2,175 matches
-
și esența credinței; doar că intermediarul acesta cel mai adesea a căutat să se afirme în dauna celuilalt, astfel încât adevărata cunoaștere a fost mereu subminată. Convingerea mea este că, în forme variate, cu toții tindem spre una și aceeași expresie a absolutului, așadar o toleranță reciprocă e posibilă și necesară. Yakir Eventov, op. cit., p. 8; vezi și Kecskeméti Ármin, A zsidók egyetemes története. A Babilóniai fogsăgból való visszatéréstöl napjainkig, I, Budapesta, 1927, pp. 212-219. Pentru cunoașterea restricțiilor privitoare la evrei, autorul analizează
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
Dumnezeu i-ar mai fi dăruit zile, el și-ar fi Îmbogățit antologia cu Încă vreo câteva tomuri. Pentru că, În ciuda unui anumit respect datorat canonului și tradiției, Filocalia este, prin chiar spiritul ei, un parcurs fără sfârșit, o cercetare a Absolutului, care nu prevede sau impune limite, o opera aperta prin excelență. Atunci când vorbea despre propria sa teologie, lui Stăniloaie Îi plăcea să folosească termenul „dinamic”. El invocă adesea o „teologie dinamică”, care presupune un demers intelectual și existențial al cărui
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
diplomatică, la Varșovia, Praga, Berna, Viena, Lisabona, Lucian Blaga și-a afirmat strălucit personalitatea, conștiința profesională. SCRIERI: G. Călinescu. Eseu despre etapele creației, București, 1970; Cezar Petrescu, București, 1972; G. Călinescu (1899-1965). Biobibliografie, București, 1975; Marin Preda, București, 1976; Nostalgia absolutului, București, 1981; Viața lui G. Călinescu, București, 1981; ed. 2, București, 1994; Nicolae Labiș, București, 1982; Lucian Blaga, București, 1986; Viața lui Ion Creangă, București, 1990; Viața lui Lucian Blaga, I-IV, București, 1995-1999; Mircea Eliade, București, 1996; Opera lui
BALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285594_a_286923]
-
s-o aperi de moarte,/ din trupul de care avuseși parte.// Păzește-ți vocea, păzește-o de corbi,/ de trup n-ai nevoie, te lasă...,/ Homer gândea prin ochii lui orbi,/ gândea prin noaptea lui, nebuloasă...” Așadar, aceeași tentație a absolutului, a ceea ce s-ar putea salva din neant. Se poate spune că în poezia aromână în dialect C. este cel mai consecvent pe tărâmul reflecției existențiale, chiar și atunci când reînvie stampe străbune din neuitata Macedonie. Dialogând cu lumea lui de
CARATANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286102_a_287431]
-
întreaga lume japonezii sunt poporul cel mai puțin înclinat către credința noastră. În clipa aceea, zâmbetul acela batjocoritor dispăru de pe chipul părintelui Valente și acesta îl privi cu întristare pe Velasco. — Prin firea lor, japonezii nu au nici o înclinație către absolutul care trece dincolo de ființa omului, către existența de dincolo de natură, către ceea ce noi numim suprafiresc. Mi-am dat seama de asta... abia la capătul celor treizeci de ani de propovăduire în Japonia. A fost ușor să le predic că viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
rămână în lumea asta vremelnică decât să o depășească. Multe poezii de-ale lor izvorăsc chiar din aceste sentimente. Însă, japonezii nu încearcă deloc să pășească dincolo de lumea asta. Nu se gândesc nici să meargă mai departe și să caute absolutul. Nu le plac deloc hotarele care separă lămurit omul de Dumnezeu. Pentru ei, chiar dacă ar exista ceva mai presus de ființa omului, atunci și omul ar putea deveni la fel. De pildă, Buddha este ființa iluminată în care se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fi în stare să pornim aceeași discuție! - Nu trebuie să ne irităm, căci ce am făcut este profund omenesc. Nu poți să susții tot timpul o stare funebră fără să intercalezi preocupări puerile. Educația noastră tâmpită ne-a dat iluzia absolutului, și de aceea suntem mereu nenorociți, descoperind că orice sentiment nu este decât aproximativ. - Aceasta nu-i decât o scuză deghizată, pentru a-ți împăca conștiința. Deci nu mă poți învinovăți pe mine că mă scuz. Atât timp cât ai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
liste, clasificări și enu merări.<ref id="87">Cf. Umberto Eco, Vertigo. Lista infinită, traducere de Oana Sălișteanu, Editura Enciclopedia RAO, București, 2009.</ref> Are în vedere la un moment dat enumerarea haotică, prin care se pune în scenă eterogenul absolut. „Un text fermecător este de pildă acel jocus monachorum numit Coena Cypriani, în care, făcând gesturi total absurde în timpul unei festivități, apar toate personajele biblice... Cert este că evenimen tele care se înlănțuie nu păreau absurde cititorilor vremii, LIMITE ALE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
căci lasă cuvântului o libertate neobișnuită. Este ceea ce constată Eco în comentariul său de mai sus. Discuția are loc într-o diviziune intitulată „Enumerarea haotică“. Este vorba despre acea enumerare prin care s-ar reuși „punerea în scenă a eterogenului absolut“. Rabelais, prin câteva locuri din Gargantua și Pantagruel, reprezintă un antecedent literar. Excelează, mai târziu, Carlo Emilio Gadda (Casa Cavenaghi, în Adalgisa, 1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
liste, clasificări și enu merări.<ref id="87">Cf. Umberto Eco, Vertigo. Lista infinită, traducere de Oana Sălișteanu, Editura Enciclopedia RAO, București, 2009.</ref> Are în vedere la un moment dat enumerarea haotică, prin care se pune în scenă eterogenul absolut. „Un text fermecător este de pildă acel jocus monachorum numit Coena Cypriani, în care, făcând gesturi total absurde în timpul unei festivități, apar toate personajele biblice... Cert este că evenimen tele care se înlănțuie nu păreau absurde cititorilor vremii, LIMITE ALE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
proliferarea pluralului, căci lasă cuvântului o libertate neobișnuită. Este ceea ce constată Eco în comentariul său de mai sus. Discuția are loc întro diviziune intitulată „Enumerarea haotică“. Este vorba despre acea enumerare prin care sar reuși „punerea în scenă a eterogenului absolut“. Rabelais, prin câteva locuri din Gargantua și Pantagruel, reprezintă un antecedent literar. Excelează, mai târziu, Carlo Emilio Gadda (Casa Cavenaghi, în Adalgisa, 1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
oamenilor, adică puterea, duritatea, permanența. Hierofania pietrei este prin excelență o ontofanie: înainte de orice, piatra există, rămâne mereu ea însăși, nu se schimbă, impresionează omul prin ceea ce are ea ireductibil și absolut, și astfel îi dezvăluie, prin analogie, ireductibilitatea și absolutul Ființei. Perceput prin intermediul unei experiențe religioase, modul specific de existență a pietrei îi dezvăluie omului ce înseamnă o existență absolută, dincolo de Timp, neatinsă de devenire.32 De asemenea, o scurtă analiză a numeroaselor valorizări religioase ale Lunii ne arată ce
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
plângă de vreo boală. Obiceiurile astea, din păcate, s-au pierdut. Zic din păcate, pentru că azi omul nu mai e ce-a fost ieri. Lumea a devenit din ce În ce mai complicată. Toți alergă numai după esențe, dar esența s-a pierdut. Însuși absolutul a devenit un surogat. Al cui? Al lui Însuși, al absolutului prim. Nici adevărul nu mai există În formă pură. Fiecare adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Zic din păcate, pentru că azi omul nu mai e ce-a fost ieri. Lumea a devenit din ce În ce mai complicată. Toți alergă numai după esențe, dar esența s-a pierdut. Însuși absolutul a devenit un surogat. Al cui? Al lui Însuși, al absolutului prim. Nici adevărul nu mai există În formă pură. Fiecare adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
icoanele nu fuseseră arse, nici clopotele topite pentru gloanțe, nici crucile coborâte de pe cupole pentru ca În locul lor să se Înalțe stele În cinci colțuri, simbolizând forța omului, care urma să cucerească Încetul cu Încetul Universul și să devină stăpânul lui absolut. Călugării trăiau pașnic În mănăstire, descinzând din când În când și prin satele din jur; din toată ceata de călugări se distingea starețul Pafnutie, care ducea o viață de sfânt, având o mare autoritate printre confrații săi, ce-l iubeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
realității sau, mai precis, ceea ce e foarte important pentru noi, convertirea realității la o viziune suprareală, ținând de puritate, adică de absolut. - Credeți? - Da. Pentru că dragostea nu este - nu poate fi - o relativitate, ea se justifică numai în absolut, iar absolutul este zona purității, poate chiar cea inițială după care tânjim de la Facerea Lumii. Dragostea vine de la Dumnezeu, e poate chiar esența Lui, de aceea e absolută, nu poate fi relativă, cum nu se poate imagina un Dumnezeu relativ. - Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
comutatorul. „Cum ai putut să spui că nu știi dacă ai iubit vreodată cu adevărat? Dacă e așa, ce-a fost atunci, în 1941? Și tu și eu știam. Cum nu știi?” - „Mă gândeam la Ana”. - „Da, dar noi, suntem absolutul, știai foarte bine. Dragostea nu poate exista decât în absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
despre frumos, valabil pentru orice ființă umană. Și despre urât, în același timp. Nu înseamnă că orice trăire estetică devine conștient o trăire mistică. Nici nu înseamnă că negăm concepția kantiană a plăcerii fără scop. Căutarea realului, a originii, a absolutului nu este un scop evident al ființei umane, cel puțin nu este un scop așa cum am putea înțelege toate celelalte scopuri care ar putea produce plăcere și pe care Kant le exemplifică în estetica sa. Este vorba de o necesitate
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
se apropia de sacru. Nu forma exterioară este cea care dă adevăratul înțeles al frumuseții, ci imboldul interior după care cineva apreciază ceva drept frumos sau urât. În orice exteriorizare materială sau spirituală apreciată drept frumoasă există o aspirație către absolut și o căutare a refacerii legăturii cu armonia, elemente ce vor determina pe cel ce privește, să le resimtă ca frumoase. Este normal ca aceleași lucruri să fie considerate și frumoase și urâte, deoarece aceste aprecieri țin de nivelul și
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
refacerii legăturii cu armonia, elemente ce vor determina pe cel ce privește, să le resimtă ca frumoase. Este normal ca aceleași lucruri să fie considerate și frumoase și urâte, deoarece aceste aprecieri țin de nivelul și structura interioară a fiecăruia. Absolutul se dezvăluie după o multitudine de orizonturi 6. Fiecare îl percepe după propriile posibilități, după propriul nivel de înțelegere și simțire, dup propria spiritualizare. Acest impuls comun care determină aprecierea unui lucru drept frumos poate fi identificat în ceea ce este
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
extremisme. Neamurile cu Biblioteci închise, furate sau distruse au putut fi stăpânite ușor, au putut fi îndobitocite, au putut fi asmuțite întruna unul asupra celuilalt, au putut duce războaie, au putut jertfi inutil vieți în numele unor idealuri fade. Biblioteca, în absolutul ei, nu cunoaște astfel de nimicnicii. În spațiul ei extremele se ating, viața își urmează adevăratele ei legi. Dumnezeu, în marea Lui bunătate, s-a ascuns în Bibliotecă. Abia acum, când Moartea vine, înțeleg, pricep aceasta. Nu mai trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul acesta în care cobor dă contur vag vinovăției mele. Vina de a fi slăvit, poate, ticăloșia. Vina de a nu fi crezut celui prigonit. Vina de a fi tăcut atunci când, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
după el, “umbra lumii care ajută în a face lumina mai strălucitoare”, iar anihilarea lumii finite prin umor se poate produce numai întrucât umorul avansează către “ideea de infinit.” Cu alte cuvinte, Jean Paul acreditează ideea că umorul mediază atingerea absolutului, iar umoristul este un mare înțelept, un fel de “figură eroică a romantismului.” Această concepție anunță ideea de mai tărziu a lui Freud, pentru care “umorul are ceva sublim.” În Franța, rolul de a reabilita comicul dândui un loc preponderent
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
constrângere este impusă rând pe rând de zeii Antichității, de soartă, de Dumnezeul creștin, de istorie, înzestrată cu rațiune și necesitate. În zona opusă se găsea omul. Dacă acest absolut era natura, omul nu era natural; dacă omul era natural, absolutul era Grația, fără de care nu există nici un fel de salvare. Într-o lume grotescă nu se poate justifica eșecul prin nici un fel de absolut, nici nu se poate proiecta asupra acesteia responsabilitatea înfrângerii. Absolutul nu este înzestrat cu nici un fel
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
era natural; dacă omul era natural, absolutul era Grația, fără de care nu există nici un fel de salvare. Într-o lume grotescă nu se poate justifica eșecul prin nici un fel de absolut, nici nu se poate proiecta asupra acesteia responsabilitatea înfrângerii. Absolutul nu este înzestrat cu nici un fel de rațiuni ultime; el este pur și simplu cel mai puternic. Absolutul este absurd. Probabil din cauza aceasta, grotescul se slujește atât de des de imaginea unui mecanism pus în mișcare și pe care nu
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]