1,673 matches
-
flori și pe fațadă, că e ciupită, a căzut tencuiala. Iubesc florile, pribegii mei, dintotdeauna. Acolo stau eu, la etajul doi. Nu-i nevoie să întrebi. Sunt grămadă, toți, în fața blocului. Te întreabă ei pe cine cauți. Te duc cu alaiul, până la ușă. Sau, dacă sunt în zi bună, încep să strige, de jos, de la intrare. „Hee, Gino! Ginooo, ieși la geam, fă! A venitără boieru’...“ N-ai să rătăcești, nici o grijă. Domnul Vancea, glumețul, nu înțelegea gluma, ca să vezi. Dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ale dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și dealuri melancolice. Tânăr profesor, cu fulare colorate și replici-mitralieră, vedetă care năuceste adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere audiența încântată, înfricoșată, așteptând lovitura. Profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o galerie de artă, iar acum se duce doar la petreceri. Suze deschide ușa de la intrare și aud vocea stridentă a Fenellei, urmată de un amestec de glasuri de fete care trăncănesc simultan. Fenny nu face un pas fără un alai de însoțitori gălăgioși. E ca o variantă de bonton a unei zeițe a ploii. — Bună! zice, năvălind în camera mea. Are o fustă de catifea roz foarte mișto de la Whistles, de care am și eu, dar o bluză maro cumplită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
veselă și mă grăbesc spre intrare. Abia în clipa când sunt cu mâna pe clanță îmi dau seama că nu mai e nimeni lângă mine. Unde s‑or fi dus? Nedumerită, mă uit în urma mea, și restul grupului intră în alai într‑o biserică mare de piatră, pe a cărei placă de la intrare scrie „Catedrala Sf. Patrick“. Aaa. Aaa, înțeleg. Când a zis „magnific lăcaș de cult“ a vrut să spună... Da. Normal. Ezit, cu mâna pe ușă, sfâșiată între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
se răzgândește. — La hotel nu am controlat dacă bilețelele cu adrese mai erau acolo, dar trebuie să fi fost, pentru că, dacă le-aș fi pierdut pe drumul de la Institut la restaurant, mi-ar fi fost restituite pe loc, fiindcă un alai Întreg de admiratori ne-a Însoțit, de la distanță, de la Centrul Cultural până la restaurant. Distanțele erau mici, nu departe se afla și hotelul. În schimb, când am plecat de la restaurant, se făcuse târziu, la ora aceea nici picior de admirator, eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
reușește să se ridice fără ajutorul nimănui. Merge drept, În tăcere; Înfățișarea semeață Îi acoperă ca un văl cuviincios veșmintele sfâșiate și obrazul plin de sânge. În fața lui, străji Înarmate cu torțe deschid calea. În urmă-i vin agresorii, apoi alaiul de gură-cască. Omar nu-i vede, nu-i aude. Pentru el, străzile sunt pustii, pământul e lipsit de zgomote, ceru-i fără nori, iar Samarkandul rămâne acel loc de vis pe care l-a descoperit cu câteva zile mai Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de cârmuitorul Drepcredincioșilor, și, la rândul meu, voi profita de acest moment de profundă satisfacție pentru a-i sugera un dar În dinari demn de o asemenea partidă. Ceea ce s-a și Întâmplat. Sultanul, cu totul Înflăcărat, a alcătuit un alai din care făceau parte vizirul, câțiva emiri, zeci de ofițeri și de demnitari, femei vârstnice din familia sa, Împreună cu sute de străji și de sclavi, cu care a dus la Bagdad daruri de mare preț, camfor, smirnă, brocart, casete Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
liniștea, chiar dacă Îi cădeau victimă. Calmul său Îi neliniștește, Îl simt resemnat, Îl cred Învins, se gândesc la propria salvare. Să fugă, să trădeze deja, să mai aștepte, să se roage? De două ori pe zi, hanul iese, urmat de alaiul apropiaților. Merge să inspecteze o bucată de zid, poporul și soldații Îl primesc cu urale. Pe parcursul uneia dintre ieșiri, unii locuitori tineri ai cetății au căutat să se apropie de monarh. Ținuți la distanță de străji, ei strigă că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fu coborât prin mulțimea vecinilor curioși: pumnul ridicat, gura deschisă. Înșirați pe două straturi, priveau cu frică ușurare și speranță dl. Vulpe, dl. Cățelu, dl. Chitic. La ieșirea Cristinei, toți începură să clatine din cap mârâind înfundat. Omul revoltat, cu alaiul său format din mine și soră-mea, o luă pe bulevardul principal, trecu de chioșcul de ziare unde venea să dezbată, trecu de alimentara Dârzenia, unde îl cunoșteau toate vânzătoarele și îi țineau pâine caldă sub tejghea de frică să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
țineau pâine caldă sub tejghea de frică să nu le reclame, trecu de șirul lung de blocuri și pătrunse în zona caselor. Aici ședeau mai toți prietenii lui. Apoi, când să cotească pe strada care ducea la intrarea în cimitir, alaiul se intersectă cu uriașul convoi care-l conducea pe bulibașa Soliman Ciocănaru. Un car cu patru boi căra trupul bulibașei; lângă sicriu stăteau drepți șase țigani cu prosoape la umăr. Fanfara cartierului Socaram scotea din acordeoane-țambale-trompete-tromboane sunete când sfâșietoare, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ascultase încremenit, doar bâțâind din pumn din când în când. Eu cu Cristina tremuram din toate balamalele să nu sară bătrînul din sicriu și să se ia cu țiganii, așa cum făcuse toată viața. Șatra, însă, satisfăcută de umilința îndurată de alaiul jerpelit, se milostivi să ne facă loc de trecere: ia lasă-i șî pă jegăriții ăștia să treacă, mânca-ț-aș! Să fie dă sufletu’ lu’ Solimanu’, că altfel nu trecea ei nici până mâine! Omul revoltat trecu vânturându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cânte, fredona ceva ce semăna cu hop! ș-odată stop! a lui Gică Petrescu. La prima răspântie frână brusc și-o întrebă pe Cristina pe unde s-o ia. Nu mai găsea drumul. La semnul țârcovnicului, doi cerșetori intrară în alai - să nu fie ceremonia prea sărăcăcioasă. În următoarea răspântie se opriră iarăși, complet pierduți prin noianul de cruci. Cristina sugeră o cărare buruienoasă; preotul se lansă cu disperare în direcția indicată. Acum mormăia veșnica pomenire cu parfum de Ionel, Ionelule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
flanca un tip scundac, cu favoriți stufoși, ce răspundea în principal la apelativul de Boss și care se agita cărând un coș, în a cărui scafă somnola o creatură mititică. Ariergarda reîncarnaților un Bursuc dolofan și un Iepure albinos încheia alaiul insolit, al noctambulilor zoriți. Cunoaște, vreunul dintre voi, un preot, un duhovnic? dorise să știe Îngerul, înainte de a se fi pus cu toții, în mișcare. Păi..., noi, ăștia, nu prea călcăm prin biserici... Că nu avem timp, se scuzase jenat Fratele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
nu mai vor boieri și că mai curând mor până la unul decât să fie iarăși batjocoriți și asupriți. ― Apoi las' să vă vedem la treabă, că de gură știu că sunteți buni! făcu Petre. 4 În gara Pitești aștepta un alai întreg de proprietari și arendași refugiați. În fruntea lor se afla fostul prefect Boerescu care, având în vedere primejdia națională, a lăsat la o parte considerațiile de adversitate politică și s-a hotărât să dea în primire prefectura noului titular
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de particule. Trecură pe platforma ascensorului situată între trenurile de aterizaj. Kane apăsă pe buton și platforma începu să coboare. Citi datele afișate în interiorul căștii. Senzorii costumului presurizat comunicau descreșterea altitudinii. Ascensorul atinse roca neagră. Dallas porni în fruntea micului alai, mai mult din obișnuință decât datorită unei reguli prestabilite. Făcură cu băgare de seamă primii pași pe suprafața globului. Lava era robustă și compactă sub ghetele lor grele. Un vânt furios îi ascultă pe când observau peisajul mohorât și neliniștitor. Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
magazie, iar acolo, în fața ușii, va aștepta popa, cu inelele. Pe lângă cel de alamă al meu, se mai ivise un ineluș, probabil de argint, fără piatră, care avea să fie a doua verighetă. Totul era pregătit. Lângă foișor am format alaiul. Ester m-a privit o clipă în ochi și m-a luat apoi de braț cu un gest sfios, pe jumătate jucat, ținând la piept, cu cealaltă mână, buchetul de flori. Abia i se vedeau trăsăturile feței prin voalul aranjat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
îmi strigă într-o engleză stropșită: "Maimuță albă!", apoi, văzând că nu mă supăr, ci îi privesc îngîndurat, cu lacrimi, se apropie de mine, stânjeniți, până încep să vorbesc cu ei în bengali și le împart gologani. Mă conduc cu alai, până la capătul satului. O seară puțin răcorită de ploaie, dar senină și îmbietoare la drum. Curând rămân singur pe șosea. Trec câteodată mașinile spre Calcutta, cu faruri mari, aprinse. Câte un om, doi, grăbiți. Mă întreb, așa, ce devreme se
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și durerile, cu vrăjelile! Deci. Unde dracu’ e gara? Ole-ole, Ceaușescu nu mai e! Liiibertateee!!! Cum toate lucrurile bune au un sfîrșit, pe data de 2 ianuarie Îl petrecem pe Moise (căruia i s-a făcut externarea) la poartă, cu alai. E foarte nedumerit că eu mai rămîn, fără să-și pună o clipă problema că el a stat În spital mai mult decît era cazul, neavînd, practic, nimic - poate un talent nativ pentru văicăreală artistică. Ne strecurăm prin mulțimea strînsă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
viața noastră, care naște efuziune și gesturi pripite - una dintre asistente, Înainte de a lăsa buletinul de vot În urnă, Îl sărută cu patimă. Nu ne ia mai mult de o oră să votăm toți pacienții din secție, după care tot alaiul, Împreună cu cutia uriașă, sigilată și ștampilată pe la colțuri, părăsește pavilionul ORL. Același lucru Îl fac și eu, cît se poate de ilegal, pe o ușă de serviciu, parcurgînd În viteză aleile pustii; un zumzet tonic, punctat de acute care vin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ochii de pe pervaz negriciosul Petcu și face semn cu mîna afară, printre zăbrele - vorbirea lui e foarte greoaie. Ă-ăăă-ă! mai exclamă el, În nici o limbă. Ne ridicăm care de pe unde stăm trîntiți și ne ducem la fereastră, ca să vedem cum alaiul electoral trece cu urna mobilă. Se pare că au obosit, pentru că se opresc la intersecția unor alei. Pauză de țigară. Unii s-au așezat pe bănci și Își suflecă mînecile cămășilor sau se șterg la frunți cu batiste, e o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bănci și Își suflecă mînecile cămășilor sau se șterg la frunți cu batiste, e o zi caldă, milițienii și-au scos chipiurile și Își fac vînt cu ele. Cutia e pusă undeva Într-o parte, unul dintre milițienii care Însoțesc alaiul, pentru că nu mai are loc pe bancă, se așază pe un colț al ei, așa, mai mult cu o bucă. CÎnd cutia trosnește, sare În picioare, ceilalți comentează, nu se aude ce, deși afară e liniște și toată lumea rîde. Privim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tine la cur, Încheie el cu un accent stricat, unguresc. Se pare că tot episodul a avut mai mulți spectatori decît am crezut noi. Nici nu știm cine rîde și de unde, pentru că se cutremură de rîs pavilioanele, plopii, văzduhul, În timp ce alaiul electoral Înhață urna, unii stînjeniți, alții rîzÎnd la rîndul lor, și dispare pe sub coroanele castanilor spre celălalt pavilion. Petcu e declarat eroul zilei. Seara Îl găsește fericit, așezat În pat, ochii i se Învîrt ca două mărgele negre, aproape independent
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care nu e de aur, e de fier și vopseaua verde s-a scorojit pe alocuri... pe poarta de fier nu scrie nimic cu litere din miere laminată. E doar o futută de poartă. Trecem prin ea veseli, ca un alai de nuntă. Iar dincolo de poartă... dincolo de poartă se Întinde acest drum de ciment, se Întinde, dar parcă urcă, urcă și iar urcă, nu e un drum, ci e o pantă, ceva care urcă brusc și nu se mai termină, Îți
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
chinuiau și care nu erau poate nimic mai mult, dar nici mai puțin, decât umbrele proiectate de propria ei moarte. Rezemată de consola căminului, cu fruntea înclinată, reflectată în oglinda mare, cu ramă de aur boltită, atingea cu duioșie micul alai de figurine de bronz care se găseau acolo de atâta vreme, încă de pe timpul lui Alan. Flăcările din cămin lingeau flămând buturugile, și se micșorau, ca tot atâtea imagini ale gândurilor ei. Cât de diafană și de curată era cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aceasta intențioase să le ia de acolo, dar uitase când aflase că Papucul nu urma să fie ocupat de John Robert. Își strânsese doar culorile și pensulele, tristă, pitorească amintire a vieții ei de pictor ratat, dar lăsase în casă alaiul de zeități. Hattie adusese una dintre ele în dormitor, o făptură cu un cap roșu de câine și ochi bulbucați, și o așezase alături de iepuraș, focă și văsulețul japonez, dar cine știe ce scrupul supertițios o făcuse să ducă statueta repede la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]