2,048 matches
-
stele Noaptea s-a insinuat tiptil, fără să se aștearnă întunericul, pentru că Luna, Doamna 'naltelor adâncuri pline și senine, și-a trimis argintiul razelor peste întreaga fire. Cerul înstelat, ca o imensă cupolă căptușită cu diamante, se oglindește în lacul adormit. De cu seară, am întins năvodul în apa sticloasă ca să pescuiesc stele, și luceferi și chiar Luna, pentru a le oferi iubitei mele. Dar nu degeaba: pentru o stea, un sărut; pentru un luceafăr, două sărutări, iar dacă în plasă
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
ajuns la ceva important, dar pe moment nu știe ce semnificație are. Totul pare să se fi schimbat. Lumea devine brusc agitată. Prea multe trebuie să înțeleagă deodată. Nu se simțea așa, cu câteva minute în urmă. Era mult mai adormit. Asta este, era somnoros chiar când îl îmbrăcau. Acum, de ce s-or fi apucat să facă așa ceva? Asta-i o întrebare. Trebuie să fi avut un motiv. Apoi, Pran trece printr-un moment în care întrezărește răspunsul și în răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bani. Una dintre femei se întoarce spre ea și-i zice disprețuitor: — Ai fost plătită foarte bine. Și asta-i tot. Este stropit cu apă. Foșnet de mătase. Picioarele lui Pran care tremură necontrolat, sunt masate cu putere. Simțurile lui adormite sunt asaltate de o diversitate de senzații noi, o altă încăpere, un alt loc. Este îmbrăcat în haine curate, i se dă ceva consistent de mâncare, i se vorbește ca unei ființe umane. Totul s-a terminat de acum. Lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Serviciului Civil. Unul dintre ei, abia un puștan, cu părul blond, se uită la Khwaja-sara și tresare ca de parcă l-ar durea ceva. Lângă el, cu capul bălăngănindu-i-se în piept, zace un bărbat între două vârste, congestionat. Pare adormit complet, cu nerușinare. — El este? — Da, el. Acela, copile, este blestematul maior Privett-Clampe, reprezentantul diplomatic al Angliei. Este un om foarte puternic și influent, dar pe măsură de prost. Cu toate că e aproape murat în alcool, ține soarta regatului nostru iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dar deodată vede lumină și aude voci. Un grup de oameni se îndreaptă spre ei în mare grabă. Se ascunde în spatele unui stâlp. Cea de a șaptea cavalerie necunoscută constă din nabab și o pereche de purtători de torțe, cam adormiți. Ar vrea ca aceștia să se miște mai repede, pentru că simte ceva nefiresc în vintre. Abia îl observă pe micul hijra care-l salută, aplecându-se până la pământ. Are ceva mai bun la care să se gândească. Femeile acelea vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și speriată. Când este așa, mai bine s-o Lase în Pace. Astfel, sir Wyndham își organizează felul de a-și înțelege soția. Un titlu din două cuvinte. Câte o coloană pentru fiecare dintre stările ei schimbătoare, începând cu Aproape Adormită, până la cea de Bineînțeles Isterică. Cel puțin, au reușit să-l țină pe Gandhi departe de Punjab. Și celelalte persoane de vază sunt deținute în afara graniței. S-a acționat rapid. În timpuri ca astea, reacția este destul de simplă. E doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
umplu cu linii și semne de reper. Locul pe care-l are în clasa a VI-a, cu profil de istorie i-ar putea fi folositor, permițându-i o înțelegere diacronică a subiectului (Anglomania) în mod sincronic. Dar în clasa adormită a domnului Fox, fumător de pipă și pictor de duminică, istoria nu face prea multe referiri la schimbare, ci este alcătuită din repetiții eterne. Băieții sunt învățați să-și traseze destinul insulei lor printr-o serie de tabele religioase, momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Waller, apărut din senin acolo, săpunindu-și penisul în erecție și privindu-l lasciv. Jonathan clipește des să scape de apa care i-a intrat în ochi, în timp ce Waller se apropie, întinzându-se parcă pentru a-l săruta. Deși încă adormit, Jonathan se mișcă repede, îl împinge pe Waller și apucă prosopul, tocmai la timp pentru a-l vedea pe Hoggat cum dă buzna, urmat de doi institutori. Este desigur o înscenare, dar Hoggart este foarte dezamăgit când îi vede pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cultura Fotse, înseamnă că stingerea tribului este inevitabilă, în opinia profesorului. Acesta trece la descrierea ceremoniilor de căsătorie Fotse (căsătoria fiind văzută deci ca o sub-formă de Gofo), iar Jonathan îi aruncă pe furiș o privire lui Star, care pare adormită. Și profesorul se gândește la altceva. A mai ținut prelegerea intitulată „Introducere Generală în Organizarea Fotse“ de multe ori până acum și în timp ce rostește vorbele scrise pe desfășurătorul îngălbenit, mintea lui este foarte departe, explorând un lanț plăcut de asocieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a unei noi societăți, a unei arte noi, oferindu-se pe sine și poezia sa ca prototip. În timp ce acesta vorbește, Jonathan are șansa să-și examineze rivalul. Selwyn este scund, brunet, cu un aer funebru. În timp ce vorbește, face gesturi leneșe, adormit, din mâinile sale slăbănoage. Compensează trăsăturile neinteresante printr-un aer de deplină încredere în sine. Radiază asta și în încăpere, încălzindu-și auditoriu ca pe brioșe. Este evident că se consideră un mare scriitor. Star nu acordă atenție discursului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cămășii sale safari și scoate inelul de logodnă cu Star din locul acela secret de lângă inima sa. După ce scapă o înjurătură și urlă de durere, îl aruncă la distanță. Se întoarce și-i descoperă pe cei trei însoțitori pe jumătate adormiți, privindu-l cu ochii împăienjeniți. Încercând să-și recapete calmul, le spune să se culce la loc și clătinându-se pe picioare se îndreaptă spre cortul său. Dimineața, realizează că pe lângă faptul că nu vrea să termine recensământul, nu vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
s-a pornit! Bătrâna iarnă nu se lasă, Doar viscolul s-a potolit. De două zile și trei nopți, Fulgi mari acoperă pământul; Să ieși din casă nu mai poți, Căci, iată, s-a pornit și vântul. Sus, în zăvoiul adormit, Omătul cade de pe crengi; Totul în jur e-acoperit... Nici nu mai vezi pe unde mergi. în noapte, fulgii se transformă în mii și mii de licurici; Tot ce privești e fără formă, Doar niște umbre ici și ici! Dar
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
prindă gândul de pripas E doar un vis atât de ofilit Când îți citesc în ochi un bun rămas Clipele ca ploile de ieri E timpul numai clipe nesfârșite Prinse toate-n sfera nemișcării lor Ca niște gânduri lungi și adormite Pe când în suflet rănile mai dor Se scurg clipele ca ploile de ieri Cuprinse-n iureșul ce stă să vină în ropote de ape sau cu pași stingheri Și ochii plini cu lacrimi de rășină Iar glasuri goale vântul mi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
5 ianuarie 1850. Doamna Jin de-abia a putut să-i închidă pleoapele. Un călugăr mi-a spus că sufletul tatei era tulburat și că nu-și va găsi niciodată pacea dacă onoarea nu-i va fi răzbunată. Pe jumătate adormit, soțul meu își continuă trista istorisire. Vorbește despre răscoala din Taiping, care a început la o lună după încoronarea sa. O descrie drept un pârjol care s-a întins de la o provincie la alta, cuprinzând țara și ajungând până în îndepărtatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
exterioarele par să se estompeze în peisaj. Culoarea originală era nisipiul. Acum este cafeniul și verdele. Înăuntru, mucegaiul acoperă tavanele și a înnegrit colțurile încăperilor spațioase. Familiile imperiale intră grăbite în Jehol și locul prinde viață. Sălile, curțile și clădirile adormite sunt deșteptate de ecoul glasurilor și pașilor. Ușile se deschid cu scârțâit de lemn și metal. Închizătorile ruginite ale ferestrelor se rup când încercăm să le deschidem. Eunucii fac tot ce pot pentru a îndepărta mucegaiul și murdăria de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
E mai bine să se facă asta acum, înainte ca trupul Majestății Sale să devină rigid. Eunucii vin cu roba veșnică, iar noi ne înclinăm spre soțul nostru și apoi ne retragem. An-te-hai îl poartă în brațe pe Tung Chih, adormit, și ieșim afară din Sala Ceții Fantastice. Plâng, gândindu-mă cât de groaznic e că Hsien Feng a trebuit să moară atât de tânăr. Nuharoo îmi întrerupe gândurile: Nu ar fi trebuit să deranjezi. M-ai făcut de râs în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
îl studiază aici, într-o situație dramatică pentru erou, în timp ce în altă parte, satirizând, scoate la iveală, dar parcă în al doilea plan, prostia, venalitatea sau necinstea (Scrisoarea pierdută). Descoperirea acestei comedii a cuvântului îl aduce pe Caragiale spre conștiințe adormite sau buimăcite (Căldură mare), sau crapuloase (Groaznica sinucidere din strada Fidelității), sau de-o lipsă de gravitate angelică, precum la Costică Panaite, care, tot întîrziind prin bodegi, uită că are în buzunar o petițiune iscălită de mai mulți cultivatori de
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Auzindu-i cum se ia singur peste picior, tresării, mă uitai la el și văzîndu-i chipiul îl apucai de umeri și veselia mi-o auzii singur printr-un fel de strigăte pe care le scosei și care speriară caii parcă adormiți... Asta, da, înțelegeam, iată, să stai să-ți dai singur seama că bălmăjești de pomană și că în nici un fel nu poți face pe cineva să înțeleagă prin cuvinte ceea ce i se întîmplă... Tu îi vorbești și el se uită
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Ovidiule, dă-mi, bă, drumu’ că am găsit o fată. Mă, ce femeie!... - Fugi, bă, abia ne-am culcat. - Nu mă lăsa, Ovidiule, se ruga Titi pupîndu-și buricul degetelor. Bă, ce fată! Făcu loc unei femei în blană, pe jumătate adormită. Era Madlen. Scăldată de plăcere, fața albă și lată a băiatului strălucea. - Ești, tu, băiat bun, Ovidiule. Să știi că nu vă țin mult. Madlen începu să spargă în măsele nuci. Nu încetă nici cu Titi în culmea extazului. Senzația
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și nimeni n-o strunește. Singură, nici unei voințe supusă. Dar tot n-am cum să te cruț. Numai să te găsesc, atâta vreau, că pe urmă știu eu bine ce am de făcut. O să-ți pun mâna pe ochii cei adormiți - dar tu n-ai să știi și n-ai să simți nimica -, o să sprijin tăișul pe gâtul cel uscat ca iasca și, dintr-o singură mișcare bine cumpănită și măiastră, o să te descăpățânez. Îți voi săpa tot cu jungherul groapa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nimic nu ai. Și adevăr rostise buna de ea: nimic nu mai aveam, nici eu, nici ea, doar mălaiul cu roșie tărâță Îngroșat. Și-acela de-mprumut. Bălăuroiul țăndări Îmi făcuse electricul reșou - prieten drag și meșter la cafele - și adormitul vas cu-aromitoare murătură, ce-n ceasuri grele și dureri de cap Îmi picura ambrozie În gură. Vasul era de lut - nu din sticlă chioară cum se fac acuma, de-și pierd gustul toate câte se pun Înăuntru: gogonele, prune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
aurite, A sufletului meu pustietate, Un cântec vechi prin anii mei străbate Ca luna printre ramuri vestejite. E‐ un cântec vechi din vremuri fericite, Din lumi cu visuri roze colorate, De brațul mamei tainic legănate și‐ ncetișor pe sânu‐i adormite. Îl cântă‐ n vânt un flașnetar pe stradă. Se cern prin toamnă fulgii de zăpadă Ca‐ n sufletu‐ mi aducerile‐aminte... ...și‐ ascult... și sorb motivul cantilenei.. și‐ n dorul vremilor de mai nainte, Mă frige‐ o lacrimă din colțul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
treabă care încearcă să înveselească o persoană bolnavă. Mitsuhide nu putea respinge o asemenea manifestare de sentimente sincere, dar Mitsuharu vorbea aproape numai despre natură, câtă vreme gândurile lui Mitsuhide erau preocupate de probleme omenești, fie că era treaz sau adormit, fie că mânuia pensula pe un tablou. Trăia în între oameni, în mijlocul demonilor care se întreceau și între flăcările mâniei și ale răutății. Cu toate că aerul alpin era plin de cântecele cucilor, sângele fierbinte care i se ridicase la tâmple în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un regiment compus numai din vasalii de la Sakamoto, pentru a se alătura armatei principale mai târziu, la Kameyama. Armata comandată de Mitsuhide mergea fără oprire. Era exact miezul nopții, când oamenii, ajunși imediat la miazăzi de Shimeigatake, văzură orașul Kyoto adormit. Pentru a traversa râul Shirakawa, trebuia să coboare povârnișul Muntelui Uriyu și să iasă pe drum la miazăzi de Templul Ichijo. Urcaseră încontinuu, dar, din acel punct, drumul avea să coboare tot timpul. — Odihniți-vă! Mitsutada îi trecu lui Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Luna și norii păreau a sta suspendați în mijlocul cerului nocturn. Dar, oricât de prudent înaintau, când porniră în susul pantei, caii începură să stârnească pietrele sau să calce pe lemne putrede, și până și ecourile unor asemenea sunete mărunte deșteptară păsările adormite. De fiecare dată când se întâmpla acest lucru, Mitsuhide și partizanii săi își potoleau, în grabă, caii. După îngrozitoarea înfrângere, fugiseră la Castelul Shoryuji și se odihniseră. Mai târziu, discutaseră ceea ce aveau de făcut, dar, în cele din urmă, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]