13,375 matches
-
Ce poate să facă un bărbat în afară de muncă? — Ce bine! Mă bucur să aud asta. Voiam să vorbesc puțin cu tine. Nimic important, doar o mică discuție. Cât de mică era discuția asta? se întrebase Bull uimit, îndreptându-se către adăpostul reprezentat de baia umedă. O discuție sau discuția? Dacă era chiar așa de neînsemnată, ar fi putut foarte bine s-o poarte la telefon. Trase de șnur și lumina de deasupra chiuvetei se aprinse. Bull deschise capacul de piele al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
multă lume. Potrivit legendei, așezarea a fost aleasă de un călugăr pe nume Yue Zun. În anul 366 e.n, Yue Zun, aflat în timpul unei călătorii spre vest, a ajuns la poalele Muntelui Sanwei. La apusul soarelui, a căutat un adăpost pentru noapte și a dat peste un loc ce părea ireal la lăsarea serii. Muntele Mingsha părea poleit cu aur în lumina asfințitului, iar în fața ochilor avea zeci de mii de Buddha ce pluteau în văzduhul curat. Yue Zun a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
înființat în 1921 de Fundația Rockefeller din SUA. La puțin timp după izbucnirea Războiului din Pacific, Wei Dunrui, un cunoscut antropolog, a considerat că acest loc nu este sigur și a propus transportarea fosilelor în SUA pentru a fi la adăpost. Cu două săptămâni înainte de atacul japonez de la Pearl Harbour, șeful departamentului administrativ al Spitalului Colegiului Medical Solidaritatea din Peking a cerut punerea fosilelor în cutii. Toate cele 147 de fosile, inclusiv 5 calote craniene și 15 fragmente ale acestora, 14
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
cu bâte, praștii, țevi cu cornete, buzdugane, sulițe, scuturi și scări de asalt. Ne băteam ca chiorii. Seara, când părăseam groapa plină de cofraje și mustăți de fier-beton, echipe de cercetași se strecurau în spatele liniilor inamice și distrugeau cazematele la adăpostul întunericului. Diminețile, la școală, funcționa un fel de armistițiu, după aia redeveneam dușmani și-o luam de la capăt. Într-un asediu prelungit, căruia i-am rezistat cu chiu cu vai, capul lui Guță Bogdan s-a spart, adică i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
D 13, probabilitatea ca o grădină să se transforme într-un ditamai sanctuarul căpăta dintr-odată firescul și siguranța unei certitudini. În prezența lui, cuvintele obișnuite se fâstâceau, se retrăgeau timide în spatele vreunui Migu sau Doru, încercau să riposteze la adăpostul unui meci de fotbal, ca apoi să dispară cu totul, împovărate de gravitatea imparabilă a unor expresii ca „această defensivă precară este sortită eșecului“ sau „verticalizarea nu beneficiază de aportul înaintașilor“. Radu era înzestrat cu acea abilitate rară de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așezate culcate deasupra acestora, În vreme ce altele se ridicau În zigurate impresionante cu baza pe podea sau zăceau În stive aflate În echilibru precar sau În teancuri povîrnite, pe blatul peretelui despărțitor. Acest spațiu cald și umed În care Își găsise adăpost era un mausoleu al cărților, un muzeu al comorilor uitate, un cimitir al lucrurilor necitite și de necitit. Volume vechi, legate În piele, crăpate și roase de mucegai, se Învecinau cu cărți ieftine mai noi, ale căror pagini Îngălbenite se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și era iarnă și frig și nu era nimic de mîncare. Casa lui, ce mai rămăsese din ea, era foarte Întunecoasă și friguroasă, așa că acest băiețaș Își petrecea cea mai mare parte a timpului stînd În fund pe trotuar, la adăpostul unui perete luminat de soare, unde era un pic mai cald. Stătea acolo ore Întregi În fiecare zi și visa la mîncare. Strada din fața casei avea o gaură mare În mijlocul ei, acolo unde căzuse bomba. Oamenii o acoperiseră parțial, Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
vreun fel, și am fost șocat s-o văd că pur și simplu miroase un pic aerul și o ia la trap după mama, de parcă era absolut normal să pășești pe Jupiter. CÎt despre mine, eu Încă mă aflam la adăpostul relativei mele ignoranțe, și doar o vagă neliniște Începuse să roadă ușor la marginile minții mele. Mergeam grăbiți În șir indian, cît de aproape de clădire puteam ; am luat-o În sus pe Cornhill și apoi În josul unei alei Înguste. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
eram un țicnit, Însă unul inofensiv. Nu erau absolut deloc de acord cu ceea ce făceam eu. La urma urmei, librăria era un loc supernașpa În care să trăiești, iar mama o alesese doar sub imperiul stringenței de a găsi un adăpost. În ciuda neînțelegerilor noastre din trecut, ultima zi petrecută Împreună a fost aproape emoționantă. Luweena m-a Îmbrățișat, iar Shunt, jenat, mi-a dat un ghiont În umăr. Tocmai dispăreau pe ușă, cînd am strigat după ei „Adio, scursuri ordinare ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
a pogorît brusc liniștea, mai asurzitoare decît orice clic, dintre apa trasă și pași, mă aflam În colțul din spatele boilerului. Am știut imediat ce s-a Întîmplat și, În noaptea aia, după ce s-a Închis prăvălia, m-am strecurat afară din adăpost. Ușa de la TOALETĂ a rămas deschisă și În cămăruța din spate era o lumină, mai puternică decît oricare alta pe care o văzusem vreodată. La Început, am fost orbit de lumină și uluit de formele de porțelan dinăuntru. Acestea aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de nu știu ce calamitate care o să cadă pe capul tău și-o să te facă preș, ca pe Peewee. Jumătate cinematograf, jumătate azil de noapte, Rialto era deschis douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Jumătate din public venea aici doar ca să aibă un adăpost peste noapte - era mai ieftin decît o cameră și mai cald decît pe stradă. Lumea Îi spunea, cu afecțiune, Casa cu Scărpinici, și cei mai mulți șobolani o evitau din cauza insectelor care-și făcuseră culcuș aici, o populație hămesită de purici și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
TEATRUL HOWARD și SĂ AVEM GRIJĂ DE MOȘTENIREA NOASTRĂ CULTURALĂ. Din punctul meu de vedere, nu fusese niciodată o clădire care merita păstrată și nu-mi păsa nici cît negru sub unghie de șobolanii de ultima speță ce-și făcuseră adăpost acolo. Odihnească-se În pace, m-am gîndit. În zori, cînd au adus macaraua cea uriașă, ruina Încă fumega. De capătul unui cablu de oțel era fixată o minge enormă de fier și, cînd macaraua Își mișca brațul Înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ca să aibă forța de a le rupe. Și atunci am știut. Mi-a luat mult timp și a fost nevoie de toată puterea mea ca să car volumul În spatele boilerului și să-l bag În ce mai rămăsese din vechiul nostru adăpost din colț, cîteva mormane de confetti murdare, aproape fără nici un miros. Odată campat acolo, sunetele lumii abia dacă mai ajungeau pînă la mine. Huruitul camioanelor s-a preschimbat În vînt. Bubuiturile pereților ce se prăbușeau au devenit brizanți ce băteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum trompetele : „La naiba cu toate ! La naiba ! Și țipetele noastre se ciocnesc, ne luăm avînt și-apoi pornim spre libertate.” M-am Întors o ultimă oară spre adăpostul meu. Am netezit la loc cocoloșul, pînă cînd a redevenit o bucățică de pagină, o pagină dintr-o carte, o carte din mintea unui om. Am despăturit-o complet și am citit: „Dar silă mi-e de toți și silă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Îl atrăgea, ca o Întruchipare a inocenței: se pierdea În copilărie, vîrstă pe care o asocia cu grădini parohiale, cu fete Îmbrăcate În rochii albe de vară, cu mireasma răzoarelor Înflorite și mai ales, cu senzația de a fi la adăpost de orice primejdie. Nu se simțea cîtuși de puțin ispitit să-și bată joc de aceste mijloace naive, pregătite cu grijă pentru strîngerea de fonduri În folosul unei cauze. Iată-l pe nelipsitul păstor, chemat să prezideze vreun joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Închise ochii. Așadar, serbarea se terminase; În fața lui se Întindeau, ca un pustiu incomensurabil, zilele săptămînii. Fusese ziarist de meserie, pînă acum doi ani. Avea un venit anual de patru sute de lire, astfel Încît era, cum s-ar spune, la adăpost de griji. Neputînd fi mobilizat, se Înrolase voluntar În Apărarea Civilă, dar nici acolo nu mai avuseseră nevoie de el, așa că, după această scurtă experiență, rămăsese mai singur ca oricînd. S-ar fi putut angaja la vreo uzină de muniții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
a lungul estuarului. „Unde ești? Unde ești?“ păreau să spună Întruna bătăile inegale ale motoarelor lui. Doamna Purvis Îi părăsise: o auziră tîrÎndu-și pe scară salteaua, apoi ușa de la intrare se Închise cu zgomot - doamna Purvis se ducea spre adăpostul ei preferat, de la capătul străzii. — N-are rost ca niște oameni ca noi să se certe pentru un fleac, spuse străinul proptindu-se pe marginea fotoliului, ca să fie mai aproape de Rowe și punîndu-și astfel În lumină umărul diform. Ce război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o caracteristică personală, incompatibilă cu locuitorii acestei lumi patriarhale și pașnice din care fusese exilat și ai cărei reprezentanți tipici păreau să fie doamna Bellairs, cucoana cu pălăria pleoștită și pastorul Sinclair. Un criminal ar trebui să se simtă la adăpost de crime - mai ales de crimele unor astfel de oameni. Dar Rowe era și mai scandalizat acum, cînd Îl auzea pe acest tînăr spunîndu-i, de la Înălțimea experienței sale, că granița dintre lumi dispăruse. GÎngania ghemuită sub o piatră are dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de crimele unor astfel de oameni. Dar Rowe era și mai scandalizat acum, cînd Îl auzea pe acest tînăr spunîndu-i, de la Înălțimea experienței sale, că granița dintre lumi dispăruse. GÎngania ghemuită sub o piatră are dreptul să se simtă la adăpost de gheata trufașă ce amenință s-o zdrobească. — Nu trebuie să-l iei În serios, auzi el glasul domnișoarei Hilfe. O clipă, i se păru că fata Îl privește cu simpatie. Dar nu, era cu neputință. — Desigur, exagerez, urmă Hilfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
astea Îl lăsau rece pe Rowe, ca niște lucruri despre care ar fi citit Într-un ziar; nu făceau parte din viața lui, de aceea nici nu le lua În seamă. Îl preocupa un singur gînd: să-și găsească un adăpost. CÎnd ajunse pe malul sudic al Tamisei, Își aminti de sfatul lui Hilfe și intră În metrou. Se lungi pe una din cușetele puse la dispoziția publicului și avu un vis ciudat. Se făcea că umblă pe un drum lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
un vis urît...“ ... Se trezi În lumina lugubră a stației de metrou - cineva Înfășurase becul Într-o eșarfă de mătase roșie, ca să-l camufleze. De-a lungul pereților stației se Înșirau, pe cîte două rînduri, trupurile celor veniți să caute adăpost. Afară, deasupra lor, avioanele păreau să se depărteze, huruind. Era o noapte relativ calmă, căci bombele căzute cu o jumătate de milă mai Încolo nu prea erau luate În seamă. Pe o bancă, un bătrîn sforăia de zor, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
deasupra lor, avioanele păreau să se depărteze, huruind. Era o noapte relativ calmă, căci bombele căzute cu o jumătate de milă mai Încolo nu prea erau luate În seamă. Pe o bancă, un bătrîn sforăia de zor, iar la capătul adăpostului, doi Îndrăgostiți dormeau pe o saltea, cu brațele și genunchii lipiți. „Pentru maică-mea, Își spuse Rowe, ar fi și ăsta un vis urît: nici n-ar putea să-și creadă ochilor.“ Maică-sa murise Înainte de Primul Război Mondial, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dar Îl lăsa să vorbească: de data asta el era stăpînul visului. „SÎnt căutat pentru o crimă pe care n-am făptuit-o, urmă el. Vor să mă omoare pentru că știu prea multe. De aceea m-am ascuns În acest adăpost subteran, deasupra căruia nemții distrug metodic Londra cu bombele lor. Îți amintești de biserica St. Clement și de clopotele ei? Au distrus-o. Au distrus și strada Sf. James, și Piccadilly, și Galeriile Burlington, și hotelul Garland, unde am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
casa! N-ai unde să pleci“. Și ori de cîte ori Încerca să-și miște picioarele, pămîntul gemea, Încît nu putea face un pas fără să-l doară... ... Se deșteptă În clipa cînd sirenele vesteau sfîrșitul alarmei. Doi-trei oameni din adăpost se ridicară o clipă, ca să asculte, apoi se culcară la loc. Nimeni nu voia să plece acasă: aceasta era casa lor, acum. Oamenii se obișnuiseră să doarmă În metrou, care le devenise la fel de familiar ca și cinematograful unde se duceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
vizită la vreun prieten din Kensington. În aceste condiții, oamenii căpătaseră anumite trăsături caracteristice. Bunăoară, locuitorii din Clapham, cartier bombardat mai ales În timpul zilei, aveau un aer de sălbăticiuni hăituite, pe care nu-l găseai la cei din Westminster, unde adăposturile erau mult mai solide și oamenii puteau face față bombardamentelor nocturne, extrem de violente. Chelnerița care-i aduse lui Rowe cafeaua și pîinea prăjită era palidă și nervoasă, ca un om hărțuit prea multă vreme; tresărea la fiecare zgomot, confundînd pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]