1,915 matches
-
aplecă să-și clătească gura; lichidul i se prelinse pe bărbie și pe piept. Mestecă îndelung, ridicând ochii spre cer și mulțumind zeilor că-i scoseseră în cale un asemenea bucătar. — Gustă - Vitellius împinse tava spre Valens. E sublim. Își afundă degetele în sos, căutând bucata cea mai mare. Flavius Valens clătină din cap și sorbi vin din cupa pe care o ținea în mână. Își ținea spatele drept și îl fixa pe Listarius cu ochii săi reci, verzui. O privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
comandat de Antonius Primus se pregătea să iasă din castru prin Porta Decumana, unde se aflau locuințele trupelor. Prin fața inspectorilor trecură cele opt care cerute de tribunul Antonius Primus. Doar un ochi foarte atent ar fi observat că roțile se afundau prea tare în noroi - prin urmare, carele nu erau goale, așa cum ar fi trebuit. Cu un aer nepăsător, inspectorii lăsară carele să treacă - distracție care de data asta nu-l irită pe Antonius; în urma carelor mărșăluiau cele două centurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de piatră. Titus arătă spre rariștea din fața lor. — Acolo au cultivat legume... Și uită-te la terenul acela de lângă copaci... De aici se aprovizionează legiunile. Dar - Titus se uită mai bine - carele mi se par prea încărcate. Vezi cum se afundă în noroi? În ele nu sunt doar câteva unelte și coșuri... — Și dacă quazii îi atacă acum? O să fie un masacru. Din câte știu eu, ei atacă numai când sunt siguri că dușmanul nu e în stare să riposteze. Vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
picioare și strângea în mână o sabie scurtă. Celălalt stătea în genunchi în fața lui. Mulțimea tăcu dintr-odată; în liniștea aceea funebră, învinsul apucă mâna învingătorului, care ținea spada, și îndreptă lama spre gât. Învingătorul o împinse și lama se afundă tot mai jos, făcând să țâșnească un jet de sânge. Mulțimea izbucni în urlete sălbatice, care păreau că vor face să se prăbușească cerul. Soarele se ivi printre norii pe care vântul îi împrăștie repede. Nici unul din bărbații aceia nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l țină deocamdată departe și abia mai târziu să-l omoare. Căută rapid o cale de ieșire, în timp ce ducea la gură prăjitura cu miere și susan. O mestecă - era foarte amară. Încercă să înghită - gâtul îl durea acolo unde se afundaseră degetele ucigașe ale lui Valerius. — Antonius Primus, înțelegi că nu-l putem ierta pe fratele tău... Nu-l putem lăsa liber. Chiar dacă admitem că Vitellius este guvernator, și nu imperator, atacatorul trebuie pedepsit. E vinovat. Cel care vorbise era bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
însă în furtuna de zăpadă cu care se lupta și armata lui Antonius Primus, în încercarea de a trece peste Appenninus. Erau primele zile ale lui decembrie, și iarna se anunța foarte grea. Armata flavienilor își croi drum prin furtună, afundându-se în zăpadă la fiecare pas. Mulți soldați pieriră în avalanșe; alții, având mâinile și picioarele înghețate, se aruncau în propriile săbii, nefiind în stare să îndure gerul. Antonius Primus, neobosit, mergea înainte și înapoi de-a lungul coloanei soldaților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
legătura cu lumea magică a naturii, spiritelor și tărâmului de dincolo. Nu ucid, repetă. Zâmbi, vârând amuleta sub veșminte. — Valerius, spuse Marcus dezolat. Dacă te gândești că nu vei ucide, vei fi mai vulnerabil. Lama pumnalului tău nu se va afunda în trupul adversarului, încercând să-l ucidă. Skorpius va învinge. Dacă învinge Skorpius, o să mor. Valerius respiră adânc. Simți aerul pătrunzându-i în plămâni de parcă s-ar fi născut în clipa aceea. „Viața...“, se gândi, închizând ochii. Iubea cu pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
consult medical. Da, exact cu așa ceva semăna: cu o teribil de îngrozitoare, mult amânată și sinistru de elegantă vizită la un ginecolog. De ce nu te faci mai comod? spuse ea, cu o nuanță de indignare batjocoritoare în glas. M-am afundat ascultător, încă un centimetru sau doi, în perna densă și pufoasă. — Nu, scoate-ți halatul! Într-un minut vom fi iar împreună. Așa că am rămas gol, în umezeala sufocantă a camerei, așteptând-o pe She-She și regretând sincer că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poate că-i o chestie de moment. În general, a crescut în ochii mei. Găsesc însă că viața de om studios te trage în jos. Știi ceva: el se complace în starea asta. Cât de mult vrea să se mai afunde în mizerie. Afară, ceruri de sare și zgomotul binecunoscut făcut de pașii trecătorilor. — Deci, asta ai de făcut, am tras eu concluzia, trebuie să-i faci să se comporte cât mai firesc, fără ca ei să-și dea măcar seama sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
împiedic de sofaua din piele de rinocer și m-am răsturnat, izbindu-mă cu toată fața de piciorul ei de oțel. Furunculul pe care îl aveam în cap s-a spart sau a explodat. Camera s-a înclinat, s-a afundat și a dispărut urlând în beznă. Când m-am trezit, Martin mai era încă în cameră și continua să vorbească. Când m-am trezit, Martin plecase și în încăpere nu se mai auzea nici un sunet. Imediat după revărsarea zorilor am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și-o chem ca să vadă cum plouă Frunzișul, în târgul ploios. Dar, iată, și-un mort evreiesc... Și plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug și eu la convoi. Și nimeni nu știe ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
frunză s-a lăsat pe-o mînă-ntinsă care cere... Orașul gol... Cetate depărtată ; Frunzișul smuls... De firele electrice, paralizată, Ca un simbol, O pasăre cade-n oraș, ca o tristețe mai mult Se înserează... și e tăcere... Și gândul s-afundă, pierdut vâslaș, Pe-al vremurilor mers - Și jalea de-a nu mai putea face un vers... Sunt cel mai trist din acest oraș. Monosilab de toamnă Toamna sună-n geam frunze de metal, Vânt. În tăcerea grea, gând și animal
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
voință. Singurul lucru asupra căruia deții controlul. Vocea se stinse din nou. Vultur-în-Zbor inspiră adânc, închise ochii, îi deschise și încercă să-și dea seama unde se află. Era ca și când ar fi stat în spumă. Elastică, fiindcă picioarele i se afundau în ea. Spumă moale, umedă, roșiatică. Roșu: asta însemna lumină. Dacă exista culoare, exista și lumină, doar că el nu putea să vadă nici o sursă de lumină. Totuși era lumină - palidă, difuză, dar lumină. Renunță să mai caute. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fată din capătul celălalt al camerei, am spus pe un ton răzbunător: „Nu e tipa de pe posterul fundației Anaemia Research Society, pentru strângerea de fonduri?“. Moment în care a plesnit de nervi și mi-a reproșat că sunt mult prea afundată în propriu-mi cinism ca să pot fi în stare să apreciez farmecul pur și inocent al lui Alice, apoi a tăcut și s-a postat lângă ea pentru tot restul serii. Cineva mi-a spus că s-au cunoscut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
zile în șir, într-o amorțire totală. Azi-dimineață, pe la 4.30, m-am trezit și aveam chef să scriu ceva la Pe Bulevard. Despre librăria de peste drum de cinematograful „Timpuri noi“, despre aerul ei tenebros, de tunel în care te afundai odată cu primii pași făcuți după ce-i treceai pragul. Multă vreme, înfiorat de umbrele venind dinspre capătul aproape nevăzut al acelei săli de librărie, nici nu îndrăzneam să mă avânt prea departe. Mă opream la primele rafturi, răsfoiam cărțile aflate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Într-o zi pe la noi să iei masa și Îmi povestești ceva noutăți. Și eu am ce să-ți povestesc. — Una din zilele astea, negreșit. — Mă mărit, Daniel. Am rămas uitîndu-mă la receptor. Am avut impresia că picioarele mi se afundă În pămînt sau că scheletul mi se micșorează cu cîțiva centimetri. — Daniel, mai ești acolo? — Da. — Te-a surprins. Am Înghițit o salivă de consistența betonului armat. — Nu. Ce mă surprinde e că Încă nu te-ai măritat pînă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În fața scării, iar un al doilea supraveghea piața Santa Ana, adăpostit În portalul bisericii, ca un sfînt de ultimă oră. Îi vedeam zgribuliți de frig sub ploaia deasă ce venise odată cu zorii, suflînd pe nări aburi din ce În ce mai străvezii, cu mîinile afundate În buzunarele pardesielor. Vecinii din cartier treceau la distanță, uitîndu-se cu coada ochiului prin vitrină, Însă nici unul nu se aventură să intre. — Probabil că s-a răspîndit vestea, zisei eu. Tata se mărgini să dea din cap. În toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
spre promenada Colón, repetînd acele ultime cuvinte ale Nuriei Monfort, fără să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, mi-am șoptit. Abia atunci am priceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mi se stingea, Însă nu l-am găsit. O altă figură Îi luase locul. Era Laín Coubert, Întocmai cum Învățasem să mă tem de el citind o carte, cu atîția ani În urmă. De astă dată, ghearele lui Coubert se afundară În ochii lui Fumero și Începură să-l tîrască aidoma unor cîrlige. Am izbutit să observ cum picioarele inspectorului dispăreau pe ușa bibliotecii, cum trupul său se zvîrcolea În timp ce Coubert Îl tîra nemilos spre ieșire, cum genunchii lui se loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ci Malagigi, vrăjitorul, vărul lui Rinaldo, care spre a-l porni pe calea isprăvilor cavalerești, i-a scos în drum calul și armura, iar acum căuta să-l facă să dobândească un armăsar fără seamăn în lume. Rinaldo s-a afundat în pădure și a petrecut mai multe zile în căutarea lui Bayard, dar fără a-i putea da de urmă. Într-o dimineață el a întalnit un cavaler sarazin cu care, dupa ce și-au măsurat puterile în luptă dreaptă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
urma să aibă loc. Dar aceste planuri și nădejdi au fost zădărnicite. Armata creștină, bătută pe tot frontul, a fugit dinaintea sarazinilor; iar Angelica, indiferentă față de ambii admiratori, a încălecat pe unul dintre cei mai iuți armăsari și s-a afundat în pădure, bucurându-se, cu toată spaima ei, că și-a recăpătat libertatea. Prințesa s-a oprit după o bucată de vreme, într-un luminiș cu copaci tineri, udat de două pârâiașe limpezi ce se uneau și-și amestecau apele
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
partea cui înclina victoria și cutremurându-se la gândul de a deveni prada lui Rinaldo, nu a mai stat pe gânduri. Întorcându-și calul a rupt-o la fugă și, în ciuda pietricelelor rotunde care acopereau un coborâț râpos, s-a afundat într-o vale adâncă, tremurând de teamă ca Rinaldo să nu-i fi luat urma. În fundul acestei văi ea a întâlnit un pustnic bătrân cu o barbă albă ce-i ajungea până la brâu și o înfățișare venerabilă. Acest pustnic, care
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a-și purta povara singur, cum putea, în vreme ce Cloridan fugea. În apropiere se afla o margine de pădure deasă de parcă niciodată n-ar fi trecut picior de om pe acolo. Nefericitul tânăr cu povara stăpânului mort în spinare, s-a afundat în acest desiș. Cloridan, când s-a văzut în siguranță, a băgat de seamă că Medor nu era cu el.” O dragul meu Medor! exclamă el, cum de am putut oare să mă gândesc numai la scăparea mea fără să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
În mână un pahar de șampanie. Sigur că nu, răspunse Will, lăsând deoparte martini-ul, ca să toarne Încă două pahare de șampanie. Deadline-ul e de-abia la douăsprezece noaptea. De ce aș face ceva până la zece seara? Ce sărbătorim? M-am afundat În salata mea Gorgonzola, recunoscătoare că mănânc ceva care să nu fie gătit pe stradă și am luat o gură de șampanie. Dacă aș fi reușit să mă strecor cumva să mănânc aici În fiecare seară, fără să par cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pe TNT, așa că am fost În extaz când am auzit că aveam și după-amiaza liberă. Desigur, timpul acela În plus Însemna Încă o ocazie de a mă gândi la Sammy. În ultimele două săptămâni nu fusese o problemă, pentru că mă afundasem În pregătiri, dar mă cutremura gândul la cât de mult m-ar obseda, dacă aș avea puțin timp liber. Kelly achită nota de plată și toată lumea Își lua la revedere când Elisa mă luă deoparte. Pot să vorbesc ceva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]