intelectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
dar toate foarte vagi. Tropotea întruna din picioare și-și freca mâinile. Și. fără nici o plăcere, își dădu seama că, dacă lui și băiatului le era deja frig, nu aveau nici o șansă să poată merge o milă întreagă prin zona întunecoasă, acolo unde râul făcea o curbă. Chiar și să coboare până la malul râului părea că va fi prea mult pentru trupurile lor înghețate. Totuși, începuse să se simtă mai bine în legătură cu transferul greșit care-l adusese aici... Va trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
ori învins. Mai tîrziu, un școlar corect și sîrguincios, care din cauza inaptitudinii sale de a-și impune părerea, era privit de ceilalți ca fiind alunecos. Unicul copil a doi maturi prea ocupați cu ei înșiși, într-o casă mică și întunecoasă. Pentru părinții mei, casa aceea cu nișele sale ciudate și cu ferestrele abia mai mari decît fantele de tragere trebuie să fi fost un vis împlinit. Au fost primii care s-au mutat, cimentul nu se uscase încă în straturile
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
deveni una cu fiecare colțișor și fiecare policioară, astfel încît să devină imposibil nu doar din punct de vedere social, dar chiar biologic, ca ei să fie vreodată smulși de acolo. Lor le convenea o casă atît de strîmtă și întunecoasă pentru că rostul ei era acela de a fi pe cît de mică posibil ca și restul lumii. Cartierul nostru fusese proiectat în anii crizei de către edilii orașului, oameni cu conștiință socială, care considerau sacră misiunea de a oferi poporului patru
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
locuri, bănuiesc, și, probabil, nici nu a avut vreodată curiozitatea. Munca lui se desfășura în depou, se îngrijea de tramvaiele retrase, de verificarea transmisiilor și a roților, de curățarea podelelor și a scaunelor. Chiar depoul este adesea liniștit și mereu întunecos. Era pentru el o a doua casă. Există o altă amintire din vremea copilăriei mele care este legată de rîu. Era o zi caldă, o zi fierbinte de vară. Aveam cinci sau șase ani. Fusese descărcat nisip pentru construcția noului
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
sute de metri pînă la remiză pentru ca să supravegheze și să întrețină jalnicul rest al parcului. Îmi imaginez cum el, cu pulover pe sub uniformă, cîrpă de curățat și carnețel în mînă, își face rondul, iar pașii lui răsună singuratic în adăpostul întunecos. N-aș face așa ceva niciodată. Osteneală în van, ritual fără rost. Cel puțin, așa mi s-a părut pînă în seara asta. Dar poate acum descopăr o vagă asemănare între doi oameni atît de diferiți cum credeam că sîntem. Pentru că
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
copac mare. Oricine ar fi privit înspre ferestrele de la primul etaj pe timpul verii, cu greu ar fi putut spune că locuiau în oraș, atît de groasă și extinsă era folia care le acoperea. Ferestrele casei erau netede ca oglinda și întunecoase. Am încercat să-mi imaginez cum arătau camerele. Lămpile, picturile de pe pereți în ramele lor scînteietoare, mesele lucitoare, fotoliile confortabile și sofaua pe insulele lor de covor persan. Scările cu carpeta groasă, roșie și chiar ecoul pardoselii de marmură și
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spune că Satrii un popor din Tracia, au la dânșii un oracol al lui Bacus pe munții cei mai înalți, unde un neam dintrînșii, Besii, sunt profeții templului și o preoteasă dă răspunsul oracolului, ca la Delfi, și numai puțin întunecos. Cultul lui Sabazius, ca și al zeului din care el deriva, Dionisos, se făcea în afară de partea lui publică și în niște misterii, dintre care deveniră celebre ale celui din urmă prin acea că dădură naștere teatrului antic, precum misteriile neligiunei
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
cu o mireasmă de carne pusă la prăjit. Lanark se cutremură de groază, simțindu-se amețit. își aminti de gura din mîna lui Gay, care nu avea îndărătul ei decît un om rece vorbind răutăcios cu lumea într-o încăpere întunecoasă. — Unde vrei să mă duci? întrebă el. Gura se închise și se întunecă la colțuri. Văzu că dispare, și asta însemna că îl va lăsa pe culmea unui deal dintr-un oraș mai steril și mai singuratic decît orice prăpastie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
tapseria la o parte, ieși pe ușă și merse pe coridorul din spatele ei. CAPITOLUL 9. Un dragon Lanark nu era înalt, dar a trebuit să-și îndoaie genunchii și gîtul pentru a traversa comod coridorul. Aici, diferențele între luminos și întunecos, cald și rece erau insesizabile, iar vocile erau asemena unui susur într-o scoică: „Liliac și salcîm galben... marmură și miere... rețeta constă în a separa...“ Coridorul se termina într-o suprafață de oțel, în centrul căreia se afla o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fertil sătea ascuns într-un crater creat de o explozie atomică. Thaw îi era prim-ministru. Locuia într-un vechi conac care se ridica printre pajiști și pîlcuri de pădure, pe malul unui lac împodobit cu insule. Conacul era spațios, întunecos și liniștit. în holuri atîrnau tablouri pictate de el, biblioteca era ticsită cu romanele și poeziile lui, iar în ateliere și laboratoare lucrau cele mai ascuțite minți ale vremii atunci cînd doreau să-l viziteze. Afară, soarele încălzea pămîntul, albinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]