1,306 matches
-
flaneaua și s-a strecurat în marea roată pentru a o debloca, chipurile, din chingile gheții. Și a bătut meșterul cu securea în sloiul de gheață până către dimineață, și de sus, de la lătoc, apa îngheța la loc și îl țintuia pe nesimțite ca într-o celulă sub formă de om, asemănătoare unei sculpturi abia croite a unui lucrător-pietrar în plin efort: un om, o roată, o unealtă un bloc de gheață. La revărsatul zorilor l-au găsit numaidecât doi dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
desăvârșită, urma să aibă loc prima lor scenă de dragoste. - Totul e atât de nou pentru mine, spuse avocatul! - V-am spus că n-o să vă pară rău dacă veți onora invitația mea. De fapt, de acum încolo începe nunta. Țintuind tot timpul cu ochii cortul mirilor, bulibașa rosti ca pe o taină: - Sunt sigur că mireasa este pură! Veți avea ce povesti prietenilor dumneavoastră despre nunta noastră, mai ales celor care ne consideră sălbatici, oameni care nu cred în nimeni
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
de lămuritoare, avocatul Jan Mocanu interveni: - Vă mulțumesc, doamnă Clara, ne-ați fost de mare folos! și o conduse pe martoră până în primele rânduri ale sălii, îi oferi un scaun, apoi urmă: - Domnule președinte, mai există un martor care, fiind țintuit la pat, se află în imposibilitatea de a fi prezent în instanță. E vorba de soțul Olgăi, Victor Stamate. Olga Dragomir, care a dobândit prin căsătorie numele de Stamate, i-a destăinuit și acestuia, la un moment de cumpănă al
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
copilului nostru, toate menirile. Lisandru se răscolea în muțenia sa, negăsindu și locul, și privea într-o parte de parcă ar fi vrut ca vorbele spuse de bulibașă să le ia vântul și să le ducă în cele pustiuri. Se trezi țintuit de ochii stăpânului care îi aruncă furios mustrări pline de obidă: - Lisandre, eu cu tine vorbesc, să fii cuminte! Nu e bine să te năzdrăvănești. Și eu, de când am aflat vestea cea tristă, am avut odihna vântului și toate nopțile
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
-îl liniștesc. „-Mintea se zbate degeaba. Doar inima o poate înnobila și limpezi. O inimă putredă va distruge gîndirea oricît de ascuțită ar fi ea. O va perverti.” Mă chinui să mă ridic dar o crîncenă durere de cap mă țintuiește. „-Aici am greșit”-continui a-i vorbi și constat că rostesc cu greutate cuvintele. „-Am căutat dreptatea. M-a copleșit această căutare. Veșnica dreptate și disperarea că nu putem trece de ea, destinul idiot ne aruncă unul împotriva altuia chinuindu
Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de a evolua. Imaginați-vă o spirală care tinde spre Matrice, care urcă. În dimensiunile superioare, a -a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, spiritele nu mai au formă, așadar sunt desprinse de planul fizic care le țintuia, care le făcea vulnerabile prin teama față de pierderea stării de sănătate, a siguranței financiare sau a dependenței de stabilitate. Ele trăiesc În legea iubirii, conștientizând Matricea, iar În legea iubirii Întunericul nu-și are loc. În dimensiunile superioare, entitățile malefice
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
lire. — Săracul de tine! ofta Eleanor. — Mi se pare de-a dreptul nerecunoscătoare, spuse Adrian. După maioneza și toate celelalte... Îmi închipui că povestea ți se pare nostima, zise Șam. — Ba nu, deloc! se împotrivi Adrian în timp ce Șam, suspicios, îl țintuia cu privirea. Deloc! repeta el, scuturând din cap viguros, insă buzele păreau să i se arcuiască într-un zâmbet. — Mă duc să pun ceva pe mine, spuse Eleanor. Mai rămâi un pic, Șam? Cam o jumatate de oră. — Perfect. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
îl privise atunci cu luare-aminte, zile în șir, dar nu putuse să-i dea de rost și-l abandonase într-un colț al camerei. Abia acum i se păru că-i deslușește tâlcul. Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra în ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau alt tip de obiecte mărunte. Pe capac avea o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
poți ușor rătăci printre semnificații și arhetipuri. Ce este acest obiect care servește drept titlu și copertă? O aflăm la pagina 132, unde autorul, continuându-și jocul, dă o descriere detaliată a "cutiei": "Era o veche valiză cazonă de lemn, țintuită pe canturi ca să nu se tocească, pe care cineva o compartimentase în 12 casete, probabil pentru a păstra ordine, fără să se amestece, diferite soiuri de nasturi, mărgele, semințe sau alt tip de obiecte mărunte. (...) În fiecare casetă era unul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de sănătate. Mi-au telefonat apoi Stela Blănaru, Lucica și Gelu Blănaru, probabil impulsionați de Mariana, pentru ca eu să nu mă simt singur - și nici nu sunt! Am de asemenea o convorbire telefonică cu prof. Alexandru Craus, care este bolnav, țintuit la pat de o grea suferință, ca urmare a rănii grave din timpul războiului, al cărui erou a fost. Unele informații vorbesc despre condamnarea la moarte prin spânzurare a fostului dictator irakian Saddam Hussein, precum și explozia catastrofală din Lagos - Nigeria
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
și se apropie de mine. Eram convins că mâna mea dreaptă era cea vizată. Mă cuprinse disperarea. Am început să strig, să implor, să ameninț, să mă ascund. Degeaba. Guma îmi șterse trei degete. Mă zbăteam, dar ceva mă ținea țintuit în scaunul cu rotile. Singura scăpare era să ies din casă, din bloc, din oraș. Goneam pe străzi,împingând cu mâna rămasă scaunul mecanizat, uitasem total de baterii și de mecanism. Împingeam cu toată forța și nu mă uitam înapoi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
prezent spre ceva ce nu eram sigur dacă era adevărat. Toate astea până când am să recunosc silueta Laurei intrând în apartament cu părul fluturându-i pe umeri, purtând pantalonii albaștri. Însă, ca de obicei, singurele ființe din jur erau fluturii țintuiți în spate cu câte un ac de gămălie și mirosind a formol, iar cadavrul lui Emil devenise unica prezență nouă și atât de diferită printre ei. LECȚIA Ce-ar fi dacă în loc să citești acest text pe care ar trebui să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Își Întinse brațele În sus, căutând să ajungă cu degetele până-n tavan, unde se afla Înșurubată, În loc de bec, o cioară. Oliver scoase mai Întâi un cârârit, Încercând să se ridice În aer. Picioarele Îi prinseseră Între timp rădăcini pe linoleum, țintuindu-l de podea... Creștetul său acoperit cu pene de un galben roșiatic tindea să se Înalțe spre tavan, În timp ce tălpile, Înfigându-se În linoleum, Își Împânziră miile de rădăcini În cimentul rece, străbătînd planșeul și atârnând În camera vecină, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi putut intra În voie, căci el visa ochii aceia stinși de pâlpâirea vieții, care, În rotirea lor congestionată, teribilă, Îl căutau și‑l aflau, căci numai ochii aceia Îl priveau, Își Întorceau privirea după el, se milostiveau să‑l țintuiască, pentru că ologii care târau cu cioturile membrelor și Îi sărutau picioarele cu buze Înghețate, nu Îl Învredniceau cu o privire, Îl Îmbrățișau și‑l implorau bezmetic, nătâng, ridicând spre el doar brațele schiloade Într‑o scălâmbă Îmbrățișare, Împreunându‑și sinistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și al său probabil, dar toți trei cu ochii pironiți la azuriul cerului ca la o minune a lumii. Oare și ăsta era tot vis? Încremenirea lor Înfocată, seninătatea, cucernicia față de soare și de lumina zilei lui Dumnezeu, ochii lor țintuiți la bolta cerului, la bolta albastră a cerului, fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
DE BINE FORMULATE MERITĂ SĂ FIE TRADUSE IMEDIAT ÎN VIAȚĂ. DAȚI-I DRUMUL ÎNAINTE ȘI OMORÎȚI-MĂ CUM AVEȚI CHEF. SCOATEȚI-VĂ PISTOALELE ȘI TRAGEȚI! PUNEȚI MÎNA PE SCAUNE ȘI ZDROBIȚI-MĂ! PORUNCIȚI SĂ VI SE ADUCĂ NIȘTE CUȚITE ȘI ȚINTUIȚI-MĂ LA PERETE! DAR INDIFERENT CE VEȚI FACE, DOMNILOR, TOT VĂ AȘTEAPTĂ UN ȘOC. ȘI, PE BUNĂ DREPTATE, ÎI VEȘTEJI CU PRIVIREA PE CONSILIERI. VOCEA LUI TUNĂTOARE RETEZĂ ÎN FAȘĂ ÎNCERCAREA FOARTE SERIOSULUI DEAM LEALY SĂ SCOATĂ O VORBĂ. ACUM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
cumplit de bine, simțeam, ca și acum, în parc, o împăcare fără margini. Iubeam, într un prezent perpetuu și uluitor de simplu, tot ce există, îmi șiroiau lacrimile pe obraji, nu le puteam opri, nici n-aș fi vrut... Mă țintuia fericirea unui fel de regret copleșitor și fără motiv. Îmi revedeam, desfășurată simultan, întreaga viață. Era ca și cum, lucrând cu mai multe ecuații, necunoscuta comună și-ar fi lepădat crusta circumstanțială și, renunțând la sine, s-ar fi preschimbat în altceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dezacordul acestor două planuri se compensa totuși atât de eficace, încât fiecare dintre ele părea în stare să-mi pulverizeze pur și simplu orice tentație de a scăpa din jocul lor comun. Obișnuințele mentale, până și cele ale refuzului, mă țintuiau în loc. Din când în când îmi venea, firește, ideea simplă de a le reexamina, de a le pune în acord cu datele năucitoare ale întâmplărilor. Atunci izbuteam, pentru un timp, să resping acceptarea formelor, dar resimțeam, în schimb, tot mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
orice secundă. „Zenobia !“, am izbutit să spun (mi se tăiase respirația), „nu te mișca ! Stai așa ! Vin să te iau...“. Dar îmi era cu neputință să mă urnesc din loc. Mi se părea că am ghete de plumb, cu tălpile țintuite de pardoseală. Ea s-a întors liniștită, și-a trecut un picior peste celălalt (o vedeam ca și cum aș fi fost la un pas), a sărit pe terasă și a venit la mine. „Îmi era frică“, spunea, „îmi era frică să
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mare, mama lui Radu rămăsese cu o depresie puternică. Cu vreo trei ani în urmă, mama lui Radu din cauza unei boli de inimă, a tensiunii arteriale crescute și a altor boli pe bază de nervi făcuse o pareză care o țintuise la pat. Apoi, în urma unei crize, a rămas cu o mare durere de cap și fără grai. Acum când Radu o văzu pe mama lui atât de grav bolnavă hotărâ să nu se mai întoarcă înapoi la serviciu și să
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
sălbăticirea frunții sale. Mi-a prins privirea poeta bătrînă, privirea mi- a prins-o În apele inelului său gros, În mica mlaștină portabilă de pe inelul său. Mă joacă acolo-n smîrcuri, mă foarfecă prin tehnici numai de ea știute, mă țintuiește pe o masă de jad... Știe bătrîna poetă cum se face neomul dintr-un om. Mestecă-n ceașca de cafea, ca și cum ar Învîrti cu lingurița prin sărurile marilor incunabule, mă rotește cu degetul după sistemul ei planetar, Îmi farmecă și
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
incunabule, mă rotește cu degetul după sistemul ei planetar, Îmi farmecă și desfarmecă ganglionii, Începe să murmure un cîntec străvechi, și gonadele mele o iau razna prin trup, izbindu-se de artere, de vene, de oase, Îmi păgubește sîngele, Îmi țintuiește fericirea deasupra creștetului. În această deltă amară mă chinuiește cu perlele nefolosite În poemele sale, perle răscoapte, bune doar de trimis ca ilustrate, scrise cu sîngele cald al mamiferelor, al mamiferelor hrănite cu poveștile și poemele scrise de ea, poeme
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
ascuns Între numerele de circ. În taverna lui Iani mă joc cu puiul de lele pe burtă și-l hrănesc Într-o doară cu miez de nucă. Învierea nemistuită Îmi cade greu la stomac, o răsuflare neagră și veche mă țintuiește-n scaun; deasupra mea caligo nourul Întunecat adumbrește pe toți cei care văd lumea prin ochiul inimii. La dreapta mi se oferă un pelerinaj cu obstacole, la stînga mi se aduce la cunoștința cubică intrarea amaritudinei În urbe; țipete de
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
mea. Mă voi prevesti Înaintea voastră, ca un vînat Încolțit de coșmar, ca o umbră a poetului necunoscut căruia astrele Îi Înfierbîntă măruntaiele de argint... Hotărîndu-mi sîngele să-mi fie hăitaș În propriu-mi corp, pe mine rănindu-mă și țintuindu-mi moartea pe piept ca pe o păpușă olandeză, Încuviințez mîinii mele dreptul de a-mi smulge viermele din suflet și de a-l roti aidoma unei cărți de tarot, pe care polipul morții crește asemeni unei axiome sacre, după
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
de băț de casă și era unul din colțișoarele mele preferate din toată Barcelona. Acolo se cunoscuseră părinții mei În ’32, iar eu atribuiam parțial biletul meu de dus În viață farmecului acelei vechi cafenele. Balauri din piatră străjuiau fațada țintuită Într-o răspîntie de umbre, iar felinarele ei de gaz Înghețau timpul și amintirile. Înăuntru, oamenii se contopeau cu ecourile altor epoci. Contabili, visători și ucenici de geniu stăteau la masă cu mirajele unor Pablo Picasso, Isaac Albéniz, Federico García
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]