KorAP: Find »[drukola/base=șopti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...393 >

9,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307

cu picățele albe ieșeau o groază de pitici, care fugeau printre floricele și printre firele de iarbă din poieniță și țipau fericiți, la fel ca oamenii de afară. Miracolul C: mă așezam pe sanie, țineam bine de lesă și doar șopteam hai, Kita, hai! și se opintea din trupușorul ei lunguieț, puțin mai închis la culoare ca mierea, până urnea sania din loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
înfruptă o haită de coioți invizibili. „Mațele soldaților nu au nici un gust“, mai apucă să spună o voce, de undeva din înaltul universului, și, după toată chestia asta, nimic. Dacă n-ar exista blestemăția asta de certitudine care să-mi șoptească perfid la ureche că nimic, chiar și urmat de punct, nu poate însemna altceva decât nimic atât timp cât mai ai o groază de chestii de zgândărit, de povestit, de dat în vileag, totul ar fi în regulă, aș trage un somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
l-am luat în brațe și am fugit la tata. Tata râdea, m-a luat și el în brațe (sunt sigur că și lui, cu toată berea rece, i se încălzise pieptul ca după un vin fiert) și mi-a șoptit că l-a furat pentru mine. Amicul lui, Sandu, subinginerul ăla care avea un Fiat 800, o nevastă Sanda și o față unsă cu toate alifiile, mi-a făcut cu ochiul. Apoi, pornind din acel punct și din acea clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
văzut cum dorm lângă ea pe covor și s-a străduit să învie; Kita era capabilă de minuni, ca o zână; poate n-ați uitat Miracolul C, din Capitolul 4 („mă așezam pe sanie, țineam bine de lesă și doar șopteam hai, Kita, hai! și se opintea din trupușorul ei lunguieț, puțin mai închis la culoare ca mierea, până urnea sania din loc, asta era mai greu, după aia alerga ca o nebună, cu gura deschisă și cu limba atârnând într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
neputincioase ale cetățenilor mei șoimi, am simțit cum prin vinele mele se scurge ceva din încrâncenarea răzeșilor conduși de Ștefan (sau de Mihai Viteazul?) care au dat piept cu nemții la Oituz și Posada. Cu o ură neîmpăcată mi-am șoptit atunci în barbă „pe aici nu se trece!“. Și tot atunci, un impuls năvalnic, o inimă ce palpită, un braț de fier și o mână oțelită m-au făcut să-l îmbrâncesc. Și, ca prin vis, într-o explozie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
și a pornit pe uscat, nu pe ape, către aleea Băiuț (ca să ia în stăpânire un pătuț metalic, o mulțime de scutece, o cădiță bleu și noțiunea de acasă), Uca l-a privit lung, cu palma la gură și a șoptit întrebător: „Ce copil negru! o să trăiască?“. Mama n-a râs, dar nici n-a făcut febra laptelui. Ca lehuză, auzise ceva asemănător cu șaisprezece ani în urmă, când vechiul Mircea, tatăl ei, spusese despre mine (cercetându-mi capul perfect chel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
fine. Se făcea că rătăceam într-un labirint cu alei Băiuț, întortocheate, identice, obositoare, căutam să mă liniștesc, să găsesc blocul D 13, se lăsase un întuneric beznă, mirosea a brânză, străzile începeau să se șteargă încet în jurul meu, îmi șopteam întruna „rezistență, pace și cadență, cine nu mai poate, o mână la spate“, pe undeva trebuia să existe o scară de bloc și un etaj patru, ursuleț de catifea, ce se dă nu se mai ia, apăruse un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

paznic de la Apărarea Civilă: — E cineva rănit pe-aici? Rowe răspunse, din nou copleșit de mînie: — Asta nu mai e glumă, nu mai e glumă! — Mie-mi spui? Îi replică paznicul, În timp ce un alt avion inamic se apropia dinspre sud-est, șoptindu-le amîndurora ca o vrăjitoare În coșmarul unui copil: „Unde ești? Unde ești? Unde ești?“ CAPITOLUL II ANCHETA PARTICULARĂ „Cicatricea rămăsese profundă multă vreme după Încetarea durerii.“ Micul duce 1 Orthotex - „cea mai veche agenție de anchete particulare din Metropolă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ascensor cînd cobora scara - tot orgoliul i se spulbera dintr-odată. Atunci Își dădea seama cît de absurdă fusese fapta sa și simțea nevoia să se ascundă undeva, ca să plîngă, ca să uite că fusese vreodată fericit. Un glas parcă Îi șoptea la ureche: „Spui că ai omorît-o din milă, dar de ce nu ți-e milă de tine Însuți?“ Da, Într-adevăr, de ce nu-i fusese milă de el Însuși? Poate pentru că e mai ușor să ucizi pe cineva care ți-e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
dar În același timp și admirat de ceilalți, care vedeau În el o Întruchipare vie a lumii mai largi aflate dincolo de cercul lor. Collier fusese chelner Într-un hotel, fochist pe un vapor, vagabond și chiar scriitor; doamna Bellairs Îi șopti la ureche lui Rowe că individul publicase o culegere de versuri inspirate, deși cam necioplite. Folosește niște cuvinte pe care nimeni n-a Îndrăznit să le folosească În poezie, pînă la el! Între Collier și domnul Newey părea să existe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
al soției sale sau al oricărei femei muribunde, a cărei suferință deznădăjduită acuză, ci pentru că glasul Îl recunoscuse pe el. Un punct luminos se mișcă pe tavan, lunecînd pe perete. — Încetați! Încetați! strigă Rowe. — Arthur, auzi el din nou glasul, șoptind. Fără să se mai gîndească la nimic și fără să mai perceapă mișcările tainice și zgomotele ciudate din jurul lui, Rowe imploră: — Încetați! Încetați vă rog! În aceeași clipă simți că domnul Cost se ridică de pe scaun, trăgîndu-i mîna, dar dîndu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
acordați Încredere, spuse Hilfe. Și cum nimeni nu ridică vreo obiecție, Hilfe ieși Împreună cu Rowe. Closetul se afla la etaj. De pe palier putură auzi vocea egală și Învăluitoare a doctorului Forester, În odaia doamnei Bellairs. — Nu mi-e rău, Îi șopti Rowe lui Hilfe. Să știi Însă, că nu eu l-am omorît... — Firește că nu, dar trăim o dramă adevărată, rosti Hilfe, cu un entuziasm cam nepotrivit cu momentul. — Bine, dar cine l-a omorît? Și de ce? Nu știu, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mintea amîndurora. — Încearcă lumina, zise ea În clipa cînd mîna lui răsucea comutatorul: lumina nu funcționa. — O să fie cam frig și, pe deasupra, o să stăm și pe Întuneric, spuse el. Domnul Travers nu ne face viața prea plăcută. — Mi-e frică! șopti Anna Hilfe ducîndu-și mîna la gură ca un copil. Îmi pare rău, dar mi-e frică să stau pe Întuneric! — Fii pe pace, n-au cum să ne facă vreun rău, o liniști el. Ușa e zăvorîtă, și n-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
al unei uși ce se Închidea. — Ce-o să urmeze? Întrebă Rowe. Îi veneau În minte crîmpeie fără legătură din Micul duce. Pe vremuri, continuă el, se obișnuita să li se trimită castelanilor o somație să se predea. — Taci, te rog! șopti ea. Ne ascultă... M-am plictisit de jocul ăsta de-a șoarecele și pisica. Nici măcar nu știm dacă e cineva În bucătărie. Încearcă să ne sperie cu zgomote de uși ce scîrțîie pe Întuneric. Și strigă, cu glas ațîțat: — Intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
nou pe maiorul Stone. Mergea cu pași grăbiți, dar cînd Îl zări pe Digby o porni spre el, pe una dintre alei. Fruntea Îi era plină de broboane de sudoare. — Nu m-ai văzut, pricepi? Nu m-ai văzut! Îi șoptii el lui Digby, fără să se oprească din mers. Părea să se Îndrepte spre iaz. Peste cîteva clipe se pierdu printre tufe, iar Digby Își urmă drumul. Avea sentimentul că a sosit vremea să părăsească sanatoriul. N-avea ce căuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ai da o raită În jurul iazului, poate că l-ai găsi, zise Digby. — Mulțumesc, spuse Johns, apoi strigă: Poole! Poole! — Vin acuși! Îi răspunse un glas. Digby se simți deodată copleșit de o neliniște nelămurită, ca și cum cineva i-ar fi șoptit la ureche „Ferește-te!“, dar mult prea Încet astfel Încît nu putea fi sigur că Înțelesese bine. Pe poarta „Pavilionului special“ ieși un individ Îmbrăcat Într-un halat alb, aidoma celui purtat de Johns cînd era de serviciu, deși mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
des... — Voi veni. Digby Își lipi buzele de ale ei, cu stîngăcia unui adolescent. Iubita mea... iubita mea... De ce mi-ai spus că eram doar prieteni? — Nu voiam să te consideri legat. Abia acum mă simt legat. — Îmi pare bine, șopti ea, cu mirare parcă. Urcînd spre odaia lui, Digby mai simțea Încă mireasma ei. Ar fi putut să intre În orice drogherie și să aleagă pudra Annei, iar pielea ei ar fi putut s-o recunoască și cu ochii Închiși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
e neapărat nevoie să urăști ca să ucizi: poți ucide pe cineva pentru că-l iubești...“ Digby simți din nou o strîngere de inimă și o amețeală ciudată. Se Întinse pe pernă, și parcă-l auzi pe bătrînul patriarh cu barba lungă, șoptindu-i la ureche: „Refuz să recunosc vreun stat sau vreo națiune... Nu pot să iau parte... nu pot să iau parte...“ Cu ochii larg deschiși, visă despre un om - se prea poate să fi fost un prieten, dar nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-mă. Nu vin. Controlorul se apropie, pentru a demonstra că e gata să dea o mînă de ajutor, la nevoie. — N-aveți nici o dovadă Împotriva mea! exclamă Rowe, furios. Nu aveți nici un drept să mă scoateți din tren. Controlorul Îi șopti lui Johns la ureche: — Domnul n-are bilet. Și deodată, În mod surprinzător, Johns spuse: — Bine-bine, e-n regulă! Și aplecîndu-se spre Rowe Îi șopti: Noroc, bătrîne! În aceeași clipă, trenul se urni, lăsînd În urmă un nor de fum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
mea! exclamă Rowe, furios. Nu aveți nici un drept să mă scoateți din tren. Controlorul Îi șopti lui Johns la ureche: — Domnul n-are bilet. Și deodată, În mod surprinzător, Johns spuse: — Bine-bine, e-n regulă! Și aplecîndu-se spre Rowe Îi șopti: Noroc, bătrîne! În aceeași clipă, trenul se urni, lăsînd În urmă un nor de fum, care Învălui automobilul, gara și silueta nemișcată a lui Johns, care nu Îndrăznea să-i facă un semn cu mîna. Acum, toate aceste primejdii trecuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
fier care scîrțîia. Toate storurile erau trase, iar ușa era deschisă; ai fi zis că murise cineva și nu te-ai fi mirat să vezi mobilele etichetate, gata să fie scoase la licitație. Pe asta, cel puțin am prins-o? șopti domnul Prentice. Întreaga casă era Învăluită În liniște. Un individ În negru, cu o mutră de cioclu, Îi Întîmpină În vestibul și le deschise o ușă. Intrară pe ușa aceea Într-o mică sufragerie În care se vedeau o mulțime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
milei, care-i spunea că trebuie să intervină, că nu putea lăsa lucrurile așa, că nu avea dreptul să asiste nepăsător la agonia cumplită și inutilă a unui inocent. — O, cum aș vrea!... O, cum aș vrea! se pomeni el șoptind și avu senzația că-l Învăluie o undă de cruzime, vechea și Încercata tovarășă de drum a milei. — Trebuie să fim recunoscători Cerului că l-a scutit de suferință, auzi el un glas necunoscut. Cuvintele astea stupide, nepotrivite și convenționale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
zvîrcolindu-se de durere. Fața Îi era albă ca varul. A ei era tot atît de albă. O clipă, Rowe crezu că Anna va Îngenunchea lîngă fratele ei și-i va da Înapoi revolverul, rezemîndu-i capul de umărul ei. — Anna, Anna! șopti Hilfe. — Willi! răspunse ea clătinîndu-se puțin. — Dă-mi revolverul! Îi porunci Rowe. Ea se uită la el ca la un străin care n-avea ce să caute acolo. Nu avea urechi decît pentru gemetele fratelui ei. Rowe Întinse mîna, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
ce-l putea amuza. — SÎnt Încă dispus să fac un schimb, rosti Hilfe. — N-ai nimic de oferit. Nici dumneata nu prea ai; și apoi, nu știi unde este filmul... — Mă Întreb cînd au să-nceapă sirenele, spuse bătrîna. Hilfe șopti, mișcîndu-și mîinile În rotocoalele de lînă: — Dacă-mi Înapoiezi revolverul, Îți dau filmul... Dacă mi-l oferi, Înseamnă că-l ai la dumneata. Așa că n-am nici un motiv să fac schimb. — Bine, dacă vrei să-ți iei revanșa, nu te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
m-a lăsat să fug tocmai ca să mă Împiedice să-ți spun... așa cum te-am amenințat... Anna te vrea așa cum ești. — E chiar atît de groaznic trecutul meu? Întrebă Rowe cu teamă, dar și cu o curiozitate bolnăvicioasă. Digby Îi șoptea la ureche: „E momentul să devii om Întreg!“ Dar Anna Îl sfătuise să fie prudent. Rowe simțea că se află la o răscruce a vieții sale: i se ofereau anii săi pierduți, experiență adunată În douăzeci de ani de viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]