1,343 matches
-
Eu nu pot să vă pârăsc, se tânguia mirele. Privind la îmbrăcămintea lui, ca un resort sări în sus celălalt Nicos, unchiul Nicos: — Ce cauți tu aici? Cine este în locul tău la exaporit? — Un tovarăș de școală. — Cine? Groaza îi amuțise pe toți. — Cine? urla ca scos din minți unchiul Nicos. — Nu pot spune. — Ești nebun? Am pus chezășie pentru tine. Mâine mă ia cu ienicerii și mă spânzură. Ba ne spânzură pe toți, vând femeile și iau tot aurul. Cine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
din grămada de lână scărmănată și nici cum își dregea glasul maica mare, care după o pauză reluă firul vorbei. Ascultă, tu, Stanco, aud că bărbatul tău cam chefuiește seara cu tovarășii de vânătoare sau de alte treburi. Toate femeile amuțiră. Maria se opri mirată din dansul ei ca un zbor neobosit. Stanca se făcu roșie ca para focului, căutându-și cuvintele de răspuns: — De, maică mare, știu eu? Bărbații fac după cum le este voia. Femei din trei generații: Stanca, văduva
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
povestea ce frumos se cântă la papistași în biserică. L-a auzit și sfinția sa vlădica. Cred că de-aia l-a chemat pe Filotei. Îi păruse rău să audă un Cantacuzin că laudă papistașii... Nu se mai auzea nici o răsuflare. Amuțiseră parcă și bătăile inimii. Poate la domnia ta, Marico. — Ba. Mie îmi bătea inima să-mi spargă pieptul. Știam de toată strădania sfinției sale. — E tare bătrân. Îl simt cum pleacă dintre noi cu fiecare zi ce trece. Parcă ar vrea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
unele la Moscova, altele la Viena. Să vedem care răsuflă. Vreau să aflu cine mă vinde la padișah, rușii sau nemții? Dar, dacă vânzătorul este aci, îl termin eu de Duminica Moșilor, în Târgul de Afară, spre bucuria prostimii. Boierii amuțiseră cu toții. După atâta pace și liniște multora le mai stăruia amintirea executării în plină iarnă într-un spectacol de bâlci a lui Staicu Merișanu și Preda Proroceanu, după o judecată amănunțită în divanul cel mare. Li se părea totuși că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
domina toata mahalaua dangătul gros al clopotului adus de Constantin bei de la Viena. Ca într-o răscoală a sunetelor, prindeau să-i răspundă, ascuțit și rapid, zeci și sute de clopote parcă înspăimântate că o să-și piardă rândul. Și iar amuțeau. O clipă doar, apoi răpăitul de toacă îl împresura pe Selin de peste tot ca loviturile de grindină, iar în rafalele de bătăi seci se distingea doar prin rezonanța nobilă a metalului același prim dangăt de clopot venit de undeva de
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
picioarele, mutul dansa în mâini; dacă flăcăii săreau în sus, el făcea tumbe; de se închinau la domn, el se închina lui Selin, și tot așa, în aparență contradictoriu, sublinia armonia dansului și a acrobațiilor. Nu se întunecase când au amuțit lăutarii, ca să lase să se audă ceilalți lăutari ce aduceau încă trei cete de călușari. De ce vorbesc românește? îl întrebă mirat Selin pe Toma Cantacuzino. — Așa vorbesc ei, sunt aromâni sau chiar români curați. — Sunt mulți pe aici? Or fi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ale apusului, cei doi aruncau umbre lungi pe câmpul gol al întâlnirii, acolo în afara zidurilor cetății de la Turtucaia, și asta le da în ochii privitorilor dimensiuni de basm. Era ceasul când încă muezinul nu chemase la rugăciune, când păsările zilei amuțesc și cele de noapte nu-și încep cântul. Mai erau câțiva pași. Mitropolitul se opri, înălță fruntea spre albastrul bolții și oftă, apoi binecuvântă cu amândouă mâinile bărbatul din fața lui. Vodă îl privea pe sfinția sa și încerca să-l cuprindă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
atunci îl numesc eu pe cel ce este vrednic de asta: să fie domn vel logofătul Ștefan Cantacuzinul. Fusese imbrohorul un om extraordinar, care știuse să domine adunarea boierilor? Nu, groaza era cea care stăpânea în sala mare a divanului. Amuțiseră cu toții. Marele logofăt Ștefan Cantacuzinul, alb la față, se ridică în picioare. Imbrohorul îi făcea semn cu mâna să se apropie, dar el, bărbat de patruzeci de ani, nu putu. Îi tremurau picioarele și simțea că dacă face un pas
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
pe o tipsie... — Taică, taică, nu vreau să mor! Dacă trec în legea turcească, așa spunea ieri cadiul, că dacă trec la Coran... Taică, măria ta, sunt nevinovat, mi-e frică. Lasă-mă, taică, nu vreau să mor, țipă copilul, amuțind pentru o clipă toată suflarea ce era de față. Pentru o clipă doar, la fel cum înaintea furtunii un scurt răstimp toată firea se oprește stăpânită de o liniște amenințătoare, o clipă și rumoarea, ca un val care crește, ajunse
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
asta, lumina mea, să-ți cânt... Hai nani, nani, Lumina mamii... ...Si iar rămân de parca nu mai găsesc cuvânt Din tot ce-ti spun alt-data in cântecele mele, Și feți-frumoși, si zâne, si cer, si flori, si stele Și-au amuțit povestea de parca nu mai sunt... Hai nani, nani... Adormi in caldu-ti leagăn, lumina mea, si taciNu pot cânta si încă nu ești destul de mare, Ca sa-ti pot spune basmul cel nesfârșit, in care Se sting de frig si foame copiii
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
mei, nu aș vrea să plec fără să vă spun ce trebuie să faceți atunci când eu nu voi mai fi. Pentru că v-am iubit foarte mult, am să vă spun la fiecare câte ceva. Eu Îmi stăpâneam cu greu lacrimile; toți amuțiserăm și aveam privirile Îndurerate. Doamne, mă gândeam, cât de lucidă și verticală este În fața morții! Își Îndreptă privirile spre mine și-mi spuse: Draga mea, pe tine, care mi-ai fost ca o fiică, am să te rog să mă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
vizite, cânta pe pragul de la bucătăria de vară, iar câteva gâini fugeau de gâștile gălăgioase pe după stogurile de fân. Brusc toată lumea a căzut. Nu lin ca frunza din pom, a căzut ca un dangăt de clopot, și s-a oprit. Amuțise lumea și ne-am uitat în jur. Liniște. Nu era mămaia să vadă, să simtă liniștea. Nu o vedeam. Ușor, să nu rupem tăcerea, am căutat-o. Era acolo, ca o himeră. Frumoasă ca o zână din povești. Radia, zâmbea
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
rece, pe un podiș pustiu'de piatră, care, atunci când porniseră, își întindea liniile drepte până în zarea roșiatică. Dar vântul începuse dintr-o dată să bată și, treptat, înghițiSe întinderea nesfârșită. Din acea clipă, cei din mașină nu mai putuseră vedea nimic, amuțiseră unul câte unul, continuându-și drumul în tăcere, învăluiți într-un fel de noapte albă. Din când în când, își ștergeau buzele și ochii înroșiți de nisipul care pătrundea în mașină. - Janine! Tresări la chemarea bărbatului ei. Îi trecu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la drum, cu'mâinile goale. Dar iată-l pe șofer întorcându-se, cu același pas sprinten. Numai ochii îi râd deasupra vălurilor sub care și el și-a ascuns fața. Îi vestește că sunt gata de plecare. Închise ușa, vântul amuți, și ploaia de nisip se auzi și mai deslușit izbind în geamuri. Motorul tuși, apoi se opri de-a binelea. Îndelung solicitat de demaror, porni în cele din urmă și șoferul îl făcu să urle, accelerând. Icnind puternic, mașina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
făgăduită din totdeauna, și că totuși, niciodată, nu va fi a ei, doar, poate, în această' clipă trecătoare. Deschise ochii din nou către cerul încremenit și către valurile lui de lumină închegată, în vreme ce vocile care se înălțau din orașul arab amuțeau pe neașteptate. I se păru că timpul a stat în loc și că, din clipa aceea, nici un om nu va îmbătrâni și nu va muri. Pretutindeni, viața se oprise. Doar în inima ei cineva plângea, de tristețe și de uimire. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Aerul dens mirosea a fum și a apă. Se auzea vuietul foarte apropiat al pădurii uriașe și încremenite. Și dintr-o dată se înălțară în depărtare bătăi de tobă și cântece. La început surde, apoi deslușite, se apropiară din ce în ce mai mult, apoi amuțiră. Puțin după aceea se ivi o procesiune de tinere negreseâmbrăcate în rochii albe de mătase ieftină, cu talia foarte joasă. În urma lor mergea un negru foarte înalt, strâns într-o tunică roșie, peste care-i atârna un șirag de dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cum spuneam, o fi și altceva. Pe noi ne atrage prezentul personajului. Un fel de puștan înțelept, fără vârstă. — Hm, da, îl cunosc de mult. Din ilegalitate, se grăbește, dintr-odată, oarba să intervină. Am rămas tot timpul prieteni. Solistul amuțește. — Iată, deci, reia glasul repezit al animatorului, suntem aici, atâția, cu justificări felurite. Politica și arta, când rămân un protest, nu pot fi decât apropiate. — Și iubirea, probabil... îl întrerupe, de data asta, interlocutoarea. Zâmbetul sarcastic pe care l-a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
În preocupările artistice, da, s-ar fi gândit, eventual, la asemenea legătură. Nicidecum, însă, la sănătatea fragilă. Nu știa nimic despre sănătatea lui fragilă, nu vedea relația. Deși, rememorându-și-l, toate păreau posibile, deveneau, cumva, verosimile. ...Nu mai vorbea ? Amuțise, în tot acest timp, picotea, ca și dânsa, obosise și el ? Nu îl mai auzise de mult, nici nu îi percepea, în vreun alt fel, prezența. Așteptase, în fiecare clipă, chiar dacă încercase să-și tot abată gândurile, pândise, să-l
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
suflând în pâlnie. Nu se aștepta, probabil, la asemenea verificare sau împotrivire sau pedeapsă. O tânguire și o mincinoasă rugăminte, mai curând, la ambele capete ale firului. Poate receptorul nici nu fusese așezat pe furcă ? Nu se auzise nimic, glasul amuțise, de mult. Poate își ascultau doar respirațiile ? Parcă sunase, totuși, ceva. Stridența se pierduse tot așa brusc cum apăruse, pereții sau întunericul înghi țiseră orice sunet. Încet, probabil, cu aceeași înceti neală, mișcase el brațul, să coboare receptorul. Se rotise
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu brazi, copilăria, o farsă uitată, pustiul din care nu rămăsese decât spaima. Aproximațiile unei memorii indulgente, trucând imaginile. Câmpul alb al patului... Fiul aplecat asupra muribundei, s-o revadă. Trăsăturile s-au stins sub asaltul bolii și glasul a amuțit. Mișcări lente, răni cicatrizate, solzi reci, urmele vârstelor de-o clipă, pe care nu le urâm destul. Camera scundă, ca o cutie : pacea unei după-amiezi de vineri, în care moartea torcea, răbdătoare, iar cel rămas viu se naște, târziu, prin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 11. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții; 12. "Prietene", i-a zis el, "cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?" Omul acela a amuțit. 13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: "Legați-i mîinile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților. 14. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși." 15. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka îl apucă de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, răgușit, încît se cutremura pământul și, din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scurgeau firișoare de nisip. " Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alții?" se gândi el cu o părere de rău ciudată. Când amuțiră tunurile și auzi că lumina a dispărut, Bologa avu o tresărire de bucurie. Îi veni în minte că Klapka a vorbit despre o decorație pentru distrugerea reflectorului... " În orice caz, o citație pe divizie e asigurată fericitului care îl va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
muri, o, nu-mi muri, iubită, C-atunci în veci prin noapte-aș rătăci - Mi-aș sfărma viața-n jalea cea cumplită Și de durere n-aș putea muri. Aș purta-n timp inima-ncremenită, Cu ochii stinși, și gura-ar amuți. Durerea ta m-ar face să trăiesc, Ca să trăiesc, ca să înnebunesc. {EminescuOpIV 70} Așteaptă dar cu moartea ta, iubită, Pîn-ce de fericire-oiu muri eu. Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită, Zâmbind să mă săruți, amorul meu; De-oiu învia să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]