KorAP: Find »[drukola/base=învățător & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...665 >

16,607 matches

Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321

femeie să-și părăsească familia, statutul social, soțul, copiii, pentru a se atașa de un profet „ambulant”, fie el și Isus Cristos. Așadar Maria Magdalena, așa cum reiese din context, dispunea de o avere personală, pe care o aduce ca ofrandă Învățătorului și Vindecătorului ei. Cazul ei însă nu este singular: la fel procedează toate celelalte ucenice. Informația care probabil a cântărit cel mai mult în portretizarea ei ca prostituată se află chiar la mijlocul fragmentului citat: „din ea au ieșit șapte demoni

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
citat separat de înger, dată fiind tripla lui apostaziere. Într-un fel, invitația îngerului, cu caracter special pentru „prințul apostolilor”, este o reconfirmare a elecțiunii în ciuda greșelii sale. Petru nu trebuie să deznădăjduiască; și el, ucenicul care și-a renegat Învățătorul de trei ori într-o singură noapte, merită să se bucure de vestea bună a învierii laolaltă cu ceilalți ucenici (cu nimic mai curajoși decât Petru, fie spus între paranteze). Luca, așa cum făcuse în scena răstignirii, nu citează nume, dar

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
îi zice: Doamne, dacă tu L-ai dus (cuvântul grecesc înseamnă exact „L-ai cărat”), spune-mi unde L-ai pus? și eu Îl voi lua. Isus îi zice: Maria! Întorcându-se, ea îi zice în ebraică: Rabuni, care înseamnă Învățătorule. Isus îi zice: Nu mă cuprinde/reține, căci încă n-am urcat la Tatăl. Du-te la frații Mei și spune-le șcăț Mă urc la Tatăl Meu și Tatăl vostru și Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru. Maria Magdalena vine

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
îmbrățișeze: „Nu mă atinge!” De fapt, verbul grecesc haptein, tradus îndeobște, slab, prin „a atinge”, are sensul de „a prinde”, chiar „a înșfăca” sau „a reține”. Ne-o închipuim așadar pe Maria, după ce L-a recunoscut pe Rabuni (exact: „Dragule Învățător”, cu o mare încărcătură afectivă), deschizându-și brațele și încercând să năvălească peste El, nebună de fericire. Dar Isus îi taie scurt elanul: nu m-am urcat încă la Tatăl, nu Mă opri din drum, „nu Mă reține”. S-au

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
te voi face desăvârșită șinițiindu-teț în toate tainele locuitorilor de Sus, vorbește cu îndrăzneală, tu, a cărei inimă se îndreaptă spre Împărăția cerurilor mai mult decât frații tăi”. Din cele o sută cincisprezece întrebări pe care ucenicii I le adresează Învățătorului, șaizeci și șapte sunt ale Mariei Magdalena. Ea apare și în Evanghelia gnostică a lui Toma cu o întrebare: „Cu ce se aseamănă ucenicii Tăi?” (logion 21). Dar cele mai bogate și interesante mărturii sunt Evanghelia Mariei și Evanghelia lui

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
la cer a lui Ilie sub privirile ucenicului său, Elisei (2Regi 2,1-18). Prin urmare, dacă Isus este „noul Ilie”, Maria Magdalena nu poate fi decât un „nou Elisei”, căruia Mântuitorul îi lasă întreaga moștenire spirituală. Întrucât asistă la ascensio Învățătorului, ea primește automat duhul și puterile Sale. Dar scena transmiterii efective nu mai apare în textul actual. Extremele acestei hermeneutici deopotrivă revanșarde și apologetice sunt atinse în două studii, semnate de Esther A. de Boer și Ramon Jusino. Primul îl

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
sale, orientându-l pe cititorul interesat către lectura integrală a studiului. 1. Iubirea lui Isus față de ucenica Sa poate fi verificată prin două episoade: Noli me tangere și Cina cea de Taină. În primul caz, există o certă intimitate între Învățător (numit Rabuni) și Maria Magdalena, chemată pe nume de Isus. Cazul al doilea: de ce Maria Magdalena stă chiar lângă Isus, ținându-și capul pe pieptul Lui? Pentru că, răspunde autoarea, Isus și „ucenica iubită” sunt rude foarte apropiate, Maria Magdalena fiind

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
trebuie trecut însă cu vederea cel mai curent sens al termenului, „tovarăș”, „membru al unei confrerii”, „codiscipol”. Iuda folosește o apelație foarte oficială: Rabbi. La Matei, ucenicii I se adresează sistematic lui Isus cu Doamne/Stăpâne (Kyrios), niciodată cu Rabbi, Învățătorule. Aici, Iuda schimbă regula jocului, dând o nuanță voit oficială raportului dintre el și Isus. Isus se pretează acestei ajustări de moment, răspunzându-i și El în registru oficial: Tovarășe/ucenicule! ™f’ Ö p£rei (eph’ ho parei) pune mari

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
pe o apelațiune ironică, atunci partea a doua a spusei lui Isus ar merge tradusă interogativ: „Pentru asta ești aici?” Personal înclin spre altă soluție. Dialogul dintre Isus și Iuda, spuneam, se desfășoară într-un registru oficial: unul își recunoaște Învățătorul, ghidul spiritual, celălalt își recunoaște elevul: îEta‹re, ™f’ Ö p£rei înseamnă „Tovarășe/prietene, șîntâmplă-seț lucrul pentru care ești aici!” Formula îl presupune pe acel genetheto, rostit de Isus în rugăciunea către Tatăl câteva momente mai devreme. Nu mi

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
era din numărul celor doisprezece)”. La ceilalți doi sinoptici, decizia lui Iuda intervine imediat după unctio Bethaniae. Risipa acceptată, ba chiar binecuvântată de Isus, îl va fi împins pe ucenic să-i caute pe arhierei și să le propună predarea Învățătorului său. Luca are alt scenariu. Unctio se află în cu totul alt loc din Evanghelie și are o cu totul altă semnificație decât la Marcu și Matei. El trebuie să ofere o explicație inedită gestului făcut de Iuda și o

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
a zis: Nu Eu v-am ales pe voi doisprezece? și unul dintre voi este diavol. Zicea despre Iuda al lui Simon Iscariotul. Acesta avea să-l trădeze (paradidomi), unul dintre cei doisprezece. Ioan descrie o relație foarte tensionată între Învățător și ucenici. șocați de „enormitatea” pretențiilor lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca în

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Isus, dar nici nu I-a fost discipol „cu tot sufletul”. A ezitat mereu între Bine și Rău, practicând o echilibristică de oportunist. Sărutul final este, după Origen, dovada cea mai clară a respectului pe care ucenicul I-l păstrează Învățătorului său până în ultima clipă. „El avea în suflet ceva amestecat (ti anamemigmenon)”, un „rest de bunătate”. Spre deosebire de alți Părinți, Origen insistă asupra căinței lui Iuda. De la Ioan citează informația, pe care o creditează sută la sută, cum că Iuda ar

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
că nici un general sau întemeietor de școală n-a fost trădat de soldații sau elevii săi, așa cum s-a întâmplat cu Isus, Origen invocă drept contraargument principal trădarea lui Platon de către Aristotel. Iuda n-a petrecut decât trei ani în preajma Învățătorului său, în vreme ce Aristotel a frecventat douăzeci de ani Academia platoniciană. Chestiunile care-l frământă pe Origen sunt următoarele: Iuda a fost rău din primul moment al vieții sale? Avea el posibilitatea să se mântuiască alături de confrații săi? Cum se explică

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
acesta să stârnească insurecția mult așteptată. Din păcate, pariul s-a dovedit greșit. Departe de a stârni și conduce o insurecție armată, Isus se lasă crucificat, spre stupefacția și disperarea lui Iuda, care abia atunci pricepe adevărata „culoare” a mesianismului Învățătorului: una spirituală, în nici un caz politică. Dar e prea târziu. Sinuciderea rimează pentru De Quincey nu doar cu mărturisirea și, simultan, cu ispășirea unui eșec, ci și cu împlinirea unui destin eroic, în felul său. Iuda se manifestă de la începutul

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
de iubire și fidelitate absolută față de ceea ce reprezintă Isus. Dar Iuda respinge provocarea. Atunci Satana răstoarnă argumentația cu 180 de grade, jucând cartea francheței și a geloziei. În realitate, Iuda nu-L iubește pe Isus, iar credința sa în divinitatea Învățătorului șchioapătă. Diavolul scormonește rana îndoielii, a lipsei de siguranță, a melancoliei. „Isus este cel mai mare dușman al tău și al nostru”, îi spune pe șleau. Trebuie să-L predai, trebuie să-L elimini, pentru a-ți recăpăta liniștea dinainte

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
transă spre locuința lui Caiafa. În capodopera sa Maestrul și Margareta, Mihail Bulgakov inventează un scenariu inedit al morții lui Iuda. Îndată după Răstignire, evanghelistul Matei se hotărăște să-l ucidă pe trădător și să-și răzbune în felul acesta Învățătorul. Dar planurile îi sunt dejucate de Pilat. Într-adevăr, în chiar seara zilei în care Isus își dăduse sufletul, căpetenia serviciilor secrete romane, prinzând din zbor o aluzie a lui Pilat, pregătește operațiunea. Iuda e ademenit în grădina Ghetsimani de

[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

vorba că face minuni. Și câte nu se mai spuneau de el! Ba ca ar fi rege, dar atunci de ce umblă așa, cu toată adunătura, din sat în sat și doarme pe unde apucă?! Ba că ar fi profet și învățător, unii ziceau că e chiar Fiul Lui Dumnezeu, dar atunci de ce stă cu toți păcătoșii de vorbă?! Ba că ar fi doctor, că de aia a venit, să-i vindece pe cei care au nevoie... Asta da, știu sigur : chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
stă cu toți păcătoșii de vorbă?! Ba că ar fi doctor, că de aia a venit, să-i vindece pe cei care au nevoie... Asta da, știu sigur : chiar în satul vecin îl vindecase pe ciungul ăla, care acuma e învățător și are amândouă mâinile frumoase, întregi și bune... Ei, și el, învățătorul acela, e un om bun cu copiii și frumos... Așa se fac oamenii care au fost vindecați de El: sănătoși, frumoși și buni... Ia te uită, chiar răsare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
de aia a venit, să-i vindece pe cei care au nevoie... Asta da, știu sigur : chiar în satul vecin îl vindecase pe ciungul ăla, care acuma e învățător și are amândouă mâinile frumoase, întregi și bune... Ei, și el, învățătorul acela, e un om bun cu copiii și frumos... Așa se fac oamenii care au fost vindecați de El: sănătoși, frumoși și buni... Ia te uită, chiar răsare soarele... S-o șterg repede la mare, cine știe, poate și azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
moare mama, vreunul dintre noi o să te hrănească?" Nu mă mai loveau acum decât cu vorbele. Vorbele mustind de ură. Și ce le făcusem oare?! Așa s-a și întâmplat. Când mama a murit, m-au dat afară din casă. Învățătorul meu m-a luat de milă dar avea și el o mulțime de copii, o gură în plus conta. Și cui avea să-i folosească învățătura mea? El spunea să-l ajut cu cei mai mici, dar copiii sunt întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
trebui să-mi ajungă pentru toată viața. Și chiar să-mi țină de foame. N-ați văzut că atunci când ești iubit nu-ți mai e foame? Și chiar trăiam din iubirea ei. Tot pentru ea mă duceam, când mă lăsa învățătorul, la sinagogă (erau multe de făcut în casă și trebuia cumva să-mi câștig adăpostul și mâncarea). În ziua aceea, învățătorul era singur. M-a chemat la el. Mi s-a făcut frică. Acuș o să-mi spună să plec. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nu-ți mai e foame? Și chiar trăiam din iubirea ei. Tot pentru ea mă duceam, când mă lăsa învățătorul, la sinagogă (erau multe de făcut în casă și trebuia cumva să-mi câștig adăpostul și mâncarea). În ziua aceea, învățătorul era singur. M-a chemat la el. Mi s-a făcut frică. Acuș o să-mi spună să plec. Dar unde, Doamne?! Dar nu, nu era asta. S-a uitat lung la mine cine știe ce-o fi văzut. Mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
nici nu mai vorbeam cum trebuie. Limba se împleticea și, încetul cu încetul, se uscase jumătate din obraz acum nu mai semănam cu tata, el era tare frumos. Nu mai semănam cu nimeni. Cu ochii în pământ, am mers în urma învățătorului. Ce n-aș fi dat să mă lase în pace, acolo, acasă. Nu mai vroiam nimic: iar lume, iar oameni, iar ură... mai bine aș fi murit. Când am intrat în sinagogă, El ședea acolo. Nu m-am uitat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
ură... mai bine aș fi murit. Când am intrat în sinagogă, El ședea acolo. Nu m-am uitat la El. Demult nu mă mai uitam la oameni și, dacă puteam să-i ocolesc, mă credeam în siguranță. Am simțit că învățătorul mă trage de haină. "Haide, du-te! Te cheamă". Am încremenit. Cum o să mă cheme pe mine?! Dar L-am auzit șoptindu-mi numele. Îmi știa numele! De când nu-mi mai spusese nimeni pe nume, aproape și eu îl uitasem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
mine; iar eu de parcă-mi descătușase inima chiar am reușit să ridic ochii și să mă uit la fața Lui. Eram totul numai iubire îi vedeam buzele mișcându-se, dar parcă nu înțelegeam și nu știam ce spune. Mai târziu, învățătorul mi-a repetat cuvintele Lui : "Care om dintre voi, dacă are o singură oaie și aceasta cade în groapă într-o zi de sâmbătă, nu o ia și o scoate? Dar un om valorează mai mult decât o oaie! Prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]