1,180 matches
-
spirituale, sudul și întreg sud-estul continentului". Denunțarea hegemoniei anglo-saxone este una din temele polemice recurente la Nae Ionescu, foarte suspicios față de deschiderile ecumenice efectuate de Biserica anglicană la începutul anilor '20. Ipoteza unei Europe nesigure în privința identității sale, în afara influenței anglo-saxone și a protestantismului care alimentează Reforma și Renașterea, justifică întreruperea oricărei referințe la modelul occidental: "De pe la 1840 pînă astăzi, n-am făcut altceva decît să ne întrebăm ce spune Europa, sforțîndu-ne să-i cedăm calea. S-a împlinit un secol
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
soldații români, și încă se mai vedeau ruinele înnegrite ale satelor și ale orașelor, nemaipunînd la socoteală văduvele și orfanii". Bucureștiul este informat în privința conținutului acordurilor de la Teheran. Comunicările în privința faptului că Stalin s-ar fi declarat ostil unei debarcări anglo-saxone în Balcani ar fi fost transmise lui Antonescu de către președintele Republicii Turcia. Pentru Ismet Inonii, anglo-saxonii ar fi abandonat Balcanii influenței sovietice. Ismet Inonii pretinde că și-ar fi exprimat nemulțumirea explicînd interlocutorilor săi necesitatea ca popoarele balcanice să se
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
la moarte, pe 17 mai, el refuză să facă recurs pentru grațiere. Dreptatea învingătorilor se aplică și membrilor partidelor Național-Țărănesc și Național Liberal, reprezentanții unui proiect democratic liberal de construcție a României ce trebuie eliminat. Acestea reprezintă rețelele de influență anglo-saxonă și ca atare sînt acuzate de complot în serviciul străinătății. Cel puțin național-țărăniștii erau populari pentru țărani, ei purtând speranțele antifascismului anilor '30. Procesul de ruptură care se dezvoltă între Aliați și Uniunea Sovietică, fractura din toamna lui 1947 dintre
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
Justinian: "Vaticanul este centrul celei mai vechi tradiții imperialiste care n-a ezitat să uzeze de toate mijloacele sistemului capitalist pentru a comercializa lucrurile sfinte cu ajutorul Băncii Sfîntului Scaun și a altor întreprinderi care au interese comune cu cercurile financiare anglo-saxone. În aceste scopuri, Papa Pius al XII-lea n-a ezitat să uzeze de toate mijloacele pe care le avea, chiar și cînd acestea erau contrarii spiritului și literei Sfintei Scripturi". Campania organizată împotriva Vaticanului și a credincioșilor săi este
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
astăzi să se lase antrenați de o reflecție critică asupra anilor tinereții lor. Ei recunosc, ca Irina Bădescu de la Universitatea din București sau istoricul Dinu C. Giurescu, o formă de compromis cu sistemul impus: termenul "destindere" folosit de unii analiști anglo-saxoni pentru a califica acest climat va fi reluat de către Dinu Giurescu în 1990: Exista sentimentul crescînd al întoarcerii la un fel de normalitate în interiorul sistemului socialist. Dar era mai mult. Partidul comunist începea o campanie de recrutare invitînd pe profesioniști
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
fantezia posibilității de a avea totul, transgresînd frontierele dinspre o cultură spre alta, însușind plăcerile oferite de ambele culturi și de legăturile multiple. Videoclipul înfățișează însă și contrastul între codul modei claselor suspuse și cel al culturii hispanice, identificînd cultura anglo-saxonă cu moda de înaltă ținută, cu arta elitistă și cu luxul. Prin contrast, se pune semnul egalității între cultura hispanică și ghettourile marilor orașe, cu blugii, sălile de biliard, cu hainele și accesoriile ieftine și de un gust mai puțin
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
editorii francezi anticipează o posibilă piață, încep să apară colecții cum ar fi "Anticipation" la Fleuve Noir (1949), care propune autori majoritatea francezi. Colecția "Le Rayon fantastique" (1951), apărută de comun acord la Hachette și Gallimard, publică, pentru început, texte anglo-saxone, înainte să se deschidă spre autorii francofoni. La fel se va întâmpla și în cazul colecției "Présence du futur" (1954), la Denoël. În 1953 apar și filialele a două reviste recente din Statele Unite, sub titlurile Fiction și Galaxie. Fiction propune
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
SF-ul din ghetoul unde fusese închis în urma contribuțiilor lui Gernsback și Campbell. 4. New Wave Hugo Gernsback părăsește Amazing Stories în 1936, dar mișcarea debutase deja, iar revistele de SF vor prolifera de-aici încolo în Statele Unite, în lumea anglo-saxonă, apoi în lumea întreagă. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, mai exact între 1945 și 1956, în Statele Unite apar 54 de reviste SF, corespondentul a 1848 de numere apărute. Legăturile pe care SF-ul le întreține cu prima
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
S-ar părea chiar că, în aceste cazuri, proximitatea cunoștințelor închipuite și a celor reale, departe de a fi un obstacol, se dovedește un mijloc eficace de provocare a senzației de uimire. Să luăm drept exemple două texte de autori anglo-saxoni: trilogia lui Kim Stanley Robinson despre Marte și Darwin's Radio ⁄ Scara lui Darwin de Greg Bear. • Kim Stanley Robinson și Marte roșu Din numărul mare de romane "marțiene" ale ultimilor ani, Kim Stanley Robinson seduce prin veridicitatea universului futurist
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
caracterizează prin distrugere de oligodendrocite și are o variantă cu moarte apoptotică oligodendrocitică și o a doua variantă cu degenerarea oligodendrocitelor în substanța albă din jurul plăcii. Plăcile de demielinizare sunt multiple (de unde și denumirea bolii de SM dată de școala anglo-saxonă de neurologie), diseminate pe suprafețe mari în jurul venulelor. Coexistă plăcile de demielinizare active (moi, edematoase, prost delimitate, de culoare trandafirie), cu plăcile vechi, aspre, tari, de culoare gri. În stadiul incipient se constată predominanța macrofagelor cu conținut de mielină (celule
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
învățare, procedee de evaluare), la care se adaugă decizii ce se iau pentru realizarea lor (alegerea scopurilor și obiectivelor, selectarea conținuturilor și a celorlalte, alegerea metodelor, mijloacelor, metode de evaluare, de numire a personalului didactic și administrativ). Clasic, în accepție anglo-saxonă, curriculumul definește o concepție (școala ca reflecție a unui proiect al societății), o organizare, o programare a activităților de predare-învățare ca un parcurs educativ, cu modalități de evaluare a achizițiilor (comportamente și practici formate într-o anume realitate educativă, anume
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
este oferit de o analiză critică recentă a evoluției conceptului (Lenoir și Bouillier-Dudot, 2006, pp. 1-18). Potrivit autorilor, deși sunt recunoscute preocupări incipiente în abordarea curriculumului, conceptul apare explicit la sfârșitul secolului XIX, ca preocupare în sociologia educației, în lumea anglo-saxonă. Evoluția conceptului de curriculum nu a fost lineară, fiindu-i recunoscută tocmai importanța lui pentru dezvoltarea multiplă a societății, mai ales în SUA, după 1970, prin cuplare și cu teoriile învățării (behaviorism și apoi cognitivism, constructivism), cu orientările filosofice (umanismul
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
acceptat abia după 1986, cu tendința lărgirii sensului său (de la obiective la evaluare), deși se menține cel de "programe de studii", motiv pentru care încă se face confuzia/limitarea, mai ales în practică, între curriculum și programe. Dacă în educația anglo-saxonă, conceptul se referă la parcursul educativ propus educaților, în cea francofonă se limitează la programe/cursuri, unde se pune accent pe progresul cunoștințelor, conținuturilor succesive sau structurate, conform carierei școlare, dar mai apoi s-a adăugat și sensul de "ansamblul
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
familială, integrare, armonie, echilibru, frumusețe, luciditate ș.a.) prin "iscusința de a te șlefui; șlefuirea de sine" (V. Pavelcu), prin apelul la "educatorul din tine/din sine", pe măsură ce educatorul formal își diminuează progresiv rolurile inițiale (mai ales începând cu preadolescența). Literatura (anglo-saxonă) a problemei identifică multipli termeni pentru conceptul de autoeducație, ca dovadă a diversificării direcțiilor de abordare: self-education, self-learner, self-learning, self-directed learning, self-regulated learning, self-differentiation, self-discovery, self-efficacy, self-control, self-examination, self-management, self-leadership ș.a. În sens larg, autoeducația este corelată cu orice problemă
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Weinstein, C.S. (2006), Handbook of Classroom Management. Research, Practice, and Contemporary Issues, Taylor & Francis Group, Routledge, books.google.ro/books?isbn=0805847537 Fortin, C., Meunier, O. (2004), La recherche en éducation à l'environnement au développement durable dans le monde anglo-saxone et dans la francophonie, http://www.inrp.fr/vst/Entretiens/Entretiens EEDD.pdf Fourez, G., Larochelle, M. (2004), Apprivoiser l'épistémologie, De Boeck Université, Bruxelles, books.google.com/books?isbn=2804147088 Gagné, R.M. (1975), Condițiile învățării, Editura Didactică și Pedagogică, București
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
mult, unul dintre motivele pentru care există această carte este Încercarea de dialog intercultural. Cine ar putea să-l intermedieze mai bine decît un outsider, nici francez nici american, cineva care a Învățat limba franceză la școală și cultura pop anglo-saxonă pe stradă ? Un alt motiv este că nu atît literatura franceză rămîne importantă astăzi, cît discursul francez despre literatură. Antoine Compagnon, Jacques Rancière, William Marx sau Lionel Ruffel sînt astăzi autorii unor volume care nu abordează literatura din perspectivă structurală
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lui În vremea comunismului, dar nu o mai are acum. El nu explică Însă de ce Franța a fost patria lui - țară mereu liberă - și de ce statutul literaturii este departe de a fi pus În chestiune În acești termeni de cultura anglo-saxonă. Sau, de pildă, cît de importantă a fost și este, pentru receptarea poeziei, influența hermeneuticii În Germania. Iar aici răspunsul este unul singur, Lionel Ruffel pare să fie singurul teoretician francez care să-l recunoască, Încă moderat: raportarea culturii franceze
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Franța, ideea de literatură Într-un concept operațional de anvergură În teoria nihilistă pe care o incriminează Todorov. Literatura modernă a trecut mereu pe lîngă cele două războiaie mondiale și nu a reușit să medieze nici un conflict istoric, real. Culturile anglo-saxone nu și-au pus Însă Întrebarea, nu au formult niciodată fantasma unei literaturi redemptive, pe scurt, nu au investit literatura cu atributele transcendenței sau ale escatologiei creștine ( În ciuda gnosticismului unor poeți englezi și americani romantici). Pe măsură ce revoluția politică devenea tot
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Într-ale lumii culturale, trece neobservată sau de la sine-nțeleasă. Nu intenționez să intru În polemici largi cu literatorii/criticii români, deși ar fi de remarcat o anume confuzie În rîndul discursurilor lor, determinată printre altele de frecventarea anumitor bibliografii, prea anglo-saxone sau prea franceze. Mă interesează cu atît mai mult diferențele culturale care fac distincte discursurile despre contemporaneitate emise de cultura franceză de cele produse de “anglo-saxoni”. Deoarece nu cred că tradiția nu-și pune amprenta pe ele așa cum nu cred
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
anume confuzie În rîndul discursurilor lor, determinată printre altele de frecventarea anumitor bibliografii, prea anglo-saxone sau prea franceze. Mă interesează cu atît mai mult diferențele culturale care fac distincte discursurile despre contemporaneitate emise de cultura franceză de cele produse de “anglo-saxoni”. Deoarece nu cred că tradiția nu-și pune amprenta pe ele așa cum nu cred că, deși se anunță de o vreme, că momentul declinului “caracterului național” a venit. Diferențele dintre cele două - cel puțin - weltanschauung-uri nu sînt de neobservat
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nu În ultimul rînd, prestigiul oportunității Întrebărilor pe care le pune și a modului cum acestea sînt puse. Nu Întîmplător, de vreo două decenii Încoace, au apărut și În spațiul francez vedete ale teoriei modernității care se revendică de la gîndirea anglo-saxonă. Două nume notorii ale lumii științifice franceze, Vincent Descombes și Jacques Bouveresse, primul de la EHESS, ultimul profesor la Collège de France, sînt deschizători de drum În privința pătrunderii gîndirii anglo-saxone pe piața franceză; Antoine Compagnon, profesor la Soorbona dar și la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
spațiul francez vedete ale teoriei modernității care se revendică de la gîndirea anglo-saxonă. Două nume notorii ale lumii științifice franceze, Vincent Descombes și Jacques Bouveresse, primul de la EHESS, ultimul profesor la Collège de France, sînt deschizători de drum În privința pătrunderii gîndirii anglo-saxone pe piața franceză; Antoine Compagnon, profesor la Soorbona dar și la Harvard, ține un discurs care are ca temă de elecție postmodernismul din postura celui mai În vogă critic și teoretician literar francez al momentului. Deficiențele de receptare franceză a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fine, a cărții lui Ruffel este redeschiderea dialogului cultural cu America. „Deznodămîntul, scrie Ruffel, refuză obișnuitele discursuri ale sfîrșitului care Încearcă să definească și chiar să creeze contemporaneitatea În două versiuni: una euforică centrată pe prefixul post-, dezvoltată În lumea anglo-saxonă În mai multe forme (postmodernism, poststructuraloism, postcolonialism etc.); o versiune exorcizantă - conjuratrice - În același timp neliniștită și ușurată, al cărei teritoriu de elecție a fost Franța.” Pentru a preciza puțin comparația, aș spune că americanii nu de prefixul postsînt preocupați
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
romane teatrale”, altfel spus de limbaj (altfel spus non-romane). Confuzia vorbește Îndelung despre convingerile lui Ruffel Însuși: el este un francez pentru care deznodămîntul, ca dez-nodare, ca o continuare-după a ceea-ce-a-fost, nu poate arbitra Între postura unui postlimpede văzut de anglo-saxoni ca eliberare de modernism și cea unei modernități franceze ajunse obiect al propriei reflecții - de unde excesul de contemplativitate, de rațiocinare, enervant de la punct. Deznodămîntul nu Începe Însă atunci după 1990, ci odată cu Beckett. Ruffel n-o spune, ocolește capcana, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
salveze nu atît pentru că o iubea ci pentru a face cu ochiul cititorului: uite, aici e tîlcul, fără mine basmul n-avea nici un sens. O surpriză plăcută face Antoine Compgnon amatorului de critică franceză prin apelul nu numai la critica anglo-saxonă (New Criticism-ul intervine mereu În confruntările teoretice puse În scenă), dar și la atîtea și atîtea citate În limba engleză. O surpriză la drept vorbind, pentru că este o Încîntare să descoperi cum discursul critic francez renunță, În sfîrșit, la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]