1,177 matches
-
autografe. Erau atât de insistenți încât n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați, de azi dimineață vă așteptăm, mai întâi să vă sculați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am mirat. Nu înțelegeam. Dinu s-a dovedit însă mai lucid: „Nu vor să intre în conflict
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în cele din urmă, nimeni nu mai cântă și nu mai vorbi. Acum tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tăceau toți. Era frig. Numai mersul măsurat îi mai împiedica să tremure în țara asta blestemată unde ziua îi sleia arșița și noaptea îi înțepenea frigul. Unii ațipeau în mers și picioarele lor, deprinse cu drumul, îi duceau singure. Acum, ațipea din când în când și Iahuben. Toropeala aceasta fugară îl mai încălzea. Trezit din ea, îi era mai frig. De la o vreme nu-l mai putu ține treaz nimic, nici noaptea înstelată, nici deprinderea de ostaș, nici statura dreaptă pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de păstori străbat întruna deșertul. Unde se opresc, de unde iau umbră și apă? În drumul atât de lung, ei doi nu întîlniseră nici un om. Când arșița nu se mai putu îndura, își desfăcură cortul și se culcară la adăpostul lui. Ațipeau și numaidecât se trezeau înăbușiți. Aerul se scurgea în flăcări din soare, peste nisip și pietre. Se auzeau zgomotele amiezii acestui deșert ucigător: în arșiță, crăpau pocnind pietrele. Iahuben se vânzolea pe nisipul din cort. - Douăsprezece zile am mers cu toții
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să-l aducă încet în odaia de culcare. În noaptea aceea Auta nu-l părăsi. Nu putu să adoarmă nici unul dintre ei, dar noaptea trecu fără ca vreunul să deschidă gura. Numai când fereastra de la răsărit începu să se lumineze, bătrânul ațipi, iar Auta se duse în patul său dintr-o odaie de sus, istovit mai mult de gânduri decât de nesomn. CAPITOLUL XIII Atlantida era apărată din două margini de patru lanțuri de munți. Spre miazănoapte, de unde ar fi putut veni
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
el însuși visase. Că a căzut în grâu nu era de mirare după atâta oboseală. Ce era de făcut? Se gândi că lucrul cel mai bun este să doarmă până în zori și apoi, odihnit, să se întoarcă la cortul soldaților. Ațipi. Nu trecu însă mult și îl trezi din toropeală un foșnet. Deschise ochii: nu era nimeni. Nici nu putea fi cineva, căci oamenii din ținut, cu capul împuiat de prăpăstii, nu se mai încumetau să se apropie de locul acela
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și miște capul, Auta își roti ochii, dar nu se zărea nimic, nici umbră, nici lumină. Se mai auzi un foșnet. Auta se gândi că e vreun șarpe prin grâu. Știind că acolo nu erau șerpi veninoși, închise ochii și ațipi iar. Era prea istovit, ca să-l mai poată îmbia șerpii. Somnul începea să-l moaie, răspîndindu-se în tot trupul lui ca o căldură amețitoare. Mirosul lanului de grâu era îmbătător. Aerul stătea nemișcat. Era curat și plăcut. Dar alt foșnet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
se înghesuia la marfa lor, căci piața Sodomei strălucea de blănuri rare, de țesături gingașe sau de podoabe de abanos și argint, de păsări vorbitoare și maimuțe învățate sau de vinuri rare aduse din țări depărtate de corăbiile hananeilor. Auta ațipise de oboseala drumului, când Mai-Baka îl scutură de umăr. Auta deschise ochii: în fața lor stătea un om, după față părând a fi de prin Sumer, care-i privea lung pe amândoi, mai ales pe Auta. - Se uită de mult la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o bătaie. Două mașini tamponate, un strigăt de femeie și un sunet de lamă. Luă haina și sabia și coborî fulger. Dar când ajunse, nu se mai afla nimic. Doar strada pustie. Urcă înapoi în apartament și-și petrecu noaptea ațipit lângă o sticlă de bere. A doua noapte, vremea se mai răci un pic așa că nu mai ieși . Ascultă plictisitoarele mesaje, majoritatea invitații pe care nu vroia să le onoreze. Nu vroia decât să doarmă, pentru încă un pic. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
în școli. Hărmălaie inutilă. Damigenele sau dușmanii nu erau nici aici. Pentru a nu-i îngrozi definitiv și a-i face s-o tulească cu damigenele la vedere prin incinta clădirii, deșiratul "ofripse cu trucaje de Buftea". Căută să le ațipească vigilența. Adică se prefăcu că participă și el, cu însuflețire, la discuție, vorbind iute și mișcîndu-și amețitor colacii buzelor, parcă ar fi melițat. - Psît, bre piele! Bă, Bruță! Mă tot întreb, cataroiule... De ce i-o fărâmița ciohordoaica pe scârbele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spăimos, prevenitor, moralist, Fărădelegea. Iar numai pe anumite străzi, observă, de toți ocolite, nu păreau a nu exista asemenea locuri desăvârșite, gospodărești, în care te puteai aduna, întrema și gândi, puteai consuma și mâzgăli cugetațiuni pe șerveturi, ba chiar și ațipi, în secile și legănătoarele jumătăți de zi, din care scăpai numai după ce se învredniceau să dea peste tine colegii. Căci, o dată descoperit, colegii-l salvară, ei îl înnobilară în duh și tot ei dădură de lucru banului popii, domnișori de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care avansa pe culoarul din mijloc, cu seringile lui sub braț, cu dreapta prefăcîndu-se că scutură un termometru. Raicopol privi cu stupoare metoda brutală prin care delicioasa asistentă se strădui, în mai multe rânduri, să ia temperatura maiorului de miliție ațipit într-un pat paralel. Ce rost avea - se întrebă alergând, ca prin vis, Anghel Raicopol, între noii săi pasageri. Descotorosit fiind de cătușă. Încălecând garduri. Și întinzîndu-se, ca o cocă, pe podeaua unui automobil Lada. Ce rost mai avea să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ar trebui să intri tare în ei, frumușelule. Ca să nu mai vorbim de profeția bătrânei Livia. Chicotele lui Deggle s-au auzit mult timp după aceea. Mediterana era liniștită, întunecată și calmă. Nici o adiere. Un cer senin. Stele. Vultur-în-Zbor a ațipit o clipă. Când s-a trezit, a simțit o rafală de vânt izbindu-l în față, un nor năpustindu-se pe deasupra capului său, o descărcare electrică în aer. De-acum stătea drept, în picioare, și se strădui să-și împiedice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un minut. Eu am o pauză de o jumătate de oră și nu cred că sunt o companie prea plăcută pentru a vă reține atât de mult în preajma mea. - Da, e mai bine să plec acum, să vă las să ațipiți și dumneavoastră puțin pentru a vă revanșa pentru momentele în care somnul a vrut să vă capteze atenția pe traseu. - Bună idee! Mulțumesc! spuse acesta râzând. - La revedere și o zi ușoară vă doresc! îi spuse Karina în timp ce cobora, îndreptându
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
reducere. Melanie nu s-a Întors din oraș, deși vremea s-a făcut foarte târzie. Am rămas așteptând-o pe balansoarul meu din lemn (cu proteza prinsă de picior, ca să nu mă surprindă, Doamne ferește, Într-o postură nedorită). Și am ațipit așa, răsfoind o carte lipsită de interes. Nici a doua zi Melanie nu a venit, lăsându-mă izolat În așteptarea mea, care - nu știu de ce - devenise interminabilă și ilară și plină de ridicol. Abia a treia zi dimineață (după o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Va hălăduia cu alți copii prin Împrejurimi, avea șase ani și plecau În marginea pădurii și aducea câte o „schinari di lemni”, circa două brațuri de găteje cu care Maria făcea focul pentru a găti În serile târzii, când Va ațipea. Mergea pe la prietenii săi: Mihai Tufă, frații Ghiță și Vasile Zota, frații Ion și Petrică a lui Giugaru, dar și pe la Rozalița pe care o găsea jucându-se cu câte o fată. În amiaza acelei zile de vară, când razele
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
un tînăr istoric și arabist ambițios. În mod profetic, colecția de fotografii se termina brusc după sosirea ei la Riyadh, paginile goale părînd a spune totul despre depresia din ce În ce mai profundă a mamei. După o cină liniștită În restaurantul pustiu, am ațipit pe divan, cu albumul pe piept, și m-am trezit după miezul nopții, cînd zgomotul unei petreceri Îndrăcite se revărsa dinspre discotecă pe terasa piscinei. Doi bărbați În smochinguri albe se bălăceau În piscină, cu paharele ridicate În cinstea nevestelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
portocala Într-o mînă, arătă către cercul de asfalt pîrjolit. — Aș fi vrut să curețe acolo. O să am o discuție cu David Hennessy. Slavă domnului că nu erai În mașină. — Dormeam tun. Era trecut de miezul nopții. — Puteai să fi ațipit cu capul pe volan sau să spionezi vreun cuplu cînd făcea sex. Unora le place să facă sex În mașină, naiba știe de ce. Îmi aruncă portocala și se sprijini de balustradă.) Și zi, cum Îți mai merge? Arăți deosebit de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
erau de fapt o pereche de răngi de oțel. Din clipa În care plecaserăm de la club Îmi Închipuisem că avea de gînd să Întreprindă o serie de acte provocatoare, spargeri mărunte și alte lucruri neplăcute care să zgîlțîie Residencia Costasol, ațipită În automulțumirea ei. Bănuiam că infracțiunile despre care Îl informase poliția spaniolă pe David Hennessy erau tot opera lui Crawford, uvertura campaniei sale de hărțuire pînă la exasperare. Douăzeci de minute mai tîrziu, ne-am oprit În dreptul următoarei vile, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nu fac decît să stimulez transportul. GÎndește-te doar ce bine-arată toți acum. — Așa-i. Acuși o să vezi că se mută Paula Hamilton În Marbella, ce să mai facă aici... Încotro mai departe? L-am așteptat să-mi răspundă, dar el ațipise, cu capul sprijinit aproape de umărul meu. În copilărie, Frank adormea deseori sprijinit de mine cînd Îmi făceam temele. Crawford, cu figura lui neconturată și cu sprîncenele blonde, semăna cu un adolescent uriaș; mi-l Închipuiam jucîndu-se În incinta catedralei Ely
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]