70,486 matches
-
romanului ar fi, foarte pe scurt, cam acesta. Un anume Dan Naidin, autoexilat în străinătate, se întoarce în țară la jumătatea anilor ’90 și descoperă că, de fapt, fusese înfiat. Va face niște investigații și o va afla pe mama adevărată, apoi chiar și pe tatăl său (aceștia nu trăiau împreună): Radu Popescu - Călărași, un personaj decadent de viță nobilă, care îi va încredința un foarte ciudat jurnal. Citind aceste însemnări, îi va atrage atenția Puiu Ozias, un bătrân de 100
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
posesori de jurnal (o generație mai tânără decât diariștii) se caută și încearcă, folosindu-se mai ales de adăugirile orale ale bătrânilor, să pună cap la cap informațiile din cele două jurnale cu scopul de a reconstitui „istoria secretă și adevărată a secolului”, pornind de la adevărul politic al anilor ’40-’50. Vor apărea astfel o mulțime de personaje politice reale și fictive, dar și ale vieții private românești din epocă, majoritatea cu descendență nobilă, fiecare implicate, în felul său, mai mult
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
sugera autorului cum trebuia prelucrat romanul în amănuntele respective. La un moment dat spune foarte frumos și perfect adevărat Ozias: „Adevărul e slab. O poveste inventată care stă în picioare e de o mie de ori mai valabilă decât una adevărată, dar șubredă din punctul de vedere al narațiunii.” (p. 203) Numai că nu e vorba de povestirile însăilate ale bătrânului centenar, ci de discursul romanului în întregul lui care presupune mai mulți naratori și, implicit, cadre și perspective multiple. Prima
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
romanului lui Ion Vianu. Nu reconstituirea unor scenarii politice necunoscute, nu dezvăluiri senzaționale (pe care le-ar fi putut face fără nici o cenzură) înregistrate în minuțioasele jurnale, dar zbaterea de a pune cap la cap piesele necunoscute ale istoriei noastre adevărate însoțită îndeaproape de neputința pătrunderii esențialului. Dacă o astfel de temă, înainte de ’89, avea un anume sens în mecanismul totalitar, acum, după căderea comunismului, în libertate, el capătă un altul. Poate chiar mai dramatic. Adevărul pare mai plin de nuanțe
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
însuși. Textele lui Delavrancea și ale lui Vlahuță despre Grigorescu, observațiile lui Vlahuță despre Brâncuși, scrierile lui Arghezi despre Luchian sau ale lui Oscar Walter Cizek, Vianu, Blaga, G. Călinescu etc. despre artiști sau despre fenomenul artistic, în general, sunt adevărate puncte de referință pentru receptarea și înțelegerea artei românești în cîteva dintre momentele sale esențiale. Chiar dacă textul scriitorului este mai puțin tehnic decît acela scris de esteticieni și de criticii de artă profesioniști, el are marele avantaj de a fi
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
ștergi pe picioare de toate legendele pe care le-ai auzit despre el”, pentru ca, doar cîteva fraze mai încolo, să identifice impecabil Rugăciunea brâncușiană din cimitirul buzoian exact ceea ce este de fapt în ordine formală, psihologică și filosofică, adică o adevărată placă turnantă în creația marelui sculptor, un punct final și, simultan, unul generativ: ,, Apoi Rugăciunea s-a mai ghemuit, s-a făcut broască țestoasă, focă. Apoi și-a dezdoit genunchii - pasăre măiastră, pînă s-a scurs prin vîrful stîlpului de
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
de către retorica tradițională, se bucurase de cîteva pagini în Discursul povestirii și apoi în Noul discurs al povestirii, dar acum ea este văzută și reînviată într-o perspectivă nouă care reevaluează raportul între figură și ficțiune și găsește în figurile adevărate, autentice (precum metafora, metonimia, hiperbola, litota, antifraza) un embrion, o schiță de ficțiune și, viceversa, în ficțiune un mod lărgit al figurii. Ca practică de limbaj, metalepsa, acest adevărat scandal al trecerii dintr-un univers în altul, al amestecului de
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
care reevaluează raportul între figură și ficțiune și găsește în figurile adevărate, autentice (precum metafora, metonimia, hiperbola, litota, antifraza) un embrion, o schiță de ficțiune și, viceversa, în ficțiune un mod lărgit al figurii. Ca practică de limbaj, metalepsa, acest adevărat scandal al trecerii dintr-un univers în altul, al amestecului de planuri, va fi considerată „succesiv și cumulativ” din punctul de vedere al studiului figurilor, al analizei povestirii și al teoriei ficțiunii. Așa cum observasem deja în ultimele volume de Figuri
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]
-
ei, o față mai nemijlocit confesivă, empirică, precum o detentă. Hățurile angajării conceptuale slăbesc, un anume firesc revine la drepturile sale, operația carteziană cedează pasul derulării spectacolului habitual al trăirilor, parcă spre a răspunde observației lui Bachelard, după care „un adevărat poet” dorește ca „imaginația să fie o călătorie”. Imaginarului cosmic i se substituie un imaginar al „călătoriei poetului prin lume”, cu astfel de adnotări: „Sub greutatea întunericului, focul/ se retrăgea în crengile ude./ Dinspre zidul neîntrerupt al porumbului/ venea frig
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
cosangvin. A-l înseria comod pe eroul lui Caragiale între funcționarii dependenți, în actele și deciziile lor vitale, de capricii ierarhice sau de cutume birocratice este o dovadă de superficialitate: nu în exterior, ci doar înlăuntrul său putem descoperi resorturile adevărate ale impulsului obscur care-i împinge inexorabil mâna către ștreangul fatal. Inspecțiune este o construcție sferică, autarhică, aglutinând toate datele necesare elucidării misterului acestei variante insolite de „crimă perfectă”. Să începem cu sfârșitul. La întrebarea „De ce?... de ce, nene Anghelache?”, după cum
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
în amintitele norme de desenare a unui scenariu enigmatic. Concentrând întregul interes al cititorului-detectiv asupra unei delapidări concrete, reale, efective (deși numai ipotetice, în fond), Caragiale, ca un veritabil mare maestru al combinațiilor, execută o dexteră deplasare a atenției de la adevărata delapidare (deși doar virtuală și ea): aceea consumată în mintea și-n cugetul lui Anghelache. Ea și nu cealaltă reprezintă hybrisul, vinovăția gravă ce îl torturează interior; ea explică atât neobișnuita comportare a personajului în secvența de la berărie, cât și
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
de “mim desăvîrșit” (Barbu Cioculescu), care etalează, cu egală detașare și adaptabilitate histrionică, maniere lirice diferite. Pentru comparatistul prin excelență Ion Vartic, nu numai operele scriitorilor, ci chiar viețile lor par construite în așa fel încît să pună în evidență adevărate rezonanțe destinale. Apropierea insolită pe care criticul o face între Caragiale și Thomas Mann devine, în acest sens, nu numai justificată, ci și profund semnificativă pentru evoluția tipologiei artistice a fiecăruia în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
martorii manevrelor și manipulărilor de care uzează fiecare actor în parte: atât partizanii experimentelor riscante, cât și adversarii acestei tehnologii revoluționare. Cine va câștiga, ce înseamnă acest câștig, care e prețul lui?! Sunt întrebările acestui film plin de suspans, un adevărat thriller politic, care se urmărește realmente cu sufletul la gura. “Mais im Bundeshuus” este un film ce ar trebui văzut și de publicul nostru, cum ar trebui văzut și “Hans Hilft - Ein rumanisches Abenteuer”, un documentar cu tematică românească, dar
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
câinii din Vișeul de Sus nu-l sperie, cum nu-l sperie nici noile prescripții și condiții impuse de Primărie, așa că ajutoarele sale - un scaun stomatologic, un pat medicinal, niște butoaie de plastic etc. etc. - ajung acolo unde trebuie. Un adevărat personaj de film acest Hans - pitoresc, încăpățânat și plin de viață - un bătrânel care, dacă n-ar fi existat ar fi trebuit inventat, pentru a ne învăța să fim omenoși. Tot o poveste românească se spune și în scurt-metrajul “Green
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
n-are instanță/ contabilă strictă/ clocită dibaci de buna sau reaua/ credință.// Cînd vom fi n-are curajul bețiv/ de stors juruințe/ frumosul cuminte/ din căruciorul milei împletind/ pe față sau pe dos ciorapii/ solidarității cupide.// Cînd vom fi cu adevărat/ nimeni și nimic/ nu ne mai încurcă deciziile./ Cînd vom fi - se mai poate/ vorbi de la inimă la inimă...?” (La modă sînt cuantele). Golul ce absoarbe ființa fără scăpare capătă o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
mare, care este cam amestecată, din care cauză nici nu prea știi, la prima vedere, ce să alegi din ea, istoricul alege, filtrează, simplifică și construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
și se apucă de literatură. E descoperit de criticul Mircea Martin, publică și primește premii. Proza lui Răzvan Petrescu, s-a spus, parcurge drumul de la scriitura realistă la cea fantastică, de la notația de atmosferă, la ironie și pastișă. Afirmație neîndoielnic adevărată, pe care gruparea din volumul de față o face în bună măsură evidentă. Dar alăturarea - joc întotdeauna paradoxal - mai face evident și un alt fapt, oarecum contrariu: pentru un scriitor cu stil și talent, drumul lung de la realism la fantastic
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
cu emfază: sînt atîția și au atîtea fapte extraordinare la activ, încît nu aș mai isprăvi în veci, de-ar fi să vi-i prezint, în amănunt, pe toți; j’en passe et des meilleurs. Și totuși am văzut că adevărata izbăvire i-o aduce lui Charles Surface nu o legiune de strămoși vînduți și lăudați în bloc, ci chiar acel portret pe care nu îl vinde. În preambulul scenei, am aflat de la Charles Surface însuși (care-i spune unchiului deghizat
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
pe care nu poate să-l cumpere (de fapt, în acest fel, neputînd să își „cumpere” nepotul ce vinde portretele, Sir Oliver va renunța la deghizări, asigurînd un happy ending intrigii și intrigilor. Portrait oblige. Portretul e mereu fidel naturii adevărate (și poate că nerevelate încă) a modelului ce-i stă în față. (Iar Charles Surface, cel, ca și don Ruy Gomez de Silva, încă fără de portret, este fidel - fără a o ști prea bine - acelui spirit de familie pe care
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Iar Charles Surface, cel, ca și don Ruy Gomez de Silva, încă fără de portret, este fidel - fără a o ști prea bine - acelui spirit de familie pe care tocmai îl lua în derîdere.) Odată confruntat cu propriul portret, deci cu adevăratul sine, Sir Oliver-modelul este obligat să lase artificiile deoparte. Portretul e atoatesalvator. Nicicînd o oaie neagră, în literatură, nu și-a avut portretul agățat în galeria de portrete. De mortuis nil nisi bene, pentru că așa e-n tenis și în
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
din cadru, ca să-și mai rezolve și alte treburi). Este perioada în care pictorul lucrează la cîte un detaliu din decor; atunci are nevoie în atelier doar de „un corp” (care să aibă numai sexul și carura aproximativă a modelului adevărat) menit să umple golul. Într-un astfel de caz, modelul-substitut este îndreptățit să afirme că „stă într-o pînză de Vermeer”. De fapt, modelul stă în atelier și doar privirea pictorului și lumina ce-i cade pe față îl transformă
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
ori, că, paradoxal, starea de suspens crește, cu fiecare vizionare, cu cît știi mai exact spre ce conduce totul!(Încercați, verificați, veți vedea că așa stau lucrurile!) Pintilie “face” lumea filmului în șapte zile. Șapte zile presărate între o înmormîntare adevărată care pică de 1 aprilie și o crimă a unui colonel în rezervă care pică de Ziua Armatei (25 octombrie, pentru cultura noastră generală). Prima zi O înmormîntare și un praznic. Durerea înecată în vorbărie și în ritual ieftin (de
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
ginere pragmatic și inofensiv; întreaga distribuție susține impecabil tensiunea texturii dramatice (și a scenariului scris de Cristi Puiu și Răzvan Rădulescu). Un scenariu pe care Pintilie l-a transformat, cum e, de altfel, firesc și inevitabil, în cazul oricărui cineast adevărat, într-un film de autor, “un film de Lucian Pintilie”. Filmul unui maestru obsedat de esență, de “firul de iarbă”, de imaginea minimalistă, de o rigoare geometrică (demers susținut cu talent de tînărul operator Silviu Stavilă). În scriitura austeră, sever
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
Ajungem astfel la celălalt argument brebanian care pledează în favoarea „creației”, a operei de ficțiune, și anume gradul mai mare al acesteia de sinceritate. Nu doar în cazul lui Tolstoi, dar în toate cazurile, opera de ficțiune este „mai sinceră”, mai adevărată, socotește Breban, decât poate fi un jurnal sau o „autobiografie”, limitative prin natura lor, sufocate până la urmă „de banal și de generalitățile previzibile”: „Nu, oricât de ciudat, de paradoxal ar părea unor inși «din afara» literaturii sau psihologiei, sinceritatea nu e
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
din pricina carențelor de cultură și de informație, au fost ignorate cu totul. Despre cum se constituie o colecție de artă, despre circulația falsurilor, despre artiștii români cei mai vulnerabili la fals, dar și despre siguranța investițiilor prin cumpărarea unor lucrări adevărate sînt subiecte absolut obligatorii pentru o dezbatere publică și un semn indubitabil de maturitate socială. În afara unor astfel de discuții calificate, oricînd te poți aștepta că nu știu care negustor de țigări, ajuns peste noapte cumpărător de tablouri en gros doar din
Despre piața de artă by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13199_a_14524]