9,251 matches
-
genunchi (fotoliul incomoda intențiile), și-a desfăcut ultimii doi nasturi de la bluziță (focul se întâmpla în inimă), și-a dezvelit un umăr din greșeală (luna încorseta în elastic). Conturul sânilor stârnea nesațul, gurguiul reliefau disponibilitatea, limba ca o ademenire de șarpe în scorbură. Domnișoara și-a trecut mâna printre șuvițele rebele. Fruntea înrourată, ochii a ploaie, buzele a fulgere. Domnișoara a zâmbit sfioasă ca un copil, timidă ca o fată mare, stângace ca o adolescentă. Ei, părinte, cum nu știm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-mă să repet memoria stâncii, memoria mării, memoria înecaților. Genia, părinte sunt pentru înstrăinare, zilnic înstrăinarea îmi trece pragul. Coboară înstrăinarea pe cărare din vârful muntelui, se închină, aprinde o lumânare, scrie acatiste și pleacă. Țipă ca din gură de șarpe înstrăinarea la mine, o abandonez la ușa bisericii numele meu în bilețele împăturite, cunosc înstrăinarea după cum înclină scrisul. Mă pândește de sub fereastră înstrăinarea, soarele îi umple buzunarele; dincoace de zid, opaițul picură umbre pe dușumele. Despre care timp vorbești? Mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au atârnat de umbrele lui răcoroase, câte morți au înmugurit la capătul funiei. Ating, apoi îmi privesc palmele: nicio urmă de pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pământ, de cer, ceva rece și alunecos îmi brăzdează palma. În fiecare ramură de pom bătrân moare câte un șarpe. Crește în mine veninul, precum vinul peste drojdie în butoaie primăvara. Petre, comoditatea fântânilor seci nu motivează setea melcilor. Lasă șarpele să alunece în voie, fiecare om este o a doua ispitire. Conștientizarea Edenului ca o livadă de mere coapte nu îndreptățește nesațul de lumină. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Dumnezeii mamei voastre de blestemați, curve ordinare, lepădături, târfe..... foc, nenorociților, peste tot foc. Doamneeee! Ce ați făcut, derbedeilor, golanilor împuțiți, ce-ați făcut din mânăstirea mea? Leprelor, vă omor, vă împușc pe toți, neam de spurcăciuni, dezertorilor, am oploșit șerpi la sân, funii în jurul gâtului! Jigodii spurcate, ude-i pistolul? Cine mi-a luat pistolul? Dați-mi pistolul! Vă împușc pe toți, scârbelor! Un pomelnic întreg de înjurături în ușa stăreției; de pe acoperiș s-a desprins o șindilă aprinsă; starețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce are de gând bolândul. Vine singur, nu-ți fă griji. Cei care au plecat cu bani erau pești grași. Dacă le luai urma, eheeeeei, bine ar fi fost... ăsta nu valorează nici o para chioară. La intrare în pronaos, scările, șerpi încolătăciți sub lună plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia în voie deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada altarul. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil ce crede că nu este văzut dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cu o movilă de pământ, posibil, m-a confundat. Furnicile răscolesc mușuroaie sub piele, sub frunze, nicio diferență; roua asta de sânge îmi ascunde intențiile tot mai puțin, tot mai subțire. Dacă m-ar fi luat drept stâncă, cuib de șerpi ar fi trebuit să mi se adune în inimă. Astăzi soarele a curs ca o candelă spartă, câțiva stropi au picurat în cenușă, furnicile au ascuns firimituri de Dumnezeu sub altă brazdă. Posibil, miros a pământ nesigur (încă mai mișc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
era încurajat întru virtute de panegiricul lui Pliniu, Tiberiu se vedea aprobat în viciile lui de lingușirile senatorilor. CAPITOLUL XXIV [Din ce pricină și-au pierdut principii Italiei statele lor] Legenda lui Cadmus, cel care a pus în pămînt dinții șarpelui pe care tocmai îl biruise și din care a răsărit un popor de războinici care s-au distrus unii pe alții, este emblema a ceea ce erau principii italieni din vremea lui Machiavelli. Vicleniile și trădările la care recurgeau unii împotriva
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
mi-a spus, cu fantezia lui neînfricată, că vor să-i omoare pe copii. Scena era dominată de roșu, de violet și de brun, culori adînci ce mă Îndemnau să-l cred. În altă parte Însă, totul era clar: doi șerpi de culoarea brumei Încolăceau un arbore cu frunze foarte rare, În care tremurau niște porumbei cenușii. De neuitat era și silueta cărămizie a unei cetăți pe o creastă de munte, Înconjurată de prăpăstii adînci și de luciul unor săbii sau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
să bîntuie prin catacombele cetății, putînd reveni la viață, dacă tot i-a plăcut atît de mult dragostea, numai cînd un tînăr sedus de ea Îi va săruta de trei ori fiecare din cele trei Întruchipări fantomatice: de broască, de șarpe și de femeie. Abia atunci dînsa, reîntrupată ispititor, Îi va putea arăta cavalerului armele și comorile tatălui ei, sub consemnul ca salvatorul s-o urmeze În adîncuri fără să privească Îndărăt, spre a nu fi preschimbat În stană de piatră
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe ele și nu se sparg! — Scoboară, omule, de pe oluț că tii sparge tu, rîdeau „pișcăranii“, cum obișnuiau ei să-și zică. Numele satului venea de la țipari. Erau pline bălțile Crasnei de vietățile astea lungi, subțiri și cafenii semănînd cu șerpii. Unii le spuneau „cici“, alții „pișcari“ fiindcă ciupeau rău mîna pescarului prin glanda lor electrică. Prăjiți pe jăratec, se pare că erau tare buni la gust. Afară de aceste delicatese la vreme de vară, pișcăranii se hrăneau, ca toți sătenii din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
legat de grădina în care se află mormântul, conform versiunii lui Ioan. Această grădină trimite la paradisul protopărinților, Adam și Eva, Isus fiind al doilea Adam, fără de păcat, în vreme ce Maria Magdalena se substituie bunei Eva: „Eva a devenit apostol, viclenia șarpelui a fost biruită”. Ucenica Domnului este o nouă Evă trecută prin focul pocăinței. Într-un sens și mai larg, Maria Magdalena devine simbolul omenirii răscumpărate. Personajul interesează exegeza creștină timpurie nu ca model în sine, ci ca suport al unor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
va ridica în doar trei zile?). Astfel justifică arhiereii arestarea din grădina Ghetsimani: Isus trebuie să fie judecat și condamnat pentru jefuirea Locului Sfânt din Ierusalim. Portretul lui Iuda capătă aici contur și adâncime psihologică. Astuția sa trimite la astuția șarpelui edenic, iar înrudirea apropiată cu marele preot îi explică, îi raționalizează oarecum gestul și comportamentul, dar îl și descalifică moral de la bun început. Iuda nu apare, așa cum e descris în evanghelii, ca un ucenic à part entière până la un punct
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a lui poemerium) pentru descrierea proprietății lui Ruben. Pomerium înseamnă exact „loc închis”, „spațiu sacru”, „loc îngrădit” plin cu pomi fructiferi (echivalentul grecesc este paradeisos). Episodul trimite la primele capitole din Geneză și mai ales la episodul ispitirii Evei de către șarpe. Iuda repetă într-un fel momentul lapsarian, fiind portretizat ca o sinteză între șarpe și Cain. Un Cain care nu-și ucide fratele, ci tatăl, pe Adam, substituindu-i-se. Nu există și cred că nici nu poate exista o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sacru”, „loc îngrădit” plin cu pomi fructiferi (echivalentul grecesc este paradeisos). Episodul trimite la primele capitole din Geneză și mai ales la episodul ispitirii Evei de către șarpe. Iuda repetă într-un fel momentul lapsarian, fiind portretizat ca o sinteză între șarpe și Cain. Un Cain care nu-și ucide fratele, ci tatăl, pe Adam, substituindu-i-se. Nu există și cred că nici nu poate exista o biografie a lui Iuda mai tendențioasă, mai demolatoare decât cea preluată în Legenda aurea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
reabilitează principalele personaje negative ale Bibliei, plecând de la principiul axiomatic că versiunea oficială reprezintă, de fapt, o scriere ideologică inspirată de acel Demiurg Rău, creator al lumii sublunare, vrăjmașul Dumnezeului adevărat, la care, desigur, se închină doar ei, gnosticii. Astfel, șarpele, Cain, Iuda etc. devin simboluri pozitive, întrucât sunt opuse Demiurgului „oficial”. Diabolizat de aproape întreaga tradiție creștină, reabilitat simbolic de câteva grupări gnostice, Iuda este consacrat erou al poporului ales, într-un text polemic a cărui datare este greu de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cer, de mijloc, „ascunde” tainele cele mai grozave. Chiar Baruh, ațâțat la maximum de cele văzute până aici, exclamă către înger: „și acum, rogu-te, arată-mi toate lucrurile!” După trecerea porții, era a treia câmpie, unde stătea încolăcit un șarpe de dimensiuni enorme (drakon). Aflăm că șarpele cu pricina este Hadesul, că înghite trupurile tuturor morților păcătoși și, în același timp, menține, sorbind la răstimpuri apa mării, echilibrul hidrologic al pământului. În pasajul despre Hades se găsește o interpolare creștină
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
grozave. Chiar Baruh, ațâțat la maximum de cele văzute până aici, exclamă către înger: „și acum, rogu-te, arată-mi toate lucrurile!” După trecerea porții, era a treia câmpie, unde stătea încolăcit un șarpe de dimensiuni enorme (drakon). Aflăm că șarpele cu pricina este Hadesul, că înghite trupurile tuturor morților păcătoși și, în același timp, menține, sorbind la răstimpuri apa mării, echilibrul hidrologic al pământului. În pasajul despre Hades se găsește o interpolare creștină. Baruh îl roagă pe îngerul Phamael să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îndreaptă spre „locul de unde răsare soarele”. Așadar Hadesul și Soarele sunt contrariile absolute care conviețuiesc în centrul universului (al treilea cer, kosmos-ul din Baruh III fiind alcătuit din pământ plus cinci ceruri suprapuse). După viziunea „nocturnă” urmează viziunea „diurnă”, după șarpele uriaș încolăcit pe câmpia Hadesului, pasărea Phoenix însoțind cvadriga solară. Într-adevăr, Soarele - sub chipul unui bărbat cu o coroană de flăcări pe cap- călătorește prin cerul al treilea, de la răsărit spre apus, într-o cvadrigă trasă de patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ajuns. Mai bine ajutați-mă să mă urc până la picioarele lui și pe urmă mă descurc eu ! Cel mare : Ești flămând; cade noaptea și rămâi singur. Și așa e de mirare că nu ți-au venit de hac până acu' șerpii sau vreun tigru. Mai bine hai cu noi. Știi, l-am văzut pe învățătorul acela nou, care-și spune "Geamănul" un evreu venit de tare departe și... Unul din copii (cu teamă și respect): Și el spune la toată lumea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Închipuite, pe care le abordează literar. Iată, spre edificare, un scurt pasaj, extras din povestirea lui Petrică Staniște despre o misiune de cercetare: „Undiță și-a lăsat sacul de merinde În seama mea și a pornit. Se târa ca un șarpe. Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
și cu unghii aranjate la manichiuristă.. Până astăzi, nu am remarcat bijuteria pe care o ai pe deget... De ce nu ai scos-o și nu ți-ai pus mănuși sterile? La auzul cuvântului bijuterie, „doctorașul” a tresărit ca mușcat de șarpe. Era limpede că s-a fâstâcit de-a binelea... ―Domnule doctor Vatră, după ce se termină vizita, vă rog să vă prezentați la mine, Împreună cu doctorul Cuc și cu asistentul meu, doctorul Gruia - a mai spus profesorul, ieșind din salon... ― Voi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
chirurgicală... După ce a primit pensa, a apucat - doar el știa de ce - una din suturile plăgii și a mișcat-o puternic... Atunci... securistul a urlat un „au” care a făcut să zăngăne geamurile salonului...Ceilalți bolnavi au tresărit, ca mușcați de șarpe... Doctorul Pas a Întrebat: ― Ce părere aveți, domnule doctor? ― Până În prezent, nu se vede nici o supurație. Întrebarea e dacă fragmentele osoase ale piramidei nazale se vor suda corect și nu va rămânea cu vreo deformație... ― Asta o vom vedea pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pași Înapoi cu cea mai mare grijă. N-am cum să ți semnalizez. Suntem aproape la vedere. Nici un adăpost de Doamne-ajută. Noroc, prietene!” Undiță și-a lăsat sacul de merinde În seama mea și a pornit. Se târa ca un șarpe. Știa să se adăpostească după orice buruiană. La un moment dat, a dispărut, ca Înghițit de pământ! Mi s-a tăiat răsuflarea! Terenul era vălurit și mă gândeam că o fi după vreun dâmb. Am așteptat destulă vreme, până ce o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]