KorAP: Find »[drukola/base=afect & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...41 42 43 ...56 >

1,384 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921

armonie. {EminescuOpXIV 270} instrui pe alții, neci poți a o învăța însuși de la cineva; la care artistul neci nu se poate ridica cu libertate în înțelesul acela în care poate părăsi de bunăvoie treapta simțirei nemijlocite și a dependinței de la afect, spre a lămuri puterea ne-nfrîntă a simțirei lirice în lucrătoria artei. Nu poți dori cu (de-ajunsă) destulă viociune ca această treaptă a reflexiunei, dezvoltată de noi în preciziunea ei, să fie și călcată cu seriozitate de cătră artiștii reprezintatori

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
acestora într-un singur întreg, aceasta atârnă de la măsura geniului său și ni [dă] abia valoarea absolută a liferărei sale artistice. Cumcă însă numai ridicarea la înțelegerea caracterului și dominarea liberă asupra mijloacelor naturale, precum și dominarea nedespărțită de ea asupra afectului, face abia din arte, e clar din relațiunea acesteia cu natura și urmează din dezvoltarea noastră sumarie. 3. STADIUL CREĂREl (SCHAFFEN) ARTISTICE ȘI DIFERITELE SALE DIRECȚIUNI Daca inspirarea e adevărată și creatorie, atuncea ea iese și din readîncirea în reflexiune

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
aceea așa de fără grijă acelor (revărsări) esundări, cari ne duc adeseori până la confiniile estreme a tot ce e reprezintabil, pentru că aparițiunea lor întreagă ne ridică îndată asupra prepusului cumcă lucrează numai o forță a naturei și cumcă domnește numai afectul. Noi vedem și gustăm în ele totdeuna o împăcare..... dintre natură și arte, dintre cugetare și simțământ. Și aicea se arată ca un criteriu al creatoricului că artistele reprezentative de rangul întîi insuflă adese, până [și] figuril[or] poetice subordinate

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de o simțire pe care-aș voi s-o numesc germană, simțire care, tocmai din cauza asta, diferă de espresiunea celorlalți actori tragici francezi". Rachela, mare cu deosebire în espresiunea celor demonice și-n teroarea pasiunei și înrudită oarecum cu aceste afecte, și ea a produs asupra naturelor germane o influință puternică, zguduitoare. Afară de mai 363 v multe observări risipite eu mă razim (refer) aci mai cu seamă pe comunicatele lui Ed. Devrient în epistolele sale din Paris. Noi ne-am format

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
că această vocală are mai mult decât toate puterea interjecțională. Pentru că interjecțiunea e elementul simțirei numai, care cade înaintea a orce dezvoltare limbistică, (precizarea, destinarea) otărîrea sigură a interjecțiunei lui e coprinsă în sunet însuși, ci se produce numai prin afectul celui ce vorbește. Litera a ca interjecțiune poate de-aceea să reprezinte espresiunea cea mai varie a simțirei individuale. În sine e sunetul cu desăvârșire nehotărât, va să zică nemărginit de otărîbil. Între toate vocalele însă a arată mai mult puterea simțitoare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
sale. Mari efecte în arte sânt însă numai atuncea cu putință când ne domină simțământul necondiționat a siguranței cumcă omul dispune liber de întreaga măsură a mijloacelor care-i sânt date de natură. Modulațiunea tonului, ca condițiune negativă la reprezentarea afectelor și a pasiunilor, se in[c]lude celor trei momente a nălțimei și profundității, a iuțelei și a trăgănărei, a tăriei și a slăbiciunei. Fără cultura acestor elemente, acele ondulațiuni ale tonului ce ni dezgolesc scala pasiunilor rămân nereprezentabile (nereproductibile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
încît să putem cu ușurătate a scoate până și estremele înălțimei și a profundității fără de-a ni se impune siguranța chinuitoare cumcă a fost ajunsă estrema estremitate a vocei. Căci fiecare estrem care iese ca atare, fie în espresiunea afectului, fie în ton numai, ne rumpe diu iluziunea artistică, în care sîntem ținuți numai atuncea când în aceea ce influințează asupra noastră este intuițiunea unui ce care în aparința sa nu se prezintă ca estrem. Fiecare estrem trebuie așadar în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
estensiv al vocei îl măsurăm după mulțimea tonurilor pe care individul poate în adevăr să le facă să {EminescuOpXIV 299} Baza însă e tonul de mijloc fiecăruia natural, în care el se mișcă fără de-a fi iritat prin un afect oarecare. Curățenia și claritatea acestui ton fundamental relativ e prima cerință ce se face artistului dramatic. Căci acest ton e purtătorul unui destin de viață natural și depărtat de orce estrem, în genere tonul conversațiunei nobile. Cumcă el în sine

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
Un ton fundamental care se apleacă prea mult la unul din aceste două estreme e de-aceea nefavorabil espresiunei simțământului pentru că-i lipsește puterea de-a se întinde în amândouă laturile și prin urmare e lipsit de multe tonuri pentru afecte anumite. Fiindcă afectul mână de sine vocea în sus, de-aceea va fi cu deosebire de recomandat de-a dirige tonul mai întîi în jos. Întîi: vorbitorul se deprinde prin aceasta la o articulare clară a diferitelor elemente a vorbei

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
care se apleacă prea mult la unul din aceste două estreme e de-aceea nefavorabil espresiunei simțământului pentru că-i lipsește puterea de-a se întinde în amândouă laturile și prin urmare e lipsit de multe tonuri pentru afecte anumite. Fiindcă afectul mână de sine vocea în sus, de-aceea va fi cu deosebire de recomandat de-a dirige tonul mai întîi în jos. Întîi: vorbitorul se deprinde prin aceasta la o articulare clară a diferitelor elemente a vorbei, căci fiindcă ondolațiunile

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
puterea și ținuta tonului. A doua: prin claritatea cu care toate silabele trebuie să vină la o îndriptățire egală, prin o mai lungă durată a tonului el se transpune în acea liniște care-i e, drept spunând, neapărată la reprezentarea afectului, pentru ca să nu dea peste cap și să nu șteargă claritatea în espresiune. Precum observa Cicero în locul nostru, e [un] estrem în urcarea vocei, precum e un ton infim (tiefsten). Mai sus deja am dedus din o lege mai superioară cauza

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
voința vorbitorului [... ] {EminescuOpXIV 303} ce-i place lui și rămânând și aceste gradațiuni diferite a tăriei și a slăbiciunei tot timbrat și pur, și l-a supus pe deplin. Fără această abilitate de-a putea scări după voință tăria tonului afectele rămân cu desăvârșire nereprezentabile. în înălțimea și profunditatea tonului e un estrem care nu trebuie să se arate, dar tot astfel este și în privința tăriei și slăbirei vocei. Până și tonul cel mai tare trebuie totuși să aibă în sine

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
mai tare trebuie totuși să aibă în sine un element muzical, care-l distinge de cătră strigăt și de cătră erupțiunea nemijlocită a unei pasiuni neînfrînate. Tonul aparține artei numai întru atâta întru cât esprimă încă în tăria sa un afect uman și întru cât produce totodată această măsură fără o silință vădită. Marginea tonului slab și abia dat e claritatea și preciziunea încă auzibilă a cuvântului. Aceasta firește că iar se-ntemeiază pe o articulațiune perfectă, numai prin ea va

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
de vrun folos când va împlini condițiunea unei ascuțimi mari a preciziunei și a timbrului. Până și voci slabe și nemetalice vor putea să capete prin arte aceste efecte. Mai puțin se va putea înlocui lipsa tăriei intensive a tonului. Afecte oarecari, erupțiunile unor simțiri puternice, esundările cutremurătoare a unor naturi eroice, cari irumpând din acele naturi ne răpesc și pe noi cu ele, acestea nu vor putea fi reprezentate cu deplin adevăr poetic de voci în cari nu ar rezida

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și un volum slab. Iesta din urmă va fi chiar silit să-și potrivească naturile eroice pe individualitatea sa și să le întrunească astfel încît să-i ajungă mijloacele tonului său și să nu fie părăsit de ele neci în afectele cele mai puternice. În genere, cu cât va predomina într-o figură principiul eroic ca atare, cu cât se va cere ca să se aducă la deplină arătare acea unitate condensă de putere spirituală și fizică, baza a orce eroism, în

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
cari cu toate astea iau în dispozițiunea lor toată puterea sufletului. Eflucțiunile pasionate, când nu sunt reprezentate (cum rar se-ntîmplă) într-o periodologie artificioasă si grandioasă, sunt în privința respirărei de-aceea deja mai ușoare, pentru că mulțimea puternică de simțământ, furtuna afectului, îl ridică cu mult mai ușor pe auditor asupra actului acestui proces natural și fiindcă întretăierea respirațiunei în logicul sens al frazei nu. jenează așa de mult, pentru că, acoperit fiind de puterea afectului, poate fi chiar justificat. autorii francezi au

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ușoare, pentru că mulțimea puternică de simțământ, furtuna afectului, îl ridică cu mult mai ușor pe auditor asupra actului acestui proces natural și fiindcă întretăierea respirațiunei în logicul sens al frazei nu. jenează așa de mult, pentru că, acoperit fiind de puterea afectului, poate fi chiar justificat. autorii francezi au în comedii și drame fraze scurte, întrerupea de tot... 3 punte Chestiunea e aceea ca în respirațiune să nu se arate pregnant niciodată că-i -an al nevoiei și al oboselei fizice; pentru că

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
tot... 3 punte Chestiunea e aceea ca în respirațiune să nu se arate pregnant niciodată că-i -an al nevoiei și al oboselei fizice; pentru că nimica nu ne smulge mai lesne din iluziune decât ca în mijlocul răpitoarelor pasiuni și-a afectelor eroice să ni reamintească puținătatea cea săracă a naturei fizice. Artistul are aicea datoria de-a face astfel întretăierile încît caracterul cel general al unui simțământ progresiv să nu fie nimicit 11 [prin] puterea micșorată a răsufletului (Atem). caracterul (abstract

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
a vieței lui, tot astfel și tempo spețial ca reflect a caracterului fundamental se individualizează într-o nemărginită rarietate în singularele cazuri concrete. Acestui al treilea moment, al singularității, îi corespunde acel tempo care se schimbă întotdeuna cu dispozițiunile și afectele caracterului și în care se reflectă diferitele dispozițiuni ale sufletului. Acesta e nemărginit în nuanțele sale și se arată a fi o urmare naturală a fiecărei mișcări deosebite a sufletului. O corectă concepere a unei asemenea mișcări condiționează și un

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
procedură se găsește instanța ideei, e lesne ca în urmă din ea să deducem faptele concrete ce ni s-ar prezinta cu alte ocaziuni. Cele două antiteze cari ni se prezintă în vicisitudinea tempoului unui caracter singuratec sânt acelea ale afectului și a reflexiunii. Afectul scoate sufletul din echilibrul său și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care să reflecte ca-ntr-o icoană mișcarea sufletului, deși acest tempo nu e-n

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
ideei, e lesne ca în urmă din ea să deducem faptele concrete ce ni s-ar prezinta cu alte ocaziuni. Cele două antiteze cari ni se prezintă în vicisitudinea tempoului unui caracter singuratec sânt acelea ale afectului și a reflexiunii. Afectul scoate sufletul din echilibrul său și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care să reflecte ca-ntr-o icoană mișcarea sufletului, deși acest tempo nu e-n toate împregiurările același, ci

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
s-ar prezinta cu alte ocaziuni. Cele două antiteze cari ni se prezintă în vicisitudinea tempoului unui caracter singuratec sânt acelea ale afectului și a reflexiunii. Afectul scoate sufletul din echilibrul său și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care să reflecte ca-ntr-o icoană mișcarea sufletului, deși acest tempo nu e-n toate împregiurările același, ci se modifică naturalminte după diferitele afecte înseși și după diferita lor cauză. Reflexiunea, fiind

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
și-i răpește liniștea și circumspecțiunea spiritului. Așadar afectului îi corespunde un tempo relativ mai repede, care să reflecte ca-ntr-o icoană mișcarea sufletului, deși acest tempo nu e-n toate împregiurările același, ci se modifică naturalminte după diferitele afecte înseși și după diferita lor cauză. Reflexiunea, fiind espresiunea spiritului contras în sine și concentrat asupra unei idei generale, pretinde din contra un tempo mai întîrziat. Și reflexiunea se distinge iarăși înăuntrul său, căci espresiunea unei cugetări de-o valoare

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
pentru că în ea sufletul își ia un avânt mai mare. Așadar, îndată ce cugetarea generală se arată a fi o ridicare a sufletului din contemplațiuni premergătoare a sufletului, această ridicare va grăbi tempoul deodată cu un accent mai energic. Însă dacă afectul trece (se preface) într-o reflexiune și se sfârșește cu o sentință atunci aceasta pretinde relativ cu mișcarea precedentă a sufletului un tempo retardiv, pentru că omul prin acea generalitate a cugetării se recheamă din afect și se reculege. Tempo mai

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
accent mai energic. Însă dacă afectul trece (se preface) într-o reflexiune și se sfârșește cu o sentință atunci aceasta pretinde relativ cu mișcarea precedentă a sufletului un tempo retardiv, pentru că omul prin acea generalitate a cugetării se recheamă din afect și se reculege. Tempo mai repede sau mai încet e firește totdeuna numai relativ, pentru că, trebuind a fi comparat cu cel ce precedă și cu cel ce urmează, trebuie să se amăsure acestora. E evident că această schimbare din afect

Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]