1,931 matches
-
pentru aceasta la ipoteza „sufletului frumos“, unitar, aflat în armonie cu sine și fiind, astfel, o oglindire a infinitului. Odată ce individul nu mai este privit speculativ, ci tocmai în caracterul lui tranzitoriu, contingent, simbolul îi vorbește despre o lume abstractă. Alegoria este metoda de a vorbi despre o lume în care prezența infinitului a devenit insesizabilă: „Benjamin saw allegory as capturing the world, not in its fullness and perfection, but in its ruination and fragmentation. [...] Allegory is not a failed symbol
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
care prezența infinitului a devenit insesizabilă: „Benjamin saw allegory as capturing the world, not in its fullness and perfection, but in its ruination and fragmentation. [...] Allegory is not a failed symbol; it is the divine symbol’s creaturely counterpart.“ Rolul alegoriei, în opoziție cu simbolul, este să realizeze, în planul exclusiv al creației, o țesătură de trimiteri fără semnificație absolută. Istoria ca moarte, deci ca natură, se construiește alegoric, în forma unei scriituri a materiei: fragmentare și diferențiere a lucrurilor, dincolo de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
identitate sau semnificație ideală. Analiza gramatologică a lui Derrida, mai exact modul în care, arată autorul francez, semnificatul transcendental este deconstruit pentru a surveni mișca rea diferanței poate fi invocată din nou în acest loc. Din punct de vedere exegetic, alegoria păstrează caracterul de expresie a istoriei ca decădere și moarte. Ea are un caracter convențional, este scriere codificată, al cărei interpret nu mai este geniul care vizează, dincolo de forma materială, înțelesul etern, ci autoritatea ezoterică, cel care descifrează, în cuvinte
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ca decădere și moarte. Ea are un caracter convențional, este scriere codificată, al cărei interpret nu mai este geniul care vizează, dincolo de forma materială, înțelesul etern, ci autoritatea ezoterică, cel care descifrează, în cuvinte, ruinele acestui înțeles. Astfel, notează Benjamin, alegoria nu este frumoasă. Ea nu are rolul de a împăca semnificațiile, ci de a le menține în dispersie, întrucât această dispersie le vă dește originea transcendentă. Zeul alegoriei, spre deosebire de cel al simbolului, este absent; abia astfel, el salvează lucrul, nu
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ezoterică, cel care descifrează, în cuvinte, ruinele acestui înțeles. Astfel, notează Benjamin, alegoria nu este frumoasă. Ea nu are rolul de a împăca semnificațiile, ci de a le menține în dispersie, întrucât această dispersie le vă dește originea transcendentă. Zeul alegoriei, spre deosebire de cel al simbolului, este absent; abia astfel, el salvează lucrul, nu eternizându-l, ci tocmai dezvăluindu-i caracterul de lucru. Ruinele Romei antice vorbesc, altfel spus, mai cu putere de spre Cetatea Eternă decât reconstrucția sa actuală. Considerarea lucrului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
muritor, decă zut al lumii; ea este sesizată „în amurg“, în clipa dispariției sale. Iar melancolia ca afect dialectic are ca obiect tocmai această viață. 1.3.2. Imaginea dialectică și lumea urbană Secolul al XIX-lea pierde din vedere alegoria ca formă a limbajului, dar îi transferă puterea dialectică asupra imaginilor noutății: „Wie im XVII. Jahrhundert die Allegorie der Kanon der dialektischen Bilder wird, so im XIX. Jahrhundert die Nouveauté.“ În ambele cazuri, cel al dramei baroce sau al „formelor
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
prologul epistemo critic, amprenta „autenticității“. Gestul colecționarului de antichități este unul de asemenea profetic: în economia sa, obiectul își pierde valoarea de marfă, pentru a-și recăpăta calitatea de „vestitor“ viu al lumii care i-a dat naștere. Imaginea dialectică, alegoria secolului al XIX lea, aduce astfel ideea barocă a unei lumi „ruinate“, fragmentate, discontinue din domeniul limbajului poetic în cel al condiției concrete a obiectelor istorice. Negativitatea liberă, infinită a imaginii dialectice face din aceasta o scriitură a timpului. Istoria
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
experienței, ci, în mod dialectic, reve larea originarului, deci a autenticității, în fenomenul propriu-zis, așa cum se „donează“ acesta din punct de vedere empiric. Colecționarul este, de exemplu, „subiectul“ unei astfel de ex pe riențe, iar Eduard Fuchs, figura sa paradigmatică. Alegoria, respectiv imaginea dialectică sunt modalitățile care înlocuiesc, aici, reprezentarea conceptuală abstractă. Flaneurul, voi încerca să arăt în capitolul al treilea, este el însuși o alegorie a acestui mod de cunoaștere. Prin urmare, Benjamin nu limitează câmpul cunoașterii la fenomenele lingvistice
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de exemplu, „subiectul“ unei astfel de ex pe riențe, iar Eduard Fuchs, figura sa paradigmatică. Alegoria, respectiv imaginea dialectică sunt modalitățile care înlocuiesc, aici, reprezentarea conceptuală abstractă. Flaneurul, voi încerca să arăt în capitolul al treilea, este el însuși o alegorie a acestui mod de cunoaștere. Prin urmare, Benjamin nu limitează câmpul cunoașterii la fenomenele lingvistice sau la cele religioase, ci le consideră pe acestea paradigmatice pentru orice tip de experiență istorică. Con ceptul de „revelație“, de pildă, sau „gestul“ traducătorului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Haggadah zur Halacha stehen.“ Ea este mai degrabă citată, decât înțeleasă. Interesant este modul în care Benjamin vorbește despre parabolă ca relicvă (Relikt) a doctrinei, urmă, dar și vestitor al acesteia: formă a exilului lumesc (Metamorfoza este, pentru Benjamin, o alegorie a exilului vieții) în care se întrevede, fără formă, fără conținut, evenimentul Judecății. Experiența lumii despre care vorbește Kafka în parabolele lui corespunde conceptului de „experiență istorică“ la Ben jamin. Este o experiență a stării de creatură și a dialecticii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
într-un univers fantasmatic, din care flaneurul însuși face parte. Astfel, construcția perceptivă a orașului presupune în primul rând deconstrucția sa: reperele și traseele sale cotidiene, aflate sub semnul unei rațiuni de ordin tehnic, devin prin flaneur personaje ale unei alegorii. Lectura modelează percepția, articolul de ziar capătă consistența evenimentului pe care îl relatează. Personajele străzii devin pentru flaneur întruchipări multiple ale propriei ființe, fiind în același timp urme ale lumii care îl înconjoară. În mod radical însă, deconstrucția se realizează
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
măștile, colindătorul arcadelor privește vitrinele, însă nu pentru a cumpăra. Per spec tiva sa este una „metafizică“, prin sesizarea noutății, a po si bi lităților obiectelor, a modului cum acestea sunt înlocuite sau intră în circuitul consumului. Legile economice devin alegorii înghețate în forma expunerii mărfurilor. În Zentralpark (1939), Benjamin citește în Baudelaire intenția de a face vizibilă aura proprie mărfii, umanizând-o în figura prostituatei. Este im por tantă sesizarea acestei funcții în cazul flaneurului și, odată cu ea, deconstrucția radicală
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
textului. Rescrierea proiectului kantian pe care o anunță Benjamin respinge această înțelegere. Mai degrabă, textul este el însuși o materialitate „ideală“, o funcție alegorică infinită pe care actul lecturii o transpune în experiență. În același fel, flaneurul „citește“ orașul ca alegorie istorică, iar similaritățile pe care le sesizează - unele amintite mai sus - dau orașului pe care îl parcurge un chip care se desfășoară între infinite suprafețe, în spații infinitezimale ale istoriei sau, cu alte cuvinte, în tensiunea imaginii dialectice. Profunzimea imaginii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
dezvăluie potențialitățile magice. Franz Hessel, cu „celebrarea“ berlineză a timpului petrecut împreună cu Benja min în Paris, este ultimul ghid urban menționat în Berliner Chronik și paznic (Hüter) al experienței urbane care își regăsește caracterul speculativ. 4.1. Metropola: text, rămășiță, alegorie „Scrierile urbane“ ale lui Benjamin formează o prea fragilă unitate ca să permită o discuție generală pe marginea lor. Dincolo de ideea comună, amintită deja, a înțelegerii metropolei ca o cristalizare a modernității în forme arhitecturale, personaje și gesturi cotidiene, diferențele radicale
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
aceste gesturi se compun în imaginea unei „asceze“ a subiectului și a structurilor sale constitutive pentru a lăsa locul survenirii obiectului în istoricitatea sa originară. Semnele acestei istoricități, arată Benjamin, se înscriu ca urme pe chipul lumii, transformând-o în alegorie. Imaginea dialectică este, pentru secolul al XIX-lea, ceea ce este alegoria pentru baroc. Descriind metropola ca imagine dialectică, Benjamin face o incursiune în caracterul istoric al lumii moderne, iar „cunoașterea“ acestei lumi înseamnă, de fapt, identificarea amprentei autentice a originii
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
a structurilor sale constitutive pentru a lăsa locul survenirii obiectului în istoricitatea sa originară. Semnele acestei istoricități, arată Benjamin, se înscriu ca urme pe chipul lumii, transformând-o în alegorie. Imaginea dialectică este, pentru secolul al XIX-lea, ceea ce este alegoria pentru baroc. Descriind metropola ca imagine dialectică, Benjamin face o incursiune în caracterul istoric al lumii moderne, iar „cunoașterea“ acestei lumi înseamnă, de fapt, identificarea amprentei autentice a originii în semnele materiale care îi com pun fizionomia. De data aceasta
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
că realitatea vizibilă, măsurabilă, definibilă, reprezintă doar prim planul unui inefabil sistem universal. Era imposibil să comunici în mod direct o experiență din acest sistem; se putea face numai prin sugestii și aluzii. Acesta este motivul pentru care metaforele și alegoriile poeților și pictorilor simboliști au arătat că lucrurile imposibile în natură ar putea fi experimentate numai în anumite condiții vis, transă, extaz"5. În teoria cu tentă cognitivistă propusă de Hofstätter persistă o ambiguitate structurală și fondatoare deopotrivă: simbolismul constituie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de mediere. Un alt mod de inserție în această realitate de ordin secund este decelabil la nivelul unei retorici, a unei gramatici a deformării, a inflexiunii prin aluzie, sugestie etc. care include o stilistică proprie, o codificare estetică prin metaforă, alegorie, simbol. Considerațiile lui Francine-Claire Legrand în "The Symbolist Movement" cu privire la pictura simbolistului belgian Ensor, relevă caracterul specular al simbolismului, care se folosește de convenția mimetică a transcrierii realității pentru a o submina printr-un subtil indice de refracție, care scoate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ale căror sângeroase enigme le compara și descifra, adunând laolaltă și topind într-una singură legendele provenite din Extremul Orient, metamorfozate de credințele altor popoare, el justifica astfel fuziunile sale arhitectonice, amalgamurile luxoase și neașteptate de subiecte, hieraticele și sinistrele alegorii stimulate de neliniștitoarele clarități ale unei nevroze de-a dreptul moderne; și rămânea, pentru totdeauna îndurerat, obsedat de simbolurile perversităților și iubirilor supraomenești, ale destrăbălărilor consumate fără uitare de sine și fără speranțe"43. Panegiricul huysmansian relevă permanenta și insuportabila
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
filozofice, învie cu un sens nou o legendă, desfășoară o evoluție luminoasă alături de o inspirație cugetătoare. [...] E o pictură intelectuală, idealistă: ea nu a putut fi pricepută nici de arta academică, predominate de imitația spiritului greco-latin, de imitații palide, de alegorii banale și de anecdote, nici de novatorii cari reduc pictura la simple efecte de lumină, la o searbătă și meschină realitate. Această pictură, cu înțelesuri profunde și cu expresiuni tehnice fastuoase ca o râurare de purpură presărată de pietre prețioase
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
iconografic care a împrumutat "elementele sale idiomului artistic al lui Puvis de Chavannes"58. Analizând aceste proiecte, dintre care numai Munca va fi realizat, istoricul de artă sesizează întrebuințarea civică a unui limbaj plastic simbolist, de la nudul feminin senzual, la alegoriile sensibilizate, de la gesticulația hieratică, la spiritul emblemelor, de la lirism, la spiritualism etc. Pictorul de origine română aplică principiile unei picturi murale impregnate simbolist ale maestrului francez. "Utilizarea tentelor pastel, respectând tonalitatea mai mult sau mai puțin gri a pietrei, absența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o transformă complet în opusul ei. Cele trei tablouri destinate să decoreze plafonul Universității din Viena, Filozofia, Medicina și Jurisprudența, trebuiau să reprezinte alegoric victoria luminii, respectiv a rațiunii, asupra forțelor întunericului, respectiv ale pulsiunilor instinctuale. Ele devin la Klimt alegorii ale eșecului rațiunii. Böcklin nu are vehemența lui Klimt, dublată în forul interior de rezistența pe care o ridică cercurile naționaliste vieneze în fața picturilor sale, pentru care pictorul va trebui să schimbe comanditarul. Böcklin conferă antichității un nou suflu, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
precum Bătălia Centaurilor (1873) pune în scenă dezlănțuirea forțelor naturii într-un mod haotic. Dacă schițele făcute pentru acest tablou situează conflictul la nivelul înfruntării a două formații diferite, centauri și lapiți, ilustrând în opinia lui Henrik Brummer o posibilă alegorie a războiului Franco-Prusac din 1870, în cazul tabloului, acest conflict este dizolvat. Violența nu mai polarizează, ci este întoarsă asupra celui care o diseminează; centaurii luptă acum între ei cu o furie cumplită, care împrumută parcă ceva gigantomahiilor. Pulsiunile instinctuale
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
o mică statuetă de tanagra stă Nuda Veritas, care ține în mână, nu o lance precum cea purtată de zeiță, ci o oglindă pe care o așază în fața omului modern. Scenariul războinic ocultează o formulă subversivă a sa, care minează alegoria demnității cognitive și virile a zeiței reprezentând virtutea supremă a Auflklärung-ului vienez: Rațiunea. Nuda Veritas pe care Klimt o pune în relație cu Atena-Rațiunea apăruse deja în pictura sa, separat, (Nuda Veritas, 1898), invitând la un examen specular al modernității
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul său simbolic, abstract, este bulversat de atributele fizice detaliate, prin "feminizarea" sa în datele fiziologice. Nuda Veritas cu forme provocatoare și păr pubian de un roșu aprins a devenit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]