1,439 matches
-
se arată ofuscat de ideea unui ajutor primit din partea femeii: " Mi se pare penibil să obțin cel mai neînsemnat sprijin datorită nevestei mele!". Egalitatea între sexe n-ar fi decît o inutilă utopie. "Feminitatea, remarcă d-na Petraș, înseamnă pastă amorfă, docilă, în mîinile creatorului. Ștefan Gheorghidiu este un demiurg orgolios construind dintr-un material indiscutabil superior, excepțional (propria imaginație a sentimentelor), pe un loc dorit abulic și sclipitor (femeia). Respectarea întocmai a schemei proprii satisface vanitatea acestui meșter Manole. Că
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
nucleelor. Este momentul în care Ion Gheorghiu își redescoperă Grădinile. Conversația cu Arcimboldo sfîrșește prin a fi o conversație cu sine însuși, o competiție acerbă cu propria sa capacitate de a absorbi și reformula realul, indiferent dacă el este unul amorf și aleatoriu sau unul deja organizat în forme culturale. Iar Arcimboldo este restituit, finalmente, nu doar picturii pur și simplu, ci și unui stadiu placentar al imaginii, asemenea organismelor care se reintegrează în lumea elementară prin desfacerea lor în entitățile
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]
-
natură, în special de lemn și de piatră, asupra cărora se poate interveni aproape organic, prin tehnici care au rămas, practic, neschimbate de la începuturile lor, cum ar fi cioplirea directă, sculptorul nu a adăugat realului forme noi, nu a civilizat amorful, ci doar a eliberat ceea ce materia însăși ascunde misterios în sine, ceea ce este înscris fatalmente în codul ei genetic. Prin vîrsta viziunilor sale și prin firescul desăvîrșit cu care se așază în lumea elementară, Apostu este contemporan cu dinozaurii, este
Noul exil al lui George Apostu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17269_a_18594]
-
îl descrie la fel pe grec, doar că într-o sintaxă mai pedantă: „Nici, baremi, unuia dintre faimoasele tratate ale lui Crisyppos din Cilicia (fără de care, pare-se, stoicismul ar fi rămas la stadiul cutărei «stări de suflet» - flasc și amorf: nearticulat logic), maestru și inovator al silogisticii eline (care, prin inferența propozițională, devine alta decât a lui Aristot) etc. etc.” Surprinzător de multe secvențe de aici par să împărtășească suflul Afinităților. E foarte interesantă de exemplu, coincidența (p. 26) de-
Afinități efective by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3648_a_4973]
-
cele mai multe ori de mari dimensiuni, dar niciodată suficient în limitele lui materiale pentru că el este iluzia Spațiului însuși pe care pictorul încearcă patetic să și-l însușescă, folosindu-se provizoriu de cel pe care tocmai îi are la îndemînă. Alături, amorfă ca însuși oceanul primordial, se găsește culoarea, această materie vîscoasă, clocotind ca un cîmp de vulcani noroioși, atonală prin chiar excesul tonurilor încorporate; și ea o variantă a golului ce acoperă totul cu griul său nediferențiat și fără limite. Pictura
Teodor Moraru între pământ și lumină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12568_a_13893]
-
le-au precedat. Ele nu sînt decît agenți provocatori în viața autonomă a limbajului, care trebuie să-și afirme atît propriile energii, cît și să dezvăluie, fără a risipi misterul, ca într-un adevărat scenariu inițiatic, miracolul unei nașteri, coagularea amorfului, triumful ordinii asupra neantului. Invocînd forme, plonjînd în vîscozitățile memoriei, devoalînd procesul de extragere a unui chip din placenta propriei lui virtualități, pictorul nu face decît să realimenteze conștiința de sine a limbajului, să-i consolideze polimorfismul și, simultan, forța
Teodor Moraru între pământ și lumină by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12568_a_13893]
-
lor în ordine simbolică, au ceva din metabolismul și din mecanica naturii înseși. Sculptorii sunt, în aceste cazuri, mai puțin voluntariști și estetizanți și cu mult mai mult un fel de agenți ai materiei și de regizori discreți ai lumii amorfe. Nu întîmplător, indiferent de datele lor personale, de temperamentul artistic și de opțiunea estetică, toți sculptorii au ca preocupare comună validarea cît mai convingătoare a ceea ce blocul de piatră conține virtual în sine și nu situarea adversă față de o geologie
Construcție versus administrație (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16005_a_17330]
-
e primit cu brațele deschise și pus la treabă spre folosul ficțiunii.) Cu atât mai mult cu cât, într-un spațiu plurilingv și multietnic, globalizarea amenință să șteargă diferențele locale, iar "specificul" helvet pare să se dizolve într-un fundal amorf: "Unde sunt? Unde pot identifica "spiritul locului"? De unde știu că e Zürich, in der Schweitz, iar nu Toronto, sau Pekin, după un război atomic?" În aceste condiții, autoarea experimentează două tehnici de recuperare a pitorescului. Pe de o parte, ea
Alisa în țara literaturii by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11757_a_13082]
-
de drumuri („Merrit Parkway” - 1959) și, în fine, inspirate de împrejurimile noii sale case din East Hampton („Ușă spre râu” - 1960) - păstrează, ca și figurile, elemente recognoscibile. Paleta coloristică este din ce în ce mai deschisă, mai senzuală, spațiile libere mai dominante, amintind energia amorfă și în același timp captivantă a tablourilor târzii ale lui Turner. Unul dintre subiectele cele mai dezbătute apropo de moștenirea artistică a lui de Kooning este cel legat de relevanța operei sale târzii. Artistul a continuat să picteze până în ultimii
Între figurativ și abstract: Willem de Kooning by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/4827_a_6152]
-
cumpănă al existenței sale, personajul-narator își contemplă cu tristețe, dar și cu luciditate soarta: Destinul anunțat cândva fastuos îmi jucase o festă urâtă, dacă nu cumva mi-o jucasem singur, dar n-ar servi la nimic să mă plâng. Traversasem amorf vârste și situații, nu știu cui îi semănam sau dacă semănam cuiva, dar obstinația și pasiunea de a mă devota unei idei îmi lipseau. Istoria atâta cât se făcea și cum se făcea pe atunci, trecuse astfel pe lângă mine fără să lase
Între două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7179_a_8504]
-
pe care o cam șterpelisem, și am plecat fugind spre stația lui 331. În autobuz, nimeni nu vorbea, dar nu părea nimic suspect. Traversam orașul și mă întrebam dacă nu e o aiureală ce auzisem. Traversam aceeași lume anostă și amorfă ca în fiecare zi. La Perla, la intersecția cu Ștefan cel Mare - atunci nu era și sfînt - 331 a întors. Își scurtase traseul. Am fugit pînă la Hotelul Dorobanți. Și am întors privirea spre dreapta. Am dat cu ochii de
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
și al autoreflexivității. Creînd forme noi, sculptorul adaugă realului modalități de agregare pe care acesta nu le-a generat singur, dar, în același timp, el reflectează chiar asupra mecanismului de instituire a lumii, propune o varinată scurtă a drumului de la amorf la structură, de la inert la dinamic, de la indiferent la semnificativ, de la materie la spirit, de la Pămînt la Cer. Acest treaseu ascensional, care purifică permanent discursul, care elimină materia pînă la limita suportabilității și care dă prevalență aerului și luminii în
Sculptura, de la materie la sens (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7921_a_9246]
-
este mai interesant într-un continuu spectacol al scindării. Pe de o parte, narativ și iconolog, el îl caută pe Dumnezeu cu o obstinație și cu o umilință aproape de masochism, iar, pe de altă parte, își exihbă permanent fascinația pentru amorf și coruptibil, pentru materia precară și pentru miasmele cărnii intrate ireversibil în fermentație. Citatul din Biblie, invocația cristică și transparența icoanei, ambalate în note de jurnal și în felurite cogitații colorate moral și metafizic, se împreună cu trupul nud din fotografii
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
ele altfel decît plastic. Deși apropiate, ele trăiesc autonom, deși juxtapuse, ele sfîrșesc prin a fi solitare. Tabloul devine, astfel, o imagine extinsă a lumii și o metaforă dezvoltată a realității înseși. Dar a unei realități care a ieșit din amorf și trăiește deplin experiența maximei diversități într-o exemplară unitate. într-un anume fel, pictorița preia, la altă scară, mai puțin mecanică și, în consecință, mai puțin previzibilă, visul totalizator al lui Arcimboldo. Numai că portretul iese acum din particular
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7461_a_8786]
-
de dicteu automat smuls avangardiștilor și făcut accesibil, în chip democratic, tuturor veleitarilor. Cred că nițel creier nu strică nici unui vizionar. Sînt atâtea volume fără un proiect coerent și o idee, măcar, urmărită de dragul cititorului, dacă nu al poeziei; pagini amorfe în care, oricît ai săpa, nu vei ajunge nicăieri; versificări ce acoperă, sub un bombasticism modernist ori un minimalism postmodernist, o deplină platitudine a gîndirii poetice producătoare. Generația '80 a adus în poezia noastră tocmai reflecția asupra actului creator, desfășurată
La vie en prose by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11629_a_12954]
-
oricît de sumară prin istoria culturii noastre se va observa negreșit că ea are o structură oligarhică, oarecum asemănătoare binecunoscutelor modele politico-economice din țările Americii Latine. Un număr mic de personalități a acaparat cam toate teritoriile spiritului, în timp ce o masă amorfă, o foșgăială de nume și de chipuri, abia dacă acoperă vreo cîteva pogoane. Clasa de mijloc a culturii, cea care asigură vigoarea, continuitatea și dinamica unui organism sănătos, dacă nu lipsește cu totul este suferindă, costelivă și somnambulă. Pus alături de
Decalogul artistului de mijloc by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7303_a_8628]
-
utopic al reînvierii micii familii muncitorești într-o întreprindere capitalistă, evocă aceeași atmosferă de familiaritate caldă, de bonomie. Este ceea ce s-a salvat din comunism, în contra lui, sugerează Stere Gulea, umanitatea acestor oameni simpli. Cu totul altceva aveam în masa amorfă de muncitori din ultimele scene ale Reconstituirii (1971) lui Lucian Pintilie. Legătura lor cu comunismul ca ideologie este nulă. ?i încă un fapt, comunismul nu există în această comunitate, din el au rămas o serie de amintiri, dar capitalismul apare
Estalgie și puțină uitare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/3275_a_4600]
-
dintre cele mai apreciate dicționare de interpreți, în care a extins mult geografia muzicală a Europei spre Est și încă de la prima ediție din 1982 a acordat un spațiu generos artiștilor români. Sensibilitatea sa cultivată i-a dezvăluit pe străzile amorfe ale Bucureștiului urmele "micului Paris" despre care îi vorbise prietenul său Marcel Mihalovici și a descoperit consonanțe ascunse între limba română și o anume specificitate a ductului muzicii enesciene. Este o muzică de care s-a apropiat cu pasiune ca
Oameni care sunt by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15969_a_17294]
-
a-i culcă la pămînt și de a freca pantofii de hainele supușilor libidinoși. Gloata are doi stăpîni acum. Doar ei au apucături diferite în a terfeli. Restul rămîne neschimbat în spectacolul lingăilor deformați de greutatea burților grotești, de cenușiul amorf, tern în care își tîrăsc, ca șobolanii, existentele. Frică schimonosește. Este impresionant cum fiecare actor poate să prindă atîtea fete de mirare, de trădare, de abil învîrtitor de perii și periuțe, de perplexitate. {i Valentin Teodosiu, si Ion Chelaru, si
Un funcționar din Petersburg by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6550_a_7875]
-
aceeași direcție și păstrînd poziționarea polemică față de mimetismul sculpturii clasice, se situează interesul Doinei Lie pentru forma arhaică, pentru volumul în sine, fără niciun referent exterior. Privirea adîncă în urmă, spre un cosmos incipient, spre o civilizație litică, la limita amorfului cu primul pas către structură, îi prilejuiește artistei o dublă deschidere: pe de o parte, spre experiențele stricte ale contemporaneității europene, spre forma autonomă, desprinsă de orice model nemijlocit sau reper preexistent și, pe de altă parte, spre propriul său
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
așezat și interesul artistei pentru o altă etapă majoră din experiența artistică și spirituală a Europei, și anume goticul. Așa cum George Apostu este singurul nostru sculptor de factură romanică, un constructor și un vizionar al formelor grele, abia desprinse din amorf, Doina Lie este singurul nostru sculptor gotic, cel puțin printr-o secvență bine definită a operei ei. Deși, în lucrările din această categorie, se întîlnesc deopotrivă elemente postbizantine, cubiste și expresioniste, caracterul fundamental rămîne acela gotic, spiritual și mistic, în
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
soi de lirism moldovean, dar numai pe alocuri și în cantități corecte. Dragostea dintre doamna Pelaghia și domnul necunoscut nu e doar un adulter între vecini, ci și o instabilă, precară, dar reușită de fapt formă de evazionism sentimental. Trăirile amorfe ale acestei femei produc mici insule de modernism analitic de bună calitate: "Avea impresia că, în drum spre casă, străbătuse un tunel. Amintirile zilei pe cale de a se încheia îi ațineau calea, punîndu-i întrebări, o însoțeau ca niște mici duhuri
Umor și metafizică by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16065_a_17390]
-
interesante sunt legitățile de compoziție și mecanismele de funcționare ale fragmentelor lui Vișniec. Practic, într-o emisie neîntreruptă de limbaj, cu straturi dificil de disociat, atât de invocata conjuncție dar e singura în măsură să confere o sintaxă acestei mase amorfe. Să organizeze, să medieze, să introducă o normă. Fiindcă dar e un indicator al feluritului. Asigură și încurajează enunțarea, însă îi pune unicitatea sub semnul întrebării. Orice poate fi rostit, sub rezerva că acestui orice i se alătură și contrariul
Matei Vişniec, dar... by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9889_a_11214]
-
prin obiectele neutre și prin atmosfera, către un limbaj artistic imposibil de confundat. După toate elementele care pot fi inventariate dintr-o singură privire, el nu este nici unul de sculptor și nici unul de grafician. Lipsesc de aici materiile grele, substanțele amorfe și uneltele copleșitoare ale sculptorului, dar și formele fragile, compoziția complicată și întreaga tehnologie, cu aerul ei medieval, din universul celui de-al doilea. Prin simplitate, prin lipsa oricăror intenții de a dubla realitatea și prin natura obiectelor și a
Atelierul fără Artist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17540_a_18865]
-
după scheme minore, însăși realitatea. Sculptura și fotografia lui Peter Jacobi reprezintă, în sisteme de codificare diferite, perspective specifice asupra aceleiași existențe materiale și simbolice. Așa cum sculptura, în speță forma, se naște ca un act simbolic în vădită opoziție cu amorful substanței pe care o absoarbe spre a o redefini, fotografia este vehiculul prin care lumea reală, ezitantă și perisabilă în discursivitatea ei cotidiană, se proiectează în spații incoruptibile, înfrînge temporalitatea și respiră vizibil aburul transcendenței. Dacă prin această sculptură, ingenuă
Peter Jacobi - schiță pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11350_a_12675]