4,997 matches
-
1682 - 1771) spirit științific, literar și filosofic precoce. Face studii medicale la Universitatea din Bologna, unde îl are ca profesor pe Valsalva. La 19 ani își susține doctoratul în medicină și la 24 de ani publică primul volum, din Adversaria anatomica prima. Debutul didactic și-l face la Bologna,iar din 1711 onorează la Padova catedrele de medicină teoretică și de anatomie. Renumele său iese din perimetrul Italiei, Morgagni fiind cunoscut după câteva decenii ca „Principe al tuturor anatomiștilor Europei“, cu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
privind imaginea magistrului său Antonio Maria Valsalva, cu o carte despre monumentele regiunii sale natale, Forli și cu pasiunea sa secundară pentru antichitate și arheologie. Morgagni ajunge prin analiză critică și experimentare, la concluzii veridice. El dovedește că orice alterare anatomică se însoțește de una funcțională care dă simptomele bolii. îndepărtarea cauzelor bolii exprimă grija clinicianului care asistă un bolnav. Boala celui decedat e urmărită în profunzime prin autopsiere. Morgagni compară autopsiile sale cu cele ale magistrului său, Valsalva, toate în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
fibrelor musculare în contact brutal cu un corp. De asemenea Haller distinge contractilitatea exclusivă mușchilor de sensibilitatea care trimite și recepționează impulsuri prin țesuturi nervoase, de la și spre centrala creierului. în concepția sa sistemică Haller conectează funcția fiziologică la suportul anatomic. Toată creația și activitatea sa au creat adepți, au stârnit critici malițioase și mai ales au avut ecou în progresul medicinei în general și al fiziologiei în special. Un enciclopedist și o personalitate care îngândură și mobilizează. Un spirit complex
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
10 mg de testosteron. Precizăm că neuronii hipotalamici, poate și a altor zone, secretă substanțe chimice care sunt numite neurohormoni, probați prin izolarea lor, care s-a reușit. Implicarea hormonilor în etiologia bolilor, a restructurat optica patologilor, a terapeuților, explicația anatomică dublându-se de cea biochimică și metabolică. Excesele și minusurile de funcții hormonale sunt luate în calculul diagnosticării maladiilor. Endocrinologia clinică luminează și completează patologia și etiologia, deschizând noi orizonturi integrării învățământului medical cu cercetarea și clinica. Fiziopatologia endocrină clarifică
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
1867 - 1939), împreună cu care publică la Paris „Anatomia simpaticului cervical“ (1923). Ernest Juvara (1870 - 1933) pune bazele anatomiei topografice la Iași în 1900, iar după laborioase cercetări editează un valoros tratat intitulat „Manualul de Anatomie chirurgicală“ (1924) ilustrat după piesele anatomice lucrate în laboratorul său. În primele decenii ale secolului asistăm la desprinderea de chirurgie a unor specialități ca ginecologia, obstetrica, ortopedia, oto-rino- laringologia, stomatologia. Alături de acestea se dezvoltă chirurgia plastică, neurochirurgia, chirurgia infantilă, chirurgia glandulară și pulmonară. Constantin Angelescu (1869
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
natura și funcțiile plexurilor nervoase periferice. Introducerea vivisecției a permis lui Miguel Servetto să descopere circulația pulmonară, iar lui W. Harvey să facă prima descriere corectă a circulației sanguine, în cartea Exercitatio de motu cordis et sanguinis (1628). Pe plan anatomic, Vesalius, Willis și alții descriu lanțul ganglionar simpatic și plexul solar ca principale căi de legătură între viscere și creier. Spre deosebire de aceștia, Du Petit (1727) și Winslow (1732) susțin că ganglionii simpatici sunt centri nervoși independenți. Pe plan fiziologic, Lower
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
nivelul marilor funcții ale organismului (circulație, respirație etc), cu participarea obligatorie a zonelor reflexogene și centrilor organovegetativi din formația reticulată bulbomezen-cefalodiencefalică (Moruzzi și Magouon, 1949). Prin intermediul acesteia se realizează o complexă intricare somatovegetativă, care face dificilă la nivel central delimitarea anatomică și funcțională a celor două sectoare. Pentru a sublinia starea de stabilitate a mediului intern și proceselor fiziologice, asigurată de factorii neuroumorali vegetativi, Cannon (1930) introduce termenul de homeostazie. După Danielopolu (1928), sistemul nervos vegetativ asigură echilibrul funcțiilor organismului prin
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
externă necesară relațiilor reciproce dintre organism și mediu, sectorul vegetativ al sistemului nervos realizează adaptarea funcțiilor vitale (circulație, respirație, digestie, excreție etc.) la condițiile impuse de factorii ambianți. La baza particularităților funcționale ale celor două sectoare stau deosebiri de ordin anatomic. Astfel, în timp ce fibrele somatice cerebrospinale deservesc numai elementele motorii și senzitive ale somei, structurile vegetative se găsesc larg răspândite atât în teritoriul toraco-abdominal, cât și în sectorul somatic (aparat locomotor, organe de simț, piele, anexe etc.) cu dispoziție plexiformă difuză
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
externă, necesară relațiilor reciproce dintre organism și mediu, sectorul vegetativ al sistemului nervos realizează adaptarea funcțiilor vitale (circulație, respirație, digestie, excreție etc.) la condițiile impuse de factorii ambianți. La baza particularităților funcționale ale celor două sectoare stau deosebiri de ordin anatomic. Astfel, în timp ce fibrele cerebrospinale deservesc numai elementele motorii și senzitive ale somei, structurile vegetative se găsesc larg răspândite atât în teritoriul splanhnic, cât și în sectorul somatic (aparat locomotor, organe de simț, piele, anexe etc.) cu dispoziție plexiformă difuză. Inervația
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
precizării noțiunilor pe baza datelor actuale de anatomie, fiziologie și fiziopatologie vegetativă în vederea înțelegerii și utilizării lor corecte în interpretarea fenomenelor normale sau patologice cu care se confruntă practica medicală. În acest scop, vor fi expuse mai întâi principalele date anatomice, care sunt pentru fiziologie ceea ce geografia este pentru istorie. Ele reprezintă scena pe care se desfășoară acțiunea complexă de reglare și adaptare a proceselor vitale la condițiile impuse de mediu. Atât căile aferente senzitivo-senzoriale cât și cele eferente somato-vegetative motorii
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
terminale se distribuie celulelor ganglionare ale plexurilor mienteric și submucos contribuind la autoreglarea activității sistemului nervos enteric. Acesta este reprezentat de plexurile viscerale mienteric, submucos și subseros ale tubului digestiv de la esofag la anus, prezintă un larg grad de independență anatomică și fiziologică și constituie cea de a treia componentă a sistemului nervos vegetativ periferic. Pe plan funcțional, sistemul enteric este implicat în procesele normale și patologice de motilitate, reglarea fluxului sanguin local, reacțiilor imune și secrețiilor glandulare. Nervul vag conține
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
prevăzute cu funcții de întreținere și adaptare la necesitățile variabile ale organismului fără participare conștientă. Clasic, se admite că sistemul nervos al vieții vegetative este alcătuit din două sectoare complementare, ce aparțin parasimpaticului cranio-sacrat și simpaticului hipotalamo-ponto-spinal (toraco-lombar). Pe plan anatomic, sistemului nervos organo-vegetativ i se distinge o componentă centrală, intranevraxială, constituită din centrii coordonatori și tracturile nervoase simpatice și parasimpatice situate la diferite nivele ale axului cerebro-spinal, și o altă componentă periferică, alcătuită din ganglioni și căile nervoase de conducere
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
descendente la hipofiză, trunchiul cerebral și măduva spinării. Ca principal centru subcortical de integrare vegetativă, hipotalamusul primește informații din întregul organism prin fibrele aferente de origine reticulospinală, talamică, rinencefalică și corticală. În felul acesta, regiunea hipotalamică constituie o veritabilă răspântie anatomică și funcțională, cu rol coordonator al celor mai variate forme de activitate nervoasă, începând cu starea de veghe și somn și sfârșind cu manifestările comportamentale din timpul reacțiilor de adaptare. Folosind metoda excitării și distrugerii unor zone limitate din hipotalamus
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
secretorii de noradrenalină, ce se articulează monosinaptic cu neuronii ariilor corticale implicate în producerea reacțiilor somato-vegetative comportamentale a fenomenului ciclic de veghe și somn și chiar în stocarea informațiilor (Olson și Fuxe, 1971). Deși este cunoscută din punct de vedere anatomic de peste 100 de ani (Deiters, 1865), implicațiile sale fiziologice au devenit obiect de studiu de abia după ce Bremer (1935) a atras atenția asupra participării sale posibile la menținerea stării de veghe. Folosind tehnica encefalului izolat (secțiunea măduvei la nivelul C1
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
în ganglionul hipogastric și cele câteva ramuri plecate din simpaticul laterovertebral, aferentele parasimpatice sacrate formează plexul hipogastric inferior, din care derivă, cu traiect independent sau de-a lungul vaselor, plexurile secundare pelvine. Acestea poartă, în general, numele organelor pe care anatomic și funcțional le deservesc. Două din ele, plexul vezical și hemoroidal mijlociu, sunt comune ambelor sexe. Din plexul vezical, situat pe suprafața laterală a vezicii urinare, pleacă ramuri intravezicale, ureterale și uretrale. La rândul său, plexul hemoroidal mijlociu înfășoară artera
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
nervii somatici ai regiunii cefalice, musculaturii striate și pielii. Indiferent de calea urmată, ele conduc informațiile chemo- și presoreceptoare pornite de la nivelul arborizațiilor terminale sau corpusculilor Vater-Paccini din viscere la stațiile vegetative centrale. Căile sensibilității inconștiente, viscerale, neputând fi diferențiate anatomic de acelea ale sensibilității somatice, au constituit mult timp obiectul unor păreri controversate. Două din teoriile emise s-au impus în literatura de specialitate. După cum admit existența unuia sau mai multor neuroni senzitivi pe traiectul căii aferente viscerale, acestea sunt
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
tipuri de neuroni aferenți, extrinseci ai căror axoni conectează receptorii din pereții tubului digestiv cu restul sistemului nervos autonom și intrinseci ale căror prelungiri nu părăsesc pereții intestinali. Neuroni aferenți extrinseci pot fi extra-parietointestinali și intra-parietointestinali. Din punct de vedere anatomic, neuronii extra-parietointestinali aparțin fie SNP parasimpatic și sunt situați în ganglionii jugular și nodos de pe traiectul nervului vag, fie SNP simpatic și au corpurile neuronale în ganglionii spinali toraco-lombo-sacrați. Neuronii extrinseci intra-parietointestinali sunt numiți și intestinofugali (IFAN), au corpurile neuronale
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
receptoare mai restrânse. Axoni periferici ai acestor neuroni traversează submucoasa și emit numeroase ramificații (care intră și ele în componența plexului mucos) în strânsă relație cu membrana bazală a epiteliului glandular și polul bazal al celulelor enteroendocrine. Ei constituie calea anatomică a reflexului mononeuronal transsomatic care se închide în corpul neuronului IPAN din plexul submucos și stimulează secreția în zona excitată (31, 36). Axonii centrali se colateralizează abundent și realizează două variante sinaptice (42). Colateralele cele mai scurte din plexul submucos
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
care inervează majoritatea glandelor sudoripare sunt adrenergice, excepție făcând doar filetele distribuite la nivel palmar și plantar. Glandele sudoripare fiind stimulate în principal de centrii hipotalamici parasimpatici, sudorația este considerată funcție parasimpatică deși este controlată de fibre nervoase ce aparțin anatomic sistemului nervos simpatic colinergic. În cazul glandelor apocrine de la nivel axilar, acestea secretă o substanță vâscoasă cu miros pătrunzător ce funcționează asemenea unui lubrifiant pentru a permite alunecarea facilă a suprafețelor tegumentare aflate sub articulația umărului. Glandele apocrine fiind controlate
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
somatici (ai musculaturii striate, pielii etc.). Indiferent de calea urmată, filetele vegetative centripete conduc informațiile chemo- și presoreceptoare pornite de la nivelul arborizațiilor terminale sau corpusculilor Vater-Pacini din viscere la stațiile organo-vegetative centrale. Căile sensibilității inconștiente viscerale nu pot fi diferențiate anatomic de acelea ale sensibilității somatice. Fibrele vegetative aferente aparțin fie celulei senzitive în „T” din ganglionii spinali, fie formațiunilor ganglionare ale unor nervi cranieni (ganglionii: jugular, nodos, geniculat etc.). În primul caz, terminațiile dendritice străbat fără întrerupere sinaptică plexurile și
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
și aerul alveolar. Din volumul de aer inspirat în condiții normale de repaus, doar 2/3 ajung până la nivelul teritoriului alveolar. Aproximativ 1/3 din fracția de aer inspirată nu participă la schimburile gazoase pulmonare, întrucât rămâne în spațiul mort anatomic al căilor respiratorii superioare. Aceasta înseamnă că la nivelul alveolelor vor ajunge numai 350 ml de aer proaspăt din cei 500 ml inspirați, la care se adaugă 150 ml de aer alveolar reinspirat, prezent în spațiul mort din timpul expirației
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
centrilor respiratori intrinseci. Din această a doua categorie fac parte centrii vasomotori bulbari, termoreglatori hipotalamici, modulatori din cerebel, precum și centrii voliționali corticali. Cercetările experimentale privind organizarea funcțională a centrilor respiratori intrinseci au precizat că nu există un centru bine delimitat anatomic, ci populații neuronale interconectate funcțional. Frecvența diferită de descărcări ale potențialelor de acțiune din timpul inspirului și expirului la nivelul acestor complexe neuronale a determinat împărțirea lor în neuroni inspiratori și expiratori. Aceștia sunt situați bilateral în porțiunea dorsală a
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
numai funcții vegetative (metabolice), ci și somatice (comportamentale). II.3.10. ROLUL CĂILOR RESPIRATORII SUPERIOARE La rândul lor, căile respiratorii superioare dețin un rol important în producerea apneelor din somn. Constituind calea comună a tractusurilor digestiv, respirator și fonator, structura anatomică a acestuia este adaptată funcțiilor sale multiple. Segmentul faringian al căilor respiratorii superioare fiind colababil, realizează o coordonare complexă a activității musculare, buco-faringo-laringiene, care asigură rolul triplu (digestiv, respirator și fonator) al acestora. Echilibrul dinamic dintre presiunea hipofaringiană, ca forță
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
posterior) este determinant în asigurarea permeabilității căilor respiratorii superioare și funcției ventilatorii. La acestea se adaugă activitatea mușchilor constrictori ai căilor aeriene superioare (ridicătorul vălului palatului, constrictorii faringelui, cricoaritenoidienii laterali, tiroaritenoidianul adductor al corzilor vocale), complianța regională, hipertrofiile adeno-amigdaliene, anomaliile anatomice, precum și simpla trecere de la poziția ortostatică la cea de clinostatism nocturn. Colapsul și obstruarea căii aeriene superioare din timpul somnului duc la instalarea hipoxemiei produse de apneele sau hipopneele obstructive. Acestea produc deteriorarea calității somnului, însoțită de o gamă variată
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]
-
minimă. Normal, plămânii conțin 2-2,5 litri de aer în timpul ciclului respirator, dar pot fi umpluți cu peste 5,5 litri sau goliți până la 1 litru. În general, ventilația alveolară este mai mică decât ventilația pulmonară din cauza prezenței spațiului mort anatomic (150 ml). Din volumul curent (500 ml) numai 350 ml aer ajung să fie schimbați la nivel alveolar. a) Reglarea nervoasă a bronhomotricității Controlul nervos al bronhomotricității se realizează atât direct, cât și reflex, cu punct de plecare la nivelul
Sistemul nervos vegetativ Anatomie, fiziologie, fiziopatologie by I. HAULICĂ () [Corola-publishinghouse/Science/100988_a_102280]