1,257 matches
-
aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. „Ce doriți?” am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva mai caraghios. Ea izbucni în râs. „Eu, nimic”. Și din nou m-a lăsat să mă descurc singur în fundătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
s-o explic? Să-și închipuie oricine. La stânga, la dreapta, sus, jos, în față, la ceafă, peste tot ești privit, examinat, măsurat, cântărit din ochi de nenumărate chipuri care-ți seamănă perfect, surprinse ele însele de apariția ta și ușor amuzate. Ce mai e și asta? Ești tot tu în „ceilalți”, firește. Ei au mutra ta, hainele tale, gesturile tale. Te imită în mișcări și reacții. Așteaptă, stau la pândă. Adică, vezi și în același timp ești văzut. Observi, și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
reacționez. „Femeia asta...” mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: „e prea normală”, dar îmi suna prost această constatare; ar fi însemnat că eu mă purtam anormal. — Bine, spuse ea amuzată. Cu o condiție: mie să nu-mi vorbești despre Bătrânul. Ai mâncat? — Nu. — Atunci ridică mâneca la cămașă, să-ți iau sânge. Și cum eu stăteam în continuare buimăcit, s-a lipit de mine. Prostule! M-a sărutat, am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se spele pe mâini. Francisc ne-a dezinfectat pe amândoi și am pătruns în sala cu oglinzi. Mă așteptam ca Laura să fie uluită, sufocată de surpriză și m-a decepționat prima ei reacție. Se uita în jur mai degrabă amuzată decât copleșită. Când îi propusesem, odată, să mă însoțească în sala cu oglinzi, zâmbise clătinând capul: „N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câștig teren. - Nu știam! Poate că îl pierzi. - Bine, să vedem! Balaurii... - Uiți puterea fanteziei dacă îmi aduci balaurii ca argument. N-ai să-mi spui că ghionoaia din basmele lui Ispirescu e un pterodactyl! - De ce nu? zise gazda râzând amuzat. Balaurii din basme sunt copia deformată a animalelor preistorice, dinosauri, stegosauri, diplodoci... - Care au dispărut înainte de apariția omului! - De unde asemenea teorie? Spune-mi, te rog, ce a dispărut brusc în toată istoria pămîntului? Ceea ce dispare se întrepătrunde cu ceea ce apare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soare. Se sculă și stinse lampa. Apoi se opri la geam, contemplând forfota dimineții însorite. Peste drum se puneau ultimele plăci de marmură și de tuf pe fațada unei case bucureștene înalte. Auzi ușa, și fără să se întoarcă, întrebă amuzat: - Cred că ți-am băut toată cafeaua, dacă ai venit așa de repede. - Ba nu, am și adus-o! Era gata făcută de nevastă-mea. Oaspetele se întoarse în fotoliu, să-și ia ceașca în primire. Îi plăcea tabietul; o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și a făcut atât cât poate face un expatriat american trupeș și cu sănătatea șubredă pentru a susține cauza aliată. I-a vizitat pe răniți la spital (fluența exprimării sale În franceză apreciată de valonii belgieni, chiar dacă prietenii făceau speculații amuzate cu privire la ce vor fi Înțeles aceștia sau soldații englezi din stilul convolut al discursului lui) și s-a arătat activ În operele de binefacere, ajutându-i pe refugiații belgieni din Rye. A devenit președinte de onoare al Corpului de Voluntari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ajunse la sfârșit. Du Maurier aplaudă entuziast și, după o clipă, două chipuri uimite, un bărbat și o femeie, amândoi tineri, apărură În cadrul ferestrei. — Bravo! strigă Du Maurier. Cei doi zâmbiră, făcură un semn cu mâna și se retraseră, măguliți, amuzați și stânjeniți În același timp. — Eu n-aș putea recunoaște În veci o piesă, spuse Henry În timp ce se puneau din nou În mișcare. — O, e una dintre bucățile mele preferate, Îi spuse Du Maurier. — Nu are importanță. Știu că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ei, Fenimore era atrăgătoare. Îi admira silueta Îngrijită și bunul gust potolit cu care și-o Înveșmânta, Îi plăcea să Îi privească obrajii netezi și rotunzi, și acum surpinzător de neatinși de riduri, ochii mari și calmi, albaștri-cenușii, curbura ușor amuzată a buzelor În repaus, ca și cum și-ar fi mușcat-o pe cea de jos, gâtul cu carnea frumoasă și invariabilul guler strâmt de catifea. Compania ei Îi făcea plăcere. Dar nu simțea nici cea mai vagă dorință de a Întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de fotografii pe care le copiază. Își fotografiază modelele nud, apoi Îmbrăcate. Susține că trebuie să știe care este poziția membrelor pe sub haine, pentru ca atitudinile să fie convingătoare. — Și doamna Sambourne ce are de spus despre toate astea? Întrebă Henry amuzat. Sau nu e căsătorit? — Ba e căsătorit, zise Du Maurier, dar, În mod uimitor, ea nu pare să obiecteze. Dar nu cred că i-a văzut prea multe fotografii. Mie mi-a arătat câteva o dată și, sincer vorbind... Du Maurier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nu ar fi fost de acord. — Serios? — Da. Pem e o ființă foarte pudică, Domnul s-o aibă În pază, continuă Du Maurier și scoase un mic sunet nearticulat, o expirație care era pe jumătate suspin melancolic, pe jumătate mormăit amuzat, În timp ce o amintire se ridica la suprafață din trecut. Nu eram căsătoriți de mult, când am Întrebat-o, Într-o zi, dacă vrea să Îmi pozeze - pour l’ensemble, tu as compris? Dar nu a vrut. I-am promis că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
va fi nevoit să se deplaseze. Va fi în ochii publicului. Și nu crezi că regele va investiga acest "accident"? Știu cu cine să vorbesc. Bine. Însă Erickson va merge cu tine. Vlad se uită la Erickson, din umbră. Zâmbi, amuzat. Desigur. Îl putea manevra. Va fi cu atât mai interesant, cu cât se simțea o oarecare rivalitate între cei doi. Vlad vrea să se asigure personal că nimic nu va lua o întorsătură urâtă. Eroul nostru. Aș fi mândru să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
unde-și încingea, în fiecare seară de luni, ședințele de Cenaclu, proaspăta intelighenție literară... Nimerisem la țanc. Fiind cea din urmă reuniune din anul studențesc 1981-1982, lecturile celor doi-trei novici programați 32 DANIEL BĂNULESCU Azvârli oglinzii încă o ocheadă. Zâmbi amuzat și mulțumit, de parcă ar fi trecut proba înfiripării unui aranjament floral. Oftă și, cu valiza căscată sub braț, se apucă să pună ordine în munca de documentare împrăștiată peste ogor. Se apleca, muștruluia de nisip colțurile micilor decupături din organul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
meschină cu care serviciul nou înființat demarează, sub denumirea pompoasă de laborator de reconstituire. Un singur șef direct, colonel Volgoride, care se pricepe să picure în relațiile sale cu Ulpiu o atmosferă de corectitudine cazonă, supraveghere discretă și ocrotire ușor amuzată. Într-adevăr, băiatul dă în brânci, progresează, și nu trudește deloc rău, din moment ce prin aceeași ușă prin care intră zilnic rupturi, documente betejite, arse, lipite sau molfăite de mucegai, ies a doua zi acte-pacienți cu înfățișări reîmprospătate, tefere și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o mestece tacticos cu caninii. I-am inventariat fața mică, părul deschis, de susnumita culoare incertă, trăsăturile fine și provocatoare de femeie-copil. Faptul că a citit pe puțin douăj' de rânduri din ultima mea povestire, faptul că a și zâmbit amuzată, toate astea mi-au apropiat- o, mi-au făcut-o la fel de dragă cât patria. Am bănuit că, în curând, o să fim fericiți. - Nu sânt de-adevăratelea bolnavă, m-a lămurit. Am o bunică ce susține că n-am fost niciodată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe când nu împlinisem încă trei ani, când m-a găsit în grădină, cocoțată pe-un scaun. Ridicasem o mănuță și, cu cea mai mare seriozitate, m-apucasem să îndrug la minciuni... - Spui minciuni? fu și rândul meu să mă arăt amuzat. - Nu. Fac minciuni. Cel puțin așa le numește ea, când nu mai înțelege ce fac. Venea de la muncă, se hotăra să mă caftească fiindcă nu dădusem de mâncare la rațe și, când se mai uita o dată 197 CEI ȘAPTE REGI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
teribile boli de stomac. Când însă demarau ședințele de Cenaclu, Domnul Profesor se încălzea. Reziduurile glaciale ale gesturilor Domniei-sale erau debavurate. Vocea îi suna necontrafăcută, dezoficializată, tulburată. Ezitantă și gravă, picura ca de pe o strună de violoncel. Sub ochii noștri amuzați și seduși, Mircea Martin se transforma într-un marchiz, a cărui probitate, eleganță, demnitate, curaj, cunoștiințe și gust literar deveneau domeniile nobiliare pe care am căpătat dreptul să colindăm ani întregi. Dar soneria secretă de încheiere a ședințelor nouăzeciste țârâia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea dezastruoase în activitatea revoluționară... Așa că, prin tăcerea mea, i-am dat de înțeles că da, face parte. - Și pe bunicul meu îl chema tot Onofrei, anunță, cu veselie, dascălul de construcții metalice și-l bătu pe Sinistrat, cu admirație amuzată, cu palma peste spate. Era și un bunic pe cinste și se numea și Onofrei. 376 DANIEL BĂNULESCU - "Animalul din Organizația voastră de Tineret a ieșit, de pe data de 20, afară, cu recamierul și cămășoiul de noapte în mijlocul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
deasupra unor astfel de necesități. Sunetul zgomotos al suflării nasului s-a auzit chiar atunci ridicându-se de sub masa unde Susan se îngropase, în căutarea unei batiste, Susan a ieșit din nou la lumină. Contururile gurii purtau marca unei expresii amuzate, mascate parțial de batista de hârtie. —Julia, tu ești cea mai răzbunătoare ființă, atunci când ți se pare că vreun om te-a desconsiderat. — Nu-i adevărat! Julia părea jignită de moarte din cauza atacului - așa cum îl considera ea - la adresa caracterului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
spus el. — Același. Nimeni altul. Nu accept înlocuitori, a zis Deggle. Lasă-mă să-ti spun numai o vorbă la urechea ca o scoică: nu mi se mai zice așa. Știi, timpul zboară, și numele odată cu el. — Da, a răspuns amuzat Vultur-în-Zbor. — De fapt mi se zice Lokki. Marele Lokki, la ordinele dumneavoastră. Demonstrații fenomenale de prestidigitație fenomenal realizate. Vai de mine, câte mai are omul de-ndurat în vremuri de restriște! Vremuri grele. Adevărul e că am devenit propriul meu descendent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nevoie de curea pentru a-și ține pantalonii. Și tot spre deosebire de Virgil, el nu era gras, deci cureaua lui nu era îndeajuns de lungă. — Cred că astăzi o să mă descurc și fără, a spus calmă Dolores O’Toole. Pe jumătate amuzat, pe jumătate speriat de bătrâna nebună, Nicholas Deggle o urmă, urcând pe poteca de pe faleză până la micuța colibă. Mă întreb ce s-o fi întâmplat cu Virgil Jones, se gândi el în sinea lui. Mai târziu, în aceeași zi. Dolores
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
vedea nici un motiv pentru care să n-o facă. Femeia misterioasă nu i-a întors amabilitatea. Așa că el i-a vorbit mai răspicat și a întrebat-o: — Ești din Casă? — Da, într-un fel, a spus vocea, părând de-acum amuzată. — Atunci spune-mi, te rog, dacă Virgil Jones e aici. Silueta a încuviințat ușor din cap, continuând să fixeze cu privirea bordelul, așa cum făcuse în tot acest răstimp. — Unde altundeva? a rostit ea pe un ton egal. — Bine, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
totuși diferiți. Ca și când i-ar fi citit gândurile, Grimus spuse: — Umbra mea tânără și palidă. Tu ești aceea. Vultur-în-Zbor se sili să scoată pe gură cuvintele potrivite. îi venea greu să adopte o atitudine potrivnică în fața acestei prezențe relaxate și amuzate. Știi de ce am venit, spuse el. Unde e Trandafirul de Piatră? — Știu de ce voia Virgil să vii, spuse Grimus. E trist, îți dai și tu seama. Din toată lumea asta, Virgil să se alieze tocmai cu Nicholas Deggle. Dar nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
întrebat O’Toole. — Cred că da, a zis Peckenpaw. Nu-i nimeni în casă. Nimeni afară. Vultur-în-Zbor e un tip norocos. P.S. Moonshy a vorbit pentru prima dată. — Ce mai așteptăm? a zis. O’Toole i-a oferit un zâmbet amuzat. — Domnul Moonshy este grăbit, i-a explicat el pe un ton de scuză lui Grimus. Iar acum, că ne-am îndeplinit misiunea, domnule Grimus, nu mai are rost să tărăgănăm lucrurile. Ți-aș fi recunoscător dacă te-ai așeza aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alt animal sălbatic. Ar fi putut ieși mult mai sângeroasă vizita mea în pădure. Dacă o simplă plimbare prin natură îți oferă astfel de întâlniri neprevăzute, atunci îi înțeleg pe cei care și-au construit case în apropierea pădurii.” Chicoti amuzată. Dădu nas în nas cu oglinda, exact în momentul în care prin minte îi treceau aceste gânduri, nu tocmai ortodoxe, și-și surprinse strălucirea poznașă din privire. Se vedea și nu-i venea să creadă că cea care strălucește și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]